Sunteți pe pagina 1din 13

EXPLOATAREA PRIN MUNCA A COPIILOR

“Copilul ajunge pentru parintii sai,


dupa educatia pe care o capata:
rasplata sau pedeapsa!”
Jean Jacques Rousseau
Copiii sunt şi trebuie să rămână o
prioritate, iar copilăria este o perioadă a
vieţii care trebuie dedicată dezvoltării şi
educaţiei, nu muncii.
De aceea, eliminarea efectivă a
exploatării muncii copiilor este unul
dintre cele mai urgente deziderate ale
momentului.
Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că
pe glob, aproximativ 246 milioane de copii sunt
exploataţi prin muncă, nici o ţară nefiind imună la acest
fenomen care este prezent atât în ţările cu o economie
dezvoltată, cât şi în ţările cu o economie de tranziţie.
Exploatarea muncii copiilor există chiar şi acolo unde a
fost declarată ilegală şi este frecvent înconjurată de un
zid al tăcerii şi al indiferenţei.

În plus, statisticile Organizaţiei Internaţionale a


Muncii arată că în fiecare an, aproximativ 22.000 de
copii mor din cauza accidentelor de muncă.
Ce este munca copiilor?

Nu toate formele de muncă pe care le desfăşoară copiii pot fi considerate „exploatare prin muncă”,
existând forme de muncă considerate acceptabile, care îi responsabilizează pe copii şi îi pregătesc
pentru viaţa de adult, dar şi forme grave de muncă, cele care le răpesc posibilitatea copiilor de
a creşte şi a se dezvolta în concordanţă cu vârsta lor.

Criteriile care stabilesc care dintre activitatile defasurate de copii sunt acceptabile si care nu sunt
varsta, durata, precum si natura muncii si conditiile in care ea se desfasoara.Munca copiilor are consecinţe
negative asupra dezvoltării fizice şi psihice a acestora, punând în pericol respectarea drepturilor lor.

Studiile efectuate în întreaga lume au arătat că adesea copiii lucrează în condiţii cu risc ridicat,
periculoase pentru sănătatea acestora. Copiii care muncesc sunt adesea abuzaţi, atât fizic cât şi psihic;
munca pe care o desfăşoară putând avea consecinţe grave asupra dezvoltării şi sănătăţii lor şi constituind
un impediment pentru educaţia şcolară.
Rolul activitatilor scolare si al celor casnice

-pretuirea rezultatelor obtinute prin munca;

-responsabilizarea copilului;

-constientizarea de catre copil a importantei muncii;

-dezvoltarea aptitudinilor;

-aprecierea muncii ca fiind una dintre valorile vietii.


Exploatarea copilului prin munca:
-Expunerea copilului la forme grave de munca;

-Folosirea copilului in scopul unor beneficii materiale;

-Folosirea copilului in activitati ilicite;

- Folosirea copilului in actiuni ce ii pun viata in pericol.


FORME DE EXPLOATARE :
A) Munci periculoase:
·Muncile care îi expun pe copii la riscuri fizice,
psihice sau sexuale;
·Muncile care se efectuează sub pământ, sub
apă, la înălţimi periculoase sau în spaţii
restrânse;
· Muncile care se efectuează cu maşini,
materiale sau instrumente periculoase sau
care implică manipularea sau transportul
unor greutăţi;
· Muncile care se efectuează într-un mediu
nesănătos, care pot, spre exemplu, să îi
expună pe copii la acţiunea unor substanţe,
agenţi sau proceduri periculoase sau unor
condiţii de temperatură, de zgomot sau
vibraţii, care le-ar prejudicia sănătatea;
· Muncile care se efectuează în condiţii deosebit
de dificile, spre exemplu, pe parcursul mai
multor ore sau în timpul nopţii sau pentru
care copilul este reţinut într-un mod
nejustificat la sediul patronului.
(Recomandarea nr. 190 privind cele mai
grave forme ale muncii copiilor)
 
CAUZE :

- lipsa banilor

- lipsa unei familii responsabile


sau a unui cămin

- lipsa educaţiei părinţilor

- inconştienţa părinţilor

- clişeele înrădăcinate adânc în


mentalitatea românilor
REPERCURSIUNI ASUPRA
COPILULUI :
- maturizare precoce
- deteriorarea stării de sănătate
- scăderea imunităţii
- oboseală cronică
- abandonul şcolar
- marginalizarea socială
- lipsa educaţiei
- agresivitatea în societate
- traumatizarea psihică
- irascibilitate
- dificultăţi de concentrare
- dificultăţi în vorbire
CONSECINŢE ASUPRA SOCIETĂŢII :
- scaderea competentei tinerilor
- cresterea muncii la negru
- cresterea numarului de analfabeti
- dezvoltarea unei societati bolnave si ineficiente
- cresterea numarului “oamenilor strazii”
SOLUŢII :
SOLUTII :
- instituţionalizarea copiilor

- reintegrarea familială şi şcolară

- consilierea părinţilor de către persoane abilitate

- crearea a cât mai multor centre maternale

- stabilirea unor amenzi foarte mari pentru cei care folosesc copiii
la munci grele, ilicite sau periculoase
COPILĂRIA /Childhood – M. Jackson

Mi-ai văzut copilăria?


Caut lumea din care am venit
Căci m-am uitat împrejur
În inima mea pierdută
Nimeni nu mă înţelege…
Ei văd ca fiind nişte excentricităţi absurde
Faptul că mă mai prostesc ca un copil
Iertaţi-mă…
Oamenii spun că sunt nebun
Căci îmi plac lucruri atât de mici
Destinul meu a fost să compensez
Pentru copilăria pe care nu am avut-o niciodată
Mi-aţi văzut copilăria?
Sunt în căutarea acestei minuni încă din tinereţe….
Înainte de a mă judeca, încearcă să mă iubeşti.

S-ar putea să vă placă și