“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil
care nu-și cunoaște părinții “ – Nicolae Iorga
Componența Grupei : Ungureanu I. , Duțu V. , Goia C. , Grigore P.
Și Florea C. Profesor Lupu Cătălina Clasa A XI-a F , CEMK Cuvinte – cheie Latinitate - Faptul de a avea origine latină sau caracter latin / Nume dat culturii și civilizației latine. Dacismul - este un curent în istoriografie, afirmat la jumătatea secolului al XIX-lea, prin absolutizarea (mitizarea) contribuţiei dacilor la formarea poporului român. Română (limba) - limba română, idiomă neo-latină, foarte asemenea italianei, înavuțită cu diferite elemente străine (slave, maghiare, turce, neo-grece). Context istoric Dacismul își face simţită prezenţa odată cu interesul romanticilor pentru etnogeneză şi pentru mitologia din spaţiul traco- dac. Se conturează ca un curent de idei, mai mult sau mai puţin unitar, mai ales în perioada interbelică , de multe ori fiind asimilat cu orientarea tradiţionalistă. Ideea de latinitate începe să fie afirmată la noi de generaţia cronicarilor –secolele XVI–XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) , apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino şi de Dimitrie Cantemir. Atinge apogeul prin reprezentanţii “Şcolii Ardelene” (Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior). Generația cronicarilor Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a secolului XVII este cronicarul Grigore Ureche. Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în limba română "Letopiseţul Ţării Moldovei". Povestitor şi portretist talentat, Miron Costin, a continuat, sub titlul „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace” „Letopiseţul lui Grigore Ureche”, relatând evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595 şi 1661. Ioan Neculce a fost un cronicar moldovean, mare boier, care a ocupat diferite funcții importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir. Formarea limbii române Prima etapă a formării limbii române o constituie procesul de romanizare a geto-dacilor. Ca urmare, aceştia au preluat treptat limba latină vorbită (sau vulgară). Astfel, până în secolul al Vl-lea se formează protoromâna comună. Din limba geto-dacilor după diferite opinii s-au păstrat în cea română 170-180 de cuvinte.
A doua etapă o constituie includerea, în secolelele al VIII-lea-al IX-
lea, a elementelor provenite din limba slavilor sudici (aproximativ 20% din fondul lexical de bază). Teorii despre geneza etnolingvistică românescă Românii de la bun început s-au numit romani, denumire care a evoluat în rumâni, apoi români. Ei şi-au păstrat permanent conştiinţa originii lor romane. 1. Teoria originii nord si sud dunărene este cea mai rezonabilă teorie, se bucură de o vechime considerabilă şi de partizani cu renume precum Xenopol, Iorga,, A. Rosetti . Succint, ea evidenţiază că spaţiul etnogenezei românilor este unul destul de extins, la nord şi sud de Dunăre. Acest spaţiu cuprinde: Dacia, Dobrogea, Dardania și Panonia de sud Teoria originii nord-dunărene care plasează teritoriul din stânga Dunării ca spaţiu de constituire etnică a românilor) este susţinută de D. Cantemir, P. Maior şi B.P. Haşdeu. Dialectele sud-dunărene: aromân, megleno-român şi istroromân nu-şi găsesc însă o explicaţie ştiinţifică în argumentele acestei teorii, dovedindu-şi astfel lacunele.
Teoriile originii sud-dunărene prin care se susţine că formarea
poporului român la sud de Dunăre, pe un teritoriu aflat undeva, între bulgari şi albanezi (de aici, şi influenţe lingvistice), a avut la baza imigrarea acestor doua popoare ,către jumătatea secolului al XIII-lea Influențe 1. Cea mai puternică influenţă asupra limbii române este cea slavă şi încep din secolul al VI-lea odată cu migraţia slavilor pe teritoriul de la sud de Dunăre. 2. Împrumuturile din maghiară nu sunt foarte numeroase, dar cuprind cuvinte din lexicul fundamental – gând, oraş, fel, etc. 3. Influenţa greacă veche se exercită asupra limbii române în secolele al VII-lea şi al VIII-lea, datorită relaţiilor cu Imperiul Bizantin. Cuvintele greceşti pătrund direct (arvună, catarg, flamură, mătase, stol,, zale). 4. În secolul al XVIII-lea, în limba română pătrund cele mai multe împrumuturi din turcă. Lexicul turcesc, care marchează epoca şi care nu se va păstra decât în mică măsură în secolele ulterioare ( liliac, lalea, acadea, cafea, geam, cazan, saltea). Concluzii Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât și la sud de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă. Atunci când vine vorba de stabilirea ştiinţifică a originilor noastre, ne tragem din daci şi romani, fără latinitate exclusivă, fără preamărirea elementului dac.