STILUL DIDACTIC

Ce știm despre sistemul de învățământ?

Cum vedeți derularea lecțiilor?
 Menționați o amintire plăcută și una neplăcută
din perioada școlarității
POZITIV CUM V-AȚI SIMȚIT?/CARE A FOST
URMAREA
NEGATIV CUM V-AȚI SIMȚIT?/ URMAREA
 Stilurile didactice

Componenta esențială a aptitudinii pedagogice este capacitatea de

instruire, care constă în posibilitatea de a organiza materialul de învățat
și de a-l preda într-o formă accesibilă. Priceperea de a organiza este
dependentă de inteligența cadrului didactic, de utilizarea ei in selectarea
sistemului de cunoștințe și abilități din materia de specialitate și în clasificarea și
scrierea lor pentru a putea fi transmise.
Eficiența actului educațional este o rezultantă a interacțiunii tuturor factorilor
și condițiilor care concură la desfășurarea sa. Personalitatea profesorului
reprezintă acel filtru care imprimă direcții și finalități nuanțate întregului demers
educativ.
 Stilul de predare reunește particularitățile individuale ale profesorului, ,,modalitatea sa proprie de lucru
cu elevii”, ,,stilul său original de instruire a elevilor”. Pentru surprinderea specificului dependenței acestui proces
de personalitatea profesorului s-a introdus conceptul de „stil educațional” sau „stil de predare”. El s-a
impus relativ mai recent în literatura pedagogică pe baza investigațiilor întreprinse asupra comportamentului
didactic al profesorului și, în general, asupra relației profesor-elevi.
Diferitele stiluri se pot constitui în funcție de câteva dominante sau aspecte constante care pot să
caracterizeze conduita profesorilor, ca de exemplu:
-deschidere spre inovație – înclinație spre rutină;
-centrare pe angajarea elevului – substituirea învățării cu predarea;
-centrare pe conținut – preocupare pentru dezvoltarea elevului;
-apropiat (afectiv) – distant (față de elevi);
-permisiv – autoritar (în relațiile cu elevii);
-nivel înalt de exigențe – exigențe scăzute;
-prescripție (dirijare riguroasă) – independență.
 De exemplu, dacă avem în vedere distincția inovație-rutină, atunci se pot
face următoarele constatări:
-există unii profesori care dovedesc mai multa flexibilitate decât alții în
comportamentul lor didactic;
-aceștia sunt receptivi la ideile și experiențele noi;
-sunt atașați comportamentului explorativ, manifesta îndrăzneală, mai multă
independență în gândire și acțiunea didactică;
-au capacitatea de a-și asuma riscuri;
-ei sunt dispuși să încerce noi practici, noi procedee, idei etc.
Sunt stiluri creative.
 Alt exemplu, văzut prin prisma centrare pe conținut - centrare pe dezvoltarea
personalității: - există profesori atașați materiei sau subiectelor predate;
-elaborează în mod detaliat și logic conținutul lecției, fixează criterii stricte privind pregătirea
elevilor;
-sunt severi și distanți în predarea materiei.
-aceștia predau materia ca scop în sine și pentru sine;
Contrar, sunt profesorii atașați dezvoltării personalității elevilor; ei fac din conținutul
predat un instrument de exersare și dezvoltare a gândirii;
-ei sunt preocupați de tratarea diferențiată și cu căldură a elevilor, de individualizarea, pe cât
posibil, a predării;
-raportează în permanență conținuturile nou-predate la viața și experiența proprie a elevilor, la
diferitele aspecte ale vieții lor intelectuale, morale, civice, estetice și practice, urmărind cum
progresează aceștia din toate punctele de vedere.
 Stilul de predare se referă la: originalitatea în activitatea didactică; la felul în care sunt alese și
utilizate strategiile de către profesor; capacitatea de a îmbogăți practica școlară, introducând variație;
activități mai vii, mai nuanțate în clasă; capacitatea de a induce comportamente variate de învățare,
contribuind la modelarea stilurilor de muncă.
Învățarea este un act personal și cere participare personală. Problema esențială de care depinde
producerea învățării eficiente este problema implicării, a angajării celui care învață în actul învățării. Tot
secretul noilor orientări metodologice, procedee metodice sau sisteme tehnologice constă în capacitatea
profesorului de a face din elev un colaborator activ în procesul asimilării cunoștințelor și a deprinderilor
cerute de programa de învățământ, de a-i orienta activitatea didactică în așa fel încât nimic - pe cât posibil
- sa nu i se pară de-a gata și sa fie dirijat să cucerească aspecte ale culturii generale si tehnico -
profesionale prin efort propriu. Sunt considerate activ–participative toate acele metode care sunt
capabile sa mobilizeze energiile elevului, să-și concentreze atenția, să-l facă să urmărească cu interes și
curiozitate lecția, să-i câștige adeziunea logică și afectivă față de cele nou-învățate; care-l îndeamnă să-și
pună în joc imaginația, înțelegerea, puterea de anticipare, memoria etc.
a)      Stilul democratic - profesorul încurajeaza implicarea activă a elevilor în procesul învățării,
inițiativa, potențialul lor creativ; valorizează experiența cognitivă a elevilor, cooperează și
conlucrează cu elevii în organizarea situației de învățare; prezintă criteriile comune de apreciere, de
întărire pozitivă/negativă pe care le respectă împreună cu elevii; se comportă ca un membru al
grupului. Stilul democrat valorifică integral resursele corelației dintre subiectul și obiectul acțiunii
educaționale.
Caracteristici:
-managerul încurajează participarea activă a tuturor membrilor în dezbaterea obiectivelor generale
ale grupului;
-desfășurarea activităților este rezultatul unor decizii colective;
-repartizarea sarcinilor este decisa de grup, iar alegerea colaboratorilor se face in mod liber;
-managerul încearcă să se comporte ca un membru obișnuit și egal cu ceilalți membri ai grupului.
Profesorul democratic
-condiționează folosirea posibilităților de participare a elevilor, a inițiativei și experienței
acestora;
-perspectiva și liniile de desfășurare a activității de predare-învățare se definesc și decid
prin cooperare și conlucrare cu elevii;
-elaborează și propune mai multe variante de predare-învățare, elevii având
posibilitatea să aleagă;
-elevii au libertatea să se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini și
probleme ale învățării;
-profesorul prezinta criteriile comune de apreciere, de lăudare, de criticare pe care le
respecta în comun cu elevii;
-el se comportă, într-un fel, ca un membru al grupului.
b)      Stilul autoritar se caracterizează prin selectarea și promovarea tehnicilor, a procedeelor
de învățare, a modalităților de lucru, a etapelor activității dirijate efectiv de către profesor. El
structurează timpul, nu încurajează inițiativele, sancționează atitudinile și rezultatele instruirii
elevilor, menține o anumită distanță față de grup. Din punct de vedere pedagogic, dezechilibrează
corelația dintre subiectul și obiectul acțiunii, prin accentuarea rolului educatorului în defavoarea
celui educat, ceea ce blochează canalele de conexiune inversă externă.
Caracteristici ale stilului autoritar:
-obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de către profesor;
-modalitățile de lucru și etapele activității sunt stabilite sau decise de către profesor, astfel încât
membrii grupului nu vor cunoaște în avans ceea ce urmează să se realizeze;
-profesorul este cel care decide și impune fiecăruia sarcina de realizat și colaboratorii cu care va
desfășura activitatea;
-profesorul personalizează elogiile și criticile, dar atitudinea sa este mai degrabă rece și
impersonală, decât ostilă.
Acest stil se caracterizează prin hotărârea și promovarea de către profesor a tuturor tacticilor
predării, a modalităților de lucru, a tehnicilor și etapelor activității care sunt comunicate și dirijate
efectiv de către el; profesorul structurează timpul, inițiativele nu sunt încurajate și nici admise;
profesorul își asumă o responsabilitate foarte mare în predarea și în dirijarea mersului învățării, îl
laudă ori îl critică; el recompensează ori sancționează atitudinile și rezultatele instruirii elevilor, și se
menține la o anumită distanță de grup.
c)      Stilul permisiv sau laissez-faire relevă rolul pasiv al educatorului, indiferența, minimalizarea
fenomenelor semnificative în procesul instruirii;
-acceptă deciziile elevilor, comune ori individuale;
-nu face evaluări la adresa comportamentelor elevilor, manifestă un nivel scăzut al aspirațiilor și
exigențelor pedagogice ale predării;
-lasă demersul didactic să meargă de la sine;
-favorizează obținerea de rezultate slabe ale elevilor la învățătură și manifestarea conduitelor deviante.
Stilul permisiv dezechilibrează corelația educator – educat prin accentuarea rolului celui educat, fapt care
conduce la blocarea canalelor de conexiune inversă internă. Stilul definit prin „laissez-faire“ exprimă un
profesor care consideră că întotdeauna este suficient ce predă, cât predă și cum predă, fiind sigur că elevii
înțeleg, acordându-le însă ajutor la cererea lor; au un minimum de inițiativă în ceea ce privește formularea
unor sugestii.
 Un dascăl bun este capabil de o mare varietate de stiluri didactice, având posibilitatea
de a-și adapta munca sa diferitelor circumstanțe, conferind predării flexibilitate și mai multă
eficiență. Atmosfera psihologică de lucru creată de profesor constituie un factor decisiv pentru
eficiența lecției pe care o predă. 
Unele cercetări s-au concentrat însă asupra delimitării și descrierii unor tipologii de stiluri
educaționale. Câteva din aceste tipologii sunt relevante:
-tipul educațional centrat pe elev și tipul educațional centrat pe grup;
-stilul autoritarist și stilul liberalist (nondirectivist);
-stilul punitiv (întemeiat pe constrângere și stimulare aversivă) și stilul nepunitiv sau afectiv
(întemeiat pe „căldura” sufletească și activarea resorturilor motivaționale intrinseci);
-stilul normativ (preocupat de respectarea și aplicarea întocmai a normelor sociale pedagogice) și
stilul operațional concret (preocupat de rezolvarea unei probleme educative în funcție de contextul
situațional în care este plasată);
-stilul interogativ (centrat pe conversație) și stilul expozitiv (centrat pe expunere și ascultare) etc.
W. Reddin (apud I. Petrescu, 1993; A. Prodan, 1999 si E. Joița, 2000), dezvolta teoria
tridimensională a managementului, în funcție de trei dimensiuni definitorii ale stilului
managerial: centrarea pe sarcină, relațiile umane și randament. În funcție de modul in care
aceste trei dimensiuni se combina, se pot distinge următoarele tipuri de stiluri de predare:
Stilul realizator – posedă toate cele trei caracteristici; este un adevărat conducător; este receptiv
la nou, acceptând inovațiile și propunerile; știe să mobilizeze elevii; urmărește crearea unui climat
de muncă pozitiv; rezolvă conflictele apărute în cadrul grupului de elevi;
Stilul profesorului negativ – nu posedă niciuna dintre caracteristicile enunțate; este lipsit de
interes; evită problemele; este refractar oricărei schimbări, nu acceptă inovațiile și nici propunerile;
demoralizează subordonații.
Stilul promotorului – pune accent pe randament și pe relațiile umane; stimulează personalul și-l
atrage în activitate.
Stilul autocratului binevoitor – pune accent pe randament și pe sarcini; neglijează relațiile
umane.
Stilul ezitant – manifestă interes față de sarcini și relațiile umane; nu este foarte interesat de
rezultate; ia decizii sub presiune; face compromisuri.
Stilul birocratic – managerul urmărește să-și îndeplinească rolul, să respecte reglementările de
tip administrativ, fiind mai atent la ce spun superiorii săi ierarhici, decât la ce spun subordonații;
Stilul altruist – este preocupat numai de relațiile umane; duce la randament slab; duce la
dezorganizare.
Stilul autocrat – este preocupat doar de sarcini; mimează rolul relațiilor umane în favoarea
realizării sarcinilor, în vederea realizării obiectivelor; utilizează metode de constrângere a
personalului; respinge inițiativele.
Nivelul maturităţii profesorului şi tehnicile de disciplinare (Wolfgang, 1995)
Nivel
I. Profesorul intuitiv -
supravieţuitor (profesor în
formare/student sau debutant)
II. Profesorul reflexiv-încrezător
(cel puţin 3 ani vechime în
predare)
III.Profesorul prescriptiv-
experimentat (mulţi ani de
predare)
IV. Profesorul analitic-
profesionist (în floarea/culmea
carierei)
Caracteristici
Răspunde intuitiv. Are un repertoriu de tehnici limitat. Este
când permisiv, când dur (schimbător). Se simte inconfortabil
când aplică tehnicile necesare de control al clasei.
Deţine metode eficiente de disciplinare şi un solid sentiment
de success. Consideră încă greu de abordat copiii dificili şi
este deranjat de cantitatea de timp solicitată de către aceşti
copii.
Este complet încrezător în abilităţile personale de predare.
Poate ridica probleme/întrebări etice şi morale referitoare la
practicile şcolii care sunt relaţionate cu starea de bine a
elevilor. Este un lider pentru elevi. Este un mentor pentru
profesorii mai tineri.
Ce tip de abordare pedagogică urmați?
Exercițiu: Desenați pe o foaie o imagine din parc
Cum putem aborda pozitiv aspectele negative
din timpul lecției?
 Triunghiul competenţei (după Urania Cremene)
ŞTIU

Atunci cȃnd intervine lipsa cooperării din partea elevului,

cȃnd acesta deranjează bunul mers al activităţii,
profesorul se poate întreba ce se află în spatele lipsei de
cooperare:

 Copilul stie? (Cunoştinţe)

VREAU POT
 Copilul poate? (Abilităţi)

 Copilul vrea? (Motivaţie)

TEORIA AUTODETERMINĂRII
Richard Ryan & Edward Deci

 Fiecare individ se naşte cu aceste trei

nevoi psihologice de bază. Atunci cand
toate aceste nevoi sunt satisfacute pe
deplin, se instaleaza starea de bine.

CAUZA fiecărui comportament, la orice fiinţă

umană, stă în MOTIVAŢIE.
 NEVOIA DE CONECTARE

 Nevoia de a iubi și de a fi iubit necondiționat;

 Nevoia de a oferi în egală măsură cu a primi;

 Nevoia de a fi văzut, valorizat, respectat, unic;

 Nevoia de a aparține.
• Comportamente negative prin care copiii/ elevii își manifestă nevoia de
CONECTARE

Comportamente de tip “Domnul Goe”

 elevul începe să deranjeze, să atragă atenția asupra sa în mod
negativ;
 agresivitate;
 copiază comportamente negative ca să fie acceptat.
 Toate aceste comportamente negative apar atunci când copilul/ elevul are nevoie
mare de atenție. Și dacă altfel nu o primește, o cere el.

AȘA CUM ȘTIE ȘI POATE!

Conectare apoi
Nu exagerez
corectare!
evenimentul!
Îl implic!
Îi cer opinia!
 NEVOIA DE COMPETENŢĂ

 Vreau să mă simt în stare;

 Vreau să pot;

 Vreau să învăţ;

 Vreau să mă dezvolt.
 Comportamente negative prin care copiii/ elevii își manifestă nevoia de
COMPETENŢĂ

 refuzuri de tip NU POT/NU ŞTIU, e prea greu, prea multe de învățat,

prea multe de făcut;

 tot ce înseamnă renunţare din partea copilului (sarcini/ responsabilitate

sau orice fel de activităţi);

 răzbunarea (nu ştie cum să facă altfel);

 Dacă altcineva a făcut acţiuni pentru el, sau în locul lui, în mintea copilului s-a

aşezat o convingere (inconştientă, din păcate): eu nu pot, eu nu sunt în stare.

Lipsa de competenţă este egală cu dependenţa!

Privesc gre TU/VOI

Îi las să facă ş eala I
d e NO
ca pe-o Î n loc
singuri cȃt mai mult
oportunitat
şi cȃt mai multe! e de
învăţare!
 NEVOIA DE AUTONOMIE-CONTROL

 Acel „Vreau să fac singur“;

 Nevoia de a lua decizii;

 Nevoia de a face alegeri;

 Nevoia de a fi sursa acţiunilor mele;

 Comportamente negative prin care copiii își manifestă nevoia de AUTONOMIE-
CONTROL

 orice refuz (nu vreau, nu am chef, lasă-mă în pace);

 când îl are pe Nu vreau! în braţe;

 atunci când apasă pe un buton „Ignore“ invizibil;

 atunci când nu execută comenzi/ nu fac ceea ce li se cere – neascultare;

 atunci când este agresiv cu alți colegi;

 când decizi tu pentru el şi apar luptele de putere.

 Îi ofer variante de
alegere în cadru
limitat!
Îl responsabilizez f a că ,
n c e s ă
Îi sp u
u f a c ă!
c e s ă n
nu
 STUDIU DE CAZ
Pentru analizarea unui caz de comportament disruptiv, se poate realiza un
plan de intervenţie, respectând următoarele 6 etape:
1. Definirea problemei – Elevul X este în clasa …. La școala ….. Este un elev care are un
comportament disruptiv, ridicând probleme atât părinților acasă, cât și profesorilor la ore.

2. Descrierea problemei – Elevul X este un copil agitat, agresiv. Perturbă activitățile de

învățare ale colegilor, este agresiv dacă nu primește ceea ce vrea și stă mai mult singur. Este un
copil ce se dezvoltă normal din punct de vedere cognitiv și motor, dar are performanțe școlare
scăzute din cauza lipsei de concentrație și a agitației. Manifestările disruptive, frecvent prezente
sunt: agresivitate împotriva colegilor și a personalului instituției, nerespectarea regulilor clasei și
de conviețuire în grup, neimplicarea în activități, reacții fizice agresive dacă nu este lăsat să facă
ce dorește și ripostări.
 3. Identificarea factorilor de formare şi dezvoltare a problemei – Părinții elevului X

muncesc mai mult de 8 ore pe zi și îi acordă atenția necesară în timpul pe care îl petrec cu el,
oferindu-i în compensare obiecte pe care acesta le solicită, deși sunt conștienți de
comportamentul disruptiv al copilului. Elevul este crescut de bunici de la câteva luni, care la fel
ca părinții, i-au oferit permanent tot ce a cerut copilul.

4. Identificarea factorilor de menţinere şi activare a problemei – Atât bunicii, cât și

părinții îi acceptă comportamentul și nu fac nimic pentru corectare. Mai mult, îi găsesc scuze.
Colegii de clasă l-au ”etichetat”, îl consideră obraznic și îl evită. Atitudinea acestora este tratată
de elevul X cu indiferență, acesta alegând să desfășoare activități singur, după cum dorește.
 5. Strategia de intervenţie

SCOPUL – diminuarea frecvenței comportamentului disruptiv al elevului prin dezvoltarea

abilităților sociale

OBIECTIVE:

-dezvoltarea stimei de sine a elevului;

-Responsabilizarea elevului privind așteptările pe care le avem de la el;
-stimularea acceptării elevului de către ceilalți;
-implicarea în activități de învățare și de responsabilizare a elevului;
-transferarea responsabilităților către copil;
-promovarea unui comportament pozitiv în relaționarea cu ceilalți.
 DETALIEREA STRATEGIEI
 LIMITAREA

Împreună cu tot colectivul se stabilesc regulile clasei care trebuie respectate de toţi elevii.
Regulile clasei sunt formulate clar, pe înţelesul tuturor, chiar și ilustrate. În formularea regulilor a
fost implicat în mod explicit şi elevul X. Odată cu stabilirea regulilor, se stabilesc şi consecinţele
nerespectării acestora, precum şi recompensele acordate în cazul respectării lor regulate.
Astfel, recompensele constau în: posibilitatea de a prezenta ceva ce îl interesează, posibilitatea
de a ajuta la gestionarea materialelor la clasă etc. Consecinţele nerespectării regulilor sunt:
privarea de activităţi, notarea într-un carneţel sau pe o grilă cu comportamente neadecvate (la
10 astfel de notări vor fi înştiinţaţi şi părinţii), privarea copiilor de timp liber pentru activităţi la
alegerea lor.
 AŞTEPTĂRILE
Această etapă presupune stabilirea clară a unui drum pe care elevii îl au de parcurs.
Când eleviii au probleme cu vizualizarea punctelor lor forte, profesorul le evidențiază pe
acestea, pentru a le remedia pe cele slabe.
Pentru a asigura un climat favorabil atingerii obiectivelor şi lucrului în grup, se acordă
atenție condiţiilor de mediu: se aerisește clasa frecvent, se ține uşa închisă pentru a nu fi
disturbaţi de zgomotele de pe hol, se asigură o lumină de calitate şi un ambient plăcut.
 ACCEPTAREA
Se prezintă o poveste terapeutică prin care să le arătăm că suntem diferiţi, dar valoroşi
fiecare; prin această poveste se introduce ideea de acceptare. (”Povestea puiului de arici”, de
Lucia Muntean și antrenează formarea stimei de sine).
Se încearcă implicarea elevului X în activităţi prin desemnarea lui ca şi conducător.
Se încurajează elevii în a-și exprima gândurile şi emoţiile şi discutarea cu ceilalţi
despre acestea.
Se asigură un mediu sigur, plin de afectivitate.
Povestea puiului de arici
Lucia Muntean(adaptare) 

         Neştiind la ce îi folosesc ţepişorii, un pui de arici hotărăşte să caute răspunsul mergând în

pădure. Era sigur că şi celelalte animăluţe seamănă cu el.
          Prima dată se întâlneşte cu un iepure. Îl întreabă:
          – Tu nu ai ţepişori ?
          – Nu, eu am o blană moale şi pufoasă şi picioare mari care mă ajută la alergat.
          Supărat, ariciul şi-ar fi dorit să fi avut şi el blăniţă şi picioruşe ca ale iepuraşului în loc de
ţepişorii care nu-l ajută la nimic.
           Mergând mai departe, se întâlneşte cu o broască. Îi puse aceeaşi întrebare. Ea îi
răspunde că nu are ţepi, dar are o piele verde şi lucioasă şi picioare care o ajută să înoate.
Ariciul devine şi mai supărat.
          Când i-a apărut în cale o vrabie, a aflat că nici ea nu are ţepişori, ci nişte aripioare care o
ajută să zboare.
          Necăjit că el nu poate zbura, porni mai departe. În cale îi apărură nişte copii şi un câine
alb, cu pete cafenii. Curioşi, aceştia se apropiară de el, dorind să-l vadă mai bine, iar căţelul îl
atinse cu boticul. În acel moment ariciul se făcu ghem.
      Aşa a aflat că, atunci când este în pericol, ţepişorii îl apără. Tot ei îl ajută să se
rostogolească, iar asta i s-a părut foarte distractiv.
 
  RETRAGEREA
Scopul acestei etape este transferarea responsabilităţii către elev. Astfel, pentru a realiza această etapă, se pot
realiza următoarele activități:
- realizarea unui portofoliu al clasei în care sunt puse lucrări de care ei sunt mândri; astfel, ei sunt mobilizaţi să
realizeze lucrări cât mai valoroase.
- completarea „Jurnalului clasei” cu întâmplări, experienţe comune; astfel elevii se simt valorizaţi deoarece ei
aleg activităţile care să fie consemnate.
- pentru elevul X, se face o scară cu ajutorul căreia se aplică strategia „Paşii către reuşită”; de câte ori are un
comportament care ajută grupul, merge pe o treaptă în sus, de câte ori are un comportament egoist sau agresiv, merge
pe o treaptă în jos; la sfârşitul săptămânii se analizează pe care nivel se află, sus sau jos, şi ce înseamnă acest lucru;
când este cazul, elevul este avertizat: „Mi se pare că iar mergi în jos.” sau „Nu cred că acest comportament te va ajuta să
urci scara”, dar și încurajat: ”Minunat, urci tot mai sus!”, ”Wow, ce scară înaltă ai!”
 RELAŢIONAREA
Cea din urmă etapă a intervenţiei constă în conectarea părţilor care participă la programul
de intervenţie. Este important ca elevul să relaţioneze pozitiv cu colegii, cu profesorii, dar şi cu
părinţii. Fără implicarea părinţilor şi alinierea acestora la programul de consiliere, rezultatele nu vor
fi cele scontate.

Permanent, părinţii trebuie informați cu privire la

comportamentul elevului pentru ca acesta să ştie că nu
poate crea „situaţii de prăpastie ” între cadrul didactic şi
părinţii săi.

Se realizează o grilă pe baza căreia se face un raport zilnic pentru acasă al

comportamentului copilului; acelaşi raport zilnic se face şi de părinţi pentru cadrul didactic pentru a
observa dacă există discrepanţe între comportamentul de acasă şi cel de la școală.
 6. Evaluarea intervenţiei

Pentru a vedea care sunt rezultatele aplicării acestui proiect de intervenţie la nivelul
comportamental şi atitudinal al elevului, se completează o grilă de observare timp de 1
săptămână. În urma analizei grilei de observaţie, se vor constata:
Dezvoltarea unor abilităţi sociale;
Creşterea capacităţii de exprimare a emoţiilor;
O reducere a frecvenţei comportamentelor agresive;
Respectarea regulilor clasei;
O mai bună implicare în activităţile instructiv- educative.
 “Există doar două moșteniri de
durată pe care sperăm să le
oferim copiilor noștri. Unul dintre
acestea este rădăcini, iar celelalte,
aripi.”
–Johann Wolfgang von Goethe
 CADRUL
DIDACTIC
  Cum pot deveni profesorul care aduce bucuria în ochii copiilor?

 Aplicaţie

Go to www.menti.com and use the code 3728 5213

 https://www.menti.com/b9cmdqyy5w

 Care sunt principalele ingrediente necesare în stabilirea unei

bune relaţii între profesor-elev-părinte?
 Mă bucur
â nd ră să
Sunt m văd că ai
Mi-a p atâta
de tine! lăcut putere de
cum te stăpânire
-ai !
descur
cat! esc
ulțu m
Îți m vu t
i a
că a l să
u ra ju
c o ști !
n
recu
 u n t a i c i
S
cu l t! ru t i n e! Te v
ăd
as pe n t !
Te
 Ce
Înțeleg! fac?

Ascult
E neplacut, stiu! Înțeleg Nu
judec!
Eşti supărat,
pot să văd asta!
 Ce se întâmplă cu un copil care e etichetat de
persoane importante din viața lui: părinți, profesori,
bunici? Copiii își doresc să îndeplinească așteptările
→ vor face tot ce le stă în putere să se conformeze
etichetelor lipite de ei, chiar dacă asta contrazice ce
simt ei că pot sau vor să facă…

Soluția e foarte simplă:

- descriem ceea ce am văzut;

- nu emitem judecăți de valoare,
- nu punem diagnostice, ci descriem situația,
din punctul nostru de vedere.
Limitele oferă copiilor un sistem de siguranță și echilibru, o formă de adaptare la
un mediu care fără aceste limite poate părea copleșitor și imprevizibil. Limitele
sunt și o formă de auto-disciplină, de responsabilizare.

Limitele au un rol esențial în dezvoltarea copiilor.

Pentru a trasa limite sănătoase este nevoie
de fermitate și blândețe, explicații pe înțelesul lor
si răbdare din partea tuturor părților implicate.

Consecventa este cheia!

Dacă astăzi îl lăsăm pe copil să mănânce fără să se spele pe

mâini înainte, iar mâine nu îl mai lăsăm, îl bulversăm, riscȃnd
să scadă nivelul de încredere.
 În activitatea de predare – învăţare,
ptofrsorul trebuie să fie el însuși creativ, să
dovedească flexibilitate intelectuală.

Acest lucru va fi simţit de elevi şi le va

stârni o atenţie sporită, le va determina o
curiozitate.

Un asemenea profesor va fi privit cu ochi

admirativi de copii şi de părinții acestora.
 Comunicarea transparentă cu aceştia,
prezentarea rezultatelor activităților copiilor,
organizarea de activități în care aceştia sunt
implicați, pot aduce relaxarea părinților şi suportul
acestora.
 Minigrupul clasei este o mică
democrație!
Părinții se simt integrați în mediul Oferă drept de vot!
educațional, simt că şi ei contează
atunci cȃnd sunt consultați în luarea
deciziilor.

O colaborare armonioasă între

părinți şi cadrul didactic este atunci
cȃnd şi părinții sunt implicați, cȃnd şi ei
au posibilitatea de a-şi exprima opinia,
de a veni cu propuneri etc.
 Proiecte Acțiuni Activități
educative ecologice extracurriculare
de
voluntariat
 Wow!
E şi gratuit?
Mă înscriu!!!
- Punctează aspectele pozitive, paşii pe care a reuşit sa îi
atingă;
- Formulează un feedback concret care vizează procesul şi nu
doar produsul final;
- Ofereră feedback la momentul potrivit;
- Formulează feedback personal care se referă la propriile
păreri;
Nu emite judecăți de valoare!

Un feedback potrivit poate începe cu: mi s-a părut…, cred că…,

simt că…, mi-a placut că/cȃnd…, văd că…, în opinia mea…;
Acceptarea este considerată ca fiind
atudinea care are la bază
următoarele principii:
- ființa umană este valoroasă și pozitivă
în esența sa
- aceasta are capacitatea sau
potențialul de a face alegeri
responsabile
- aceasta are dreptul de a lua decizii
asupra vieții personale și de a -și
asuma propria viață.
- Se referă la atitutinea de
recunoaştere a demnității şi valorii
personale ale individului.
- Nu este echivalentă cu aprobarea
oricărei atitudini sau oricărui
comportament, dar nici cu indiferența
față de modul în care gȃndeşte sau
simte individul.
 Se dezvoltă pe baza convingerilor, cunoștințelor, experienței, educației, a
mediului, trăsăturilor înnăscute.
POZITIVĂ
NEGATIVĂ
Va percepe situația ca
va percepe situația ca
pe o provocare sau o
pe o amenințare sau o
oportunitate
mare problemă
 Cadrele didactice vor alege cele mai
eficiente modalităţi de dezvoltare personală,
cele de care au nevoie, conştienţi fiind că ei
sunt responsabili pentru ceea ce devin.
Copiii ne fac
desene Îşi oferă
Ne invită acasă ajutorul
la ei

Ne oferă
Ne transmit îmbrăţişări
verbal iubirea
 STANDARDELE OCUPAȚIONALE SPECIFICE
PROFESIEI DE CADRU DIDACTIC
Profesorul este cadrul didactic care se adreseazã elevilor cu vârsta între 10 şi 18 ani, ceea ce ar corespunde
urmãtoarelor cicluri: dezvoltare, observare şi orientare, aprofundare, specializare.
Idealul educaţional al secolului XXI este un individ adaptabil, flexibil, cu dorinţa şi abilitatea de a continua sã înveţe şi
dupã terminarea studiilor, pe tot parcursul vieţii, tolerant faţã de opinii diferite. Pentru a pregãti un astfel de om e nevoie ca
cel ce îl formeazã - profesorul însuşi - sã facã dovada unor calitãţi şi abilitãţi speciale printre care şi cã:
- are solide cunoştinţe în domeniul pe care îl predã dar nu numai atât,
- stãpâneşte tehnici interactive de predare,
- face dovada abordãrii unor strategii eficiente de management al clasei,
- cunoaşte şi utilizeazã adecvat tehnologia modernã a informaţiei,
- evalueazã progresul şcolar al elevilor printr-o paletã variatã de instrumente.
Ca sã poatã face aceste lucruri profesorul trebuie sã fie pregãtit potrivit standardelor societãţii contemporane de
eficienţã şi eficacitate a sistemului de învãţãmânt.
 Dacã spunem cã învãţãtorul pune creionul în mâna elevului în sensul cã îi deschide drumul spre învãţãturã,
profesorul formeazã deprinderi de muncã intelectualã şi ajutã elevul sã se descopere pe sine, sã-şi punã în valoare
calitãţile şi sã îşi corecteze defectele.
Profesorul trebuie sã aibã solide cunoştinţe de specialitate dar, în acelaşi timp, sã cunoascã şi sã poatã forma la elevi
deprinderi specifice obiectului pe care îl predã; profesorul este cel care creeazã şi menţine o atmosferã de lucru prin
utilizarea acelor metode de predare care întreţin şi susţin interesul elevilor pentru studiu.
Profesorul cãlãuzeşte elevul în efortul de a dezvolta şi prin exemplul preocupãrii pentru dezvoltare şi menţinere la
curent cu cercetarea pedagogicã contemporanã în general şi în domeniul sãu în special.
 CODUL OCUPAȚIILOR DIN ROMÂNIA
Profesor gimnaziu – liceu

UNITĂŢILE DE COMPETENŢĂ
Domeniile de competenţă Unităţile de competenţă

Comunicare Comunicarea cadru didactic - elev

Comunicarea între cadre didactice

Curriculum Dezvoltarea de curriculum opţional

Elaborarea proiectului didactic
Elaborarea temelor transdisciplinare
Programarea activităţii de învăţare
Utilizarea de materiale didactice

Dezvoltare profesională Dezvoltarea profesională

Evaluare Elaborarea instrumentelor de evaluare
Evaluarea cunoştinţelor elevului
Evaluarea parametrilor psiho - pedagogici

Formarea elevilor Coordonarea activităţilor extracurriculare

Dezvoltarea comportamentului social
Organizarea activităţii de dezvoltare fizică a elevilor
Organizarea activităţilor de învăţare
Organizarea activităţilor practice complementare
procesului de transmitere de cunoştinţe

Relaţia familie - şcoală - societate Coordonarea activităţilor extraşcolare

Implicarea familiei în activităţile formativ - educative
Menţinerea relaţiei familie - unitate şcolară
Ce culoare are dosarul?
https://www.youtube.com/watch?v=n4FMmSgAkbI

Conformismul de grup
https://www.youtube.com/watch?v=GDZIiY-9YKg