Tehnologia didactică

3.1. Lecţia - forma de bază

a organizării activităţii
 Lecţia
reprezintă o unitate de
acţiune didactică ce tinde în
mod deliberat către realizarea
unui scop, în condiţii bine
determinate, cu ajutorul unor
mijloace adecvate
(I. Cerghit)
 Tradiţional, lecţia este defnită de
următoarele caracteristici:
• este forma organizatorică de bază a procesului de
învăţămînt;
• este formă de activitate comună unei clase de elevi;
• se realizează sub conducerea profesorului;
• asigură cadrul pentru realizarea unor sarcini de
învăţare;
• utilizează un conţinut bine stabilit, prelucrat, adaptat;
• se desfăşoară într-un timp determinat;
• utilizează anume metode, mijloace, moduri de acţiune;
• permite realizarea unor scopuri, obiective specifce şi
operaţionale;
• permite realizarea unităţii predare–învăţare–evaluare;
• necesită o organizare sufcient de riguroasă a
elementelor antrenate.
 Tipul de lecţie
desemnează un anumit mod de
organizare şi desfăşurare a
activităţii de predare-
învăţare-evaluare, posibil şi
necesar în vederea realizării
sarcinii didactice
fundamentale
Structura tipurilor de lecţii şi
gestionarea timpului
Lecţia de comunicare a noilor cunoştinţe Lecţia de predare-învăţare (mixtă)
Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul
/minute /minut
1. Moment organizatoric 2-3
1. Moment organizatoric 2-3
2.1. Controlul temelor pentru 10
2. Reactualizarea cunoştinţelor 3 acasă
sau legătura cu cunoştinţele 2.2. Verifcarea cunoştinţelor
anterioare din lecţia precedentă
2.3.Reactualizarea
cunoştinţelor sau legătura cu
cunoştinţele anterioare
3. Comunicarea noilor cunoştinţe 25

3.Comunicarea noilor 25
cunoştinţe
4. Fixarea noilor cunoştinţe 4
şi realizarea feedback-ului 4. Fixarea noilor cunoştinţe şi 5
realizarea feedback-ului
5. Tema pentru acasă 2 5. Tema pentru acasă 2
Lecţia de fixare şi consolidare a Lecţie de recapitulare, sistematizare şi
cunoştinţelor sinteza cunoştinţelor

Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul/

/minute minute

1. Moment organizatoric 2 1. Moment organizatoric 2

2.Fixarea şi consolidarea 35 2.Recapitularea, sistematiza- 35

cunoştinţelor rea şi sinteza cunoştinţelor

3. Concluzii şi realizarea 5 3.Concluzii şi realizarea 5

feedback-ului feedback-ului

4. Tema pentru acasă 3 4. Tema pentru acasă 3

 Lecţie de formare a priceperilor şi Lecţie de evaluare a cunoştinţelor
deprinderilor (de exerciţii)

Etapele lecţiei Timpul/ Etapele lecţiei Timpu/

minute minute

1. Moment organizatoric 2 1. Moment organizatoric 2

2. Efectuarea de exerciţii (aplicaţii, 35
etc. ) 2.Verifcarea cunoştinţelor 35
elevilor
3. Concluzii şi realizarea feedback- 5
ului 3. Notarea elevilor şi concluzii 5
4. Tema pentru acasă 3
4. Tema pentru acasă 3
Lecţie de evaluare a priceperilor şi Lecţie de evaluare scrisă a cunoştinţelor
deprinderilor practice
Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul
/minute /minute
1. Moment organizatoric 2
1. Moment organizatoric 2 -5
2.Efectuarea probei de 35
control/practice 2. Efectuarea lucrării scrise/tezei 40-43
3. Aprecieri, concluzii, feedback 5
 Preocupările actuale privind tipologia
lecţiei precizează, că pot fi luate în
considerare şi alte criterii organizatorice:
• specificul disciplinelor şcolare;
• specificul învăţării diferitelor categorii
de conţinuturi;
• locul desfăşurării ;
• modul de organizare a activităţii cu elevii;
• după sistemul de metode dominant ;
• conform treptelor de şcolarizare etc.
 Varianta de lecţie
reprezintă „ structura
concretă a unei lecţii impusă,
pe de o parte, de tipul căruia
îi aparţine, iar pe de altă
parte, de factorii variabili ce
intervin”
 Clasificarea formelor de organizare a procesului
didactic conform criteriului de timp şi loc

Forme de organizare a procesului didactic

Activităţi în cadrul orarului LECŢIA

Activităţi
şcolare Consultaţia
Meditaţia
Activităţi în afara orarului
Cercurile
Mesele rotunde

Excursiile
Activităţi extraşcolare
Vizitele
Concursurile
Activităţile
cultural-artistice
 Modului de organizare a
activităţii cu elevii

MODURI
DE ORGANIZARE
A ACTIVITĂŢII

FRONTAL ÎN GRUP INDIVIDUAL

3.2. Metodele de învăţămînt.
Taxonomii. Prezentarea
analitică a pricipalelor metode
de învăţămînt
 Elementele abordate în cadrul
acestui modul vor conduce la
definirea ansamblului acestor
elemente prin conceptul tehnologii
didactice; operaţiile de corelare a
acestora în cadrul unei activităţi
contrete, subordonate unui scop
concret, fiind definite prin
conceptul de strategie didactică.
 Elementele operante şi
interrelaţionale de bază ale
procesului de formare a
comportamentului de învăţare a
elevului pot fi exprimate grafic
astfel:

FORME METODE MIJLOACE

şi
PROCEDEE
 Metodologia didactică
se exprimă prin teoria procesului
de învăţămînt ce include definirea,
clasificarea şi valorificarea
metodelor – procedeelor – mijloa-
celor în vederea optimizării
permanente a activităţii de
predare – învăţare - evaluare
(S. Cristea)
 Strategiile didactice
reprezintă modele de interacţiune a
metodelor, procedeelor, mijloacelor şi
modurilor de instruire, ce implică o
succesiune de operaţii raportate la
obiective generale sau specifice în
funcţie de anumite criterii: conţinut,
particularităţi de vîrstă, unitate de
instruire etc.
(I. Cerghit)
 Tehnologiile didactice
desemnează ansamblul de
forme, metode, mijloace,
tehnici şi relaţii cu ajutorul
cărora se vehiculează
conţinuturi în vederea
atingerii obiectivelor
(I. Jinga, E. Istrate)
 Metodele didactice
reprezintă modalităţi de
programare a activităţii didactice,
acţiuni care angajează anumite căi
de învăţare eficientă, propuse de
profesor şi valorificate de elev

(G.Cristea)
Procedeele didactice

reprezintă operaţii care

sprijină eficientizarea
metodelor selectate de
profesor în diferite situaţii
concrete
(Curriculum de liceu, 2001)
 Tehnicile didactice
sînt considerate operaţii care sprijină
eficientizarea metodelor alese de
profesor în situaţii concrete, însoţite,
după caz, de mijloace didactice

(Curriculum de liceu, Cosovanu O.,

Cartaleanu O., Patraşcu D.).
 Corelaţia operaţiilor în
activitatea metodologică
A A = activitate = strategie

a a a a = acţiuni = metode

o = operaţii = procedee
o o o o
 Preocupat de optimizarea
activităţii pe care urmează să o
desfăşoare, orice cadru didactic îşi
va adresa, inevitabil, cîteva
întrebări:
-Cum trebuie acţionat pentru ca elevii să înveţe mai
bine?
-Ce fel de acţiuni se vor întreprinde şi în ce condiţii?
-Care sînt metodele cele mai potrivite pentru
realizarea obiectivelor propuse?
 Clasificarea metodelor conform
gradului de participare a elevilor
Metode de învăţare Metode de învăţare
PRIN RECEPTARE PRIN DESCOPERIRE
(expozitive) EXPOZITIV-
(euristice)
EURISTICE

expunerea verbală -conversaţia euristică; observarea

descrierea -lucrul dirijat cu independentă
explicaţia manualul studiu de caz
prelegerea -demonstraţia cu independent
demonstraţia (fără solicitarea elevului proiectul sau tema de
solicitarea elevului) - observarea dirijată cercetare;
-instruirea programată rezolvarea de probleme
- exerciţiul dirijat rezolvarea creativă de
- studiul de caz dirijat probleme etc.
 este o metodă verbală
monologată ce constă în
prezentarea unui volum de
informaţie în concordanţă cu
prevederile programei şi cu
cerinţele didactice ale
comunicării.
 constă în prezentarea trăsăturilor şi
detaliilor exterioare ale unui obiect
sau proces.
Prin descriere sînt evidenţiate fie
aspectele fizice ale obiectului, fie
momentele şi conţinutul evenimentului
respectiv.
 este forma de expunere în care
predomină argumentarea raţională.
Prin această metodă se urmăreşte
lămurirea şi clarificarea unor noţiuni,
principii, legi prin stabilirea legăturilor
cauzale dintre obiecte şi fenomene.
Concepută în acest fel, explicaţia
contribuie la lărgirea orizontului
ştiinţific.
 este o expunere verbală sub formă
de naraţiune sau descriere prin
intermediul căreia sînt înfăţişate
fapte, evenimente, întîmplări în spaţiu
şi timp, fenomene ale naturii, peisaje
geografice etc.
 reprezintă forma de expunere în
cadrul căreia este în clasele liceale
prezentat un volum mare de
informaţii printr-o succesiune de idei,
teorii, interpretări de fapte
separate, confruntări, argumentări
detaliate.
 Avantaje:
- oferă o cale mai scurtă, mai economică de învăţare;
- permite transmiterea unei mari cantităţi de
informaţii;
- constituie principalul mijloc de influenţare a
sentimentelor şi atitudinilor, a opiniilor şi
convingerilor la elevi;
- ajută elevilor să găsească un model coerent de
gîndire ştiinţifică, un mod de abordare raţională a
realităţii, a relaţiilor, a unei teme sau situaţii-
problemă;
- furnizează un cadru conceptual care va servi drept
suport pentru efectuarea în continuare a studiului
individual de profunzime.
 Limite şi dezavantaje:
- instruirea verbală poate aluneca uneori în superfici-
alitate şi formalism;
- instruirea superverbalizată conduce la restrângerea
experienţei personale;
- este centrată pe activitatea profesională şi pe re-
ceptivitatea elevilor care sunt nevoiţi să accepte fără
coparticipare activă, fără a privi critic şi a elabora;
- pasivitatea tineretului riscă să ducă la plictiseală şi
eficienţă scăzută a învăţării;
- răpeşte posibilitatea de iniţiativă şi de opţiune;
- oferă slabe posibilităţi de interacţiuni personale şi
de conexiune inversă;
- individualizarea învăţării se realizează foarte greu.
Posibilitatea de optimizare a metodelor expozitive:
• sporirea nivelului ştiinţific şi metodologic al
expunerilor;
• introducerea în practica universitară, alături de
formele clasice şi a unor noi variante expozitive.
• adecvarea comunicării la experienţa lingvistică şi de
cunoaştere a elevilor pentru a preveni eventualitatea
unor distorsiuni între comunicare şi recepţie,
asigurând astfel eficienţa instruirii;
• explicarea prealabilă a conceptelor pentru a evita
apariţia unor dificultăţi de decodare;
• utilizarea diverselor strategii de prezentare a
materiei: deductivă; inductivă ;
• stabilirea legăturii fireşti cu activitatea, cu viaţa; etc
reprezintă un mod de organizare a procesului
de învăţământ, pe care elevii / studenţii îl
realizează într-un termen precizat, rezolvînd
probleme, dobîndind astfel cunoştinţe şi
capacităţi practice de cunoaştere şi
cercetare.
În pedagogia proiectivă modernă proiectul
este o temă de cercetare, scopul căreia poate
fi atins prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice
cu activitatea practică.
 Realizarea eficientă a proiectului
solicită respectarea unor paşi
concreţi: :

• documentare ştiinţifică;
• activitate de laborator;
• găsirea de soluţii;
• stabilirea concluziilor.
 Dificultatea constă în
determinarea temelor şi
subiectelor, elaborarea
proiectului în baza nevoilor
reale, ţinînd cont atît de
exigenţele conţinuturilor
tematice, cît şi intersele
concrete ale elevilor.
Avantajele folosirii acestei metode:
• oferă şansa de a analiza în ce măsură
elevul foloseşte adecvat cunoştinţele,
instumentele, materialele disponibile în
atingerea finalităţilor propuse;
• este o metodă alternativă de evaluare care
scoate elevii şi cadrul didactic din
• rutina zilnică;
• pune elevii în situaţia de a acţiona şi a
rezolva sarcini în mod individual sau în
grup, autotestîndu-şi capacităţile
cognitive, sociale şi practice;
Profesorul poate să aprecieze rezultatele
proiectului urmărind:
• adecvarea metodelor de lucru, a
materialelor şi a mijloacelor didactice
folosite
• la scopurile propuse;
• acurateţea produsului;
• rezultatele obţinute şi posibilitatea
generalizării lui;
• raportul final şi modul de prezentare a
acestuia;
• gradul de implicare al participanţilor în
sarcina de lucru;
 este o metodă ce constă din valorificarea
didactică a întrebărilor şi răspunsurilor.
Este o convorbire sau dialog ce are loc
între profesor şi elev pe baza unui conţinut
didactic şi care urmăreşte realizarea
obiectivului stabilit.
Se cunosc forme ale conversaţiei:
conversaţia euristică sau “socratică” şi
examinatoare sau “catehetică”.
 este un schimb reciproc şi organizat de
informaţii şi idei, de impresii, păreri, critici şi
propuneri în jurul unei teme în scopul
examinării şi clarificării în comun a unor idei;
consolidării şi sistematizării datelor
cunoscute; explorării unor analogii, similitudini
şi diferenţe dintre teorii, concepţii, strategii;
efectuării unor analize de caz; soluţionării
unor probleme teoretice; dezvoltării
competenţei comunicative şi de creativitate
colectivă.
 este discuţia amănunţită a unor
probleme controversate, urmărindu-
se influenţarea convingerilor,
atitudinilor şi conduitei elevilor.
Dezbaterea se aplică atunci când se
propun probleme de aplicaţie. Ea este
o continuare a discuţiei colective.
 discuţia dialog, consultaţia în grup,
discuţia obişnuită de grup, discuţia
de tip seminar, masa rotundă,
Philips-66, asaltul de idei, discuţia
dirijată, dezbaterea pe recoltarea
în prealabil de întrebări, discuţia
liberă, colocviul.
1. întroducerea în dezbatere. Conducătorul
dezbaterii sau elevul care prezintă referatul
de bază formulează problema, subliniază
importanţa teoretică şi practică,
dificultăţile.
2. dezbaterea propriu-zisă.
3. sintetizarea rezultatelor. Această parte
cuprinde sistematizarea concluziilor şi
argumentelor la care s-a ajuns, aprecierea
elementelor noi, contribuţii personale,
originalitatea opiniilor exprimate.
 Condiţii şi tehnici de conducere a discuţiei:
• însuşirea temeinică anterioară a cunoştinţelor pe din
domeniul în care se discută;
• folosirea materialului demonstrativ , înviorează discuţia;
• sensibilitatea şi receptivitatea interlocutorilor,
priceperea de a contraargumenta, principialitatea,
respectul reciproc, calculul, concizia, dorinţa sinceră de
a contribui după experienţa şi capacităţile sale la găsirea
celei mai bune soluţii, sunt calităţile indispensabile unei
discuţii;
• determinarea mărimii grupului: numărul optim al
participanţilor este considerat de la 15-20 pînă la 30;
• dispunerea în semicerc sau în cerc, în jurul unei „mese
rotunde”;
• întocmirea unui plan prealabil, schiţarea problemelor,
întrebărilor şi anumitor concluzii;
Avantaje:
• discuţiile şi dezbaterile creează o atitudine de
deschidere, receptivitate şi apropiere reciprocă,
intensifică comunicarea în auditoriu;
• favorizează formarea deprinderilor de cooperare, de
rezolvare în comun a problemelor;
• formează un climat democratic, de participare activă;
• impune disciplina în grupul de studenţi;
• în timpul discuţiei, elevii expun şi explică, analizează şi
interpretează, compară comentează, resping, acceptă
soluţii, formulează ipoteze şi concluzii, adoptă atitudini,
exprimă opinii;
• discuţiile contribuie la exersarea şi instaurarea
spiritului critic, a modestiei şi autocunoaşterii;
• dezbaterile încurajează tendinţa de afirmare şi de
participare activă.
Dezavantaje:
• subiectivitatea părerilor provenite
uneori din insuficienţa cunoştinţelor;
• tendinţa unor participanţi de a-şi
impune propria părere pentru a se
afirma fără confruntare de opinii.
 Integrarea „explicaţiei” în criteriile de
clasificare a metodelor.
de PREDARE, învăţare, evaluare
1. sub aspectul funcţiei didactice principale

VERBALĂ, scrisă
2. după mijloacele de operare a conţinutului

TRADIŢIONALĂ, modernă
3. din punct de vedere istoric

EXPOZITIVĂ, activă
4. în funcţie de gradul de angajare a elevilor

FRONTALĂ, individuală, în grup

5. după forma de organizare a muncii
Ce trebuie să ştie cadrul didactic despre metodă?

obiectivul didactic; rolul profesorului şi al

timpul necesar; elevului;
numărul avantajele/dezavantajele;
participanţilor; posibilităţile de
etapele desfăşurării; optimizare;
materialul didactic; funcţiile pedagogice