Instrumente optice. Lentile.

Luneta. Sistemul solar. Câmpul

gravitațional terestru
Realizat de: Solomon Mariana Elena
Ce sunt instrumentele optice?

 Un instrument optic este un asamblu de lentile, oglinzi si diafragme cu ajutorul caruia

obtinem imagini ale unor obiecte astfel incat privirea acestor imagini sa prezinte unele
avantaje fata de privirea directa.
 Din punct de vedere al naturii imaginilor, instrumentele optice se clasifica in:
1. instrumente care dau imagini reale: ochiul, aparatul fotografic si aparatul de proiectii.
Aceste imagini pot fi prinse pe un ecran de proiectie, pe o placa sau pe un film
fotografic.
2. instrumente care dau imagini virtuale. Fiind folosite, de obicei, pentru examinarea
directa, cu ochiul, a obiectelor, aceste instrumente sunt formate din doua parti: un
obiectiv indreptat spre obiectul de cercetat si un ocular indreptat spre ochiul
observatorului. Obiectivul este un sistem optic convergent si formeaza o imagine reala
a obiectului. Aceasta imagine joaca rolul de obiect pentru ocular care va da imaginea
definitiva, virtuala, "preluata" de ochiul observatorului.
 Lentila

 În optică, lentila este o piesă realizată dintr-un material transparent (sticlă, material plastic etc.), cu

două suprafețe opuse, în general curbe, folosită singură sau împreună cu alte piese similare pentru a concentra sau
diverge lumina și a forma imagini ale obiectelor. Lentilele se bazează pe fenomenul de refracție a luminii, adică
schimbarea direcției de propagare a acesteia la trecerea dintr-un mediu transparent în altul.
 Lentilele se pot clasifica după modul în care acționează asupra razelor de lumină în:
• lentile convergente, care transformă un fascicul paralel într-unul convergent;
• lentile divergente, care transformă un fascicul paralel într-unul divergent.
 LUNETA

Prima luneta a fost construita in Olanda la inceputul anului 1600, iar in 1610 Galileo
Galilei isi construieste una si o foloseste la observatii astronomice. Lunetele au cedat treptat
locul in astronomia profesionista telescoapelor reflectoare deoarece oglinzile acestora pot fi
fabricate in dimensiuni mult mai mari si sunt mai usor de prelucrat. Cea mai mare luneta din
lume a fost instalata in 1897 la observatorul Yerkes (SUA) si are un diametru al obiectivului de
102 cm cu o distanta focala de 19,4 m.
Lunetele folosesc principiul de refractie a luminii - atunci cand lumina trece prin obiectivul
lunetei este refractata si ajunge intr-un punct numit focar, unde este examinata printr-un
"ocular" - o lupa mai sofisticata.
La inceputurile lunetelor, problema cea mai mare era aberatia cromatica - un halou
colorat in jurul obiectelor vazute prin luneta. Problema este inerenta tuturor obiectivelor de
luneta formate dintr-o singura lentila si nu se poate corecta, indiferent de forma lentilei sau
tipul sticlei. Dar se poate corecta prin construirea unui obiectiv format din doua lentile, fiecare
fabricata dintr-un soi diferit de sticla, o sticla numita flint si cealalalta crown.
Obiectivele respective se numesc acromate. Exista si obiective apocromate (foarte scumpe)
formate din trei lentile, fiecare din cele trei lentile dintr-o alta sticla.
Luneta a deschis calea inventarii
telescopului, teoria acestuia fiind facuta
in 1663 de matematicianul si
astronomul scotian James Gregory
(1638 - 1675).
Luneta este destinata observarii
obiectelor foarte îndepartate. De la
oricare punct al unui astfel de obicei
ajung la noi fascicule practic paralele.
Luneta astronomica (luneta lui Kepler)
este formata din doua lentile numite
obiectiv si ocular. Lumina cade dinspre
stanga pe obiectiv, se refracta prin
obiectiv si ocular si ajunge in final in
ochiul observatorului.
Sistemul solar:

 Sistemul solar este situat într-unul din brațele exterioare ale Galaxiei noastre,
numită şi Calea Lactee. Acest braț este numit şi Brațul Orion. El este situat într-
o regiune cu densitate relativ mică.
 Soarele, împreună cu întregul Sistem solar, orbitează în jurul centrului Galaxiei
noastre, situat la o distanță de 25.000-28.000 de ani-lumină (aproximativ
jumătate din raza Galaxiei), cu o perioadă orbitală de aproximativ 225-250
milioane de ani (anul galactic al Sistemului solar). Viteza de-a lungul acestei
orbite circulare este de aproximativ 220 km/s, iar direcția este orientată spre
poziția actuală a stelei Vega.
 Galaxia noastră este formată din aproximativ 200 de miliarde de stele, împreună
cu planetele lor și peste 1000 de nebuloase. Masa întregii galaxii Calea Lactee
este de aprox. 750-1000 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, iar
diametrul este de aprox. 100.000 de ani lumină.
 Câmpul gravitațional terestru:

 Un corp care nu se roteşte produce câmp gravitaţional staţionar. Se pare că un

corp care se roteşte în jurul axei sale, produce un câmp gravitaţional variabil, ce
poate fi echivalat cu o coexistenţă între un câmp gravitaţional staţionar şi un
câmp magnetic staţionar.
 Câmpul gravitaţional apare acolo unde variază impulsuri. Impulsurile tind să fie
constante, deci câmpurile gravitaţionale tind să dispară. Trebuie să modelăm
cumva o mulţime (câmp) de impulsuri ca să putem modela şi câmpul
gravitaţional produs de acea mulţime de particule. O stea este un câmp vectorial
de impulsuri. Deci, putem modela o mulţime de impulsuri printr-un câmp
vectorial. Interesant este că se păstrează şi aici proprietatea câmpului vectorial
conform căreia intensitatea câmpului este mai mare acolo unde este mai mare
densitatea liniilor sale. Deci, există o legătură între unghiul dintre linii şi
intensitatea câmpului, căci există o legătură între unghiul dintre linii şi densitatea
lor.