Etapele de dezvoltare neuro-motorie a copilului

În mod convenţional stabilim că viaţa individului începe în

momentul fertilizării ovulului matern de către unul dintre milioanele de
spermatozoizi ce provin de la tată.
Fiecare celulă provenită de la părinţi poartă câte 23 de
cromozomi care vor sta la baza dezvoltării umane.
Prin dezvoltare, în general, se înţelege un proces complex de
trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, printr-o
succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate
funcţională închegată, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o
etapă la alta implică atât acumulări cantitative cât şi salturi calitative,
acestea aflându-se într-o condiţionare reciprocă.
 Perioada embrionară şi fetală:

Din momentul concepţiei până la cel al naşterii, ovulul

însămânţat trece prin patru perioade majore

• Prima perioadă, de 7 zile, din momentul fertilizării până în momentul

implantării, se petrece în uter. Ovulul fertilizat îşi sporeşte diviziunea
celulară după un şablon logaritmic, mişcarea de creştere
desfăşurându-se după un model spiralat, odată cu mişcarea de
rotaţie a ovulului şi cu mişcările de deplasare ale axei sale de
rotaţie.

• În a doua perioadă de 21 de zile, din momentul implantării până în

momentul formării sistemului general, se formează cele trei mari
sisteme:
– cel intern (funcţia digestivă şi respiratorie),
– cel periferic – care se va dezvolta în sistemul nervos
– sistemul central, care se va dezvolta în funcţiile circulatorie şi excretorie
Nu numai că fiecare sistem este format în spirală, ci de
asemenea, în decursul acestei perioade, cele trei sisteme majore
sunt alcătuite ca un tot, în straturi, în spirală, conectându-se între
ele la capete.
• A treia perioadă de 63 de zile

- este perioada formării organelor, glandelor şi a altor structuri

importante. Toate acestea cresc şi se formează în configuraţii spiralate,
fie datorită forţei centrifuge, fie datorită celei centripete. Cea dintîi
formează structuri preponderent cave şi capabile de mişcări (intestinul
gros, intestinul subţire, stomacul, vezica urinară, vezica biliară) iar a
doua formează structuri mai compacte (plămânii, inima, splina, ficatul,
rinichii). Deoarece apar ca urmare a mişcărilor în spirală a energiei, ele
sunt alcătuite din câteva straturi.
• A patra perioadă, de 189 de zile

- este perioada de dezvoltare generală pînă în momentul naşterii. În

decursul acestei perioade, sistemele, organele, glandele şi toate
celelalte componente şi funcţii continuă să crească şi devin
complete la sfârşitul celor 280 de zile ale etapei embrionare.
Embrionul alternează între mişcarea activă şi lentă. El se
deplasează în spirală printr-o combinaţie de torsionări şi schimbări
ale axei de rotaţie. Pe tot parcursul acestor mişcări în spirală,
embrionul realizează echilibrul între cap şi corp, stânga – dreapta,
faţă – spate, interior – exterior. Tendinţele antagoniste dar
complementare sunt bine echilibrate, pregătindu-se ca un tot pentru
naştere.
De exemplu:
- regiunea capului se compactează în vreme ce regiunea
corpului se extinde
- partea ventrală a corpului devine mai moale, în vreme ce
patrea dorsală se întăreşte
- muşchii şi ţesuturile acumulează mai multe proteine, pe când
oasele acumulează mai multe minerale.
 Perioada sugarului: datează din momentul naşterii până la
dobândirea poziţiei verticale.
• În această perioadă se dezvoltă percepţii mecanice, senzoriale,
emoţoinale, tot după un şablon logaritmic înnăscut. În acest timp,
copilul trece prin etapele de amfibian, reptilian, mamifer şi maimuţă.
Mişcările corpului aflat în creştere reflectă de asemenea mişcarea în
spirală. Ca de exemplu atunci când ne aplecăm înainte alcătuim
spirala corpului iar la întindere descompunem această spirală. În
mod similar flectarea braţului presupune o mişcare în spirală, pe
când extensia presupune descompunerea spiralei. În cadrul
mişcărilor de respiraţie, inspirul şi expirul determină mişcări în
spirală opuse aerului care trece prin cavităţile nazale.
• Învăţarea şi utilizarea deprinderilor motrice reprezintă o încercare la
care suntem supuşi pe parcursul vieţii. Acest proces începe
timpuriu, cu realizarea controlului posturii corporale şi a
deprinderilor de apucare-prindere, continuă cu achiziţia
deprinderilor de deplasare şi manipulare.

• În timpul copilăriei, deprinderile de bază sunt consolidate şi

combinate în engrame (pattern-uri) de mişcare ce vor duce la
formarea deprinderilor complexe. Adolescenţii continuă acest
proces, îmbunătăţindu-şi capacitatea de a combina deprinderile
mortice în funcţie de scopul sarcinii şi condiţile ambientale.
Cunoaşterea dezvoltării copilului normal ajută la:
- identificarea acelora dintre ei care se abat de la evoluţia normală prin
stabilirea vârstei biologice, comparativ cu vârsta cronologică (constituie uneori
singurul element de diagnostic la un copil, în primul an de viaţă, când semnele
clinice ale unei eventuale leziuni cerebrale sunt de obicei slab exprimate)
- planificarea conduitei de recuperare
- urmărirea progreselor făcute

Stadiile dezvoltării normale reprezintă baza de la care se porneşte în evaluare şi

recuperare

Urmărirea în tratament a secvenţelor normale de dezvoltare neuro-motorie

constituie unui dintre principiile de bază ale reeducării neuro-motorii

Fiecare stadiu de dezvoltare se derulează într-o anumită ordine:

- controlul corpului se dezvoltă progresiv, dela cap la M.I. si M.S. (cranio –
proximo – distal)
- mişcările grosiere apar înaintea celor fine

Anumite etape de dezvoltare, ca statul în picioare sau mersul, sunt atinse de copii
cam la aceeaşi vârstă

Prin compararea copiilor de aceeaşi vârstă se va determina gradul de dezvoltare

atins
 Pentru a depista de timpuriu eventualele probleme trebuie avute în
vedere următoarele aspecte:

Înregisrarea sistematică a datei şi vârstei copilului

Urmărirea a ceea ce reuşeşte să realizeze la vârsta respectivă
Notarea, de fiecare dată a abilităţilor dobândite
Determinarea cauzelor eventualelor dificultăţi, întârzieri apărute în
dezvoltare
Evaluarea vârstei biologice trebuie efectuată pentru fiecare
secvenţă a mişcării¹ (recuperarea trebuie să treacă prin toate
stadiile, având ca obiectiv prioritar fazele inferioare).

¹ de exemplu, un copil cu diplegie poate ca, în dezvoltarea sa, să fie în stadiul 3 în ceea ce priveşte aşezarea, în
stadiul 2 în ceea ce priveşte trecerea în aşezare şi în stadiul 1 în ceea ce proveşte ortostatismul
 Secvenţele normale de dezvoltare neuro-motorie
Stadiul I (0 – 3 luni) – Stadiul mişcărilor neorganizate/ Stadiul primului model de
flexie (Vojta)

• La nou-născut mişcările sunt fără scop şi fără un efect anumit, fiind

subordonate puternic reflexelor tonice primitive de postură. Copilul
prezintă o postură simetrică, predominând tonusul flexorilor: nu poate să-
şi întindă complet membrele, pumnii sunt strânşi, dar poate să facă
mişcări alternante cu membrele inferioare. În decubit ventral se păstrează
modelul de flexie, poate însă întoarce capul într-o parte.
• La o lună urmăreşte un obiect cu privirea dintr-o parte a poziţiei mediane.
Reacţionează la sunetul clopoţelului. Din decubit dorsal se întoarce parţial
pe o parte, membrele sale luînd poziţii conforme cu acţiunea reflexelor
tonice cervicale, în funcţie de postura capului. În decubit ventral ridică
pentru câteva momente capul şi poate să-l întoarcă. Gambele încearcă să
facă mişcări de târâre. În general membrele inferioare se extind mai bine.
Dacă este susţinut în ortostatism, apare „reflexul de păşire”; dacă în
această poziţie este înclinat într-o parte, membrul inferior de partea spre
care este inclinat, se extinde (reacţie pozitivă de sprijin), încercând să se
sprijine pe vârful piciorului, în echin. La o vârstă mai mare (4 – 5 luni)
acesta este un semn descris de Vojta pentru diagnosticul leziunii
piramidale. Controlul capului este absent. Apare „reflexul de prindere”
(strânge degetul care este introdus în palma sa). Fixează chipul adultului.
Încetează să plângă când i se vorbeşte.
• La 2 luni urmăreşte un obiectiv în direcţie orizontală, de la un capăt
la altul. Distinge sunete calitativ diferite (clopoţelul soneriei), distinge
inconstant două mirosuri; distinge apa simplă de apa îndulcită
(Kasatkin), surâde. Extensia membrelor inferioare este mai bună,
dar nu se poate sprijini pe membrele superioare, acre în decubit
ventral rămân flectate. RTC joacă un rol important. Controlul capului
este îmbunătăţit.
• La 3 luni, senzorial, apare un salt important, distinge două culori (de
obicei roşu şi verde), o octavă, gustul sărat de cel dulce sau acru.
Stă în decubit ventral cu bazinul pe planul de sprijin, se susţine pe
antebraţe şi coate – postura păpuşii (chiar dacă pumnii nu se
deschid) şi îşi menţinecapul ridicat. Susţinut în picioare poate să-şi
lase greutatea pe un membru inferior, fără să mai calce pe vârf.
Prinde obiecte mari (biberonul), trage cearceaful spre el, se joacă
cu mîinile cercetându-le, gângureşte. În decursul acestui stadiu se
observă dezvoltarea treptată a tonusului de extensie, copilul
învingând treptat forţa gravitatţiei. Extensia începe cu capul,
cuprinde coloana, apoi şoldurile. Pe măsură ce se dezvoltă tonusul
extensorilor, influenţa reflexelor tonice cervicale scade. Dispariţia lor
face posibilă rostogolirea.
Stadiul II (4 – 6 luni) – Stadiul mişcărilor necoordonate (Denhoff)/
Stadiul I de extensie (după Vojta)

• La 4 luni distinge 2 sunete care se deosebesc ca înălţime cu 5,5 - 4

tonuri, se întoarce pentru a-l privi pe cel care îl strigă, deosebeşte
soluţia de NaCl 0,4% de cea de 2% şi soluţia cer conţine 20 picături
de lămîie ăn 100 ml apă de cea care conţine numai 16 picături. Se
întoarce jumătate pe burtă, ţine capul ridicat şi-l întoarce în ambele
sensuri. Începe să deschidă mâna (în postura păpuşii se sprijină pe
palme) cu opoziţia completă a policelui. Reţine cu mîna obiecte, sea
agaţă de părul şi hainele persoanelor care se apleacă asupra sa,
râde.
• La 5 luni, culcat pe spate, face mişcări dirijate pentru a se debarasa
de un prosop pus pe faţă, pedalează, ăşi prinde coapsa, eventual
piciorul, începe să poată fi sprijinit în aşezat. Controlul capului este
foarte bun.
• Creşterea tonusului extensor determină apariţia reflexului Landau.
Inhibarea RTCA duce la dezvoltarea mişcărilor simetrice
controlaterale. Reflexul Moro descreşte în intensitate. La sfârşitul
acestei perioade apar primele reacţii de echilibru în poziţiile culcat
pe burtă şi pe spate.
• La 6 luni se rostogoleşte pe burtă şi pe spate. Aşezat pe spate,
aduce un genunchi flectat lângă trunchi, se târăşte în toate sensurile
şi toate modurile. Poate fi pus în Şezat şi în această poziţie îşi ţine
capul ridicat şi îl rotează. Extinde cotul şi se poate sprijini în decubit
ventral pe braţele întinse. Prinde obiecte în mod precar, cu grifă
palmară cubitală şi opoziţie parţială a policelui. Îşi recunoaşte
mama, distinge chipurile familiale de cele străine
 Stadiul III (7 – 10 luni) – Stadiul de debut al coordonării (Denhoff)/
Stadiul al II-lea de flexie (Vojta 6 – 9 luni)

• La 7 luni poate să se ridice în poziţie şezând din decubit dorsal. Şade

fără sprijin sau cu uşor sprijin lombar şi îşi foloseşte mîinile pentru a se
juca sau pentru menţinerea echilibrului, indiferent de poziţia capului.
Ţine câte un cub în fiecare mână, poate prinde o pastilă (cu pensa
totală), ridică de toartă o ceaşcă răsturnată. Zguduie patul şi masa,
zgârie, sejoacă cu picioarele, examinează cu interes o jucărie,
vocalizează câteva silabe.
• La 8 luni se ridică în aşezat fără ajutor, se rostogoleşte cu alternarea
coordonată a flexiei şi extensiei braţelor şi gambelor. Se ridică
eventual în picioare, dar uneori, încercând să-l punem în picioatre, îşi
flectează membrele inferioare – faza de astazie. Aceată fază este
de obicei mai marcată către 6 luni, ea ştergându-se în luna a 8-a şi nu
este obligatorie. La copiii cu ataxie, această fază se menţine şi după 1
an şi ceva.
• Prehensiunea se face cu grifă palmară şi radială, cu opoziţia policelui.
Către sfârşitul ecestei luni apare „reflexul de pregătire pentru săritură.
Se joacă de-a cuc-bau, caută o linguriţă care a căzut.
• La 9 luni, datorită reflexului depregătire pentru săritură, se poate ridica
în
patru labe. Ridicarea în picioare (între 9 şi 10 luni) se face în 2 moduri:
- Din patrupedie îşi ridică trunchiul şi se agaţă de un suport cu
mîinile, apoi aduce un picior înainte – în fandat – (postura cavalerului)
şi se ridică din sprijin pe acest membru inferior
- Se ridică sprijinindu-se, căţărându-se cu mîinile pe propriile sale
membre inferioare. Mîinile îl ajută în acest caz să extindă genunchii,
până când, în picioare fiind, poate prinde cu mîinile un suport.
• Poate să prindă obiecte mici între police şi faţa externă a indexului, apoi
cu vârful celor două degete.
• La 10 luni şade singur cu bună coordonare, prinde şi se poate roti fără
să-şi piardă echilibrul. Trece în poziţie ventrală, se târăşte, apoi se
aşează din nou. Echilibrul lateral în aşezat este independent de poziţia
membrelor inferioare. Merge în patru labe, cu încrucişare homolaterală,
de obicei. Deşi se poate ridica în picioare, şi să fie chiar susţinut de o
singură mână, nu păşeşte şi nu are reacţii de echilibru în ortostatism.
Primele trei degete ale mîinii capătă o importanţă tot mai mare. Se
joacă, aruncă bile îbtr-un pahar, se deplasează după jucării, flutură
mâna în semn de rămas bun, sună clopoţelul, bate din palme, culege
sâmburi.
 Stadiul IV (10 – 24 luni) – Stadiul coordonării parţiale
(Denhoff)/ Stadiul al II-lea de extensie (Vojta: 8 luni)

• La 11 luni merge în patru labe, în picioare, sprijinit, face paşi. Stă

singur câteva secunde.
• La 12 luni nu are încă reacţii de echilibru în mers. Merge lateral,
ţinându-se de mobilă sau ţinut de o singură mână, cu bază largă de
susţinere. Prehensiunea este, la această vârstă, mai apropiată de
cea a adultului, deşi mai întâmpină dificultăţi în prinderea obiectelor
mici. Prezintă pensă digitală cu opoziţie faţă de degetele II, III şi
uneori IV. Poate arunca mingea după cum i se arată. Coopereazăla
îmbrăcare, trage piciorul din încălţăminte, scoate braţele din vestă,
ăţi pine pieptenele în ppăr, duce batista la nas.
• Între 12 şi 18 luni dispare reacţia Landau. Copilul capătă o mai mare
mobilitate în mers: se întoarce într-o parte sau înapoi cu tot corpul
(dintr-o bucată, ca lupul).
• La 13 luni merge în mîini şi cu membrele inferioare extinse (mersul
elefantului).
• La 15 luni merge singur, pornind şi oprindu-se fără să cadă.
Construieşte un turn aşezând 2 – 3 cuburi unul peste altul, introduce
mărgele într-o sticlă, ajută la întorsul paginior unei cărţi.
• La 18 luni stă şi merge singur. Merge lateral (la 16 luni jumate în
medie), trage jucării după el mergând cu spatele. Urcă scările
ţinându-se de balustradă. Poate merge cu păpuşa în braţe. Când
aleargă are tendinţa să ţină genunchii ţepeni şi uneori aleargă pe
vârfuri. Se alimentează singur dar nu fără să se murdărească.
• La 20 de luni stă pe un singur picior cu asistenţă.
• La 21 de luni mototoleşte hârtia după demonstraţie. Construieşte
turnuri suprapunând 5- 6 cuburi.
• La 24 de luni copilul aleargă bine fără să cadă, de fapt aleargă mai
degrabă decât merge. Urcă şi coboară singur scările, dar, dacă cunt
ceva mai înalte, duce ambele picioare pe aceeaşi treaptă, suind sau
coborând cu acelaşi picior. Ridică obiectele de pe podea fără să
cadă. Merge rulând piciorul călcîi – degete. Începe să-şi întoarcă
lingura în gură pentru a o curăţa. Ţine creionul cu degetele (nu în
palmă ca pînă acum). Poate desena un unghi, un cerc(nu tocmai
regulat), imitând desenul făcult de un altul. Construieşte turnuri cu 6
– 7 cuburi, întoarce singur paginile unei cărţi.
• La 30 de luni merge pe vârful degetelor după demonstraţie. Sare de
la o înălţime de 20 – 30 cm cu picioarele lipite. Aruncă mingea (fără
direcţie), menţinându-şi echilibrul. Construieşte un turn cu 8 cuburi.
Stadiul V. Stadiul controlului total al corpului (Denhoff)

• La 36 de luni copilul urcă scara cu alternarea picioarelor dar

coboară tot cu ambele picioare pe o treaptă. Merge, urmărind cu
aproximaţie o linie dreaptă, făcând 1 – 3 greşeli în 30 de metri. Sare
de pe ultima treaptă a scării (sub 25 cm) cu amîndouă picioarele. Îşi
pune singur ghetele dra de obicei pe dos. Construieşte turnuri cu 9
cuburi. Aruncă 10 mărgele într-o sticlă în 30 secunde. Desenează
un pătrat cu 2 greşeli, un romb cu 4 greşeli. Copiază o cruce.
• La 42 de luni stă pe vârfuri şi pe un singur picior (cel puţin 2
secunde). Merge singur cu tricicleta. Se spală singur pe mîini şi pe
faţă dra nu prea bine.
• La 48 de luni coboară scara cu alternarea picioarelor, sare de 2 – 3
ori pe un picior parcurgând cca 2 metri. Stă, cu echilibru, pe un
singur picior între 4 – 8 secunde. Sare în lungime cu picioarele
liipite, între 60 şi 85 cm. Aruncă 10 mărgele într-o sticlă de lapte în
mai puţin de 25 secunde. Desenează un romb cu trei greşeli.
• La 5 ani copilul pate sta singur pe un singur membru inferior
minimum 8 secunde. Merge pe vârfuri distanţe lungi. Aruncă cele 10
mărgele într-o sticlă în numai 20 de secunde. Desenează o cruce
fără greşeală, un cerc nu prea regulat, un pătrat cu 2 greşeli. La 5
ani copilul este gata să-şi folosească şi să-şi dezvolte aptitudinile
motorii pentru acţiuni mai complicate: scris, desenat, cusut, cântat la
un instrument, dans.
 Tabloul de dezvoltare după mişcare (după Rose
Vincent¹)
cuprinde:
Stadiul 1: naştere – 6 luni
Stadiul 2: 6- 12 luni
Stadiul 3: 12 – 24 luni
Stadiul 4: 2 – 3 ani

stă întins pe burtă şi îşi ţine capul

Capul şi controlul capului
se împing pe mîini
se rostogoleşte de pe burtă pe spate
se rostogoleşte de pe spate pe burtă
se rostogoleşte într-o parte şi vrea să
se ridice în şezut

stă numai ajutat

Aşezat sau şezând
stă sprijinit în mîini
stă singur
se agaţă dacă este prins
se răsuceşte şi se întinde după obiecte
se mişcă înainte şi inapoi în şezut
se echilibrează dacă este răsturnat
¹ Arcan P., Ciumăgeanu D – Copilul deficient mintal, pag 60 - 63

Deplasarea de la un loc la altul
Folosirea mîinilor
stă în picioare dacă este susţinut
se poate târâ în patru labesau pe şezută
se agaţă pentru a sta în picioare
merge singur sau ţinut de mână
se ghemuieşte să se joace
loveşte mingea cu picioarele
balansează un picior
stă pe un picior
sare pe ambele picioare
ţine în mîini obiecte mici pentru puţin timp
cuprinde obiectul cu întreaga palmă
poate să ţină un obiect în fiecare mână
ţine obiectele între degetul mare şi arătător

Joaca şi comportamentul social
Autoîngrijirea
priveşte un obiect
împreunează mîinile
se joacă cu corpul
loveşte obiectul cu întregul braţ
trece un obiect dintr-o mână într-alta
loveşte 2 obiecte unul de altul
se joacă cu alte persoane
pune obiectele în cutie şi le scoate afară
îi place să construiască
aruncă o minge
sortează diverse obiecte
suge la sîn
duce obiecte la piept
mestecă mâncare solidă
se hrăneşte cu biscuiţi
Bea singur din cană
se hrăneşte singur cu diferite alimente
ajută la dezbrăcat
indică nevoile fiziologice
se îmbracă cu ajutor
foloseşte oliţa fără ajutor
 Răspunde la zgomot
Comunicarea
Produce sunete când i se vorbeşte
zâmbeşte
Se întoarce spre voci
Îi place când i se vorbeşte/ cântă
Imită gesturi: tai-tai
Imită sunete făcute de alţii
Răspunde la comenzile simple: Dă mingea!
Spune câteva cuvinte Ma-ma, Ta-ta etc
Se cheamă pe nume
Denumeşte obiecte familiare: câine, pisică
Vorbeşte neînţeles
Cere obiecte cu cuvinte şi gesturi (apă)
Începe să lege cuvintele în propoziţii
Arată părţile corpului când este întrebat
Vorbeşte despre ceea ce face
Începe să danseze
Pune întrebări
Îşi ajută familia la munca de zi cu zi
 În primul an de viaţă, dezvoltarea motorie constituie aspecul cel mai obiectiv
şi mai spectaculos al evoluţiei copilului
- mobilitate diferenţiată în regiunea gurii, copilul îşi poate fixa privirea
4 asupra unor obiecte cuprinse în câmpul lui vizual, iar mîinile, la început
săpt strânse, devin active numai la atingerea de către adult.

- poate ţine capul drept, acesta devenind puţin mobil când se produce un
zgomot sau sunet puternic; mobilitatea capului favorizează în mod
natural şi firesc activitatea vizuală, apropierea unui obiect/ jucării
4 luni decanşează din partea copilului mişcări dezordonate ale capului şi
membrelor.
- adoptă poziţia specifică “încapul oaselor”, determinând
creşterea considerabilă a câmpului vizual, ochiul devansând
6–7 astfel mâna, care nu poate să apuce obiectele mici sesizate de
luni copil
- poate rămâne în echilibru în poziţia aşezat, fără
reazem; se poate întoarce relativ uşor de pe o parte pe
9 luni alta şi începe să se târască pe burtă; apare mersul “de-a
buşilea”.

- încercările anterioare de ridicare în

1 an picioare se finalizează cu apariţia
mersului.
Repere ale dezvoltării motorii şi verbale în copilăria
timpurie

Dezvoltarea motorie:

 Ridică capul la 2 luni

 Stă în aşezat rezemat după 3 luni şi jumătate
 Stă în aşezat fără sprijin la 6 luni
 Se ridică şi stă cu susţinere (ajutor) la 7 luni
 Stă singur în picioare la 11 luni
 Merge nesprijinit independent la 12 luni
 Păşeşte înapoi la 14 luni
 Păşeşte pe scări după 17 luni
 Dezvoltarea verbală:

 Sunete guturale în prima lună

 Vocalize la 2 luni
 Gângurit spontan la 3 luni
 Vocalize la 4 luni
 Repetiţia unor silabe la 5 luni
 Silabe conturate la 6 luni
 Holofraze la 9 luni
 Primele propoziţii la 1 an