Viața și opera filosofică

a 5 filosofi
Elaborat: Roșca Silvia TAP171
Verificat: Grosu Dorina
Ion Petrovici
• Ion Petrovici (n. 2/14 iunie 1882, Tecuci
 – d. 17 februarie 1972, București) a fost
un filozof român, eseist, memorialist,
scriitor, orator și om politic, profesor la 
Universitatea din Iași, membru titular
al Academiei Române, fost Ministru al
Educației Naționale.
 Viața sa
• În domeniul filozofiei, Ion Petrovici a avut contribuții originale
prin cercetările sale de logică privind teoria noțiunilor și prin
concepția sa metafizică, ce așeza la un loc credința și rațiunea.
• Ion Petrovici a fost, în perioada interbelică, cel mai cunoscut
filozof român în străinătate. Timp de decenii a fost colaboratorul
constant al celor mai prestigioase reviste de filozofie din Franța și 
Germania, fiind invitat, nu de puține ori, să conducă lucrări ale
congreselor internaționale.
 • O problemă de filosofie, Editura Socecu,
(1904)
Selecțiuni • Paralelismul psihofisic, Atelierele
Grafice Socecu, București, (1905)
din operele • Rolul și însemnătatea filosofiei (1907)
• Cercetări filosofice, Tipografia Dacia
filozofice Iliescu Grossu, Iași, (1907)
• Teoria noțiunilor. Studiu de logică, Tip.
În limba română Dim. C. Ionescu, (1910)
• Noi cercetări filosofice, Iași, (1911)
• H. Poincaré (ca filosof), Iași, (1911)
• Probleme de logică, Iași, (1911)
• Curs de logică. Vol I, Logica formală
Petre Țuțea
•Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, Boteni, Argeș, 
România – d. 3 decembrie 1991, București, 
România) a fost un economist, eseist, filosof, jurist, 
politician și publicist român, militant naționalist,
membru al Mișcării Legionare, antisemit, 
anticomunist, apoi comunist (Emil Cioran despre
Țuțea: „Un marxist entuziast și mistic” ) și victimă
a regimului comunist din România.
 • Petre Țuțea a fost supranumit „
Viața sa Socrate al României” datorită
preocupărilor filosofice și a rolului
educativ pe care l-a asumat prin
exemplul personal în orice
circumstanță, chiar și în închisoare.
Din cauza interdicției de a publica,
ca și a persecuțiilor de după 1989, nu
a apucat să-și vadă numele pe
coperta unei cărți în timpul vieții.
Ulterior însă, scrierile și interviurile
sale au început să fie difuzate prin
toate mediile. După decembrie 1989,
cunoaște o popularitate fulminantă.
 • Bătrânețea și alte texte filosofice,
Selecțiuni d București, 1992.
• Reflecții religioase asupra
in operele cunoașterii, București, 1992.
• Philosophia perennis, București,
alese 1992; reeditare în 1993, volum
reeditat sub titlul Scrieri
 Eseuri filosofice; filosofice vol. I,  2006
• Neliniști metafizice, București, 1994.
 Dialoguri, • Filosofia nuanțelor (Eseuri.
Profiluri. Corespondență),
Iași, 1995.
Mircea Vulcănescu
• Mircea Vulcănescu (n. 3
martie 1904, București, România – d. 28
octombrie 1952, Aiud, România) a fost
un filolog, filosof, publicist, sociolog și politician 
român cu idei puternic-antisemite, condamnat
de un tribunal din România pentru crime de
război. A făcut parte din Guvernul Ion
Antonescu ca subsecretar de stat în Ministerul
de Finanțe.
 În 1921 s-a înscris la Facultatea de
Filosofie și Litere și la Facultatea de
Drept din București. A fost membru al
Asociației Studenților Creștini din
România (ASCR). În anul universitar 
1923 - 1924 și-a satisfăcut stagiul
militar,
În castudenției
timpul voluntar, la școala
a scris militară
mai multe de
Viața sa geniu din
lucrări București, unde aasupra
filosofice: Cercetări
gradul de sublocotenent.în
cunoștinței, Introducere
obținut

fenomenologia teoriei
cunoștinței, Misticismul și teoria
cunoștinței. A proiectat Sistemul meu
filosofic: existențialismul. A publicat mai
mult articole în Buletinul ASCR și a fost
influențat de profesorii săi 
 • Teoria și sociologia vieții
Principalele economice. Prolegomene la
studiul morfologiei economice a
publicații ale unui sat (1932);
• În ceasul al 11-lea (1932);
lui Vulcănescu • Cele două Românii (1932);
 Antume; • Gospodăria țărănească și
cooperația (1933);
 Postume.
• & als, D. Gusti și școala
sociologică de la București,
București, Institutul Social
Român, 1937;
Mircea Eliade
• Mircea Eliade (n. 28 februarie/13 martie 1907, București, 
România – d. 22 aprilie 1986,[2][3][4][5] Chicago, Illinois, SUA)[6]
 a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și
profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din
1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L.
Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966,
onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a
30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice
traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o
tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar
ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale
intime și manuscrisele inedite.
 • Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă

Viața sa din România. După o pubertate dificilă de intens

studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este
aproape unanim recunoscut ca "șef al generației"
sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie
articole de entomologie, care trădează o
surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu,
primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 
1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop,
cuprinde informații autobiografice interesante despre
prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și 
metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență
decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și
cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o
slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile
posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul
de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade
sau Mihail Sebastian.
 • Romanul adolescentului • Nuntă în cer, (
miop, roman
1928) roman (1939)
• Secretul doctorulu
• Gaudeamus, roman (1929) i Honigberger
• Isabel și apele diavolului,, roman
nuvelă (1930)
(1940)

Opere
• Nopți
• Lumina ce se stinge, roman la Serampor
(1931)
e
• Maitreyi, roman (1933)
, nuvelă (1940)
• Întoarcerea din rai, roman
literare
• Pe (1934)
strada
• Huliganii, roman (1935)Mântuleasa,
nuvelă (1963)
• Șantier. Roman indirect (1935)
• Domnișoara Christina,• nuvelă
La țigănci,
(1936)nuvelă
(1959)
• India (1936)
• Noaptea de
• Șarpele, nuvelă (1937) Sânziene, roman (
1971)
 Alice Voinescu
• Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885
, Turnu Severin – d. 4 iunie 1961 București) a
fost o scriitoare, eseistă, profesoară
 universitară, critic de teatru și traducătoare
română. A fost prima româncă doctor în
filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de
doctorat, publicată la Paris, trata școala
filozofică neo-kantiană de la Marburg. În 
1948 a fost pensionată de la catedră și a
petrecut un an și șapte luni de închisoare la 
Opera • Opera și activitatea i-au fost reapreciate postum.
• La începutul anului 1983, criticul și
comparatistul Dan Grigorescu se ocupă de
republicarea și îngrijirea unor volume de estetică
și istoria teatrului. După Revoluția din 1989,
Maria Ana Murnu publică scrisorile morale
și Jurnalul (editura Albatros, 1997), acesta din
urmă, prefațat de Alexandru Paleologu,
cuprinzând critici la adresa regimului sovietic
(fragmente de jurnal apar și în volumul lui 
Stelian Tănase, Anatomia mistificării). Cazul
Voinescu este, în acest sens, similar întrucâtva cu
cel al filozofului Lucian Blaga, a cărui formație
se detașa puternic de concepțiile materialiste
promovate și susținute de noul regim din 
România.
 • L‘interprétation de la doctrine de Kant par
Volume l‘école de Marburg:Étude sur l‘idéalisme
critique, Giard & Brière, 1913

publicate
• Montaigne. Omul și opera, Revista
Fundațiilor Regale, București, 1936
• Aspecte din teatrul contemporan, Fundația
(selectiv) Regală pentru Literatură și Artă, București, 
1941
• Eschil, Rev. Fundațiilor Regale, București, 
1946
• Întâlnire cu eroi din literatură și teatru, ediție
îngrijtă de Dan Grigorescu, Editura
Eminescu, București, 1983, 840 pag.
• Scrisori către fiul și fiica mea, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1994
• Jurnal - Editura Albatros, București, 1997;