Tipuri de comunicare: verbală,

paraverbală, nonverbală

Prof. Irina Elena Petcu

 Introducere

În nici un domeniu al vieţii şi activităţii umane existenţa şi

manifestarea omului ca fiinţă socială nu este posibilă fără
comunicare.

Comunicarea dă sens şi finalitate

intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor, atitudinilor şi
acţiunilor noastre, le face inteligibile pentru
ceilalţi, în aceeaşi măsură în care fiecare
dintre noi percepem modul de manifestare al
celorlalţi faţă de noi prin comunicare.

Scopul referatului este acela de a sublinia importanţa comunicării

sub toate formele sale în procesul instructiv-educativ.
Comunicarea este o modalitate fundamentală de interacţiune
psihosocială. Din acest punct de vedere, ea este relaţia prin care
interlocutorii se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul
schimbului continuu de informaţii, divers codificate.

După natura semnelor utilizate în codificarea informaţiei şi după

canalul predilect de transmitere a mesajului se evidenţiază trei tipuri
de comunicare:

Comunicarea Comunicarea Comunicarea

verbală paraverbală nonverbală
 Comunicarea verbală

Comunicarea verbală este specific umană. Informaţia este codificată şi

transmisă prin cuvânt şi tot ceea ce ţine de acesta, privind aspectele
fonetic, lexical, morfo-sintactic.

Pentru a îmbunătăţi eficienţa comunicării verbalizate, Hybels şi Weaver

consideră că ar trebui avute în vedere următoarele idei:

Ce dorim să Cum dorim să o

facem? Cui ne adresăm?
comunicăm?

Comunicarea
Comunicare scrisă
a verbală
Comunicarea
orală
Comunicarea scrisă presupune folosirea „frazelor cu o
lungime medie a paragrafelor centrate asupra unei
singure idei, a cuvintelor înţelese cu siguranţă de
receptor, evitarea exprimării comune, tipică limbajului
oral, a cuvintelor inutile, redundante; alegerea
cuvintelor încărcate de afectivitate optimă în contextul
creat, a expresiilor afirmative.

Comunicarea orală reprezintă un

instrument prin care individul poate
avea acces la studiul altor forme şi
procese de comunicare.

Comunicarea orală are în centrul demersului său

limbajul, care este definit de mai multe atribute, dintre
care cele mai importante sunt: claritatea, energia şi
însufleţirea.
 Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală este comunicarea care se

petrece în afara limbajului verbalizat.

Barou si Byrne prezintă patru canale de bază în

comunicarea nonverbală:

 expresia feţei

 „limbajul” ochilor

 „limbajul” trupului

 contactul fizic
Comunicarea nonverbală are următoarele funcţii :

 comunicarea nonverbală are menirea de a o

accentua pe cea verbală

 comunicarea nonverbală poate să completeze

mesajul trimis pe cale verbală

comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să

contrazică anumite aspecte ale comunicării verbale

comunicarea nonverbală are funcţia de a regulariza

fluxul educaţional şi de a pondera dinamica proprie
comunicării verbalizate

comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează

înţelesul comunicării verbale.
 Comunicarea paraverbală

În cazul acestei forme de comunicare canalul utilizat este canalul

auditiv. Informaţia este codificată şi transmisă prin intermediul
elementelor prozodice şi vocale (caracteristicile vocii, particularităţile de
pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, pauzele, intonaţia
etc) care însoţesc cuvântul şi vorbirea, în general.

Paralimbajul reprezintă modul prin care mesajul este transmis. Acesta

poate fi considerat o modalitate distinctă, situată la graniţa dintre
comunicarea verbală şi cea nonverbală, cu influenţă directă asupra
fiecăreia dintre ele. El include viteza cu care vorbim, ridicarea sau
scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii.
 Concluzii

 Comunicarea educaţionalǎ sau pedagogicǎ este cea care

mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în ansamblul său,
indiferent de conţinuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicaţi.

 Din perspectiva educaţiei formale, comunicarea didacticǎ

constituie baza procesului de predare-asimilare a cunoştinţelor, în
cadrul instituţionalizat al şcolii şi între parteneri cu status-roluri
determinate: profesori-elevi.

 În esenţǎ, a comunica înseamnǎ „a fi împreunǎ cu”, „a împǎrtǎşi

şi a te împǎrtǎşi”, „a realiza o comuniune de gând, simţire, acţiune”.
Vă mulţumesc pentru atenţie!