TEMA II-TIPURILE ENUNȚULUI

NUME ȘI PRENUME STUDENT: AILENEI IOANA-

MĂDĂLINA
ENUNȚUL

 Este o unitate de bază a comunicării, reprezentat printr-o

secvență fonică asociată, în vederea transferului de
informație, cu o semnificație.

 Exemplu: Andrei merge la școală.

 TIPURI DE ENUNȚURI ÎN FUNCȚIE DE
SCOPUL COMUNICĂRII

 În timpul procesului de comunicare, locutorii interacționează printr-

un limbaj specific, urmărind un scop. Actul de vorbire, este în strânsă
legătură cu structura sintactică a enunțului.

 Enunțul îmbracă forma scopului urmărit, fiind concretizat prin

prisma propozițiilor și a frazelor, și formează diverse structuri,
succedate de un semn de punctuație corespunzător:

În funcție de scopul comunicării, enunțurile formează diverse

structuri:
 Structuri asertive ( enunțiative): Elevii sunt atenți.
 Structuri interogative: Sunt elevii atenți?
 Structuri imperative: Copii, fiți atenți!

 1. ENUNȚURILE ASERTIVE (.)
 Sunt enunțurile prin care, locutorul transmite o informație cu privire la
producerea unei întâmplări, ce urmează a fi evaluată ca fiind adevărată sau falsă
în urma raportării la starea corespunzătoare.
Ex: Am văzut-o pe Maria astăzi în parc.

 Enunțurile asertive se structurează în funcție de mai mulți factori:

- implicarea/nonimplicarea afectivă: asertive
obiective(neutre)/subiective(exclamative).
Ex. Au plecat acum la magazin./Au plecat acum la magazin!

- modalizarea prin mijloace diverse: gramaticale(moduri verbale), lexico-

gramaticale(adverbe), prozodice(intonația).
Omul lucrează/a lucrat/va lucra.(modul indicativ).

- forma utilizată în vorbirea indirectă: prezența conectorilor diferiți (că, să,

dacă).
Ex. Ea ne-a spus că îi este rău. M-a întrebat dacă venim.
 2. ENUNȚURILE IMPERATIVE (!)
 Acest tip de enunț se folosește pentru a exprima o poruncă, un îndemn,
sau chiar o interdicție, scopul principal al locutorului fiind determinarea
alocutorului să acționeze într-un fel anume. Ex: Închide geamul!

 Enunțurile imperative pot îmbrăca un caracter structurat (Fii atent la

curs!) sau nestructurat (Shhtt!).

 În funcție de modul de realizare, imperativele se împart în directe

(enunțuri simple sau complexe) și indirecte ( formulate cu ajutorul
actelor asertive sau al întrebărilor).
Ex. Vrei să pleci de aici?!

 În raport cu numărul de unități din care sunt formate, imperativele pot

îmbrăca o formă simplă (Taci!) sau complexă (Pleacă de aici, te rog!)
 3. ENUNȚURILE EXCLAMATIVE (!)
 Deși prezintă o formă similară cu cea a imperativelor, exclamativele aparțin
construcțiilor de tip afectiv și exprimă starea afectivă a locutorului cu privire la
un eveniment.
Ex: Cât de frumoasă ești!

 Prin intermediul exclamativelor, interlocutorul poate transmite sau solicita o

informație, simultan cu reacția afectivă.

 Enunțurile exclamative, se structurează diferit în funcție de mai mulți factori:

conturul intonațional, organizarea sintactică, prezența interjecțiilor și
modificările de topică. În cadrul enunțurilor exclamative, interjecțiile sunt
frecvente: Ah! Ce vreme urâtă!

 Prin trecerea de la vorbirea directă la cea indirectă, enunțurile exclamative își

pierd caracterul exclamativ.
 Ex. -Mă simt foarte rău!/ Ea ne-a zis că se simte foarte rău.
4. ENUNȚURILE INTEROGATIVE (?)

 Sunt enunțurile prin care locutorul formulează întrebări, și

prezintă particularități structurale și intonaționale specifice,
precum și comportament specific în comunicare.

 Enunțurile interogative funcționează în cadrul perechii de

adiacență întrebare-răspuns:
Ex. -Unde mi-e cartea?/ Pe birou.
Interogativele se structurează la rândul lor, în trei tipuri:

 INTEROGATIVELE TOTALE
Prin enunțurile interogative totale, locutorul solicită un răspuns de tipul
da/nu.
Ex. -Îți este foame? -Da/Nu.

 INTEROGATIVELE PARȚIALE
Prin enunțurile interogative parțiale, locutorul îi solicită alocutorului, un
răspuns prin care să precizeze o variabilă conținută în întrebare.
Ex. -Cât crezi că va sta acolo?/ -Două săptămâni, probabil.

 INTEROGATIVE ALTERNATIVE
Prin enunțurile interogative alternative, locutorul îi solicită alocutorului, să
selecteze unul sau mai multe elemente prezentate ca opțiuni disponibile.
Ex. -Mergi la mare sau la munte?/ -Voi merge la mare.
ASOCIEREA ENUNȚURILOR INTEROGATIVE CU
DIVERSE MECANISME SINTACTICO-SEMANTICE

 Coordonarea: poate apărea între mai multe interogative totale (A

venit dimineață și a plecat deja?) sau interogative parțiale ( Când
ai venit și de ce nu mi-ai spus înainte?), vorbitorul așteptând un
răspuns complex.

 Elipsa: este un fenomen specific dialogal. În cadrul dialogului

pot apărea structuri interogative eliptice (suprimarea unui cuvânt
lipsă).
Ex: -De ce ai chiulit astăzi la curs?/ Cine [spuneți că a chiulit],
eu?
 Tematizarea: deplasarea unui constituent din propoziția
inițială, la începutul enunțului, elementul tematizat purtând
denumirea de frastic.
Ex. –De profesor ați fost anunțați?

 Dislocarea: constă în mutarea unui constituent din propoziția

inițială, la începutul enunțului (dislocare de stânga) sau
sfârșitul enunțului (dislocare de dreapta). Ex. –Platoul acela
mare, știi ceva de el? (dislocare de stânga). –Ce pot face
altceva decât să plâng?(dislocare de dreapta).
 Scindarea: constă în „ruperea” unei propoziții în două părți, prin
introducerea verbului a fi/a avea. Pot fi scindate doar interogativele
totale, în care emfaza interogativă apare pe un alt constituent decât
predicatul. Ex. –Te-ai întâlnit cu Maria?/ Maria e cea cu care te-ai
întâlnit?

 Modalizarea: constă în marcarea atitudinii vorbitorului prin mai

multe procedee:
 a) adverbe specifice, indicând incertitudinea, doar în interogativele
totale (Oare va veni?).
 b) verbe de modalitete devenite regente în interogativele
parțiale(Cine crezi că a lipsit?).
 c) moduri verbale-subjonctivul, condiționalul (Ai mânca o prăjitură?;
Cine ar mânca o prăjitură?; Ai mânca mere sau caise?),
 d) intonația (Pleci?).
 Izolarea: constă în întreruperea unei structuri sintactice și reluarea ei
după pauză/punct.
 Ex. -Mergi să o vizitezi sau o suni?/ -Mergi să o vizitezi? Sau o suni?
(interogative alternative),

 Negația: afectează semnificația structurilor interogative în diverse

moduri. În caderul interogativelor parțiale, ea are rolul de a nega
predicația (Cine nu a venit?), pentru interogativele totale, forma
preferată este cea afirmativă, cea negativă utilizându-se atunci când se
așteaptă un răspuns negativ( N-a mai venit?/Nu.).

 În cadrul interogativelor alternative, forma este fixă-afirmativ/negativ-

(Vii sau nu vii?), inversiunea nefiind posibilă (Nu vii sau vii?). În
cazul interogativelor retorice, polaritatea este inversată, negația
exprimând afirmație.
( Cine nu vrea să fie bogat?/Oricine vrea să fie bogat.)
FUNCȚIILE INTEROGATIVELOR
 Actul de vorbire de tipul întrebare= vorbitorii pun întrebări (solicită înformații),
pentru a-și umple un gol cognitiv, valoarea de adevăr fiind specificată de alocutor
prin răspuns.

 Actul de vorbire de tipul asertiv= în funcție de gradul de gramaticalizare,

interogativele pot face diverse aserțiuni:
 a) interogativele retorice- sunt structuri interogative totale sau parțiale, utilizate cu
scopul de a face o aserțiune (Când nu te-am ajutat eu?/ Întotdeauna te-am ajutat.),
 b)interogativele ofertă/sugestie (Să răspund eu?),
 c) interogativele reproș (Ți-am spus să stai cuminte?),
 d) interogativele de amenințare (Mai pupi tu dulciuri?),
 e) interogativele rejective (Am fost ieri la curs. Unde ai fost tu ieri la curs?)

 Actul de vorbire de tipul promisiv/comisiv: enunțuri interogative totale, cu

polaritate inversată utilizate cu scopul de a face o promisiune (N-o să te ajut eu
tocmai pe tine?/ Normal că o să te ajut).
 BIBLIOGRAFIE
1. „Gramatica limbii române”, Editura „Academiei
Române”, București, 2008.