Sunteți pe pagina 1din 34

Material prezentat în cadrul proiectului

educațional
,,Viața cotidiană la Dunărea de Jos în Epoca
antică ”
Prof. Nistor Mirela
 Cele mai importante tipuri construcţii laice din Roma
antică erau:
 Forul
 Arcul de triumf
 Termele
 Apeductele
 Teatre– Amfiteatre
 Hipodromul (Circus Maximus)
 Colosseum-ul
 Cele mai importante construcții religioase erau -
templele
● Arta exprimă pasiunea romanilor pentru ornament, gustul lor
pentru fastuos, dorința de a-și înfrumuseța locuințele, palatele,
templele și locurile publice.
● Arta este o expresie a societății romane, a puterii statului, având ca
scop principal propagandă în favoarea politicii oficiale.
● Având un caracter statal, este o artă unitară, bazată pe talentul
organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. De la
Roma pornesc principiile, soluțiile, noutățile, pentru a se extinde apoi
în toate provinciile.
● La început, arta romană este dominată de influențe etrusce și
grecești (încât unii o consideră chiar o copie a acestor arte), ca apoi
să devină o artă originală, cu trăsături specifice, care a supraviețuit
de-a lungul istoriei, exercitând influențe asupra perioadelor ulterioare
(Renașterea, neoclasicismul).
Elementele care constituie “firul roşu” al acestei arte:
1.Arta este percepută ca un meşteşug aidoma celorlalte; arta era
dependenta de realitatea din jur, imita realitatea;
2.Arta are rol moralizator dovada fiind prezenta in interiorul
corpului civic - monumentele sunt destinate pentru a fi privite şi a constitui
un fundal pentru exprimarea măreţiei senatului şi, ceva mai târziu, a
împăratului.
Arta romană, s-a spus adesea, reprezintă din multe puncte de vedere o simplă
continuare a artei greceşti. Influenţa greacă s-a manifestat:
1. Direct - prin intermediul coloniilor greceşti din sudul Italiei (Magna
Graecia).
2. Indirect - după cucerirea regatelor elenistice de către romani,
intelectualitatea greacă a acceptat să fie integrată într-o nouă comunitate
politică, cea romană.
Asemănările dintre arta greacă şi cea romană - sunt numeroase dar nu
elimină diferenţele dintre acestea.
● Arta romană este:
- mai puţin interesată de materiale de foarte bună calitate
sau de aplicarea unor tehnici foarte elaborate;
- caracter narativ mult mai accentuat;
- Asimilarea influenţelor străine privind tehnicile de lucru;
- Atenţia mai mare acordată spaţiului privat - se adaugă alte camere cu
funcţionalitate diversă;
● Elementele definitorii ale arhitecturii romane îl constituie: forumul,
băile publice.
Procedeele de constructie s-au perfectionat cand in sec II iH s-a
descoperit un fel de ciment : un conglomerat artificial de pietris si
nisip, amestecat cu materii vulcanice, peste care se turna in cofraje
mortar.
Dupa aceasta, peretele era acoperit cu caramizi arse sau cu mici
blocuri de piatra taiate in forma de romb.
Apoi prin folosirea generalizata a caramizilor arse, a fost
posibila constructia boltei in leagan si a cupolei care putea acoperi sali de
mari dimensiuni.
Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani sa realizeze
edificii indraznete, impresionind prin dimensiunile lor uriase cu caracter
utilitar: bazilici, terme, apeducte si edificii destinate spectacolelor.
În ciuda amplorii unor construcţii, acestea rămân tributare unui
model de locuinţă tipic mediteranean, centrat pe o curte interioară.
► Casele obişnuite sunt decorate adesea cu fresce şi cu mozaicuri, primele
mai degrabă de inspiraţie mitologică, în timp ce cele din urmă sunt decorate
cu scene din viaţa cotidiană.
Două sunt excepţiile notabile:
► În primul rând, vilele imperiale, subordonate unui program arhitectonic
centrat pe împărat şi pe sublinierea excelenţei personajului.
► În al doilea rând, villae rusticae, reşedinţe de ţară pentru aristocraţia
provincială şi care se constituie în acelaşi timp în reşedinţe de lux (în
standardele provinciale) şi centre de administrare a unor latifundii.
 Romanii trăiau în două feluri de locuinţe :
 Dacă erau bogaţi, ei deţineau un domus.
 Dacă nu, ei trăiau într-o insula (plural : insulae)
 În sec.II D.Chr. Roma era cel mai mare oraş din lumea de atunci : ea
număra mai mult de un million de locuitori !

Insulae sunt pe undeva


strămoşii blocurilor de azi :
sunt clădiri cu mai multe etaje,
şi romanii trăiau în
apartamente. Ei plăteau locul.
Dar aceste clădiri sunt adesea
zgomotoase!
Casele romanilor se deosebeau de cele ale grecilor, in primul rand prin acel element
tipic roman care este atriumul, curtea interioara , de forma rectangulara sau patrata, cu
un bazin sau un put in centru , iar de jur-imprejur cu camerele de locuit.
In atrium erau plasate imaginile stramosilor si caminul domestic, precum si statuile
divinitatilor protectoare ale familiei.
Herculaneum: House of the Mosaic Atrium

House of Sallust, atrium and tablinum


 Un forum este o piaţă publică, unde romanii
se întâlnesc.
 În jurul acestei pieţe se găsesc prăvălii,
temple, construcţii publice…
 În sec.II D.Chr., existau la Roma mai multe
forumuri : forul republican, forumull
imperial….
 În imaginea e forumul republican aşa cum
arată în zilele noastre şi o reconstituire a sa :
 Uneori, se poate vedea acolo un arc de
triumf : este un monument ridicat în
onoarea unui general victorios, sau de un
împărat.
 La Roma se aflau în total 40
 Aici - Arcul de triumf al lui Titus 
Forumul lui Traian este cel mai mare din toate forumurile imperiale. Se
află acolo o piaţă publică, bazilica Ulpia, Columna lui Traian, două
biblioteci şi templul lui Traian divinizat.
► Atat de solidele poduri romane, indispensabile imensei retele de drumuri,
erau perfect calculate ca sa reziste la presiunea apei. ► Podurile din epoca
imperiala nu foloseau intotdeauna betonul ci blocuri de travertin .
► Ei cunosteau din cele mai vechi timpuri si arcul liber:
-Ponte Milvio din Roma, de pilda , avea arcele cu deschiderea de 18 m ;

-In Spania , podul de langa Alcantara, peste fluviul Tajo, pod lung de 189 m , are

sase semiarce circulare, deschiderea celui mai mare fiind de 27 m.


-Podul lui Traian de la Portile de Fier, avea o lungime de aprox. 900 m , cu piloni

de piatra la o distanta de 51 m unul de altul.


► Adeseori podurile trecand peste apele unui rau sau traversand o campie,
functionau ca suport al unor apeducte.
Podul Alcantara, Spania Pont Milvius, Roma

Podul de la Drobeta, Romania


Pont du Gard - Franţa Zaghuan - Cartagina - Tunisia Apeductul lui Valens - Istanbul

APEDUCTELE ROMANE
Faimoasele apeducte romane, opere impresionante de inginerie, aduceau in
orase apa prin tuburi sau canale sustinute de arcuri uriase, de la mari distante.
Inginerul roman Frontinus, expert in constructia de apeducte, spunea ca acestea
sunt ,,principalul semn al maretiei Imperiului roman”.
Total apeducte = aprox. 265; Total km = aprox. 6000

Carsarea Maritima - Izrael Tarragona - Spania Izmir - Turcia


Reproducerea șantierului unui apeduct
 Teatrul este de asemenea o construcţie pentru spectacole, care avea de asemenea
gradene.
 Dar este în formă de semicerc(spre deosebire de amfiteatru)
 Spectatorii vin să asiste la piese de teatru : comedii( pentru a râde) sau tragedii(piese
cu final trist).
 Actorii sunt toţi bărbaţi, jucând roluri atât de bărbaţi cât şi de femei. Ei poartă măşti
de diferite culori.
 Teatrul de mai sus, numit teatrul lui Marcellus, poate primi 20 000 de spectatori.
O realizare tipic romana in domeniul arhitecturii a fost si
amfiteatrul. Aceste gigantice constructii ovale reprezinta o dublare a
teatrului semicircular greco roman.
Amfiteatrul - loc destinat spectacolelor cu gladiatori, venationes (“lupte
cu fiare”) şi naumachia (“lupte navale”).
- Amfiteatrul de factură primitivă a apărut în Campania (sec. I î.Hr.), de unde
a trecut la Roma. Numele lui se întâlneşte prima dată la Vitruvius şi în
testamentul lui Augustus.
- Primele amfiteatre au fost construite din lemn şi erau demontate după
încheierea spectacolelor. În toată lumea romană s-au identificat peste 200
de amfiteatre.
-La Roma, cel mai vechi, din lemn, a fost construit în anul 53 î.Hr. de către C.

Scribonius Curio pentru lupte de gladiatori. A fost urmat de amfiteatrul lui


Cezar (în for) pentru venationes (46 î.Hr.) şi apoi de unul din piatră, ridicat
de C. Statilius Taurus (29 î.Hr.), distrus de incendiul neronian (64 d. Hr.). Cel
din Pompei, din piatră, este însă mai vechi (79 î.Hr.).
-Amfiteatrul cel mai mare şi reprezentativ rămâne însă Colosseum.

- Din Italia amfiteatrul s-a răspândit în intreaga lume romană. În Dacia au


funcţionat amfiteatrele de la Sarmizegetusa, Porolissum şi Apulum.
Amfiteatrul Roman Kom el-Dikka Amfiteatrul Aspendos, Turcia

Amman, Iordania. Amfiteatrul roman


Verona Arena, Italia
Therme: clădire care adăpostește băi publice. La romani diversele
săli (frigidarium, tepidarium, caldarium) aveau temperaturi diferite;
Faimoasele terme romane nu erau doar niste enorme si luxoase bai
publice, ci si locuri de recreatie si centre de activitati sportive si
culturale. Dintre cele existente la Roma cele mai renumite erau cele ale
lui Agrippa, Diocletian (construite intre 298-305) si termele lui Caracala a
caror constructie dateaza de la inceputul sec III.
Exemple de therme romane
► Arcul de triumf, realizat pentru prima data in secolul I i. Hr., are
forma unei porti boltite, cu 1-3 deschideri frontale, uneori si laterale,
ornamentata cu coloane, basoreliefuri si statui.
► Deasupra se plasa un grup statuar sau trofee care aminteau victoriile
din razboaiele de cucerire purtate de imparati, despre virtutile carora erau
inscriptionate texte pe fronton (partea centrala superioara a arcului).
► Cele mai impunatoare arcuri de triumf existente la Roma sunt ale
imparatilor Titus, Constantin, Septimius Severus. La Beneventum (Italia)
se afla cel inchinat imparatului Traian, altele in zone ale Italiei si Frantei,
dedicate lui Octavianus Augustus.
► Portile de intrare in orase erau de asemenea monumentale dar s-au
pastrat doar partial, ca cel din orasul german Trier. Erau flancate de
turnuri si aveau atat rol de aparare cat si decorativ.
Arcul lui Caracalla, Djemila Arcul de Triumf al lui Arcul Timgad, Algeria
Constantin cel Mare

Arcul lui Hadrian, Jerash Arcul lui Titus, Roma

Arcul lui Septimius Severus


● Templul roman era asemenea celui etrusc pe care-l continua dar
incorporand si influente grecesti.
In general de dimensiuni mici, avea forma circulara apoi dreptunghiulara si
era construit pe un podium de piatra inalt. Avea in fata un rand sau doua de
coloane, iar cella = încăperea rezervata imaginii divinitatii respective , era
pseudoperiptera, adica inconjurata de coloane incorporate pe jumate in zidul
celei.
● Exemplu tipic este templul dedicat Fortunei Virile, din Roma, avand alaturi
un alt tip de templu /sanctuar circular inchinat Vestei. Perfect conservate au
ramas si templele din S Galiei.
● Una din marile capodopere ale arhitecturii este Panteonul din
Roma-'templul tuturor zeilor' cel mai bine conservat si cel mai celebru edificiu
pe care ni l-au last romani. Construit in anul 27 ien de Agrippa : distrus de un
incendiu, reconstrut de imparatul Domitian, apoi de Hadrian dupa un alt
incendiu a fost restaurat in fine de Septimius Severus si Caracala. Templul are
forma unui edificiu circular, precedat de un vestibul sustinut de 16 coloane.
Interiorul este de o absoluta armonie si simplitate.
◄Fortuna Virila

▲Templul roman din Nimes

◄▼Panteonul din Roma ▼Templul Vesta


Templul lui Romulus

Templul lui Castor şi Pollux


Templul lui Vesta

Templul lui Saturn


Templul lui Vespasian
► Odata cu perioada imperiala iniţiativa edilitară este o prerogativă
imperială şi în egală măsură un instrument politic de subliniere a
autorităţii împăratului în funcţie = este materializată arhitectonic în
mari programe edilitare sau în monumente cu caracter excepţional.
Colloseumul, Forul lui Traian sau amenajarea cursului Tibrului sunt
expresia interesului împăraţilor de a dota oraşele imperiului şi mai ales
capitala cu construcţii care să ateste autoritatea lor.
► Termenul care pare să definească cel mai bine arhitectura romană
este cel de masivitate. În ciuda elementelor preluate din arta şi
arhitectura greacă, utilizarea semicercului şi a boltei semicirculare ca
forme principale, masivitatea coloanelor portante duc la impresia
generală de soliditate.
► Discursul ideologic este subliniat de existenţa basoreliefurilor care
narează succesele militare ale împăratului şi beneficiile aduse puterii şi
prestigiului imperiului.
► La nivelul tipurilor de monument, două sunt monumentele care par
să caracterizeze epoca imperială: coloanele (cum este Columna lui
Traian) şi arcurile de triumf (cum este cel al lui Constantin cel Mare).
► Acestora li se adaugă o serie de statui colosale (cele mai cunoscute
fiind cea a lui Constantin cel Mare, din care s-a păstrat doar capul,
respectiv statuia unui împărat necunoscut din Barletta). Aceste categorii
de monumente subliniază centrarea artei romane (cel puţin a celei
aulice) pe figura împăratului încă din timpul lui Augustus. Seria de statui
imperiale indică faptul că acestea atestă mai mult decât nevoile cultului
imperial, ele sunt o formă de demonstrare a fidelităţii faţă de dinastie,
dar şi de consolidare a puterii împăratului.
► In lumea romană a secolelor II-IV d.Hr. are loc o “segmentare” a
fenomenului artistic :
1.O artă aulică/imperială, centrată pe figura imperială şi pe
instrumentele puterii romane (armata, justiţia, cultele oficiale, spaţiul
urban), simboluri ala autorităţii şi unităţii statului;
2.O artă provincială, cu un predominant accent elenistic sau chiar
oriental în părţile estice şi unul celtic sau germanic în provinciile
occidentale ale imperiului.
► Acest dualism al artei romane în perioada târzie este datorat
expansiunii teritoriale romane, cât şi al unei anumite toleranţe
religioase dar şi al perpetuării limbii greceşti ca limbă a elitelor
romane.
Arta romana privita in totalitatea ei pastreaza adeseori amprenta
spiritului, a conceptiei, a stilului artistic al acestor populatii.
Bibliografie:
- Adrian Bejan, Istoria Daciei romane , Timişoara 1998;
- ISTORIA ARTEI ŞI A ARHITECTURII - Program postuniversitar de conversie
profesională pentru cadrele didactice din mediul rural, Carol CĂPIŢĂ si Alin
CIUPALĂ;
http://istpedia.blogspot.ro/2013/06/arta-in-dacia-romana.html
http://www.litere.uvt.ro/vechi/documente_pdf/cursuri/bejan/dacia%20felix.pdf
http://origamimela.wordpress.com/2013/05/29/arhitectura-in-roma-antica/
www.ancienthistory.about.com
www.penelope.uchicago.edu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Arta_roman%C4%83

S-ar putea să vă placă și