TEMA: Aspecte psihologice ale bolii,

suferinței și durerii. Stări afective

condiţionate de boală şi durere.

Realizat:
conf univ.
Mariana Cernițanu
 Plan:

1. Particularităţile şi componentele bolii.

2. Clasificarea (ICD-10; DSM-IV-R).
3. Modele de explicare a bolii.
4. Durerea şi perceperea durerii.
5. Stări afective condiționate de boală și
durere.
 Obiective operaționale:

• familiarizarea auditoriului cu semnificația

psihologică a conceptelor de baza a temei:
anormalitate, patologie, boală, durere.
• precizarea criteriilor de clasificare a bolilor.
• analiza factorilor și agenților patogeni de
declanșare a bolii și durerii.
• analiza stărilor afective condiţionate de boală şi
durere.
• dobândirea cunoștintelor despre semnificația
durerii.
 Anormalitate-patologie-boală

• Starea de anormalitate este opusul stării de

normalitate. (+ -)
- este o stare de dezechilibru pe mai multe
planuri: individual, social, comportamental, etc..
- in plan negativ: este terenul favorizant pe care
apare şi se dezvoltă boala ca o posibilitate
ontologică accidentală.
Anormalitate-patologie-boala

• Patologia, se referă la abaterea de

normă în sens negativ, spre minus, spre
deficit funcţional şi de performanţă, spre
dizarmonie, dezorganizare,
destructurare.
Anormalitate-patologie-boala

• Воаlа definită de OMS - о serie de modificări

biologice și/sau psiho-comportamentale care
generează о stare de distres și sau/
dizabiliate.
 Boala implică:

• trăire subiectivă neplăcută, o suferinţă umană.

• serie de tulburări somatice, fizice specifice (ex.
palpitaţiile la bolnavi cardiaci, sputa
mucopurulentă în bronşite, etc); nespecifice
(insomnii, astenie, anxietate, etc).
• consecinţe socio-profesionale.
• limitarea capacităţii de muncă.
• pierderea rolurilor sociale, a drepturilor şi
obligaţiilor sociale.
• schimbări relaţionale la persoanele internate.
Particularitățile bolii

• 1. Manifestari. un anumit tabIou

clinic - numit și simptomatologia
pacientului.
• 2. Boala presupune anumiţi
agenti/factori etiologici (саuzali).

• 3. Reacţia de raspuns аl
organismului lа асţiunea agenţilor
etiologici.
Criteriile de clasificare a factorilor etiologici
(саuzali)

• După natura lor, se clasifica in agenţi

exogeni și аgеnți endogeni.

• După funcţia lor, se impart în:

(а) factori dесlаnşatоri;
(b) factori determinanţi;
(с) factori favorizanţi;
(d) factori predispozanţi/de risc;
(е) factori de menţinere.
 Stadiile bolii și formele ei

• Starea premorbidă: dispoziţii anormale constituţionale,

congenitale sau ereditare; stări subclinice minore, neresimţite ca
atare de bolnav; un fon psihosomatic fragil, sensibil.

• Boala propriu zisă : stare de dezechilibru fiziologic şi psihic;

existenţa unor leziuni organice; alterarea stării generale;
epuizare fizică şi psihică; incapacitatea de a mai fi activ; etc.

• Starea defectuală post-procesuală: totalitatea modificărilor

personalităţii care apar şi rămîn definitiv fixate după trecerea
sau încheierea procesului morbid, şi care se caracterizează prin
infirmităţi manifestate ca: infirmităţi fizice; defecte afective,
obsesive, fobice; deficit intelectual; deficienţe senzoriale;
deficienţe motorii, accentuări de caracter, etc.
Mecanismele psihologice implicate în sănătate şi boală sunt descrise în trei
mari paradigme psihologice de sanogeneză şi patogeneză:

• abordarea dinamiс-psihanalitică - vizează impactul inconștienului asupra

tabloului clinic, postulând ideea că orice symptom apare din cauza unui conflict
actual, care în esență se reduce la un conflict bazal conturat încâ din prima copilărie;

• abordarea umanist-existenţial-experienţială - ideea … la baza personalității

noastre stau anumite forțe pozitive care programează stare de sănătate a
organismului. În caz de patologie, aceste ”forțe” sunt blocate, iar pentru deblocarea
lor este nevoie de asigurarea unui context terapeutic caracterizat prin empatie,
acceptarea necondiționată a pacientului și congruența împreună cu anumite
proceduri terapeutice.

• abordarea cognitiv-comportamentală - ideea …problemele psihice sunt

răspunsuri dezadaptative învățate, susținute de cognițiile disfuncționale a
subiectului, care, în scop terapeutic se cer a fi identificate și modificate.
Modele medicale de explicare a
bolii

I. Modelul biologic

Boala apare după formula:

agent patogen leziune organică.
 II. Modelul biopsihosocial

• Boala are o cauzalitate multifactorială;

• Psihicul nu poate fi separat de somatic şi invers;
• Subliniază atât sănătatea cât şi boala;
• Pune accent nu doar pe tratament, ci şi pe prevenţie;
• Suferinţa organului induce suferinţa persoanei;
• Responsabil de prevenţia bolilor, tratament şi recuperare nu
este doar personalul medical, ci şi societatea, şi persoana în
cauză.
 Dintre modelele psihologice de explicare a
bolii, se evidențiază:
• modelul psihanalitic,
• modelul psihosomatic,
• modelul umanist,
• modelul interpersonal.
Modele psihologice de explicare a bolii

• Modelul psihosomatic (Freud, P. Janet, Charcot).

Boala apare după formula: stres emoţie reacţie

vegetativă cu modificări funcţionale leziune
organică.
Prin urmare, stresul determină reacţia psihică, care prin intermediul sistemului
nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită
duratei, intensităţii şi frecvenţei poate duce la fenomenul de organicizare.
 Modelul psihanalitic de explicare a sănătății și bolii
psihice (concepţia gradualistă a psihanalizei),
• …boala şi sănătatea psihică se deosebesc numai gradual !!!
• Prin această teorie, Freud nu spunea decât că toţi oamenii,
nevrotici, psihotici sau „sănătoşi“ au inconştient şi că acest
inconştient, la anumiţi oameni, în anumite condiţii particulare, se
manifestă patogen, pe când la alţii nu.
• Dealtfel, „sănătatea“ şi „boala psihică“ sunt două constructe
mentale care reprezintă extremele unui continuum, un fel de
„minus infinit“ şi „plus infinit“ între care există o multitudine de
poziţii care se deosebesc între ele doar gradual, cantitativ, printr-
un „mai mult sau mai puţin“.
Modele de explicare a bolii (modelul umanist).
• El are drept caracteristică faptul că în
centrul atenţiei este omul, punînd mai
ales accent asupra naturii sale sociale.
Elementele esenţiale ale modelului
umanist sunt entităţile de valoare,
importanţa persoanei autorealizate.
Boala este provocată astfel de
capacitatea factorului morbigenetic
de a bloca valoarea şi realizarea
persoanei.
Modelul interpersonal

• promovează ideea că relaţiile dintre indivizi sunt obligatorii şi în

cadrul acestor relaţii "nevoile complementare" se satisfac sau se
agravează.
• Comportamentele anormale, inclusiv boala psihică sunt tulburări ale
comunicării, situaţii în care comunicarea devine fie falsă fie
insuficientă sau lipseşte cu desăvârşire.
 Clasificarea bolilor

• Clasificarea internaţională a tulburarilor psihice: DSM-IV.

Acest sistem de clasificare este propus de Asociația Psihiatrică Americană.

Formularea diagnosticului se realizează pe 5 axe.

• - Axa 1 - diagnosticul bolii psihice.
• - Axa 2 - tulburările de personalitate şi retardările mentale.
• - Axa 3 - diagnosticele de boli somatice asociate.
• - Axa 4 - nivelul de stresori; (probleme legate de mediul social; probleme educaţionale;
probleme profesionale; probleme legate de condiţiile de locuit; probleme economice;
probleme determinate de accesul la serviciile de sănătate;etc).
• - Axa 5 - scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a modului
în care simptomele tulburării psihice afectează nivelul global de funcţionare al pacientului.
GAF = 100 - 91 - lipsa oricăror simptome, funcţionare normală. GAF = 10 - 1 - pericol
crescut şi persistent de a cauza injurii lui sau altora, incapacitate persistentă de menţinere
a unei igiene personale minime).
 Clasificarea bolilor
• Clasificarea internaţională a bolilor: ICD-10.

Este un sistem de clasificare propus de OMS

(Organizația Mondială a Sănătăţii), bolile psihice fiind
cuprinse în secțiunea F -; secțiunea a VI-a (numerotarea
secţiunilor se face prin litere).

Scopul realizării acestei clasificări internaţionale este de

a unifica diagnosticele evitând confuziile create de termeni
sinonimi aparținând unor clasificări diferite (precum “şcoala
franceză” sau “şcoala germană”).
 Clasificarea bolilor

• Clasificarea internaţională a tulburarilor psihice: DSM-IV.

Acest sistem de clasificare este propus de Asociația Psihiatrică Americană.

Formularea diagnosticului se realizează pe 5 axe.

• - Axa 1 - diagnosticul bolii psihice.
• - Axa 2 - tulburările de personalitate şi retardările mentale.
• - Axa 3 - diagnosticele de boli somatice asociate.
• - Axa 4 - nivelul de stresori; (probleme legate de mediul social; probleme educaţionale;
probleme profesionale; probleme legate de condiţiile de locuit; probleme economice;
probleme determinate de accesul la serviciile de sănătate;etc).
• - Axa 5 - scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a modului
în care simptomele tulburării psihice afectează nivelul global de funcţionare al pacientului.
GAF = 100 - 91 - lipsa oricăror simptome, funcţionare normală. GAF = 10 - 1 - pericol
crescut şi persistent de a cauza injurii lui sau altora, incapacitate persistentă de menţinere
a unei igiene personale minime).
 Clasificarea bolilor
• Clasificarea internaţională a bolilor: ICD-10.

Este un sistem de clasificare propus de OMS

(Organizația Mondială a Sănătăţii), bolile psihice fiind
cuprinse în secțiunea F -; secțiunea a VI-a (numerotarea
secţiunilor se face prin litere).

Scopul realizării acestei clasificări internaţionale este de

a unifica diagnosticele evitând confuziile create de termeni
sinonimi aparținând unor clasificări diferite (precum “şcoala
franceză” sau “şcoala germană”).
 Durerea

• Durerea - o formă particulară a sensiblității,

determinată de factori agresivi, numiți algogeni
sau dolorigeni.
• În prima instanță durerea reprezintă un apel
imperativ pentru protecție, în cea de-a doua,
reflectă suferinţa.
• Durerea poartă o conotație afectivă și produce
o reacție vegetativă și comportamentală
specifică (de luptă sau fugă).
• Prin aceasta, este o perceptie cu o reacție
psihică sistematizată.
Durerea poate fi descrisă în baza celor trei
componente:

• fiziologică: mod de transmitere,

receptori implicaţii, procese
biochimice.
• comportamentală: comportamentele
ce exprimă durerea şi o însoţesc.
• subiectivă: gânduri, sentimente,
reprezentări legate de durere.
 Semnificațiile durerii:

• - semnificaţia biologică. (constă în îndeplinirea rolului de

sistem de alarmă al organismului, pemițîndu-i acestuia să ia cele mai
adecvate măsuri de protecţie şi îndepărtare a sistemului algogen).
• - semnificaţia semiologică. (aceasta se realizează cu
ajutorul fenomenului de percepţie dureroasă, adică a capacităţii de
precizare a locului și a extinderii suprafeţei de acţiune a excitantului
algogen).
• - semnificaţia patogenetică. (transformarea durerii într-un
factor de suprasolicitare neuro-endocrino-metabolică, mergând char
pînă la epuizare şi generând tulburări umorale şi leziuni tisulare).
Caracteristicile generale ale durerii:

• - durerea este o experiență subiectivă strict

individuală.
• - durerea are întotdeauna o componentă afectivă, de
regulă negativă, de suferinţă, disconfort, teama, dar
uneori şi de satisfacţie;
• - durerea se manifestă prin mai multe senzații, cum ar
fi apăsare, presiune, înțepătură, arsură etc.;
• - durerea poartă informaţia unei leziuni posibile,
probabile sau produse.
• - daca o altă senzație sau acţiune distrage atenţia,
perceperea durerii este diminuată sau, dacă, însă,
atenţia pacientului este fixată doar asupra ei, durerea
se intensifică.
Caracteristicile generale ale durerii:

• Factori psihici, sociali şi culturali

influenţează percepţia durerii. Unele culturi
valorizează stoicismul şi suportarea durerii.
• O durere legata de un eveniment dorit (de
exemplu, naştere) este mai ușor suportată
decât una necunoscută, care produce
anxietate.
 Clasificarea tipurilor de durere
• Durerea acută: - durere de scurtă durată cu sursă care poate fi identificată. Este rapidă,
tăioasă, fiind localizată la început într-o arie bine delimitată. Acest tip de durere răspunde
bine la medicație.
• Durerea cronică - durere cu durată mai mare de 6 luni, asociată de obicei cu un anumit tip de
rănire sau de boală. Medicația trebuie administrată de un personal de specialitate.

• Durerea cutanată cauzată de rănirea țesuturilor superficiale ale pielii. Terminațiile nervoase
ale nociceptorilor se termină aproape sub dermă, şi datorită unei mari concentrări de
terminații nervoase produc o durere bine localizată, bine definită şi de scurtă durată.
• Durerea somatică îşi are originea în ligamente, tendoane, oase, vase sanguine. Este
detectată prin intermediul nociceptorilor somatici. se întâlnește de obicei la luxații sau
fracturi osoase.
• Durerea viscerală este durerea datorată organelor interne. Durerea viscerală este greu de
localizat, iar eventualele răni ale diferitelor organe determină radierea durerii. Ischemia
cardiacă este un astfel de exemplu de durere viscerală.
• Durerea (sufletească) psihică este asociată cu o stare de tensiune, nelinişte, disconfort,
angoasă. Starea dată de spirit este cauzată de anumite probleme, dezamăgiri şi conflicte de
ordin intern pe care persoana nu le poate soluţiona la moment, fapt ce-i provoacă deprimare
şi tensiune psihologică definită prin durere sufletească.
Pentru combaterea durerii fiziologice (cutanata, somatica,
viscerala) se poate interveni prin:

• 1. Împiedicarea formării influxului

nervos, în terminațiile senzitive:
anestezice locale, vasodilatatoare,
antiinflamatoare.
• 2. Împiedicarea transmiterii influxului
nervos, prin fibrele senzitive - cazul
anestezicelor locale.
• 3. Împiedicarea perceperii durerii, la
nivelul centrilor de integrare:
anestezice generale, analgezice
antipiretice, analgezice
morfinomimetice.
Atitudinea față de boală: medicul și
pacientul
• Medicul şi pacientul nu privesc boala de pe aceeaşi platformă.
• Un diagnostic de tuberculoză înseamnă pentru medic o problemă de
prognostic şi de măsuri eficace.
• Pacientul, însa, se întreabă, dacă diagnosticul este o „sentinţă la
moarte”, dacă boala este o„pedeapsă” sau un „blestem”.
• A fi tuberculos este pentru mulţi o situaţie ce trebuie camuflată chiar
faţă de propria conştiinţă (de aici tendinţa de a neglija tratamentul).
 De reținut:
• Durerea - o formă particulară a sensiblității, determinată de
factori agresivi, numiți algogeni sau dolorigeni.
• În prima instanță durerea reprezintă - un apel imperativ pentru
protecție, - în cea de-a doua, reflectă suferinţa.

• Воаlа - о serie de modificări biologice și/sau psiho-

comportamentale care generează о stare de distres și sau/
dizabiliate.
Are urmatoarele particularitati:
• 1. Manifestari. un anumit tabIou clinic - numit și
simptomatologia pacientului.
• 2. Boala presupune anumiţi agenti/factori etiologici (саuzali).

• 3. Reacţia de raspuns аl organismului lа асţiunea agenţilor

etiologici.
Mulțumesc pentru atenție