Cursul nr.

8
Grupa
Rickettsia, Chlamydia, Anaplasma

Prof. dr. Gh. Răpuntean

Disciplina de Microbiologie

1
 Caractere generale
• Microorganismele din această grupă sunt considerate la
ora actuală ca bacterii, în baza următoarelor criterii:
conţin ambii acizi nucleici, au echipament enzimatic
propriu, au aceleaşi componente structurale ca şi
bacteriile, se multiplică prin diviziune directă sau cu
anumite particularităţi.
• Sunt paraziţi intracelular obligatoriu, datorită incapacităţii
de a-şi acoperi necesităţile energetice prin mijloace
enzimatice proprii.
• Unele au putut fi cultivate pe medii inerte bogate în
substanţe nutritive organice.

2
 Familia Ricketssiaceae
• Primul reprezentant al familiei a fost descris de
cercetătorul american H. T. Ricketts (1910) şi definit ca
agent etiologic al unei boli la om, transmisibilă prin
căpuşe, denumită febra pătată a munţilor stâncoşi.
• În 1915 S. Prowazek izolează şi descrie un al doilea
reprezentant al grupului, care produce la om tifosul
exantematic, transmis prin păduchi.
• În ciclul biologic al rickettsiilor intervin vertebrate şi
artropode care joacă rol şi/sau de rezervoare.
• În cadrul familiei Rickettsiaceae se descriu 3 genuri cu
importanţă pentru patologia veterinară: Rickettsia,
Coxiella şi Rochalimaea.

3
 Ecologie, morfologie
• Membrii familiei sunt paraziţi în celulele diferitelor
ţesuturi, cu excepţia globulelor roşii. Majoritatea se
transmit prin artropode, în organele cărora se găsesc tot
intracelular şi numai în rare cazuri extracelular.
• Rickettsiile sunt bacterii mici, de formă cocoidă sau
bacilară, cu dimensiuni cuprinse între 0,3–0,5/0,8–2 m,
imobile, necapsulate, nesporulate.
• Sunt germeni Gram negativi, dar nu se colorează prin
această metodă, deoarece prind slab coloranţii anilinici
(se colorează slab în roz palid).
• Ele au un grad de acidorezistenţă, motiv pentru care se
folosesc metode speciale de colorare, cum sunt: Stamp,
Machiavello, Giemsa, Castaneda, etc.
• Sunt germeni imobili, înconjuraţi de un glicocalix sau
slime.
4
 Cultivare
• Nu se cultivă pe medii inerte, având un echipament
enzimatic redus.
• Cultivarea se face îndeosebi în oul embrionat de găină,
în vârstă de 6-9 zile, inocularea fiind făcută în sacul
vitelin, la nivelul căruia rickettsiile se multiplică intens.
• Embrionii inoculaţi mor în 2-4 zile, prezentând un număr
mare de rickettsii în sacul vitelin.
• Se multiplică în citoplasma sau uneori în nucleul
celulelor unor vertebrate şi în anumite artropode.
• Cultivare se poate face şi pe diferite substraturi de culturi
celulare, asemănându-se din acest punct de vedere cu
virusurile.

5
 Antigenitate, Patogenitate
• Între diferitele specii există diferenţe antigenice, în baza
cărora ele se pot diferenţia prin reacţii serologice,
îndeosebi prin RFC.
• Unele rickettsii posedă înrudiri antigenice cu specii
bacteriene, cum sunt tulpinile OX19 şi OX2 de Proteus,
care se folosesc ca antigen în reacţiile serologice pentru
depistarea anticorpilor anti-rickettsia.
• Rickettsiile îşi manifestă patogenitatea îndeosebi prin
capacitatea lor de a se multiplica intens intracelular în
diferite ţesuturi şi organe, durata unei generaţii fiind de 2-
3 ore.
• Transmiterea se realizează prin vectori reprezentaţi prin
artropode (căpuşe şi păduchi).
• Tetraciclinele şi cloramfenicolul sunt antibioticele de
elecţie pentru efectuarea tratamentelor.
6
 Genul Rickettsia
• Rickettsiile incluse în acest gen au proprietatea de a
pătrunde activ în celula gazdă şi de a se multiplica liber
în citoplasmă.
• Unele specii prezintă o importanţă deosebită pentru
patologie, fiind agenţi etiologici ai unor boli grave pentru
om sau animale.
• În cadrul genului sunt incluse 23 de specii, dintre care o
importanţă deosebită o prezintă speciile următoarele: R.
prowazekii, R. typhi, R. rickettsii, R. coronii.
• Mai nou au fost incluse speciile R. massiliae (izolată de
la căpuşe din genul Rhipicephalus spp.), R. helvetica
patogenă pentru ronjori (izolată de la căpuşe din genul
Ixodes) şi altele.

7
 Boli naturale produse de rickettsii
 Rickettsia prowazekii. Este agentul etiologic al tifosului
exantematic la om. Transmiterea se face prin intermediul
păduchilor. Prezintă înrudiri antigenice cu unele tulpini
de Proteus (OX 19) care se utilizează ca antigen în
reacţia Weil-Felix pentru diagnosticul bolii.
 Rickettsia typhi. Este o rickettsie larg răspândită şi
produce tifosul şoarecilor.
 Rickettsia rickettsii. La om boala este cunoscută sub
numele de febra pătată a munţilor stâncoşi, iar la câine
sub numele de febra de căpuşe.
 Rickettsia coronii. Este agentul etiologic al febrei
butonoase, boală întâlnită la om şi la câine.
Transmiterea se realizează prin mai multe specii de
căpuşe

8
 Genul Coxiella
 Germenii din genul Coxiella diferă de cei din genul
Rickettsia prin faptul că se multiplică în interiorul
vacuolelor celulelor sistemului reticulo-endotelial.
 Coxiella burnetii. Germenul mai este cunoscut şi sub
numele de Rickettsia burnetii şi este agentul etiologic al
febrei Q. Boala a fost diagnosticată în anul 1937 la
lucrătorii din abatorul din Brisbane din Queensland, fiind
iniţial numită “query fever” ceea ce înseamnă febra
necunoscută.
• Morfologic C. burnetii are aspect de cocobacil sau bacil
mic, cu dimensiuni de 0,5–1/0,2–0,4 m. Este un germen
necapsulat, nesporulat, neciliat, Gram negativ.
• Colorarea se face însă prin metodele Stamp, Machiavello,
Giemsa, Gimenez, Castaneda.
9
 Rezistenţa
 C. burnetii are o rezistenţă remarcabilă la agenţii fizici şi
chimici.
• În sânge de cobai infectat, păstrat în ulei sub parafină,
gemenul rămâne virulent 568 de zile; în sacii vitelini ai
embrionilor de găină, la +4oC se conservă 280-330 de
zile; în apa de robinet supravieţuieşte 30-36 de luni la
4-6oC.
• Pasteurizarea laptelui la temperatura obişnuită nu este
suficientă pentru inactivarea germenilor, pentru aceasta
fiind necesară o temperatură de 100oC, cel puţin 1 minut.
• Pentru dezinfecţie se foloseşte formolul 2 % sau hidroxid
de sodiu 10 %, care îi distruge în 5 minute.

10
 Cultivare, antigenitate
• Cultivarea se realizează pe ouă embrionate de 5–6 zile.
Embrionii mor în 4–5 zile. La aceştia se găseşte o mare
cantitate de coxiele în sacul vitelin.
• Unele tulpini au fost atenuate prin pasaje succesive pe
ouă embrionate (tulpina M44) ce se poate utiliza la
prepararea de vaccinuri.
• Sub raport antigenic C. burnetii prezintă fenomen de
variaţie de fază. Tulpinile proaspăt izolate se găsesc în
faza I, posedând un antigen specific, de natură glucidică
• După treceri repetate pe embrioni de găină, trec în faza
II, în care antigenul specific nu a putut fi definit ca
structură, este insolubil, însă are un rol esenţial în
cuplarea cu anticorpii în cadrul RFC.

11
 Patogenitatea
• Patogenitatea se datoreşte îndeosebi capacităţii de
virulenţă.
• S-a demonstrat existenţa infecţiei cu C. burneti la un
număr mare de specii mamifere şi păsări sălbatice.
• În funcţie de diferite biocenoze constituite, se asigură
menţinerea activă a germenilor în cadrul unor circuite
mamifere-păsări-artropode (căpuşe).
• Rezervoarele naturale de infecţie sunt reprezentate în
primul rând de diferite specii de artropode (căpuşe din
genurile: Ixodes, Haemophysalis, Dermacentor,
Ripicephalus, Hyaloma şi altele), în corpul cărora
rickettsiile pot persista un timp îndelungat.
12
 Infecţia naturală
• Infecţia naturală este cunoscută sub denumirea de febra
Q. Speciile cele mai afectate sunt: omul, oaia, capra,
vaca, mai rar câinele, calul şi porcul.
• Simptomele prin care boala evoluează variază în raport
cu specia afectată, cu virulenţa tulpinii în cauză, cu calea
de pătrundere, cu masivitatea infecţiei iniţiale şi cu
receptivitatea individuală.
• La animale boala evoluează cel mai adesea
asimptomatic.
• În cazul unor infecţii masive, pot să apară: stări febrile
trecătoare, tulburări respiratorii datorate pneumoniei,
avorturi, fătări premature, retenţii placentare, sterilitate.
• Animalele trecute prin boală rămân timp îndelungat
purtătoare şi eliminatoare de germeni

13
 Familia Anaplasmataceae
 Familia cuprinde la ora actuală 4 genuri: Anaplasma,
Aegyptianella, Haemobartonella şi Eperythrozoon.
• Aceşti germeni parazitează în interiorul sau pe suprafaţa
globulelor roşii sau sub formă liberă în plasma sangvină.
• Sunt patogeni pentru diverse specii de vertebrate
sălbatice sau domestice.
• Transmiterea se face prin artropode.
• Cultivarea “in vitro” nu s-a realizat până în prezent.
 Dintre genurile menţionate, cel mai important pentru
medicina veterinară este genul Anaplasma

14
 Genul Anaplasma
• Anaplasma marginale. Afectează vitele şi alte
rumegătoare din regiuni tropicale şi subtropicale. Se
transmite prin căpuşe, alte artropode şi instrumentar
veterinar. Germenul se multiplică în interiorul globulelor
roşii, având o distribuţie marginală.
• Anaplasma centrale. Are aceeaşi distribuţie ca şi A.
marginale şi afectează aceleaşi specii de animale. Se
deosebeşte de aceasta prin faptul că se multiplică în
zona centrală a eritrocitelor.
• Anaplasma ovis. Afectează oile, caprele şi căprioarele.
Se transmite prin căpuşe, alte artropode şi instrumentar
veterinar. Agentul etiologic se multiplică în zona
marginală a eritrocitelor. Boala indusă are o evoluţie
uşoară.
15
 Diagnostic în rickettsioze.
• Probele ce se expediază pentru diagnostic sunt variabile
în funcţie de specia de animale şi stadiul bolii.
• În principiu se trimit organe cu leziuni şi probe de sânge
pentru examene serologice.

16
 Tehnici de diagnostic
• Examen microscopic direct. Pentru evidenţierea
rickettsiilor în frotiurile efectuate din sânge sau din ţesuturi
se va apela la metodele speciale de colorare, cum sunt
Giemsa, Gimenez, Macchiavello, Leishman sau tehnica
fluorescenţei directe sau indirecte, utilizând anticorpi
marcaţi.
• Izolare şi cultivare. Se realizează adesea cu dificultate şi
nu se utilizează ca examen de rutină. Se vor efectua
inoculări pe ouă embrionate de găină, pe animale de
laborator (şoareci, hamsteri, cobai) sau însămânţări pe
diferite substraturi celulare.
• Examen serologic. Urmăreşte identificarea efectorilor
imuni, în deosebi a anticorpilor folosind tehnici serologice
(aglutinare sau microaglutinare), tehnici imunoenzimatice
(ELISA) sau imunofluorescenţă.
17
 Familia Chlamydiaceae
• Microorganismele din acestă familie sunt germeni de
formă sferoidală, cu diametru de 0,2–1,5 m.
• Ele posedă un perete celular similar altor bacterii Gram
negative, însă lipseşte acidul muramic.
• Sunt paraziţi obligatoriu intracelulari, necesitând pentru
acoperirea necesităţilor energetice compuşi cum sunt
ATP.
• Chlamidiile au un ciclu de dezvoltare unic, cu alternanţa
a două stadii:
– altul reproductiv.
– unul infecţios
18
 Ciclurile evolutive
• Corpii elementari reprezintă forma extracelulară a
microorganismului, au forma unor sferule electrono-
opace, de 200-300 nm, având un perete celular rigid,
conţin un nucleu şi numeroşi ribozomi; ei reprezintă
forma infecţioasă a microorganismului şi pătrund în alte
celule prin endocitoză.
• Corpii reticulaţi se formează din diferenţierea corpilor
elementari, consecutiv unui şir de diviziuni binare,
realizându-se un număr mare de particule non-
infecţioase, dar metabolic active, în interiorul unei
vacuole (fagosom) ce se măreşte treptat. După
aproximativ 20 de ore de la producerea infecţiei, unii din
corpii reticulaţi încep să se condenseze şi se transformă
în corpi elementari. Treptat se maturează şi în decurs de
40 de ore, după infecţie, se eliberează consecutiv lizei
pereţilor celulari, după care ciclul se reia.
19
 Habitat
• Sunt germeni cu o răspândire ubicvitară în regnul
animal, fiind izolaţi de la vieţuitoare inferioare (amibe,
moluşte, crustacei), animale poikiloterme (peşti, reptile)
şi animale homeoterme (păsări şi mamifere).
• Dintre mamifere sunt enumerate următoarele: bovine,
ovine, caprine, porcine, câini, pisici, koala, cobai,
hamsteri, şoareci. Se izolează şi de la oameni.
• Infecţiile provocate de aceşti germeni sunt foarte variate:
infecţii inaparente (foarte frecvente), infecţii localizate
porţii de intrare (enterite, mamite, infecţii oculare, infecţii
genitale), infecţii sistemice însoţite de anumite exprimări
clinice (avorturi, artrite, mamite, pneumonii, encefalite).

20
 Genul Chlamydia (1)
 Chlamydia trachomatis. Are importanţă în medicina
omului, la care poate provoca mai multe tipuri de
afecţiuni.
• Cea mai cunoscută este trachomul, infecţie oculară
endemică (afectează mai mult de 500 milioane de
oameni), manifestată prin keratoconjunctivită foliculară
cronică, care poate duce la cecitate.
• Alte serovaruri produc infecţii genitale la adulţi, atât la
femei, cât şi la bărbaţi (uretrită, epididimită, cervicită,
salpingită, endometrită).
• Se mai descrie conjunctivita cu incluzii a nou-născutului
şi limfogranulomatoza veneriană (boala Nicolas-Favre)
manifestată prin şancru indolor genital sau anal.

21
 Genul Chlamydia (2)
• Chlamydia muridarum. S-a izolat de la şoareci şi de la
hamsteri. Suşele izolate de la şoareci, s-au dovedit în
general slab patogene, în condiţii naturale. În mod
experimental provoacă tulburări respiratorii. Suşele de
hamster s-au izolat din intestin, de la indivizi ce au
prezentat ileită proliferativă.
• Chlamydia suis. Se izolează numai de la porci şi pare a
fin endemică în populaţiile de porcine. Se consideră că
este patogenă, prezenţa ei fiind asociată cu conjunctivite,
keratoconjunctivite, rinite purulente, enterite,
bronhopneumonie, pneumonie. În condiţii experimentale
provoacă la pureci SPF afecţiuni respiratorii şi enterite. In
diagnostic se recomandă RFC, reacţie ce este
considerată mai sensibilă decât tehnicile
imunoenzimatice
22
 Genul Chlamydiophila
• Microorganismele din acest gen prezintă caracterele
generale ale chlamidiilor, cu menţiunea că incluziile nu
conţin glicogen.
• Sunt sensibile la sulfadiazină
• În cadrul genului sunt incluse următoarele specii:
– C. psittaci,
– C. pecorum,
– C. pneumoniae,
– C. abortus,
– C. felis,
– C. caviae
• Chlamidiile nu au o strictă specificitate de gazdă.
23
 Habitat
• Se izolează de la numeroase specii de animale:
carnivore, cai, porci, ronjori, lagomorfe, rumegătoare,de
la păsări, ca şi de la oameni.
• Infecţiile persistente sunt mai degrabă o regulă, decât o
excepţie în cazul clamidiofilozelor.
• Atât la păsări, cât şi la mamifere, tractusul gastro-
intestinal şi genital, pare a fi nişa ecologică obişnuită
pentru clamidiofile.
• Corpii elementari sunt relativ rezistenţi în mediul exterior,
rămânând viabili mai multe zile, în condiţii de mediu
favorabile.

24
 Morfologie, cultivare
• Morfologie. Chlamidiofilele sunt germeni de formă
cocoidă, ce apar în celulele infectate de aspect neregulat,
difuze sau cu aspect de microcolonii intracitoplasmatice,
fără a deplasa nucleul celulei parazitate.
• Cultivare. Se realizează în ouă embrionate, care se
inoculează pe cale intravitelină. Pentru inhibarea florei
bacteriene de asociaţie, materialul de inoculat se tratează
cu kanamicină, care este inactivă faţă de chlamidii.
Incubarea se face mai multe zile la temperatura de 37-
39oC. Germenii se multiplică timp de 2-4 zile.

25
 Patogenitate
• Se datoreşte capacităţii de multiplicare intracelulară în cele mai
diverse ţesuturi, provocând leziuni exudative şi necrotice în focare.
• O singură specie de Chlamydiophila are capacitatea de a infecta
diferite specii de animale, după cum o aceeaşi gazdă poate fi
infectată de mai multe specii ale genului menţionat.
• Bacteriile infectează celulele epiteliale şi macrofagele şi sunt
diseminate în organism, mai ales în ficat, splină şi pulmoni. La
femelele gestante colonizează placenta.
• Se produc frecvent leziuni exudative, fibrinopurulente şi necrotice
sub formă de focare, mai ales în ficat.
• La animale infectate se dezvoltă anticorpi specifici, ce pot fi
identificaţi prin diferite tehnici serologice.
• Trecerea prin boală determină imunitate, dar animalele rămân în
continuare purtătoare şi eliminatoare de germeni.

26
 Chlamydiophila psittaci
 Se izolează de la păsări.
• serovarul A determină infecţii endemice la psitacide, dar
afectează şi omul
• serovarul B se izolează de la porumbei şi mai rar de la
curci, unele suşe au fost implicate în avorturi la bovine;
• serovarul C se izolează de la diferite specii de păsări (raţe,
curci, potârnichi). Pot sta la originea declanşării unor
zoonoze;
• serovarul D se izolează de la curci, pescăruşi şi peruşi.
Tulpinile sunt de asemenea implicate în producerea
zoonozelor;
• serovarul E se izolează din cazuri de pneumonii şi
meningite la om.
 Suşe au fost evidenţiate/izolate de la numeroase specii de
păsări (raţe, porumbei, struţi şi alte specii), ce prezentau
simptome severe;
• serovarul F – se izolează de la peruşi.
27
 Alte specii
 Chlamydiophila pecorum. Se izolează de la
rumegătoare (vite, oi şi capre); marsupiale (koalas) şi
porci.
• Această specie este frecvent asociată cu producerea de
avorturi, conjunctivite, encefalomielite, enterite,
pneumonii şi poliartrite.
• La koala cauzează boli reproductive, infertilitate, infecţii
ale tractusului urinar.
 Chlamydiophila abortus. Prezintă tropism accentuat
pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) la care
produce avorturi enzootice şi mortalitate neo-natală.
• Mai rar bacteria este incriminată în producerea de
avorturi la femelele altor specii de animale (cabaline,
iepuri, porci, şoareci, cobai şi chiar om).
• Toate suşele aparţin unui singur serovar.
28
 Chlamydiophila pneumoniae
 Este divizată în trei biovaruri:
• Biovar TWAR – se izolează de la om şi provoacă
tulburări respiratorii, sinuzite, faringite, bronşite,
pneumonii şi otite.
• Biovar Equin – s-a izolat de la un cal din aparatul
respirator, dar se apreciază că frecvent provoacă infecţii
asimptomatice la această specie.
• Biovar Koala – se izolează de la amfibieni australieni
(Myxophies iteratus) şi africani (Cryptohylax gresshoffi),
care prezentau hipertrofia rinichilor, ramolismentul
ficatului şi pneumonie hemoragică

29
 Imbolnăvirile naturale (1)
 La mamifere. Îmbolnăviri sunt descrise la rumegătoare
(îndeosebi la cele mici), carnivore (câini şi pisici), porci,
cai, ronjori şi lagomorfe (cobai, hamsteri, iepuri).
• Clinic se constată infecţii gastrointestinale, infecţii ale
căilor respiratorii, pneumonii, infecţii genitale, mastite,
poliartrite, poliserozite, conjunctivite, rinite,
encefalomielite, hepatită, avorturi.
• Ca entităţi clinice mai bine conturate sunt amintite
următoarele: avortul enzootic al oilor, avortul epizootic al
bovinelor, encefalomielita sporadică a bovinelor,
pneumonia felinelor.

30
 Imbolnăvirile naturale (2)
 La păsări. Îmbolnăvirile au o răspândire mondială şi
afectează numeroase specii de păsări sălbatice sau de
crescătorie.
• Mai mult de 139 specii de apartament, din 14 ordine şi 30
de familii pot fi infectate.
• Dintre cele sălbatice, mai sensibili sunt psitacidele şi
fringilidele, iar dintre cele domestice raţele, curcile şi
porumbeii. Cele mai multe infecţii evoluează
asimptomatic.
• La păsările care fac forme clinice se constată ca
simptome principale o stare de somnolenţă pronunţată,
coriză şi conjunctivită seroasă, tulburări digestive cu
fecale diareice, galbene-verzui şi uneori tulburări
nervoase.
• Păsările infectate devin purtătoare şi eliminatoare de
germeni, constituind sursă şi pentru om.
31
 Diagnostic
• Se expediază laboratoarelor de diagnostic următoarele
probe: avortoni, scurgeri vaginale, lichid articular, secreţii
conjunctivale, pulmoni, ficat, splină, cord.
• În cazul păsărilor şi animalelor mici se pot trimite
cadavre în întregime.
• Probele trebuie să ajungă la laborator într-un timp cât
mai scurt, în containere cu gheaţă, folosind medii de
transport.
• Pentru detectarea anticorpilor se vor trimite probe de
sânge.

32
 Examene de confirmare
• Examen microscopic direct. Se urmăreşte
evidenţierea corpilor elementari prin tehnici de colorare
(Ziehl-Neelsen modificat, albastru de metilen,
Macchiavello, Castaneda, Giemsa)
• Izolare şi cultivare. Se recomandă izolarea pe culturi
celulare sau linii celulare pot multiplica chlamidiile. Mai
frecvent se foloseşte linia McCoy, BHK-21 şi Vero.
• Examen serologic. Anticorpii se vor evidenţia prin RFC
(tehnică recomandată), ELISA sau imunofluorescenţa
indirectă. Trebuie stabilit titrul anticorpilor.
• Infecţia experimentală. Se practică obişnuit pe şoareci.
Materialul patologic se triturează şi se inoculează pe cale
intracerebrală sau se instilează nazal.
 Se vor lua măsuri severe de protecţia muncii (grad de
risc 2 şi 3).
33
 Rickettsia
Sursa: Internet

Sursa: Internet

Sursa: Internet Sursa: Internet

34
 Coxiella
Sursa: Internet Sursa: Internet

Sursa: Internet Sursa: Internet

35