PAROHIA ORTODOXĂ BIRDA,

GRUPUL CATEHETIC
Vă prezintă o cateheză ilustrată dedicată Anului
Comemorativ al Sfinților Isihaști

Sfântul Grigorie
Palama. Medalion
biobibliografic și
doctrinar la 663 de
ani de la trecerea la
cele veșnice
 Viața
 Numele Sfântului Grigorie Palama este legat într-un
mod indisolubil de mișcarea de reînviere spirituală a
cărei rădăcini se regăsesc în Sfântul Munte, cunoscută
sub numele de isihasm (liniște), respectiv întâlnirea cu
Hristos, prin vederea slavei lui Dumnezeu, prin
rugăciunea inimii.
 Sfântul Grigorie s-a născut în anul 1296 la
Constantinopol, într-o familie ale cărei origini se
regăsesc în Asia Mică. Tatăl său, Constantin, era
membru al senatului și consilier intim al împăratului
bizantin Andronic al II-lea, fiind ales de către împărat
și ca dascăl (pedagog) al nepotului său, Andronic al III-
lea. La vârsta de 7 ani, Sf. Grigorie a rămas orfan de
tată, iar împreună cu frații săi (doi băieți și două fete)
va primi o educație aleasă la palatul imperial, atent
supravegheat de mama sa, Vale.
 Astfel, Grigorie, cel mai mare dintre copii, va studia
științele profane, respectiv gramatica și retorica, dar și
fizica logica și științele aristotelice.
 La vârsta de 21 de ani, respectiv pe parcursul anului
1317, Grigorie împreună cu cei doi frați ai săi a plecat
la Muntele Athos, după ce în prealabil instalase pe
mama și pe cele două surori într-o mănăstire din
Constantinopol.
 Viața
 La Athos, Sf. Grigorie a devenit ucenic al bătrânului
monah Nicodim, care trăia pe lângă mănăstirea
Vatoped și care, l-a tuns în monahism. După
moartea bătrânului monah, pe la 1321, el s-a mutat
în Lavra Sfântului Atanasie.
 După alți trei ani, pe la 1324, Sf. Grigorie s-a așezat
într-un loc retras numit Glosia, unde un grup de
monahi isihaști exercitau rugăciunea inimii sub
călăuzirea unui monah Grigorie, originar din
Constantinopol.
 Viața lui Simeon Noul Teolog pune la dispoziție mai
multe exemple de trăire în sânul disciplinei
comunitare, dar și pe lângă duhovnic. Isihaștii
practicau adesea un gen de viață semicomunitară:
câțiva călugări, grupați în jurul unui învățător,
practicau împreună asceza, mergând sâmbăta și
duminica în mănăstirea comunitară de care
depindeau, pentru a participa la Sfânta Liturghie și
a se împărtăși cu Sfintele Taine.
 Pentru obținerea vederii luminii dumnezeie ști,
isihaștii întrebuințau o anumită metodă. Ochii
trebuiau sustrași oricărei priveliști externe, pentru
ca să se poată face posibilă concentrarea gândului
la rugăciune, dar, în același timp, trebuiau păstra ți
 Viața
ochii deschiși, pentru ca să se poată vedea lumina
dumnezeiască. Pentru a împăca cele două necesități
aproape contradictorii, ei își aplecau bărbia în piept,
cu privirea deschisă spre un punct oarecare din
abdomen, rostind între timp continuu o rugăciune
scurtă: ,,Doamne Iisuse Hristoase, miluie ște-mă”,
reținându-și în acest timp respirația. La început nu
vedeau nimic, dar mai târziu, prin concentrare și
exerciții, vedeau o lumină pe care o socoteau
dumnezeiască, cum era cea pe care au văzut-o
Sfinții Apostoli pe Muntele Tabor, la Schimbarea la
Față a Domnului.
 Din pricina deselor incursiuni turcești, grupul de
călugări cu 12 monahi s-au stabilit la Tesalonic. Aici
a fost hirotonit preot, retrăgându-se pe muntele de
lângă Veria, trăind mai departe o viață intens
duhovnicească. În anul 1347 a fost numit
arhiepiscop al Tesalonicului.
 La începutul anului 1359 s-a îmbolnăvit grav,
trecând la cele veșnice la 13 noiembrie 1359, în
vârstă de 63 de ani. În anul 1368, Biserica din
Constantinopol l-a canonizat, declarând în mod
oficial învățătura lui ca ortodoxă.
Controversa cu Varlaam și Achindin
 Un grec din Calabria, Varlaam a sosit pe la anul
1330 la Constantinopol și și-a câștigat aici destul de
repede faima de savant și filosof. Scrierile sale de
astronomie și de logică s-au răspândit în Bizan ț.
Ioan Cantacuzino ,,marele logofăt” – un fel de prim-
ministru – pe lângă Andronic al III-lea. Acesta i-a
încredințat o catedră la Universitatea imperială.
Aici, Varlaam a comentat discipolilor scrierile lui
Pseudo-Dionisie Areopagitul, acest personaj
misterios din secolul al V-lea, care se ascunde sub
numele atenianului convertit de Sf. Ap. Pavel.
 La Dionisie, Varlaam a găsit fundamentul metafizic
a unirii Bisericilor: atâta timp cât Dumnezeu nu
poate fi cunoscut, ce rost mai au discuțiile asupra
purcederii Sfântului Duh? Grecii afirmă că Sfântul
Duh purcede numai de la Tatăl; latinii, în apărarea
adaosului făcut de ei în secolul al VII-lea la Crez
(filioque), răspund că Sfântul Duh purcede și de la
Fiul. Și de o parte și de cealaltă nu este vorba aici de
o prezumție, mai ales din partea latinilor.
 Din locul său retras de la Athos și de la Tesalonic,
Sf. Grigorie a trimis scrisoare după scrisoare, fie lui
Achindin, unul din vechii săi discipoli, fie filosofului
calabrez: Dumnezeu nu poate fi cunoscut, dar el nu
 Controversa cu Varlaam și Achindin (II)

nu se revelează? Hristos, întrupându-se, nu a acordat

oamenilor o cunoaștere supranaturală, deosebită
de orice cunoaștere rațională, dar absolut reală,
mult mai reală decât orice cunoaștere filosofică?
Varlaam, care scăpase în Apus, de realismul
intelectual al scolasticii tomiste, se lovea șadar, în
Răsărit, de realismul mistic al monahilor.
 Primul document oficial – sau semioficial – care a
fost publicat împotriva lui Varlaam este Tomul
aghioritic compus chiar de Grigorie Palama și
semnat de egumenii și monahii de la Athos, reuniți
în sinaxă. Astfel, întregul monahism athonit a luat
poziție contra umanismului nominalist al lui
Varlaam și a recunoscut în persoana Sf. Grigorie pe
purtătorul de cuvâmt autorizat.
 După Palama, Dumnezeu se face cu adevărat
vizibil, pentru că, în Biserică, Împărăția viitoare
este anticipată în mod real, așa cum Hristos se
făcea cunoscut drepților din vechea Lege.
 Două sinoade reunite succesiv la Constantinopol
în 1341 au condamnat învățătura lui Varlaam.
 Sf. Grigorie a trecut la cele veșnice în 1368.
Poziția teologică a Sf. Grigorie Palama
 Poziția teologică a Sfântului Grigorie Palama poate fi
rezumată în următoarele trei puncte:
 Cunoașterea lui Dumnezeu este o experiență dată tuturor
creștinilor prin Botez și prin continua lor participare la
viața Trupului lui Hristos, în Euharistie. Ea presupune
participarea omului întreg în rugăciune și slujire. În felul
acesta ea devine nu numai o experien ță intelectuală, ca în
scolastică, doar a minții, ci și ,,un simț duhovnicesc”. În
rugăciune, în Sfintele Taine, omul este chemat la
participare la viața divină, care este adevărata cunoaștere
a lui Dumnezeu.
 Dumnezeu este total inaccesibil în fiin ța Sa atât în via ța
aceasta cât și în cea viitoare.
 Dar tăria cu care Palama afirmă inaccesibilitatea fiin ței lui
Dumnezeu merge la el în paralel cu afirmarea puternică a
îndumnezeirii și participării la viața dumnezeieii ca țel
originar al existenței umane.
 Comuniunea cu Dumnezeu nu se realizează la nivelul
ființei, ci la nivelul energiilor: unirea după ființă (în cadrul
Sf. Treimi); unirea după ipostas (cele două firi în Hristos) și
unirea după energii (îndumnezeirea oamenilor).
 Despre rugăciune

 Cei care se roagă cu mintea cu adevărat trebuie să

fie nepătimași și să fi lepădat legătura cu lucrurile
aflate la mijloc (între ei și Dumnezeu), căci numai
așa pot ajunge la rugăciunea netulburată; iar cei ce
n-au ajuns la această măsură (a nepătimirii), dar se
silesc spre ea, trebuie să treacă peste împătimirea
de plăcere (dulcea împătimire) ca să se libereze cu
totul de împătimire.
 Despre Rugăciunea inimii. Este vorba despre
rugăciunea săvârșită din minte în inimă, rugăciune
care ajută să se întărească în inimă gândul
permanent la Iisus Hristos și care curăță și sfin țește
prin acest gând toate cugetările și simțurile și
îndreaptă toată activitatea spre împlinirea
poruncilor lui Hristos. Mintea este liturghisitorul,
iar inima este altarul pe care aduce lui Dumnezeu
jertfa tainică a rugăciunii, cum exprimă așa de
frumos Paisie Velicikovski.
 Rugăciunea adevărată, presupune supunere către
Dumnezeu și către părintele duhovnicesc. Această
supunere îl eliberează pe monah de legăturile cele
rele ale veacului acestuia, de griji și de pasiuni, îl
face constant să urmărească binele.
 Despre rugăciune (II)
 Cât privește rostirea rugăciunii lui Iisus, unii,
zice Grigorie Sinaitul, recomandă să fie spusă
cu gura, alții cu mintea. Eu recomand și una și
cealaltă. Căci uneori nu poate mintea să
spună, fiind copleșită de griji, alteori nu poate
gura. De aceea trebuie să te rogi cu
amândouă, și cu gura și cu mintea.
 Rugăciunea adevărată este o lucrare perpetuă
produsă de har în inimă și înrădăcinată în
suflet, un izvor de bucurie care atrage spre
sine mintea și o scoate de sub închipuirile
multiple și profane; iar bucuria duhovnicească
din ea se revarsă și asupra trupului, lucrând în
trup, dar rămânând totuși duhovnicească.
 Harul Duhului prin mijlocirea sufletului trece
și la trup și-l îndumnezeiește, abătându-l de la
cele rele. Fața lui Ștefan lumina ca fața unui
înger. Pătimea deci și trupul cele dumneze-
iești. Iată o pătimire și o lucrare comună
trupului și sufletului, care nu e un pron ce
lipsește sufletul de cele trupește și pământe ști,
ci o legătură care înalță trupul spre
Dumnezeu. Acesta e caracterul lucrărilor
misterioase din trupul celor dedați cu isihia.
Vederea lui Dumnezeu
 După Sf. Grigorie: Iluminarea și harul divin și
îndumnezeietor, zice el, nu sunt ființă, ci energia lui
Dumnezeu”, ,,o putere și lucrare comună Treimii”.
Astfel, zicând că natura divină este participabilă nu în
Ea însăși, ci în energiile ei, rămânem în limitele
evlaviei.
 Ființa și energiile nu sunt pentru Palama două păr ți
ale lui Dumnezeu, cum își imaginează încă unii critici
moderni, ci două moduri diferite ale existenței lui
Dumnezeu, în natura Sa și în afara naturii Lui; același
Dumnezeu rămâne total inaccesibil prin esență și se
comunică total prin har.
 Vederea desăvârșită a divinității, ce devine
perceptibilă ca lumina necreată care este divinitatea,
e misterul ,,zilei a opta”, aparține veacului viitor în
care Îl vom vedea pe Dumnezeu față către față.
 Lumina pe care am văzut-o pe muntele Taborului nu
era un fenomen creat, metorologic, cum zicea
Varlaam, o lumină inferioară, prin natura sa, gândirii
umane. Era lumina proprie lui Dumnezeu prin natură:
eternă, infinită, necircumscrisă în timp și în spa țiu,
existând în afară de ființa creată.
 Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama)
 Canonizarea Sfântului Grigorie Palama și
instituirea sărbătorii sale în a doua duminică a
Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei,
consacrau deciziile a celor două sinoade isihaste
de la constantinopol din 1341 și 1351.
 Acest praznic venea, așadar, să desăvârșească în
chip potrivit structura Triodului, completând
tematic pe cel al Ortodoxiei, prin rânduirea Sf.
Grigorie între Părinții Bisericii și marii apărători
ai învățăturii ortodoxe. Acestuia i se aplică
aceleași calificative ca și acelora: el
este ,,sfeșnicul ortodoxiei”, ,,trâmbița
teologiei”, ,,lira Duhului”, ,,stâlpul Bisericii”, ,,al
doilea Teolog”, ,,gura de foc a harului”, ,,râul
Înțelepciunii”, ,,oglinda lui Dumnezeu”, care
inițiază pe credincioși în cunoașterea Sa, ,,slava
monahilor” etc. Scrierile sale sunt rouă cerească,
miere, pâinea îngerilor, nectar și izvor de apă vie,
scară care duce de pe pământ la cer.
 Pentru Sf. Grigorie și întreaga tradiție monahală
pe care o reprezintă, asceza și practica virtuților
sunt în definitiv singura cale de a atinge
adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, adică
împărtășirea reală a trupului și sufletului, unite în
inimă de Lumina necreată.
 BIBLIOGRAFIE:

 Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. VII, traducere,

introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas,
București, 1999;
 Jivi Aurel, Istoria Bisericească Universală, Ediție îngrijită, studiu
introductiv și note de Valentin Bugariu, Editura Sitech, Craiova, 2016;
 Lossky Vladimir, Vederea lui Dumnezeu, traducere Maria Cornelia Oros,
Editura Deisis, Sibiu, 1995;
 Makarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic,
traducere diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2008;
 Meyendorff John, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, traducere
Angela Peagu, Editura Humanitas, București, 2007;
 Stăniloae Dumitru, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura
Scripta, București, 1993;
 Voicu Constantin, Patrologie și literatură postpatristică, vol. III, Editura
Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010