m



  

„
   


 
  

 

   



  
     

 

 
    

 
 
 



R
 


á

   ± Kolontai, Ungaria, poluarea cu
nămol (arsenic, mercur) de la o fabrică de alumină
800.000 mc de reziduuri cu soda caustică
 Doar opt rinoceri albi mai sunt în viaţă, în întreaga lume.
igrul a ajuns în fruntea listei World Wide Fund for Nature
(WWF) a animalelor pe cale de disparitie (3.200 de exemplare
mai trăiesc în sălbăticie). Populaţia de tigri a scăzut cu 95% în
ultimul deceniu.

O nouă specie de lilieci, anunţată de cercetători, printre cele 200

de noi specii descoperite în pădurea din Papua Guinee.

=
  

V Deşi avem o lege a mediului, aceasta este în parte depăşită şi
ar trebui corelată cu dreptul internaţional privind protecţia
mediului (standardele europene şi internaţionale).

V Legile subiective elaborate de parlament, guvern şi ministere

trebuie să îşi aibă originea în cunoştinţele ştiinţifice (legile
obiective ale ecologiei şi economiei) şi să fie aplicate întocmai.

V Legislaţia va fi echitabilă, pentru armonizarea intereselor diverse

din societatea românească şi fundamentată pe drepturile
fundamentale ale omului, deoarece existenţa unui mediu curat
reprezintă o condiţie sine qua non a realizării acestor drepturi
fundamentale.

V ermenul de "›
›   

›

" are un înţeles mai
larg decât cel de "legislaţie pentru ocrotirea naturii". Ea are ca
scop păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea
factorilor naturali, dezvoltarea valorilor materiale şi spirituale,
asigurarea unor condiţii de viaţă tot mai bune pentru generaţiile
prezente şi viitoare.
 Insulele Feroe: 236 de balene pilot ucise pe 19
iulie 2010, în numele tradiţiei vikingilor.

Japonia a vânat 680 de balene în ultima expediţie

antarctică (ţinta ± 850/2009), din cauza activiştilor din
organizaţiile pentru protecţia animalelor.

Ecologiştii aruncă cu "bombe" urât mirositoare (acid

butiric) şi frânghii cu care încearcă să lege elicele
navelor.

vtrategia vea vhepherd: atat timp cat flota de pescuit

balene de deplaseaza, aceasta nu poate pescui.
 
 

 


 


 
V  , în forma sa actuală, îşi găseşte sursele într-un mare număr de
texte din secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea, inspirate exclusiv de
preocupările pentru igienă şi promovarea agriculturii şi industriei.

V Practic, nu există activitate economică sau socială care să nu aibă implicaţii

ecologice. De aceea, 
 

 este o necesitate pentru promovarea
valorilor umane contemporane, iar dreptul devine principalul mijloc de protecţie şi
dezvoltare a mediului înconjurător.

V ‰    trebuie să pornească de la specificul celor două forme

fundamentale de interacţiune între om şi natură: cea ecologică, condusă de legile
naturale ale dezvoltării şi cea economică, structurată după legile sociale,
convergenţa acestora conducând spre un nou tip de interacţiune a societăţii umane
cu natura: aceea ecologo-economică.

V Anii recenţi au arătat o rapidă dezvoltare a legislaţiei,     
  cât şi
  
 , pentru a reglementa chimicalele din mediu, în special poluanţii
cunoscuţi ca producând efecte adverse asupra mediului şi a sănătăţii umane.

V Debutul a constat în restricţii de vânătoare şi pescuit, de recoltare a unor specii de

plante, de deversare sau depozitare a unor deşeuri. v-a trecut de la simpla protecţie
a mediului înconjurător la diversificarea acesteia, în încercarea de a conserva şi
gestiona bunuri aparţinând mediului înconjurător. Dar protecţia componentelor de
mediu şi a mediului înconjurător în ansamblul său reclamă intervenţia directă a
statului prin activitatea de reglementare juridică, ca şi    
 .
V -onferinţa de la vtockholm (1972) l-a aşezat printre drepturile omului, pe
considerentul că atât elementul natural cât şi cel construit de om sunt
indispensabile bunăstării acestuia, realizării depline a dreptului la viaţă.

V Dreptul mediului înconjurător (numit şi ecologic, ambiental, al protecţiei mediului şi

naturii) s-a constituit ca o componentă a    al statelor, alcătuit din
totalitatea normelor juridice ale unui stat ce reglementează, pe teritoriul supus
jurisdicţiei sale, raporturile omului cu natura şi relaţiile dintre subiectele dreptului
intern, cu privire la modul de folosire a naturii. Michel Prieur considera că reprezintă
"     

 " care acoperă sectoarele clasice ale dreptului
(privat, public, internaţional) şi un drept de interacţiune/interdisciplinar între
sectoarele acestuia.

V   
 
reprezintă ansamblul complex al normelor juridice

care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni/instituţii, cu privire la
atitudinea lor faţă de componentele naturale şi artificiale ale mediului înconjurător şi
de conservare a acestor elemente, în procesul dezvoltării economice, sociale şi
culturale. ve referă la patrimoniul natural, dar şi cultural, la cel biologic, dar şi
construit, la cel urban, dar şi rural.

V Este alcătuit din      şi    
    -
pentru patrimoniul comun al omenirii, fenomene de poluare şi deteriorare
transfrontalieră. Unitatea celor două domenii rezultă din unicitatea şi indivizibilitatea
ecologică a mediului errei. O particularitate a dreptului mediului înconjurător
constă în aceea că se creează drepturi şi obligaţii pentru toţi.

V Primele măsuri legislative au fost luate în ţările puternic dezvoltate industrial şi cu

grad ridicat de poluare şi deteriorare a calităţii mediului.
Dreptul mediului înconjurător recunoaşte următoarele  :

V - dreptul oamenilor la viaţă, integritate fizică şi psihică;

V - dreptul oamenilor la un mediu înconjurător sănătos;
V - dreptul oamenilor de a avea acces la informaţie;
V - dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a poluării
mediului;
V - dreptul oricărui cetăţean de a sesiza orice autoritate asupra activităţii
generatoare de poluanţi;
V - dreptul persoanelor de a beneficia de facilităţile legale pentru activităţile
ce realizează protecţia mediului.

Normele juridice ce fac obiectul Dreptului mediului acţionează asupra

următoarelor 
:
V - protecţia atmosferei;
V - protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice;
V - protecţia solului, subsolului şi ecosistemelor terestre;
V - regimul zonelor naturale protejate şi al monumentelor naturii;
V - protecţia aşezărilor umane, a fondului peisagistic şi recreativ aferent;
V - protecţia împotriva radiaţiilor nucleare.
Practic, 
   a Dreptului mediului sunt toate componentele
de patrimoniu, luându-se în considerare toate manifestările posibile ale
poluării.
V ‰ 
   de drept al mediului înconjurător se stabileşte
între oameni (indivizi sau colectivităţi), în legătură cu conservarea,
dezvoltarea şi protecţia mediului înconjurător.
V Acest raport este reglementat prin norme juridice (dreptul mediului
înconjurător) a căror respectare este asigurată de forţa coercitivă a
statului.

V K 
   este alcătuit din acţiunile şi inacţiunile

permise părţilor, în legătură cu componentele naturale şi artificiale
de mediu.

V -
 
   este constituit din drepturile şi

obligaţiile corelative care revin subiectelor de drept, şi privesc
conservarea şi dezvoltarea componentelor de mediu sau a
mediului în ansamblul acestuia.

V v 
   sunt personale fizice şi juridice

(publice sau private), statul şi unităţile administrativ-teritoriale.
 
 
 
 

V Poluarea şi degradarea mediului au atins asemenea niveluri încât

stoparea nu este posibilă decât printr-o largă 

 
  
 .

-auzele sunt:
V - Afectarea negativă a calităţii mediului din fiecare ţară se datorează
nu numai unor factori de pe teritoriul statului respectiv, ci şi unor
surse de poluare din afara graniţelor sale;

V - Există un patrimoniu comun al omenirii, la care au acces toate

statele şi a cărui utilizare necorespunzătoare constituie o principală
cauză de afectare a echilibrelor ecologice la nivel planetar;

V - Ecosfera constituie un sistem global în care sunt integrate unitar

componentele de mediu aflate pe întreaga planetă.

m
    
  a fost definită ca fiind: Ä

  
   
   

 

   




        
 

*.
 K
 

 



 
  

V - reconstrucţia (restaurarea) ecosistemelor deteriorate;

V - protecţia şi prezervarea resurselor biologice;

V - conservarea şi exploatarea resurselor naturale;

V - prevenirea poluării factorilor de mediu sau a alterării lor;

V - exploatarea raţională a resurselor naturale;

V - folosirea tehnologiilor puţin poluante sau fără deşeuri;

V - reutilizarea şi reciclarea deşeurilor;

V - funcţionarea răspunderii internaţionale în cazul încălcării prevederilor

acordurilor internaţionale cu privire la limitarea sau interzicerea poluării
şi protejarea mediului ambiant;

V - supravegherea stării mediului natural şi modificat.

 m   

  
 
 
V acele norme cu valoare universală şi caracter imperativ pe
care se întemeiază toate reglementările privind mediul
înconjurător şi care funcţionează drept cadru de referinţă
pentru aprecierea legalităţii internaţionale a oricărei acţiuni
de mediu.

V În prezent,    
    (ca ramură


 de Drept)  dispune de principii clare şi reguli
specifice pentru a reglementa relaţiile dintre state în acest
domeniu specific, dar funcţionează prin completarea şi
precizarea unor principii existente în Dreptul internaţional în
paralel cu emergenţa unor principii sau reguli noi (



).

V Aceste principii sunt în primul rând cele    ale

Dreptului internaţional consacrate în -arta ONU (art. 103)
care prevalează în faţa altor obligaţii ce decurg din acorduri
internaţionale, regionale sau bilaterale încheiate între state:
V D    , atribut fundamental ala statului prin are
puterea de stat îşi realizează independent obiectivele proprii de
organizare şi dezvoltare, politicile şi strategiile socio-economice
(inclusiv de protecţie a mediului);
V D        


!  

   
  , bazat pe respectul reciproc între state şi
egalitatea lor suverană. Din acest principiu se desprind o serie de
drepturi principale ale statelor:
- de a deţine, prospecta, valorifica şi dispune de propriile resurse naturale;
- de a exercita controlul asupra exploatării acestor resurse;
- de a reglementa şi exercita autoritatea asupra investiţiilor străine.
Apare obligaţia cooperării pe baza unui sistem de informare şi consultare
prealabile, pentru a asigura utilizarea optimă a resurselor naturale
comune în două sau mai multe ţări.
V D   

   (cu privire la protecţia factorilor de mediu şi
ridicarea calităţii mediului);
V D        
"
V D            
 "
V D      !  
  
 
 m   


 


  
V D   
   implică obligaţia fiecărui stat de a nu produce daune de mediu altor
state, prin activităţi desfăşurate sub jurisdicţia sa. Această obligaţie se regăseşte în Declaraţia
-onferinţei ONU asupra mediului (vtockholm, 1972) şi în Actul final al -v-E (Helsinki, 1975).
V D     înseamnă obligaţia fiecărui stat de a acţiona pentru eliminarea de pe
teritoriul său a cauzelor ce ar putea produce pagube de mediu statului vecin şi de a limita efectele
negative ale acestora. Deoarece nu întotdeauna pot fi suprimate cauzele, este important ca statele
să acţioneze pentru a împiedica anumite consecinţe negative de-a lungul frontierei naţionale. Ex.,
a tolera pe teritoriul propriu efecte secundare limitate, urmare a unor activităţi desfăşurate pe
teritoriul statului vecin, este considerată ca făcând parte din "cadrul bunei vecinătăţi".
V D   
  !  
  , formulat ca recomandare la început, urmăreşte
informarea reciprocă şi în timp util a părţilor implicate în realizarea unor proiecte poluante.
Planul de acţiune al -onferinţei de la vtockholm (1972) a invitat statele să schimbe informaţii sau să se
consulte bilateral sau regional, atunci când activităţi sau condiţii de mediu de pe teritoriul unei ţări
pot produce daune altor ţări.
Recomandarea O-DE (1974) considera că informarea şi consultarea interguvernamentală reprezintă
un "mecanism de implementare" a principiului nediscriminării între state. Rezoluţia -onsiliului
Europei considera că părţile 
   
      
 
 
     
 în afara graniţelor naţionale. Declaraţia de la Rio asupra mediului
şi a dezvoltării (1992) stabilea că: V
  


    
 

  
 

    
   
  
 .
V D   
    
 
 

     sau resursele naţionale
cu o importanţă ştiinţifică, estetică sau conservativă deosebită (patrimoniul mondial, natural,
cultural) ori spaţiul aflat sub jurisdicţie internaţională (ex., zona de mare extrateritorială din dreptul
maritim, spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti în dreptul spaţial) reclamă preocuparea fiecărui
stat, deoarece reprezintă un bun al întregii umanităţi.
 m     #    $
V D     , care, considerând că este mai uşor să previi o catastrofă decât
să repari consecinţele, obligă fiecare stat să prevină poluarea transfrontieră;

V D      
  ve urmăreşte menţinerea unei anumite calităţi a

mediului (aer, apă ş.a.). Proiectul de -onvenţie europeană din 1974 vorbea despre
obligaţia specifică de prevenire a noilor forme de poluare sau de reducere a celei
existente. -onvenţia ONU (1982) stabilea obligaţia de a nu se înlocui un tip de poluare
cu un altul.

V D      , care obligă statele vinovate de prejudicii produse pe

teritoriul altor state să asimileze pagubele produse cu cele care se produc sau se vor
produce în ţara în care sunt localizate sursele de poluare.
V În virtutea acestui principiu, cetăţenii afectaţi de poluare pe teritoriul altui stat decât cel
care găzduieşte sursele de poluare au dreptul la o compensaţie egală cu aceea
acordată cetăţenilor statului vinovat, în cazul unor prejudicii identice. Principiul
nediscriminării poate fi folosit pentru a justifica principiul "› › ›  " în
domeniul poluării transfrontiere, după ce poluarea a avut loc.
V D   m› › ›  , în conformitate cu care cheltuielile pentru prevenirea
sau diminuarea poluării revin agentului cauzator, obligaţie consemnată în Declaraţia
-onsiliului Europei privind lupta împotriva poluării aerului (1968) şi în Declaraţia de la
Rio asupra mediului şi a dezvoltării (1992).
Aplicarea acestui principiu se loveşte, însă, de o serie de dificultăţi legate de cine plăteşte
şi ce formă îmbracă plata (despăgubire, depoluare, schimbare de tehnică), în timp ce
proprietatea privată reprezintă adesea un obstacol de netrecut.
În principal, dreptul internaţional al reparaţiei ia în considerare două puncte de vedere:
V - jurisdicţia competentă ( 

   

);
V - legea aplicabilă (   sau   ).
Există şi ‰     
  ! %, în curs
de cristalizare:

V D      
  au în vedere

mecanismele de organizare a aplicării unor principii generale şi
specifice.
Este vorba de procedura de soluţionare a diferendelor ce apar din
aplicarea lor (ex., stabilirea unei comisii internaţionale pentru
conciliere sau arbitraj), supravegherea factorilor de mediu de către
o autoritate proprie, procedura de informare şi consultare
bilaterală şi regională.

V D      % se referă la elaborarea

normelor de calitate, a aşa-ziselor norme "minime" şi "speciale"
sau a  
" " şi "!" care conţin niveluri admisibile
sau interzise ale substanţelor poluante.

Accentul pus pe prevenirea poluării se însoţeşte de o tendinţă de

tehnicizare a instrumentelor juridice şi un caracter interdisciplinar
al anexelor convenţiilor.
 
 

  
 
 
V cuprinde numeroase convenţii internaţionale, rezoluţii obligatorii ale organismelor
internaţionale şi un anumit număr de texte neobligatorii ( ›). Numărul de
tratate multilaterale care privesc mediul, fie în întregime, fie prin una din dispoziţiile
lor, depăşeşte 300. Exist㠝i 900 de tratate bilaterale. Rezoluţiile obligatorii ale
organismelor internaţionale sunt rare, deoarece sunt puţine organismele
internaţionale investite cu competenţa de a statua efecte obligatorii pentru membrii
lor. Rezoluţiile neobligatorii, emanând de la organismele interguvernamentale sau
de la conferinţele internaţionale sunt numeroase şi importante.
V După conţinut pot fi clasificate în trei categorii: recomandări şi directive, declaraţii
de principiu şi programe de acţiune.
Ex.: recomandările O-DE, relative la substanţele toxice şi periculoase; ale -omisiei
Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa, privind poluarea apei şi aerului; ale
-onsiliului Europei, în domeniul faunei şi florei sălbatice şi al amenajării teritoriului.
declaraţii de principiu: Declaraţia de la vtockholm, adoptată de -onferinţa Naţiunilor
Unite asupra Mediului (1972) şi Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării
(1992).
La -onferinţa de la vtockholm asupra mediului s-a adoptat un Plan de acţiune pentru
mediu, compus din 109 recomandări. Programul Acţiunea 21, de la Rio (1992),
este compus din 40 de capitole.
 
 
 
  

V La baza acestuia au stat o serie de convenţii, dar şi rezoluţiile -onsiliului European din
1968 şi 1971 asupra principiilor de luptă împotriva poluării aerului, respectiv a poluării
atmosferice în zonele de frontieră, alături de Declaraţia -onsiliului -omunităţilor
Europene (1973) privind Programul de acţiune în domeniul mediului.
V -onvenţia -EE/ONU privind poluarea atmosferică transfrontieră la mare distanţă a fost
încheiată la Geneva (1979). O dată cu aceasta a fost adoptată şi Rezoluţia asupra
poluării atmosferice transfrontiere la mare distanţă.
m
  
    
        este poluarea atmosferică de la o
sursă fizică situată în întregime sau parţial într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a unui
stat, care exercită efecte vătămătoare într-o zonă sub jurisdicţia altui stat la o distanţă la
care nu este posibil a se distinge aportul surselor individuale sau al grupelor de emisie.
-onvenţia obligă statele membre:
- să întreprindă măsuri de limitare şi prevenire a poluării atmosferice;
- să elaboreze strategii şi politici pentru combaterea poluării atmosferice, bazate pe schimb
de informaţii, cercetare, supraveghere, consultare;
- să dezvolte sisteme de gestiune a calităţii aerului şi măsuri de control compatibile cu o
dezvoltare echilibrată, pe baza celei mai bune tehnologii disponibile şi aplicabile.
Rezoluţia asupra poluării atmosferice transfrontiere la mare distanţă obligă statele ca până la
intrarea în vigoare a -onvenţiei să-şi armonizeze politicile şi strategiile, încercând
limitarea şi reducerea graduală, prevenirea poluării atmosferice.
Declaraţia privind tehnologiile de fabricaţie puţin poluante sau fără deşeuri, reutilizarea şi
reciclarea deşeurilor Geneva (1979) reprezintă unul din instrumentele de luptă împotriva
poluării factorilor de mediu (a aerului, inclusiv).
 
 
 
 

 

V         &  (Washington) (1959) garantează

folosirea resurselor continentului în beneficiul întregii umanităţi.
V Principalele obiective sunt:
´ folosirea Antarcticii exclusiv în scopuri paşnice (teritoriu demilitarizat,
neutralizat şi denuclearizat);
´ libertatea cercetării ştiinţifice în cadrul cooperării internaţionale.

V La Bruxelles (1964) au fost adoptate o serie de

    

    
 !  , care reprezintă anumite 
  
desprinse din textul ratatului antarctic. Acestea pleacă din
recunoaşterea naturii unice a resurselor vii ale zonei australe şi
consideră întreaga zonă a ratatului ca fiind o " 
› 

  ".
V Uciderea, vânarea, capturarea sau molestarea mamiferelor sau a
păsărilor este prohibită (cu excepţia situaţiilor autorizate) iar impactul
asupra condiţiilor lor de viaţă trebuie să fie minim. ve acordă un
tratament special "
›      ", introducerea speciilor
neindigene în Antarctica fiind interzisă.
V Există o listă a " ›
›  ", care este revizuită periodic
de către -omitetul ştiinţific privind cercetările din Antarctica (v-AR).
Ulterior au fost desemnate "     

›" şi " 
     

›".
V -
  
    

 &  (Londra,
1972) intrată în vigoare în 1978, a interzis uciderea sau capturarea
speciilor de foci decât în situaţia unor autorizări speciale.
V O deficienţă a 

  constă în   în cadrul
zonei speciale de conservare (pe lângă platoul continental şi
platoul de gheaţă) a mării şi sloiurilor de gheaţă, unde trăiesc 80%
din totalul focilor.

V -
        
   

&  (-anberra, 1980) a avut în vedere conservarea tuturor
speciilor de organisme vii, inclusiv păsări, care populează această
zonă. -onvenţia urmărea:
- să prevină scăderea populaţiilor " 
 ³ (krill-ul: 50-70
milioane tone anual) sub nivelul echilibrului ecologic;
- să restabilească efectivele populaţiilor decimate;
- să prevină şi minimizeze riscul legat de schimbarea ireversibilă a
ecosistemului marin.

V -
    !

 "

V -
   

 m 


   
   
-azul þ  (1954)
V Experienţele nucleare efectuate de vUA în insulele Marshall au contaminat
radioactiv o importantă cantitate de peşte oceanic (135 tone) pescuit de
navele japoneze.
V vUA au acceptat să plătească statului japonez o treime din valoarea cerută
(    ).

-azul    (1967)

V Acest petrolier a pierdut cca. 120 mii tone de ţiţei care a produs pagube
imense coastelor Angliei şi Franţei, -omisia de anchetă din Liberia (pavilion
de complezenţă!) a apreciat că întreaga responsabilitate revine căpitanului
navei, nefiind comis nici un act ilicit internaţional.
V Reprezentanţii Angliei şi Franţei au semnat acorduri de    cu
reprezentanţii armatorului şi asiguratorilor.

-azul ' 
 
V Franţa a anunţat o serie de noi experienţe militare nucleare în atolul
Mururoa din Pacificul de vud.
V Ţările potenţial lezate Australia şi Noua Zeelandă au depus plângeri către
-urtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

Lagunele costiere au fost recent desemnate ca habitat prioritar în Anexa I a

Directivei Habitate a -omunităţii Europene.
V vub egida Organizaţiei Interguvernamentale -onsultative pentru Navigaţia
Maritimă (ONU) s-a adoptat -
        
       
    (1954) care prevedea:

- interzicerea curăţirii rezervoarelor de petrol sau deversarea apelor de lestare

la mai puţin de 50 mile marine de ţărm (în legătură cu deversarea
deşeurilor rezultate din activităţile de pe navele maritime şi a reziduurilor
din vasele pentru transportul petrolului);

- obligativitatea instalării în porturi a unor staţii pentru tratarea reziduurilor

rămase după spălare;

- instalarea pe vasele de transport, a unor separatoare care să reţină

reziduurile petroliere la deversarea apelor de lestare si curăţire.
V Pentru viitor se prevede    oricăror deversări în mare a
reziduurilor petroliere.

În 1962 au apărut 
 reglementări:

V - obligativitatea instalării separatoarelor la bordul fiecărui petrolier;
V - uleiurile de gresaj ale instalaţiilor navelor erau asimilate cu hidrocarburile
persistente şi supuse aceloraşi reglementări ca şi reziduurile petroliere;
V - zona de interdicţie pentru orice fel de deversare era extinsă la 100 de mile
marine de la ţărm.
V -
   
 
  
 
  
   
%
   (Bonn, 1969), după accidentul lui orrey -anyon (1967).
Acordul stabileşte zone cu responsabilităţi individuale pentru statele riverane, alături
de zone cu responsabilităţi comune. Ultima categorie a făcut obiectul unor
"  

› " între state, în scopul de a asigura o mai mare
eficienţă a măsurilor de prevenire, limitare sau combatere a poluării cu
hidrocarburi.

V -
  
     
       
 

          ! 
  (Oslo, 1972)
vubstanţele poluante au fost împărţite în două categorii încadrate in     
respectiv   ! -ele care aparţin (   ( sunt substanţe
deosebit de nocive, foarte toxice, cancerigene, persistente (Hg, -d şi compuşii
lor), plus unele materiale plastice care nu sunt biodegradabile. vubstanţele
incluse în "  !" (metale, pesticide) sunt substanţe cu un grad mai mic
de toxicitate ce pot fi imersate, dacă nu depăşesc o "    ",
dar numai la peste 150 mile de la ţărm şi la mai mult de 2000 m adâncime.

Există excepţii -   , în care este pusă în pericol securitatea vaselor, a
aeronavelor sau viaţa echipajelor.

V -
      
     

 ) 
(Helsinki, 1974)

V -
      
  


  (Barcelona,
1976).
 
 
  
V     
 
 , încheiat la Washington,
1909, între vUA şi -anada, cu scopul de a preveni disputele
legate de folosin>e.

V În document se fac referiri la "poluare" şi "prejudiciu", la

"-omisia mixtă internaţională³.

V Acordul relativ la calitatea apelor din Marile Lacuri (Ottawa,

1972), semnat între vUA şi -anada şi reînnoit în 1978, a
introdus conceptele de  '    (concentrarea
protecţiei maxime pe un cerc cu rază restrânsă; ex., apele din
zona de frontieră determinată), respectiv   
(realizarea unei protecţii minime pe o zonă cât mai extinsă) şi
    
.

V A fost definit conceptul de    
!  
 

ca fiind: orice element sau compus identificat de părţi şi care,
deversat în apele de frontieră, prezintă indiferent de cantitate
un pericol iminent şi substanţial pentru sănătatea publică.
V m
  -
 
   
   
 
  
  
  
  (vtrassbourg, 1974), elaborat sub egida
-onsiliului Europei, succede proclamării        (6 mai 1968), care
conţinea 12 principii elementare de reglementare a conduitei faţă de acest
"patrimoniu comun".

Acordul-cadru prevede ca
   :

V - măsuri de prevenire a noilor forme de poluare şi de reducere a celor existente;

V - cooperare permanentă între statele riverane;
V - informare reciprocă operativă cu privire la măsurile de reducere a poluării sau
evenimente de această natură (ex., coliziune între nave, accident la transportul
unor substanţe periculoase).

Dintre
   :

V - prohibirea sau limitarea deversării substanţelor cuprinse în "    ³

(substanţe neobişnuit de vătămătoare, a căror deversare - de regulă interzisă ±
poate fi acceptată numai cu "autorizaţie prealabilă" de la o autoritate naţională
competentă) şi "  !" (substanţe vătămătoare mai puţin periculoase, a
căror deversare - în principiu limitată - este permisă în baza reglementărilor
naţionale);
V - respectarea anumitor norme de calitate a apei, grupate în 
  (nivelul
maxim de concentraţie admis de legislaţia ecologică internă, înţeles ca un minim de
bază şi nu ca maxim permisiv) şi 
   
    
tehnice de calitate a apei.
V     

   
   



   ! 
  
 
 

  
  (Bucureşti, 1985)
reprezintă mai mult decât o Recomandare şi mai puţin decât o
-onvenţie. Guvernele ţărilor dunărene vor acorda o atenţie
specială prevenirii poluării apelor Dunării cu substanţe nocive şi
radioactive, ca şi reducerii progresive a nivelului poluării prin
controlul sistematic al calităţii apelor uzate care sunt deversate în
porţiunea Dunării ce trece pe teritoriile lor.

V -
   
 
  ! 



  
  (vzeged, 1986) a dezvoltat instrumentele
juridice prin definirea conceptelor de 
  şi 
  
(procesul care duce direct sau indirect la înrăutăţirea compoziţiei
sau proprietăţilor apei).

V -
   * + (1992)   
 !  

  
    
  !   
  
 .
   
  
   
 
!%  
  

V În anul 1980 a fost lansată v 
 ›   .

V Este necesară pentru că natura nu recunoaşte frontierele

administrative definite de om. Munţii şi alte unităţi ce apar în
teritoriile mai multor state pot fi administrate cu succes numai prin
strategii comune aplicate pe termen lung (ex., zona Vychodne
Karpaty este protejată trilateral: Polonia, vlovacia şi Ucraina).

V  
› 
 ›    ›  › au un rol vital
pentru conservarea biodiversităţii, deoarece:

- există specii migratoare

- se face comerţ cu produse biologice
- biodiversitatea este un bun al întregii omeniri.

Există peste o de convenţii şi acorduri multilaterale care au ca scop

gospodărirea resurselor biologice, dar puţine îşi propun   
 conservarea.
â    
›     › 

 ›   
 ›    › (Haga,
1882)

â  
 
›        › 
(Geneva, 1931)

â  
› 
         

(1937), care a inclus ulterior şi alte state, 

›      ›  ›

a fost completat în 1938 cu o clauză despre existenţa

unei rezervaţii totale între 70 şi 160° longitudine
vestică. În 1944, la Londra s-a stabilit "  
›  › ", ca modalitate de calcul a
cuantumului vânătorii şi s-a repartizat pentru
vânătoare în zona Antarcticii un contigent anual de
16.000 unităţi faţă de 24.000 unităţi permise anterior.
 â    
         
› 
     
 (Washington, 1940) a fost semnată
de 20 de state de pe continentul american şi are ca obiectiv
principal protecţia vieţii sălbatice, în special prin crearea de parcuri
naţionale.
Au fost luate în considerare componentele ce ţin de habitat:



   
      
    

   

    
   . ve
stipulează şi crearea de       :  
  


  

           
 
   
 

  


   

 
 

 
 

     
    
 

.

Părţile semnatare ale convenţiei se angajează să adopte măsuri speciale

de ocrotire a florei şi faunei sălbatice şi în afara parcurilor naţionale:
ex., să prevină dispariţia păsărilor migratoare cu "›


  
", să protejeze în mod special speciile existente, să
interzică vânătoarea, uciderea sau capturarea lor fără autorizaţie.
Importul, exportul şi tranzitul speciilor de floră sau faună protejate era
de asemenea reglementat în mod special.
 â    ›    
›        › 
(Washington, 1946), la care au aderat de la început 17 state şi care
prevedea:
´ stabilirea cotelor de captură pentru fiecare specie;
´ măsuri de protecţie pentru animalele imature şi pentru speciile
ameninţate;
´ constituirea unei serii de     .
D    ›  ›  
 ›  ! (Bucureşti, 1958).
D   
 
        ›  ›
(Alger, 1968) a fost adoptată de Organizaţia Unităţii Africane.

V Abordează problema   
  , cu menţinerea celor existente şi

înfiinţarea altora noi acolo unde este posibil şi necesar; înfiinţarea de 

 
 în jurul rezervaţiilor naturale, în scopul prevenirii impactului din partea
activităţilor dăunătoare resurselor naturale protejate, exploatarea acestora
făcându-se în concordanţă cu necesităţile populaţiei, dar şi cu cerinţele
ecologice (extinderea zonelor împădurite, conservarea speciilor ameninţate cu
dispariţia). Prin legislaţia internă      
  

!   precum uciderea în masă, folosirea otrăvurilor sau a explozibililor,
utilizarea vehiculelor cu motor sau a armelor automate la vânătoare.

V vpeciile aflate sub protecţie sunt menţionate într-o anexă a -onvenţiei:   &
şi ). vpeciile de pe lista A sunt integral protejate, în timp ce acelea de pe lista B
pot fi vânate sau capturate în baza unor licenţe speciale. ve interzice şi importul
sau exportul fără autorizaţie a speciilor aflate sub protecţia -onvenţiei.
V În 1959, 12 ţări au semnat   ›
  ›   

 (Washington) din
necesitatea unui 


    
  




   

  
 
. Principalele obiective:
š folosirea Antarcticii exclusiv în scopuri paşnice (teritoriu demilitarizat, neutralizat
şi denuclearizat);
š libertatea cercetării ştiinţifice în cadrul cooperării internaţionale.

6 La Bruxelles, în 1964 au fost adoptate o serie de  

  
›    , care reprezintă anumite recomandări desprinse din textul
ratatului antarctic. Acestea pleacă din recunoaşterea naturii unice a resurselor
vii ale zonei australe şi consideră întreaga zonă a ratatului ca fiind o "

   
   ". Uciderea, vânarea, capturarea sau molestarea
mamiferelor sau a păsărilor este prohibită (cu excepţia situaţiilor autorizate) iar
impactul asupra condiţiilor lor de viaţă trebuie să fie minim. ve acordă un
tratament special " 

 
 ", introducerea speciilor
neindigene în Antarctica fiind interzisă.
š stabilirea unor zone de interes ştiinţific (peste 20), cu o protecţie specială pentru
prezervarea ecosistemelor lor unice. Există o listă a "

 

 ", revizuită periodic de -omitetul ştiinţific privind cercetările din
Antarctica (v-AR). Ulterior au fost desemnate "
    !
 " şi "
      !  ".
â      
 › ›  ›
 ›  › (Paris, 1968)
a fost elaborată de -onsiliul Europei şi are în vedere fauna
domestică, dar şi alte categorii de animale (mamifere, păsări, reptile
etc.).

-ontainerele pentru animalele sălbatice vor fi însoţite de instrucţiuni

clare în legătură cu caracterul periculos şi riscurile comportate de
aceste specii, cu privire la hrănirea şi adăparea lor sau alte îngrijiri
speciale reclamate (ex., pentru animalele cu sânge rece). vunt
incluse reguli speciale diferenţiate în funcţie de calea de transport:
pentru drumurile rutiere, pentru calea ferată, cea acvatică sau
aeriană.

â m
› " #   (
&)) lansat în 1970
a permis crearea unei reţele de     
  aflate sub
patronajul UNEv-O în cadrul ÄProgramului Naţiunilor Unite pentru
Educaţie, Ştiinţă şi -ultură*. În cadrul acestor rezervaţii, eforturile de
conservare a biodiversităţii sunt realizate în condiţiile dezvoltării
durabile a comunităţilor locale ce locuiesc în respectivele perimetre.

Reţeaua reuneşte aproape 400 de rezervaţii. Pe teritoriul României,

se află trei rezervaţii ale biosferei: Delta Dunării, Parcul Naţional
Retezat şi Pietrosul Rodnei.
 â    ›  ›  ›       ›
 
›
      › 
 
(Ramsar-Iran,
1971) urmăreşte identificarea şi desemnarea unor zone umede de
importanţă internaţională, în special, ca habitate pentru păsările
migratoare, în vederea evitării degradării lor continue, conservării
biodiversităţii acestor ecosisteme şi utilizării durabile a resurselor.
Fiecare stat semnatar are obligaţia de a desemna cel puţin un sit
Ramsar. Până în martie 1999, numărul zonelor umede de importanţă
internaţională incluse pe lista Ramsar a ajuns la 1.000, suprafaţa
acoperită fiind de peste 70 milioane ha.

V Din totalul de 100%, mlaştinile reprezintă 31%, lacurile 25%, râurile

16%, zonele umede artificiale 10%, cele marine 10%, estuarele 8%
(1990). În 1996 au fost incluse şi carsturile subterane şi sistemele
hidrologice ale peşterilor (ex., Lacul Kutubu din Papua Noua Guinee).
-el mai mare  $ este vistemul Okavango din Botswana
(6.864.000 ha, adică peste 10% din total), iar cel mai mic este izvorul
Hosnie din -hristmas Island, Australia, cu o suprafaţă de 0,33 ha
(conţine mangrove cu Ë
). Baza de date Ramsar este
administrată de Wetlands International.

V În România: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1991) şi Balta Mică a

Brăilei (2001). -ele trei noi site-uri Ramsar desemnate sunt Lunca
Mureşului (judeţele Arad şi imiş), -omplexul Piscicol Dumbrăviţa
(judeţul Braşov) şi Lacul echirghiol (judeţul -onstanţa).
V '
  definite conform -onvenţiei Ramsar sunt Ä  
  


  
     


  

 


   

 



 

            
 

  *.

V Meritul -onvenţiei Ramsar a fost acela de a schimba în mai puţin de

30 de ani concepţia că zonele umede sunt locuri murdare şi inutile.
Zonele umede sunt dintre cele mai productive şi importante sisteme
de pe Pământ. Ele influenţează clima, inundaţiile, aportul de apă,
speciile migratoare etc. viturile Ramsar sunt zone umede care au
atins un prag de importanţă internaţională, conform unui set de 13
criterii, divizate în 4 familii sau grupuri şi anume:

â -riterii pentru zone umede reprezentative sau unice;

â -riterii generale bazate pe plante sau animale;
â -riterii specifice bazate pe păsările acvatice;
â -riterii specifice bazate pe peşti (cele mai noi).

V Desemnarea unei zone umede ca  $ este o recunoaştere a

importanţei acestor zone ca resurse de mare valoare economică,
naturală, ştiinţifică şi a rolului lor multiplu în menţinerea calităţii
mediului prin controlul inundaţiilor, aprovizionarea stratului subteran
de apă, stabilizarea ţărmurilor şi protecţia împotriva furtunilor,
retenţia nutrienţilor şi sedimentelor, atenuarea schimbărilor climatice,
purificarea apei, menţinerea biodiversităţii.
V Din 1972 s-a căutat să încheie un 

 asupra uciderii
comerciale a balenelor.

Membrii -
    
   
  
au

căzut de acord să interzică uciderea anumitor specii şi au redus
cu peste 60% cotele numărului total de balene ce pot fi vânate.
Unele ţări ca Japonia continuă să cumpere produse de balenă
(carne şi ulei) de la ţări care nu sunt membre ale -omisiei,
încurajând vânătoarea peste
 › › recomandate de
-omitetul ştiinţific al -omisiei şi subminând intrarea în -omisie a
tuturor ţărilor vânătoare de balene.

V         
›    

 (Londra,
1972)
V    
  › ›
› ›
  › (Paris, 1972)
promovează o reţea a  
,-v-K prin programul ÄWorld
Heritage vite Program* ce reuneşte zone naturale sau culturale
de importanţă internaţională, urmărind conservarea acestor zone
pentru generaţiile viitoare. Lista reuneşte 127 de situri naturale a
căror conservare constituie o obligaţie morală a omenirii, între
care se află şi Delta Dunării, propusă de ţara noastră (1991).
V    › %
 &' v

 ›
 ›
 
    › › 
  

( 
 R1973
V În scopuri de monitoring se cer permise de import şi export pentru un
număr de 46 de specii de animale şi plante; ex., broaştele ţestoase
marine (&' .) a căror comercializare este permisă numai în
circumstanţe excepţionale.
V În &' .. sunt trecute 61 de specii de animale şi 10 specii de plante,
pentru care este suficient permisul de export; ex., vidra.

V  
› 
› ›   
› (vUA, 1973) cere identificarea şi
protecţia habitatelor critice pentru existenţa în continuare a speciilor
ameninţate.
V În statul ennessee, construcţia barajului ollico a fost stopată prin ordin
judecătoresc, pentru că ar fi distrus ultimul habitat disponibil pentru o
specie de peşte dulcicol, iar o specie vegetală a fost găsită în zona de
colectare a unui rezervor din Dickey-Lincoln (Maine). Aceste două
cazuri dramatizează o problemă complexă a managementului naturii
sălbatice, când beneficii pe termen scurt pentru activitatea umană intră
în conflict cu valoarea pe termen lung a diversităţii genetice.

V "
›    
›   
› din vtatele Unite raporta că mai
puţin de 1% din consultaţiile privind speciile în pericol ajung în instanţă,
marea majoritate fiind rezolvate prin proceduri administrative. Uv Fish
şi Wildlife vervice au publicat hărţi ale %  
 , care vor
ajuta planificatorii să evite pe viitor conflictele pentru speciile în pericol.
V     v     v 
 
  
› 
  (Moscova, 1976)

V    ›  ›
     › 
   ›
 ›   (Berna, 1979)
V a fost iniţiată în vederea conservării vieţii sălbatice şi a habitatelor
naturale din Europa, prin cooperarea transfrontalieră.

V &' .. ar trebui revizuită prin includerea de noi specii, majoritatea din
Europa -entrală şi de Est. -u excepţia câtorva specii de mamifere cu o
distribuţie europeană foarte marginală, nu s-au înregistrat extincţii.

V    
› 
     › 

(Bonn, 1979)
V vizează conservarea speciilor sălbatice migratoare pe toată lungimea
traseelor de migraţie, în zonele de reproducere şi în cartierele de
iernare, printr-un management ecologic care să permită exploatarea
durabilă a speciilor de interes cinegetic şi salvarea diversităţii speciilor
migratoare.

V vecretariatul acestei convenţii a elaborat (1995) o înţelegere specială

ce priveşte păsările acvatice migratoare din spaţiul eurasiatic şi african
(African ± Eurasian Migratory Water Bird Agreement/AEWA).
V   
     ›  
   

 (-anberra, 1980)

V    ›  ›
   › 
  › 
›   (Reykjavik, 1982)

V  
› 
  
›

› 
› 
 ›  › (New York, 1992)

V  
› 
    

 

   
     ›  
  › 
›   (Nuuk, 1992)
V  ››
V  
› ›m

› 

V       ›

(Rio de Janeiro,
1992)
V are drept scop prevenirea degradării globale a biodiversităţii,
cuprinzând trei obiective majore: conservarea biodiversitatii,
folosirea sustenabilă a componentelor biodiversităţii şi
împărţirea beneficiilor genetice ale resurselor într-un mod
echitabil. Pe plan naţional, statele semnatare trebuie să
elaboreze strategii şi programe naţionale pentru conservarea
biodiversităţii naţionale şi dezvoltarea durabilă.

V  
› 
 

›     

          › 
 
  R

 


V endinţa spre o din ce în ce mai simplă şi uniformă
biodiversitate continuă, în general, în Europa. Zonele naturale
sunt încă în curs de fragmentare, pădurile şi câmpurile devin din
ce în ce mai omogene, speciile indigene sălbatice sunt sub
stres sever multiplu.

V  
››
›

V    
› 


     
 
 



  

    ! 


-        
  
V Experienţa a demonstrat că acordurile regionale sunt o alternativă viabilă la acordurile globale,
deoarece un număr prea mare de state şi interesele prea diferite pot reduce considerabil
importanţa/eficienţa unui acord global.
V Legislaţia UE are la bază    -
 -
 care stabileşte    
privind 
   ce ajută la înţelegerea obiectivelor politicii şi legilor, precum şi la
interpretarea şi aproximarea actelor legale individuale europene. Pe lângă acest tratat, există trei
forme de mandatare ale legislaţiei Uniunii Europene: directivele, regulamentele şi deciziile. Există
în prezent peste 200 de directive sau reglementări asupra apei, aerului, solului, zgomotului,
deşeurilor şi naturii.
V &  
  (1 iulie 1987) a introdus  
 '  mediul. art. 174-176 instituie o
politică specifică pentru mediul înconjurător. Fără să definească mediul, ele delimitează
obiectivele urmărite şi fundamentele acţiunilor de întreprins, în cuprinsul a trei principii: principiul
precauţiei şi al prevenirii, principiul 
 
 , respectiv principiul corecţiei la sursa de
atingere a mediului
V   este expresia formalizată a unei 
 
, din anii 1960. Este vorba de o
conştientizare a caracterului limitat al resurselor naturale, ca şi de efectele nefaste ale poluărilor
de tot felul, rezultate în urma producţiei de bunuri şi a consumului lor.
V O-DE, dintre instituţiile regionale interguvernamentale, a avut o contribuţie particulară prin texte
fundamentale valoroase în ce priveşte poluările transfrontaliere, gestiunea resurselor naturale,
zonele costiere, produsele chimice şi substanţele toxice sau periculoase.
V Din 1991, O-DE a întreprins un program de examinare a  
 
  pentru
fiecare vtat Membru. Acest  extern are rolul de a ajuta la evaluarea progreselor fiecărei ţări
în materie de 
   , punând accentul pe   politicilor economice şi
ambientale.
  
! 
" 
#

    






   





#

&     /0

$
V În cadrul Protocolului de la Kyoto, cele 15 state care erau membre ale
UE la data semnării acestuia i-au luat angajamentul de a-i reduce
emisiile colective de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu o
medie de 8% sub nivelurile înregistrate într-un anumit    >
(1990 în majoritatea cazurilor).
V Acest angajament comun s-a tradus în obiective na>ionale de emisii
diferite pentru fiecare stat membru al UE-15, care sunt obligatorii în
temeiul legisla>iei UE.

V Pentru emisiile din UE-27 nu s-a fixat niciun obiectiv comun. Zece din
cele douăsprezece state membre care au aderat la UE în 2004 i în
2007 i-au luat angajamente individuale în temeiul protocolului de la
Kyoto, angajamente care vizează reducerea emisiilor cu 6% sau, după
caz, cu 8% în perioada 2008-2012 fa>ă de nivelurile din anul de
referin>ă.
V -ipru i Malta sunt singurele state care nu i-au fixat niciun obiectiv în
materie de emisii.
v     

´În 2008 (cel mai recent an pentru care sunt disponibile   
)
nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în UE-15 era cu 6,9% mai mic fa>ă
de nivelurile din anul de referin>ă, chiar dacă, în aceeai perioadă, economia
UE-15 a înregistrat o cretere de aproape 45%. Pentru UE-27 în ansamblu,
emisiile au scăzut cu 14,3% între anul de referin>㠝i 2008.

´Estimările provizorii ale Agen>iei Europene de Mediu arătau că emisiile din

2009 au scăzut considerabil ca urmare a   

. v-a
estimat că în 2009, emisiile UE-15 erau cu 12,9% sub nivelurile din anul de
referin>ă iar emisiile UE-27 cu 17,3% sub nivelurile din 1990.

´vtrategiile i măsurile deja implementate ar trebui să conducă la reduceri

ale emisiilor de 10,4% fa>ă de nivelurile din anul de referin>ă. Pe lângă
aceasta, 10 din statele membre ale UE-15 plănuiesc să cumpere credite de
emisii în cadrul mecanismelor de pia>ă prevăzute la Kyoto, ceea ce ar putea
determina o reducere suplimentară de 2,7%, ridicând astfel reducerea totală
la circa 13,2%.
´Activită>ile de împădurire i reîmpădurire planificate, în urma cărora se
creează aa-numitele Ä> * biologice care absorb dioxidul de carbon din
atmosferă, ar contribui cu încă 1,0% la această reducere.
       ! '

V La baza activităţii de protecţie se află câte o     . Obiectivele Directivelor

sunt ambiţioase: ex., Directiva asupra pesticidelor din 1991 (D. 91/414) prevede că
nu trebuie să existe      dăunătoare asupra sănătăţii umane şi a
animalelor şi asupra apei freatice. Directiva cadru asupra deşeurilor din 1975 (D.
75/442), înlocuită mai târziu cu Directiva 91/156, a definit ca principii: evitarea,
reutilizarea, reciclarea şi depozitarea fără a afecta sănătatea umană.
V Directivele cadru stau la baza directivelor care stabilesc    (ex., valori limită
ale  
de substanţe periculoase; ale calităţii aerului sau a apei, interzicerea
sau limitarea folosirii anumitor substanţe toxice, standarde de siguranţă pentru
industriile riscante). -onţin formulări interpretabile (ex., › 
›   
›
 › ).
V Directivele trebuie transformate în   
 . Uneori se    cu întârziere,
alteori sunt implementate parţial sau sunt doar formale şi nerespectate cu adevărat.
Iniţial s-a prevăzut ca & -
  
 (EEA) să asiste aplicarea
legislaţiei de mediu a UE, dar acest lucru nu a fost susţinut de către -onsiliu.
V Una din cele mai puternice reglementări este eliminarea gradată a substanţelor ce
afectează stratul de ozon; o alta se referă la auditul de mediu.

V În afara activităţii de reglementare, UE finanţează un număr de 
   .

La sfârşitul lui 1992, legislaţia de mediu a UE cuprindea:
- directive (196);
- reglementări;
- decizii;
- recomandări şi luări de poziţie.
Există        
     
V   


    (D. 90/313) care prevede popularizarea la
cerere către populaţie a informaţiilor de mediu aflate la dispoziţia administraţiei.
V Administraţia are dreptul să reţină informaţiile confidenţiale şi documentele
folosite pentru negocieri interne, dar fără a abuza.
V -


  

 

, care îşi propune eliminarea din start a unor
efecte nocive la adresa calităţi mediului şi sănătăţii oamenilor.
V Art. 7 al directivei referitoare la ÿ
 

 
   
 
  

 

 (D. 85/337) solicită ca, în cazul impactului
transfrontier, toate informaţiile deţinute de una din părţi să fie puse la dispoziţia
ţărilor vecine.

Există şi      
  (aer, apă, deşeuri, chimicale, protejarea

naturii, biotehnologie şi poluare sonoră), la care se adaugă activităţi UE cu
impact ecologic:
â - politica de cercetare;
â - politicile regionale;
â - legislaţia referitoare la energie;
â - standarde referitoare la alimente;
â - agricultura;
â - transport.

Deoarece principiile "  " politicii de mediu în celelalte politici UE nu sunt pe

deplin aplicate, multe activităţi sunt dăunătoare mediului.
V -ele mai importante   
  sunt:

& $
V D directiva cadru privind m    
 

   

 (D. 84/360). Ea
prescrie principiile controlului poluării aerului şi cerinţele necesare noilor instalaţii, precum şi
condiţiile de autorizare. Foloseşte conceptul de     %

  
 referitor
la tehnologia care şi-a dovedit în timp viabilitatea economică şi nu necesită costuri excesive.
Este în curs de înlocuire cu directiva m   

    m
 (D. 93/423).
& $
V D directiva v

 

 
 (D. 76/464) care urmăreşte protecţia apelor de
suprafaţă faţă de poluanţii industriali şi agricoli.
Ea grupează sursele de apă în 4 categorii i   substanţele nocive în funcţie de gradul de
toxicitate, persistenţă şi bioacumulare în 8 grupe. La 15 ani de la aplicare, 
17 substanţe
sunt 

 .
În 1993 -omisia UE a propus o nouă directivă asupra   

  (D. 93/680) şi este
pe cale de a elabora o nouă directivă asupra emisiei de substanţe toxice în apă.
  $
V directiva 92/43/-EE privind  
   
       

 
V directiva privind  
 
    

 
 (D. 82/72).
V directiva referitoare la  
 
 
  (D. 79/409) care au înregistrat o reducere
dramatică a efectivelor, uneori până la limita extincţiei.
V directiva cu privire la  

      

  (D. 82/461).
În acest sens sunt promovate măsurile speciale de conservare (prezervarea, menţinerea şi
restabilirea habitatelor acestor specii), prin desemnarea reţelei ecologice   )***.
În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare    
 ! $
V D  


 
  (D. 75/442) înlocuită cu directiva 91/156
defineşte principiile    deşeurilor (cât mai aproape de sursă).
V Principiul a constituit baza reglementării 259/93 referitoare la 

 !
  ! 
, care face diferenţa între tratarea finală şi reutilizare -
recuperarea deşeurilor (%  ).
V Din anii 1980 au fost definite     pentru tratarea deşeurilor (ex.
incinerarea deşeurilor menajere şi industriale).
V vUA, cu doar 6% din populaţia lumii, produce 70% din reziduurile solide ale
omenirii. În 1990 s-au cheltuit în lume 40 miliarde $ pentru tratarea deşeurilor. În
2000 s-au cheltuit 63 miliarde $ din care numai în Europa cca. 7,6 miliarde $.
-% $
V D directiva referitoare la  



   (D. 67/548) tratează
fabricaţia, depozitarea, ambalarea, etichetarea, transportul, manipularea şi
clasificarea substanţelor periculoase.
V D directiva cu privire la m
    



  


(75/769, cu amendamentul 339/91 referitor la interzicerea utilizării chimicalelor
periculoase).
v-a aplicat până acum doar câtorva substanţe (ex., P.-.B., P.-.., azbest). Au fost
interzise 21 substanţe (faţă de Germania 23). Recent, UE a reglementat
folosirea a mii de chimicale.
V D directiva cu privire la interzicerea utilizării pesticidelor (91/414).
)
%

$
Prin biotehnologie se înţelege (-onform   

 
  )
o întreagă gamă de aplicaţii, tehnologice ce folosesc sisteme biologice,
organisme vii sau derivate ale acestora pentru a produce sau modifica
produse sau procese pentru folosinţe specifice.
V D directiva orizontală 90/219, cu privire la reţinerea 

  


   (ex., microorganisme modificate prin tehnici de
recombinare a ADN-ului).
V D directiva orizontală 90/220, asupra eliberării deliberate a organismelor
modificate genetic în mediu. Această directivă oferă posibilitatea   
   a produselor ce conţin organisme modificate cu ajutorul ultimelor
tehnici de inginerie genetică.
'

 # 
 

$
V Există directive ce stabilesc valorile limită ale zgomotului produs de:
vehicule, motociclete, avioane.

Aplicarea politicii de mediu este deficientă. -omisia UE a arătat că în practică

directivele sunt considerate simple 
  , iar studiile de impact sunt
 
 în favoarea proiectului. În cazul în care comunicarea directă cu
statele membre este deficitară, -omisia se poate adresa -   1 .
Nici aceasta nu dispune de instrumente puternice de sancţionare.
 !
 $
  

 
V vunt instrumente indirecte ce solicită    
  a întreprinderilor bazată pe
ideea că majoritatea consumatorilor preferă "
  

" (ecoetichete) produse
de "  

" (care practică auditul de mediu).
V Prima etichetă pentru "produse ecologice" (³
› › ") - în Germania (1978) cu
referire la absenţa -.F.-.); aceasta nu aborda întregul "   " al produsului, de la
extracţia materiei prime, până la problemele legate de deşeurile produsului.
V -% 

 
 , creată de -omisia Europeană (1992), este o schemă
unică de certificare care recompensează serviciile/bunurile care îndeplinesc    
  . Ecoeticheta ajută consumatorii să-şi folosească puterea de cumpărare în
achiziţionarea de 
 2   Ä 3 de la companiile care respectă mediul.
V vimbolul etichetei ecologice europene este o floare cu petale sub formă de steluţe
(þ
 -
 ). Este singura ecoetichetă adevărată valabilă pe teritoriul vtatelor
Membre plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. ve acordă pentru 3 ani.
V $ 4

  !




  
     

  " 
 


    
    
  


    

  


  
  
   

 

*.
V Obiectivul 
#  este de a stimula economic competiţia ecologică între
întreprinderi. Pentru a participa la auditul de mediu, o întreprindere trebuie:
- să aplice directivele de mediu; să dezvolte programe de mediu şi sisteme de management al
mediului;
- să efectueze o evaluare de mediu regulată, sistematică şi obiectivă, precum şi documentaţia
activităţilor sale (
# );
- să furnizeze publicului informaţii despre situaţia protecţiei mediului în întreprindere.

   
  
      
V -onştientizarea colectivă a permis ca reglementările cu caracter de constrângere de
tip legislativ să fie însoţite de 
  
 , singurele apte să garanteze o

   .
V Regulamentele şi normele voluntare au fost elaborate ca răspuns la dorinţa reală a
întreprinderilor de a se angaja în protecţia mediului cu speranţa obţinerii unor
 (vezi ecoeticheta şi eco-auditul).
V Normele internaţionale din seria .vK o au fost elaborate de către K   


   v    R.vK  
 .vK sunt recunoscute de către
Organizaţia Mondială a -omerţului pentru evitarea unor abuzuri privind obstacole
tehnice la schimburile comerciale.
V vtandardul IvO 14001 (1996) dă garanţii verificabile cu privire la sistemul
    . IvO 14004 aduce elemente practice pentru punerea în
aplicare a sistemului. Ele fac posibile   interne sau externe şi sunt
completate de alte trei standarde referitoare la evaluările de mediu:
V - IvO 14010: principii generale ale bilanţului de mediu;
V - IvO 14011: practica bilanţului de mediu-evaluarea sistemului managementului de
mediu;
V - IvO 14012: criterii de calificare a evaluărilor de mediu.

V Pentru a evita proliferarea   
 
  (eventual contradictorii), -omisia

Europeană a mandatat -
 -
   v    (--v) să
pregătească un set de     în cadrul comunităţii. Această operaţie
permite o 
  europeană şi mondială perfectă. În plus, regulamentul
comunitar prezintă câteva exigenţe specifice: publicarea unei declaraţii de mediu,
participarea exclusivă a întreprinderilor industriale, ne-recunoaşterea auto-declarării.

  

 "%& 
V m        
!  
 

Acordul de
  la UE ± care stabileşte clauzele pentru aderare ± semnat de

România precum şi convenţiile internaţionale la care România este parte sunt factorii
principali care au impus crearea noii politici şi legislaţii de mediu.

V La baza noilor reglementări juridice s-au plasat următoarele  :

D          
  , pe considerentul că a preveni

costă mai puţin decât a repara daunele produse. Este necesară retehnologizarea
proceselor de producţie, verificarea ecologică a instalaţiilor potenţial poluante din
faza de proiect, măsuri de limitare a activităţilor cu efecte nocive pentru mediu şi
sănătatea oamenilor.

D   

  , care presupune consultarea autorităţilor care gestionează

mediul, dar şi a întreprinderilor şi a populaţiei când se adoptă deciziile privind mediul;

D   
  
  

 , cu luarea în considerare a

interacţiunilor existente în cadrul mediului înconjurător şi raportarea fiecărei măsuri
asupra unei componente de mediu la poziţia acesteia ca parte a mediului global;

D   (
 
 !(, potrivit căruia cel care se face vinovat de producerea
poluării va suporta costurile impuse de combaterea efectelor, pagubelor produse de
poluare, ca şi penalităţile pentru încălcarea legii.

 

  # 
 


  "%& 
V Ştefan cel Mare a dat i  ! - unde nimeni nu avea voi să vâneze, să pescuiască, să
păşuneze vitele sau măcar să cosească iarba fără acordul stăpânului. Vlad Vintilă (1533), Ştefan
omşa (1621) au reglementat regimul acestor branişti (K !       ).
V În Bucovina apare în limbile română şi germană K     , dată în 1786 de către
împăratul Iosif al II-lea - primul -od silvic românesc. Alexandru Moruzzi al Moldovei întăreşte în
1792 & 
   
    ! .
V -
  
 editat în 1864 avea să cuprindă două articole (309 şi 368) care conţineau
restricţii în privinţa vânătorii în parcurile închise şi opreau otrăvirea peştelui în bălţi, heleştee sau
havuzuri; alte două articole (358 şi 360) sancţionau incendierea pădurilor şi a fâneţelor.
V ‰   %  
(abatoarelor) (1868) prevede măsuri de salubritate publică pentru
ca funcţionarea zahanalelor să nu afecteze mediul înconjurător.
V i     (1874) norme pentru proprietarii stabilimentelor industriale,
pentru ca acestea să nu afecteze mediul şi să nu dăuneze sonor sănătăţii oamenilor şi
animalelor.
V În 1872 apare i      care introduce perioade de oprire a vânătorii şi chiar
prohibiţia totală a acesteia la unele specii. ve cere ca vânătoarea să se facă numai cu puşca sau
călare, fiind prevăzute sancţiuni pentru infractori.
V Primul -
  modern al României apare în 1881. El urmărea reglementarea regimului de
exploatare şi introducea necesitatea igienizării pădurii, indiferent de proprietar, cu scopul de a
preveni fenomenul de eroziune, de a fixa solul şi de a regla regimul hidrologic.
V Noua i   din 1885 completează măsurile cu caracter antipoluant iar în 1894, pe baza
acesteia, se elaboreaz㠉         . Erau prevăzute sancţiuni
în caz de nerespectare, mergând până la închiderea stabilimentului industrial.
V În 1910 a fost adoptat -
 , în 1920 a fost modificat pentru teritoriul României Mari.
V La 7 iulie 1930 a intrat în vigoare i   
 

  , una dintre
primele în Europa. Aceasta a permis declararea până în 1943 a 36 monumente ale naturii
(15.000 ha), printre care Rezervaţia Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat (1935), -odrul
secular vlătioara, -odrul secular Giumalău, Fâneţele -lujului, Pădurea Letea. Legea a fost
completată în 1932 cu noi articole. A fost instituită -
   

 


  , pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în sarcina căreia intrau:
inventarierea monumentelor naturii, măsuri de conservare a acestora, publicaţii referitoare la
monumente.
V Prin Decretul nr. 237 din 1950 a fost elaborată o nouă lege a ocrotirii naturii, a fost reorganizată
-omisia pentru ocrotirea monumentelor naturii, iar monumentele naturii sunt trecute sub pavăza
Academiei Române.
V În 1962 a apărut al treilea -
 v, i H-M nr. 518/1964, privind ocrotirea naturii.
V La 20 iunie 1973 a fost adoptată i   
  
 
(nr. 9/1973) ca
o reglementare-cadru atotcuprinzătoare, consecinţă a unei concepţii planificate şi
hipercentralizate asupra dezvoltării socio-economice.
V Legea apelor (nr. 8/1974) şi Legea nr. 5/1989 (Gospodărirea raţională, protecţia şi asigurarea
calităţii apelor);
V Legea privind Fondul funciar (nr. 58/1974) şi Legea privind sistematizarea teritoriului şi
localităţilor urbane şi rurale (nr. 59/1974);
V Legea nr. 5/1982 (Protecţia plantelor cultivate, a pădurilor şi regimul pesticidelor) şi Legea
2/1987 (-onservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională, economică şi
menţinerea echilibrului ecologic);
V Legea nr. 26/1976 (Economia vânatului şi vânătoarea).
V Decretul nr. 80/1974 a înfiinţat -
   
    
  
 
, iar
prin Decretul nr. 974/1975, a apărut . 
 v   v . -el dintâi se subordona
-onsiliului de Miniştri, avea filiale teritoriale (-
    
 ).
V -onstituţia din 1991  
    
 '  dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat
din punct de vedere ecologic. Referirile sunt indirecte: art. 22 (1) recunoaşte şi
garantează 
  
  
     
  
, iar
art. 33 consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii.

V Decretul nr. 11/1989 al -onsiliului Frontului valvării Naţionale înfiinţa

   &

m 
! m

. În anul 1991 (H.G. nr. 264/1991) a fost desemnat

  
 ca autoritate centrală de stat, care organizează cadrul instituţional,
dezvoltă, îndrumă şi perfecţionează activitatea de protecţie a mediului, la scară naţională.
Pe baza H.G. nr. 792/1992 s-a numit
   &
 m 
! m


, apoi
   &
! m

 sau
  
 !

   
V Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
V Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
V Legea nr. 137/1995 (republicată în 2000) privind protecţia mediului, lege-cadru cu calităţile
unei veritabile "constituţii de mediu³.
V vpre deosebire de Legea nr. 9/1973, art. 1, unde protecţia mediului reprezenta o

     
 , în Legea nr. 137/1995 (republicată în 2000), art. 6 şi 79 o
prezintă ca pe o
  


 !  .
V Art. 5 consacră în mod expres faptul că


  

  
  





, prevăzând şi garanţii în acest sens: aşa numitele     

V Dreptul la un mediu sănătos este recunoscut şi garantat
  
 aflate pe

teritoriul României, temporar sau permanent: cetăţenilor români, străini sau apatrizilor.

 >


  ##
'

V După decembrie 1989, trecerea de la o economie planificată şi

hipercentralizată la una   , de la dominaţia absolută a proprietăţii de
stat la 
      a imprimat o nouă dimensiune modului de
abordare şi soluţionare a problematicii protecţiei, conservării şi dezvoltării
mediului. O parte a legislaţiei ecologice anterioare a devenit  :

V - -apitolele din Legea nr. 9/1973 (m
  
 
)

privind sarcinile organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat,
organizaţiilor cooperatiste şi altor organizaţii obşteşti au devenit inaplicabile
datorită noilor realităţi.
Această lege a fost completată cu prevederi suplimentare şi a stat la baza
proiectului noii legi a mediului.
V - Legea nr. 8/1974 (i 
).
V O serie de acte normative sau programe au fost abrogate expres şi total
(Legea nr. 1/1976 şi nr. 2/1976, Programul naţional de perspectivă, pentru
amenajarea bazinelor hidrografice) sau parţial. Astfel, au rămas într-un "
 ³ importante sectoare ale ocrotirii juridice a mediului.
 -  %&
 
 
 
 
V -onstituţia din 1991, art. 41 (6) leagă respectarea sarcinilor privind protecţia
mediului de dreptul de proprietate. Art. 1 califică protecţia, conservarea şi
dezvoltarea sau ameliorarea mediului ca
      


V Aceasta plasează prevederile Dreptului Mediului în cadrul Dreptului Public.

V -onstituţia din 1991  
    
 '      

sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic. Referirile sunt indirecte: art.
22 (1) recunoaşte şi garantează dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate
fizică şi psihică a persoanei, iar art. 33 consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii.

V Importante responsabilităţi sunt stabilite în sarcina statului. Art. 134 (2) lit. E
arată că statul trebuie să asigure refacerea şi ocrotirea mediului, precum şi
menţinerea echilibrului ecologic, crearea condiţiilor necesare pentru creşterea
calităţii vieţii, conform art. 134 (2) lit. f. vtatul este obligat să ia măsuri pentru
asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, art. 33 (2).

V -onstituţia României din 2003, stabileşte şi ea în sarcina statului obligaţia de

luare a măsurilor corespunzătoare pentru asigurarea unui trai decent.

 


 ##
'

V Decretul nr. 11/1989 al -onsiliului Frontului valvării

Naţionale înfiinţa
   &
 m 
!
m

 În anul 1991 (H.G. nr. 264/1991) a
fost desemnat
  
 ca 
 
     care organizează cadrul instituţional,
dezvoltă, îndrumă şi perfecţionează activitatea de
protecţie a mediului, la scară naţională.

V Pe baza H.G. nr. 792/1992 s-a numit

  
&
 m 
! m

 apoi

   &
! m

 sau

  
 ! 
   
V Legea nr. 137/1995 (republicată în 2000) privind protecţia
mediului, lege cadru cu calităţile unei veritabile "constituţii de
mediu", ce a intrat în vigoare la 30.12.1995, după o adevărată
odisee parlamentară începută în 1992.

V Ea stabileşte regimul substanţelor foarte periculoase: chimice şi

radioactive; depozitarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor,
obligativitatea studiilor interdisciplinare; obligaţii speciale pentru
riscul de poluare accidentală sau avarie; înăsprirea penalităţilor
în legătură cu nerespectarea legislaţiei ecologice; obligaţia
tuturor autorităţilor de gestiune a mediului de a elabora prescripţii
tehnice şi norme specifice domeniului lor de acţiune, pentru
protecţia factorilor de mediu.

V vpre deosebire de Legea nr. 9/1973, art. 1, unde protecţia

mediului reprezenta o problemă de    
  în i
  56277á (republicată în 2000), art. 6 şi 79 o prezintă ca pe o

  


 !   După
adoptarea ei au fost adoptate 
   
  în
domeniul gospodăririi apelor şi al fondului forestier.
Art. 5 consacră în mod expres faptul că statul recunoaşte tuturor
persoanelor dreptul la un mediu sănătos, prevăzând şi garanţii în
acest sens: aşa numitele      în fapt   
   
 protejate în mod special în contextul
protecţiei mediului; ex.:

V - accesul la informaţiile privind calitatea mediului (derivat din dreptul

la informaţie);
V - dreptul de a se înscrie în organizaţii de apărare a calităţii mediului
(derivat din dreptul de liberă asociere);
V - dreptul de consultare pentru deciziile privind politicile, legislaţia şi
normele de mediu, inclusiv pentru planurile de amenajare a
teritoriului şi de urbanism;
V - dreptul de a se adresa (direct sau prin asociaţii) autorităţilor
administrative sau judecătoreşti, pentru prevenirea sau în cazul
produceri unui prejudiciu de mediu;
V - dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Dreptul la un mediu sănătos este recunoscut şi garantat
 


 aflate pe teritoriul României, temporar sau permanent:
cetăţenilor români, străini sau apatrizilor.
Legea protecţiei mediului este fundamentată pe o serie de principii
şi elemente strategice:

V - principiul precauţiunii în luarea deciziei;

V - principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
V - principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor;
V - principiul m
 
 !"
V - înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit
şi grav sănătatea oamenilor;
V - crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a
mediului;
V - utilizarea durabilă;
V - menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia
zonelor deteriorate;
V - crearea unui cadru de participare a organizaţiilor
neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea
deciziilor;
V - dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii
mediului.
V - Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
V - Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
V - Legea nr. 26/1996 (-odul vilvic);
V - Legea nr. 103/1996 (republicată în 2002) fondului cinegetic şi a protecţiei
vânatului;
V - Legea nr. 107/1996 (noua Lege a apelor);
V - Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare;
V - Legea nr. 158/1999 privind constituirea şi funcţionarea -onsiliului Naţional pentru
Mediu şi Dezvoltare Durabilă;
V - Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional ± vecţiunea a III-a, zone
protejate;
V - Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu;
V - Legea nr. 191/2002 care reglementează funcţionarea grădinilor zoologice
V şi a acvariilor publice;
V - Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea şi certificarea calităţii,
V comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea
soiurilor de plante;
V În afara legilor de mai sus, există şi alte acte normative ale organelor de
specialitate ale administraţiei publice centrale, care vizează protecţia mediului:
ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern, ordine ale ministrului, standarde de
calitate a mediului:
V - Ordinul nr. 776/2007 privind declararea siturilor de importanţă comunitară ca
parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România;
V - H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca
parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
 -
     
 


    

 &
V - -onvenţia de la _ R7    

    
  
, ratificată
în 1925;
V - -onvenţia de la )  R7o
          ratificată în 1948;
V - Acordul european de la _ R7á6   
   
  internaţional al mărfurilor
periculoase (A.D.R.), ratificat în 1994;
V - -onvenţia de la ) ! R7á
         ratificată în 1958, cu
amendament aprobat în 1979;
V - -onvenţia de la _ R7á
     
  ! 
 
 ratificată prin
Decretul nr. 253/1961;
V - -onvenţia de la _ R7á
    
 
  ratificată prin Decretul nr.
253/1961;
V - -onvenţia de la _ R7á
       ratificată prin Decretul nr. 253/1961;
V - Acordul de la ð  R7á7      
    ratificată în 1960;
V - ratatul de la ¢ %
   &      76"
V - Acordul de cooperare de la ð !
 R78         ratificat în 1966;
V - -onvenţia de la ð R785             , ratificată prin
Legea nr. 106/1992;
V - -onvenţia de la m  R78
   
  
   
   
 , ratificată
prin H.G. nr. 267/1991;
V - -onvenţia ‰  R76  

  
    
 , în special ca
habitat pentru păsările acvatice, ratificată prin Legea nr. 5/1991;
V - -onvenţia de la m  R76  adoptată de -onferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite
pentru Educaţie, Ştiinţă şi -ultură privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural,
ratificată prin Decretul -onsiliului Provizoriu de Uniune Naţională nr. 187/1990;
V - -onvenţia de la i
 R765      
       (modificată în 1978),
ratificată prin Legea nr. 6/1993;
V - -onvenţia de la ¢ %
 R765    
    
       !

         R-.-v , ratificată prin Legea nr. 69/1994;
V - -onvenţia de la 9 :
+ R768            %
 
 
  
       
 
, ratificată în 1983;
V - -onvenţia de la )
 R767    
    
 
   
 , ratificată prin Legea nr. 13/1998;
V - -onvenţia de la )  R767    
       ! %  
  
 -
 , ratificată prin Legea nr. 13/1993;
V - -onvenţia de la _ R767   
  
    
      
, ratificată prin Legea nr. 8/1991;
V - -onvenţia de la ð R7
    
     
 , ratificată prin
Legea nr. 78/1993;
V - -onvenţia Naţiunilor Unite, de la


) 0 R7
     , ratificată prin
Legea nr. 110/1996;
V - -onvenţia ± cadru de la ð R7
á    
   

 ratificată prin Legea
nr. 84/1993;
V - Declaraţia de la ) ! R7
á    
 
  
  în problemele de
gospodărire a apelor Dunării şi în special de protecţie a apelor fluviului împotriva poluării;
V - -onvenţia de la ð R7
8       
    accident nuclear,
ratificată prin Decretul -onsiliului Provizoriu de Uniune Naţională nr. 223/1990;
V - -onvenţia de la ð R7
8             nuclear sau urgenţă
radioactivă, ratificată prin Decretul -onsiliului Provizoriu de Uniune Naţională nr. 223/1990;
V - Protocolul de la

   R7
6              

,
ratificat prin Legea nr. 84/1993.
V - -onvenţia de la )  R7
7    

   
   frontiere al deşeurilor
periculoase şi al eliminării acestora, ratificată prin Legea nr. 6/1991, cu amendamentele ratificate
prin Legea nr. 265/2002;
V - -onvenţia de la - 

R77         mediului în context
transfrontieră, ratificat prin Legea nr. 22/2001;
V - -onvenţia de la ) ! R77    

    
  poluării, ratificată
prin Legea nr. 98/1992;
V - -onvenţia±cadru a Naţiunilor Unite, de la ‰
 1 
R77    schimbările climatice,
ratificată prin Legea nr. 24/1994, amendată prin m


   /0

 
     
776     i   52"
V - -onvenţia de la ‰
 1 
R77       

 ratificată prin Legea nr.
58/1994;
V - -onvenţia de la * + R77    
 !     
de apă transfrontiere
şi a lacurilor internaţionale, ratificată prin Legea nr. 30/1995;
V - -onvenţia de la * + R77      
   accidentelor industriale,
ratificată prin Legea nr. 92/2003;
V - Declaraţia ministerială de la K R775    

   "
V - -onvenţia de la ð R77o             Legea nr. 43/1995;
V - -onvenţia de la v
 R77o    

    
 ! utilizarea durabilă a
fluviului Dunărea, ratificată prin Legea nr. 14/1995;
V - -onvenţia de la & % R77
     
     publicului la luarea
deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu (amendată cu Protocolul privind Registrul
poluanţilor emişi şi transferaţi, adoptat la Kiev la 21 mai 2003), ratificată prin Legea nr. 86/2000;
V - -onvenţia europeană a peisajului, de la þ
 R      Legea nr. 451/2002.
V - Protocolul de la -     
   la -onvenţia privind diversitatea biologică (la
Rio de Janeiro/1992), adoptat la Montreal la 29.01.2000, ratificat prin Legea 59/2003.
   

 


  &
 

 
#
V  & 
      !   


  #
prin asimilarea normelor şi standardelor UE, efort susţinut financiar de
programul PHARE.

V  & 
      

     

 şi formele de manifestare a poluării.
V  & 
   
  
   
 
V  & 
   
  
    

  
 
V 5 & 
   
   
  !  
! 

V o & 
   
  
   
V á & 
   
     % !

   
  
V 8 & 
   
  

 
 

 

V 6 & 
   
  
 
  
 




V 5 ‰
  
 
 m 
 
 

V -       R-.
a început în România din 1996; constă în
cuantificarea efectelor activităţii umane şi a proceselor naturale asupra mediului, a
sănătăţii şi securităţii omului şi a bunurilor de orice fel.

V Impactul asupra mediului reprezintă orice efect direct/indirect al unei activităţi umane, care
produce schimbarea stării de calitate a ecosistemului, putând afecta sănătatea omului,
integritatea mediului, a patrimoniului cultural sau a condiţiilor socio-economice.
V vtudiul de impact asupra mediului, în faza iniţială a proiectelor, programelor sau
activităţilor corespunde celor două principii fundamentale ale dreptului mediului: cel al
   respectiv cel al 
   

V -a instrument specific, studiul de impact îndeplineşte scopuri precise precum:

- informează autoritatea administrativă, care va proceda (aprobă proiectul) în deplină
cunoştinţă de cauză;
- permite celui care efectuează lucrarea să conducă operaţia în condiţii optime;
- reprezintă o evaluare a consecinţelor potenţiale la adresa mediului înconjurător,
conţinând şi soluţii posibile sau necesare pentru a elimina/reduce daunele.

V Directiva UE (85/337/EE-) privind evaluarea impactului asupra mediului are caracter de

lege cadru, vtatele Membre având libertate în transpunerea ei în legislaţiile naţionale. Are
în vedere acele proiecte ale UE care pot genera impacturi semnificative asupra mediului.
V )    R)
este procedura de a obţine informaţii asupra cauzelor şi a
consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare şi anticipate.
V Părţile care execută evaluarea impactului de mediu şi bilanţul de mediu trebuie să fie
   faţă de proiectant, cât şi faţă de titularul proiectului sau activităţii.
V Implicarea publicului în procedura privind EIM dă posibilitatea comunităţilor şi
persoanelor fizice să se exprime, în probleme care le privesc îndeaproape: sănătatea şi
bunăstarea familiei şi calitatea mediului în care trăiesc. Primul pas îl reprezintă
informaţia: fără o cunoaştere în detaliu a efectelor nu se poate lua o decizie
fundamentată. EIM este esenţial pentru deciziile ce implică asumarea unor riscuri de
mediu. Pasul următor îl reprezintă diseminarea/difuzarea informaţiilor către public.
Populaţia va fi 
 tuturor daunelor cauzate mediului de activităţile autorizate şi,
prin urmare, are dreptul la o 
  cât mai completă.

V Primul pas este bilanţul de nivel zero: constă în completarea unui formular cu informaţii
generale despre societatea comercială, apoi informaţii legate de problemele pe care le
are mediul în zonă (aer, apă, sol). Bilanţul Äzero* se depune la agenţia teritorială de
mediu. Dacă lucrurile nu sunt clare pe problematica de mediu, se parcurg etapele
algoritmului. De cele mai multe ori se trece la nivelul 1 sau 2. ve trece direct la nivelul 2
acolo unde problemele de mediu sunt  
.

V În urma bilanţurilor de mediu se vor distinge două tipuri de obligaţii:

A. cuantificare a taxelor şi amenzilor pe care societatea trebuie să le plătească datorită
Äantecedentelor* sale de mediu);
B. acestea nu pot fi cuantificate, corespund zonelor foarte poluate (ex., -opşa Mică).
v   2 

V Este o variantă a studiului de impact şi figurează în unele cazuri alături de
acesta, în documentaţia de autorizare. -onţine precizări cu privire la măsurile
de intervenţie în caz de accident. Are în vedere riscul ecologic potenţial, în
special în ce priveşte radiaţiile ionizante şi securitatea surselor de radiaţii.

V ‰  

 
  constă în probabilitatea producerii într-o perioadă de

timp specificată a unor efecte negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe
baza unui studiu de evaluare. Evaluarea riscului implică o estimare
(identificarea pericolelor, mărimea efectelor şi probabilitatea unei manifestări) şi
calcularea riscului (cuantificarea importanţei pericolului şi consecinţele pentru
persoane şi/sau mediul afectat). -a rezultat al evaluării riscului, este posibil să
fie identificate şi să devină prioritare acele riscuri care nu se pot accepta. În
aceste cazuri, atunci când este posibil, trebuie propuse variante de remediu, dar
şi de monitorizare adecvată.

V
    se referă la procesul de luare a deciziilor şi
implementare a acestora, cu privire la      şi minimizarea sau
modificarea acestora, ca parte a unui ciclu.
V La baza managementul riscului stă evaluarea riscului, prin care riscuri diferite
pot fi estimate şi comparate; clasificarea după prioritate a problemelor de
poluare se face pe baza     pe care îl comportă pentru fiinţele
umane şi pentru sistemele ecologice.
V Evaluarea riscului are rolul de a ajuta la stabilirea  

pentru 


 ; implică o latură calitativă şi una cantitativă: identificarea pericolelor şi
apoi aprecierea riscului pe care acestea îl prezintă prin stabilirea probabilităţii de
Ärealizare* şi a pagubelor care pot rezulta.
&
  

Este definit de lege drept actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile de realizare a
unui proiect sau activităţi, din punct de vedere al impactului asupra mediului. ve
eliberează în baza unui studiu de impact (-.
).

V Acordul este
 
 pentru investiţii noi sau modificarea celor existente, în cazul
activităţilor precum:
- transporturi;
- energie;
- construcţii hidrotehnice;
- eliminarea deşeurilor, ambalajelor şi recipientelor;
- apărarea naţională;
- sport, turism, agrement;
- industrii;
- alte lucrări sau instalaţii care, prin natura lor, sunt potenţial periculoase pentru mediu.

&
   

Este definită de lege ca fiind actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile şi
parametrii de funcţionare pentru activităţile existente şi cele noi, pe baza 
 
. ve eliberează în urma efectuării bilanţului de mediu (BM).

V Autorizaţia de mediu este
 
 în cazul punerii în funcţiune a obiectivelor noi care
au obţinut acordul de mediu. Activităţile care nu implică lucrări de construcţiimontaj
reclamă numai autorizaţie de mediu, cu excepţia defrişărilor în afara fondului forestier şi
a importului/exportului de plante şi animale din flora şi fauna spontană.
V În baza celor două permise de mediu, se dobândeşte dreptul de a realiza proiectul
sau de a desfăşura activitatea respectivă. Însă, eliberarea acestora nu înseamnă
câştigarea dreptului de a polua, astfel că poluatorul va suferi răspunderea civilă şi
penală a actelor sale, în cazul vătămării drepturilor terţilor.

V Valabilitatea celor două acte administrative este de  ' 5 ani. ermenul este
stabilit de la caz la caz şi este precizat în permisul de mediu.

V Acordul de mediu  se emite dacă nici una din variantele de proiect nu prevede
  efectelor negative asupra mediului (conform standardelor în vigoare).
Autorizaţia de mediu nu se emite dacă titularul obiectivului sau al activităţii nu
respectă obligaţiile ce îi revin prin procedura curentă. Acordul de mediu şi
autorizaţia de mediu pot fi  dacă apar elemente necunoscute la data
emiterii sau cu ocazia reînnoirii acestora, când se poate cere şi refacerea studiului
de impact.

V Permisele de mediu pot fi    dacă nu se respectă prevederile acestora.

După somaţie, urmează o perioadă de 6 luni în care titularul trebuie să ia măsuri de


 . În caz contrar, autoritatea pentru protecţia mediului poate dispune
oprirea proiectului sau încetarea activităţii.

V voluţionarea litigiilor legate de eliberarea, revizuirea sau suspendarea acordului sau

a autorizaţiei de mediu este supusă regimului 

   
Instanţa de judecată va verifica    operaţiunilor tehnico-administrative
prealabile, concomitente şi posterioare emiterii actului atacat (avize, studii de
impact, procedură de dezbatere publică).
 %#

(  #"
  


 
‰        


V m    este efectul cuantificabil în cost, al daunelor asupra sănătăţii oamenilor,
bunurilor sau mediului, provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre. Victima trebuie
să facă dovada elementelor răspunderii civile delictuale şi anume:
- existenţa faptei ilicite;
- existenţa prejudiciului ecologic;
- legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul ecologic;
- existenţa culpei/vinovăţiei (latura subiectivă a răspunderii).

‰   
 
 

V -ontravenţia ecologică este o faptă ilicită, săvârşită în cadrul raporturilor de drept al mediului şi
care este reglementată şi sancţionată de normele dreptului mediului.
V Este forma de răspundere juridică ce constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale
persoanelor vinovate de încălcarea prevederilor legale. -
  este fapta săvârşită cu
vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. Răspunderea
contravenţională nu este o răspundere obiectivă, ci una bazată pe 2
 şi este
supusă legii penale.
V În dreptul mediului se recurge frecvent la răspunderea contravenţională pentru prevenirea sau
combaterea nerespectării prevederilor legale în materie, datorită avantajelor acestei forme de
răspundere (rapiditate în repararea prejudiciului ecologic).
V Neluarea de către contravenient a măsurilor dispuse de autoritate în scopul reparaţiei
prejudiciului adus mediului prin săvârşirea faptei contravenţionale constituie, la rândul său, o

 .
‰    
V În domeniul protecţiei mediului şi ala conservării naturii, rolul major revine
mijloacelor preventive, de drept civil şi administrativ. Legislaţia penală
românească în materie de mediu este incompletă şi parţială. Doar incidental,
unele dispoziţii penale contribuie la ocrotirea unor elemente de mediu; este
cazul infracţiunilor prevăzute în -
  $
- nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive (art. 271);
- nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri (art. 302);
- răspândirea bolilor la animale sau plante (art. 310);
- infectarea apei (art. 311), precum şi al infracţiunilor silvice, prevăzute în
-
 

þ
       
 

V În prezent, dreptul internaţional al mediului dispune de   clare în
privinţa stabiliri răspunderii pentru     
  cauzate mediului
natural sau teritoriului altor state. Au fost utilizate instrumente specifice altor
ramuri ale dreptului (fluvial, maritim, spaţial), precum şi din dreptul
internaţional privat, şi în cele din urmă s-au conturat diferite forme ale
răspunderii în domeniul protecţiei mediului şi conservării resurselor naturale.
‰    
V În domeniul protecţiei mediului şi al conservării naturii, rolul major revine
mijloacelor preventive, de drept civil şi administrativ. Legislaţia penală românească
în materie de mediu este incompletă şi parţială. Doar incidental, unele dispoziţii
penale contribuie la ocrotirea unor elemente de mediu; este cazul infracţiunilor
prevăzute în -
  $
V - nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive (art.
271);
V - nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri (art. 302);
V - răspândirea bolilor la animale sau plante (art. 310);
V - infectarea apei (art. 311),
precum şi al infracţiunilor silvice, prevăzute în -
 

V -onstatarea şi cercetarea infracţiunilor la regimul protecţiei mediului se face 

 de către organele de urmărire penală.
V vancţiunile specifice de drept al mediului sunt cele prevăzute de Legea 137/1995
şi Legea 18/1991 privind fondul funciar.
V Deţinătorii de teren care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de cultivare şi protecţie a
solului sunt somaţi în scris de către primar sau consiliul local, apoi sunt sancţionaţi
pecuniar cu  anuală (cuantumul este stabilit la ha, în funcţie de tipul de
folosinţă a terenului). În plus, există o sancţiune agravată: după doi ani,   
   

 de către aceia care au terenuri atribuite în folosinţă.
 þ
      
 
V Dreptul internaţional al mediului dispune de puţine reguli clare în privinţa stabiliri răspunderii
pentru     
 . Au fost utilizate instrumente specifice altor ramuri ale dreptului
(fluvial, maritim, spaţial), precum şi din dreptul internaţional privat şi în cele din urmă s-au
conturat diferite categorii/forme ale răspunderii  
 
  ! 

      
  .

 ‰   

V Dreptul internaţional contemporan nu cunoaşte încă norme universale privind răspunderea
statelor. Acestea decurg din respectarea principiului bunei vecinătăţi. În virtutea principiului
"echitabilei utilizări" a unui bazin acvatic internaţional, un stat trebuie să prevină orice formă
nouă de poluare a apei care ar putea cauza un prejudiciu grav pe teritoriul unui "stat cobazinal"
şi să ia toate măsurile necesare pentru a reduce poluarea existentă, încât să nu producă o
daună substanţială pe teritoriul statelor cobazinale.
V Pentru a declanşa răspunderea statului este necesară existenţa unei   materiale. În cazul
producerii acestora, apare obligaţia 
  corespunzătoare. endinţele recente sunt în
favoarea    poluării, abordarea răspunderii fiind axată pe .
 ‰  

V Este consacrată de convenţiile internaţionale şi se bazează pe   şi ideea de   (regim
de asigurare), fiind necesară şi suficientă existenţa        între activitatea licită
statală şi încălcarea dreptului internaţional.
V Permite indemnizarea victimelor în cazul unor acte de prejudiciu la adresa mediului:
D în cazul pagubelor cauzate prin utilizarea paşnică a energiei nucleare (dreptul nuclear);
D în cazul pagubelor rezultate din poluarea mărilor cu hidrocarburi (dreptul maritim).
V Răspunderea este orientată către
 
  , exploatantul (proprietarul) navei, fiind
prevăzute fonduri de compensaţie în sumă limitată.
‰       !     (    
 (
V Deosebirea între delicte şi crime internaţionale este una de ordin   .
V Între faptele ilicite care formează categoria  
  
  (ex., violarea păcii
şi a securităţii, a drepturilor popoarelor de a dispune de ele însele, genocidul) este
plasată şi violarea gravă a unei obligaţii internaţionale privind protecţia şi conservarea
mediului, cum este aceea care interzice poluarea masivă a aerului şi a mărilor (ex.,
infestarea radioactivă).
V ragerea la răspundere (morală, politico-morală) a statului  
 de răspundere
persoanele fizice care au 
 fapta ilicită.

‰         (  
 
(

V Priveşte răspunderea internaţională pentru daune altele decât cele pe care statele sau
cetăţenii acestora le suferă în mod  . Este vorba de daune aduse nu doar mediului
altor state, ci şi zonelor situate în afara jurisdicţiei naţionale.
V Răspunderea pentru daune aduse diferitelor componente ale "  
 
"
(ex., fundul marin din zona de larg, spaţiul extraatmosferic, Antarctica) rezultă, pe de o
parte, din prevederile generale ale unor tratate privind mediul înconjurător, iar pe de alta
din prevederile mai specifice ale unor instrumente elaborate pentru lupta împotriva
poluării mediului.
V În acelaşi timp, navele de război şi cele proprietate de stat sunt exceptate de la cerinţele
tratatelor, ceea ce face ca răspunderea internaţională pentru daunele aduse
patrimoniului comun să nu fie "operaţională", nici atunci când prevederile generale ale
unui tratat sunt aplicabile.
 m 
 
 
  

V "Armătura" juridică a acestei activităţi s-a constituit cu greu, prezentând încă
imperfecţiuni. Protecţia naturii nu mai este restrânsă la obiectul conservării
stării sale sălbatice. ve urmăresc gospodărirea şi amenajarea naturii pentru a-i
menţine sau restabili ciclurile naturale.
V În 1982 (28 octombrie) a fost adoptată - 

     de către
Adunarea Generală ONU. Principiul 4 a enunţat regula fundamentală:
ecosistemele şi organismele, la fel ca resursele terestre, să fie gestionate
astfel încât să se asigure şi menţină productivitatea lor optimă şi continuă.
V Principiul 10 cere 

      (nu jefuirea) resurselor naturale.
Resursele biologice nu trebuie utilizate   capacitatea lor naturală de
 ;
V productivitatea solului trebuie menţinută sau ameliorată, resursele care nu se
consumă prin utilizare (ex., apa) trebuie reciclate;
V resursele care nu se reînnoiesc trebuie exploatate cu măsură, în funcţie de
abundenţa lor.
V &  unui     al naturii şi elementelor sale (floră şi faună), a
favorizat   lor . Dispariţia progresivă a unor specii, diminuarea
resurselor de apă, reducerea siturilor şi reducerea peisajelor de valoare, a
condus la elaborarea şi aplicarea unei 
  
   
În cadrul legii 137/1995 se bucură de prioritate absolută:
V - protejarea speciilor şi a organismelor rare, ameninţate cu dispariţia (cuprinse în -artea
Roşie a speciilor de plante şi animale din România;
V - conservarea biodiversităţii şi instituirea de arii protejate;
V - măsurile de conservare stabilite de autorităţile pentru protecţia mediului.

m
 
 
V Legea 9/1973 interzicea evacuarea în atmosferă a substanţelor dăunătoare (gaze, vapori,
aerosoli, particule solide etc.) peste limitele stabilite prin reglementările în vigoare.
V Prin Ordin al ministrului sănătăţii s-au stabilit concentraţiile maxime admisibile (-
& pentru
5á    
  din atmosfera zonelor locuite (acetonă, acid clorhidric, acid sulfuric,
clor, fluor şi compuşi cu fluor, funingine, mercur, metanol, plumb, compuşi cu plumb,
tetraclorură de carbon).
V ve consideră substanţe poluante ale atmosferei şi cele care sunt perceptibile prin mirosuri
persistente sau supărătoare.

m
 
! 
 
 
V Reglementări parţiale pentru utilizarea şi protejarea acestora există din perioada interbelică,
dar abia după al doilea război mondial s-au elaborat 
 
  susţinute de măsuri
legislative corespunzătoare, pe lângă remediere şi profilaxie.
V Primele reglementări privind apele au vizat mai ales rezolvarea litigiilor în probleme de

  . În a doua etapă apar acte normative legate de exploatarea acestui factor
natural, care nu depăşesc însă interesul  
. În a treia fază se poate vorbi de
afirmarea     privind gospodărirea raţională şi protecţia apelor.
Există:
V - norme tehnice referitoare la protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice; a populaţiei
umane în cazul poluărilor accidentale şi în context transfrontieră;
V - procedura de autorizare pentru exploatarea surselor de apă şi ecosistemelor acvatice,
construcţii hidrotehnice, lucrări de îndiguire şi regularizare a cursurilor de apă, irigaţii şi
drenaj-desecare.
V - standardele de emisie;
V - standardele de calitate a apelor;
V - cerinţele de evacuare, epurare a apelor uzate şi limitare a evacuării de efluenţi în ape.

Apele au fost inventariate şi    după cum urmează:

V D resurse de apă dulce: ape de suprafaţă (râuri, lacuri dulci, Dunărea), ape subterane (mai
puţin cele geotermale) şi apa plată;
V D apă pentru populaţie: nevoi gospodăreşti, animale, activităţi publice şi industriale etc.;
V D apă potabilă: orice apă care, după tratare adecvată poate fi băută fără pericol;
V D apă uzată menajeră, provenită din satisfacerea nevoilor gospodăreşti ale centrelor
populate, igienico-sanitare şi social-administrative ale unităţilor industriale;
V D apă pentru industrie: apa dulce brută sau tratată, utilizată de agenţii industriali;
V D ape uzate industrial, provenite din procesele tehnologice ale unităţilor industriale şi
activităţi asemănătoare (construcţii, transport etc.);
V D apă pentru irigaţii, asigurată în principal din ape de suprafaţă (râuri interioare, Dunărea);
V D apă de desecare-drenaj: apa în exces, evacuată din reţeaua hidrografică prin amenajări
de desecare-drenaj.
m
   are ca obiectiv prevenirea alterării calităţii apei.

V În jurul surselor de apă a lucrărilor de captare, a construcţiilor şi instalaţiilor de

alimentare cu apă potabilă, a zăcămintelor de ape minerale utilizate pentru cura
internă, a lacurilor şi nămolurilor terapeutice, se vor institui 
  

 . Restricţiile impuse în acestea au fost stabilite prin HG 101/1997.

V În funcţie de gradul de risc, în raport cu factorii de poluare, există:

- 
  
              

folosinţă sau activitate ce ar conduce la contaminare prin contact cu factori externi.
Aceste zone cuprind terenul din jurul obiectivelor protejate.
- 
  
            pericolul de
alterare a apei. Acestea includ teritoriul din jurul zonei de protecţie sanitară cu regim
sever.
-     
 %


 
 
  
 sanitară
cu regim de restricţie. Asigură protecţia de substanţele greu degradabile sau
nedegradabile şi regenerarea debitului prelevat prin lucrări de captare.

V Un alt instrument de prevenire şi combatere a poluării apelor îl reprezintă controlul

prealabil al activităţilor poluante, prin obligativitatea unor avize, notificări şi/sau
autorizaţii administrative. Ex., avizul de amplasament şi avizul de gospodărire a apelor,
care se cer pentru efectuarea de lucrări pe ape sau în legătură cu apele.
m
   
V Art. 148 din Legea 17/1990 interzice poluarea apelor maritime interioare, a mării teritoriale,
a zonei contigue a României şi a atmosferei de deasupra acestora, prin eliberarea de pe
nave sau alte instalaţii plutitoare sau fixe, de pe aparate de zbor sau de pe surse aflate pe
ţărm a unor substanţe sau reziduuri de substanţe toxice, radioactive, hidrocarburi, precum
şi a altor substanţe dăunătoare sau periculoase pentru sănătatea oamenilor, ori pentru
flora şi fauna mării, care să producă pagube ţărmului românesc sau să creeze obstacole în
calea utilizării legitime a mării (art. 31).
V Există o i
 , ca bază juridică pentru protecţia şi folosirea judicioasă a spaţiului
marin. Prevederile ei, însă, nu sunt întotdeauna respectate; există o    cu
intensitate crescândă, datorită actualelor forme de producţie şi consum.
V Atunci când există argumente pentru a se crede că o navă aflată în apele maritime
interioare sau în marea teritorială a încălcat prevederile legislaţiei româneşti sau
internaţionale în legătură cu prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării
marine, autorităţile române sunt împuternicite să inspecteze nava sau să o reţină în
vederea unei acţiuni în justiţie, conform legislaţiei româneşti.

V Navelor care au la bord          (nucleare, chimice) sau transportă

muniţii pentru acestea li se interzice accesul în apele maritime interioare sau în porturile
României. Pentru navele cu propulsie nucleară este permis accesul în rade numai cu
acordul statului român, după o notificare de cel puţin 30 de zile. -ontrolul documentelor de
siguranţă a navelor care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase,
controlul dozimetric şi celelalte controale în legătură cu protecţia mediului înconjurător se
efectuează de către statul român prin organele competente. În caz de necesitate, acestea
pot dispune ca nava să părăsească marea teritorială într-un termen anumit.
m

 ! 

V volul, prin %  este un depozitar al substanţei vii a uscatului şi al elementelor vitale
(carbon, azot, fosfor, calciu, potasiu, sulf). Reprezintă principalul mijloc de producţie în
agricultură. Principala problemă este în legătură cu întinderea sa limitată: construcţiile,
industria, minele, depozitarea deşeurilor, căile de comunicaţii, pe de o parte iar procesele
de eroziune pe de alta,    mari suprafeţe de terenuri agricole şi silvice.

V volul are un caracter de fixitate: odată distrus, nu se mai reface întocmai, deoarce nu se
restabilesc condiţiile de formare a acestuia. Pentru formarea unui strat de sol de 3 cm
grosime sunt necesari între 300-1000 ani; pentru un strat de 20 cm sunt necesari 2000-
7000 ani. În schimb, denaturarea solului, fie sub influenţa factorilor nocivi fie datorită
fenomenului de eroziune are loc în numai câţiva ani.

V m
  care se acumulează în sol pot tulbura %  

 al acestuia. Unii
dintre aceştia nu se opresc în sol, continuându-şi cursa spre mări şi oceane (pesticidele
organoclorurate).
V m
 
 este rezultatul acţiunii de    
  
  a solului,
ca mediu de viaţă în cadrul ecosistemelor naturale sau antropogene, prin degradare
fizică, chimică sau biologică, cu scăderea fertilităţii sau a capacităţii sale bioreproductive.
-onsecinţa este reducerea cantitativă sau calitativă a producţiei vegetale, sau cheltuieli
suplimentare pentru menţinerea capacităţii sale bioreproductive.

V Peste 60% din suprafaţa UE suferă de   excesivă, mai ales ţările nordice. În
apropierea exploatărilor miniere şi a depozitelor de minereuri radioactive sau lângă locul
de îngropare a deşeurilor nucleare se constată poluarea 
 a solului.
V Potrivit i 
    
277 
 ! 

 se
realizează prin lucrări de prevenire şi combatere a proceselor de degradare şi poluare
provocate de fenomenele naturale sau de activităţile economice şi sociale.

V i 
  prevede ca atunci când, prin degradare şi poluare, terenurile

agricole şi silvice !#    total sau parţial     
, ele să fie
amenajate ca     
. Deţinătorii sunt obligaţi să pună la dispoziţie
terenurile pentru aplicarea lucrărilor de ameliorare prevăzute în plan, păstrând dreptul de
proprietate asupra acestora. Dacă scoaterea din producţie a terenurilor silvice şi agricole
s-a produs prin culpa persoanelor fizice sau juridice, se poate cere culpabilului să
acopere cheltuielile de refacere a solului.

V itularii lucrărilor de investiţii sau de producţie care deţin terenuri pe care    



  în producţie (ex., cele rămase după excavarea materiilor prime) sunt obligaţi să
le amenajeze şi niveleze, dându-le o întrebuinţare agricolă, piscicolă sau silvică.

V Art. 81 al aceleiaşi legi prevede că liniile de telecomunicaţii, cele de transport şi distribuţie

a energiei electrice, conductele de transport pentru canalizare, alimentarea cu apă,
produse petroliere, gaze naturale etc. vor fi grupate #  căilor de comunicaţii
(şosele, căi ferate), a digurilor, canalelor de irigaţii şi desecare, astfel încât să nu perturbe
desfăşurarea lucrărilor agricole.

V vunt protejate       ale subsolului, ale platformei continentale, zăcămintele

de ape minerale, lacurile terapeutice şi acumulările de nămol curativ. Persoanele fizice şi
juridice care le prospectează sau exploatează sunt obligate   

pentru protecţia mediului despre situaţiile accidentale şi să acţioneze pentru refacerea
acestora.
 m
 %  
  !

    
 

V Legea 137/1995 prevede că protejarea unor  ,

ameninţate cu dispariţia, conservarea diversităţii biologice şi
instituirea de arii protejate sunt  
  în raport cu alte interese.

V La 
  lucrărior care modifică cadrul natural este

obligatoriu studiul de      asupra acestuia, cu
propunerea unor soluţii tehnice pentru menţinerea zonelor de
habitat natural şi a funcţiilor ecosistemelor, cu asigurarea protecţiei
organismelor.

V Deţinătorii de terenuri sau suprafeţe acvatice care sunt supuse

unui regim de conservare stabilit de autoritatea centrală sunt
 de impozite şi vor primi compensaţii corespunzătoare.
   
 
(

V &  
  este o zonă terestră/marină dedicată protecţiei diversităţii
biologice, cu resurse naturale şi culturale, administrată prin mijloace legale.
V -ele şase categorii administrative ale Uniunii Internaţionale pentru
-onservarea Naturii (.,-) pentru ariile protejate sunt:
- -ategoria I -    !: arie protejată administrată în principal pentru
cercetări ştiinţifice şi conservarea fondului genetic autohton;
- -ategoria II -    
 : arie protejată administrată în principal pentru
protecţia ecosistemelor şi pentru recreere;
- -ategoria III - 
   : arie sau obiectiv natural administrate în
principal pentru conservarea trăsăturilor naturale specifice;
- -ategoria IV -      : arie protejată administrată în principal pentru
conservarea unor mediii caracteristice de viaţă care pot fi interes geologic,
paleontologic, speologic, floristic, forestier, faunistic;
- -ategoria V -      : cuprinde forme de relief sau asociaţii
vegetale de mare valoare estetică, prin a căror conservare se urmăreşte
integritatea frumuseţilor naturale;
- -ategoria VI -  
       
 : arie protejată
administrată în principal pentru folosirea adecvată a ecosistemelor naturale.
- Ariile protejate sunt menţionate în    de urbanism şi de amenajare a
teritoriului, aprobate conform legii.
Distribuţia spaţială a rezervaţiilor biosferei
(după UNESCO, 2002)
V Există niveluri şi regimuri diferite de protecţie:
‰     
V Ocupă un teritoriu mai mic, de obicei până la 1000 hectare, reprezentând predominant
ecosisteme originale (de interes zoologic, botanic, forestier, paleontologic, limnologic,
speologic, marin sau mixt) sau care nu sunt afectate de activităţile umane sau biocentre.
O rezervaţie naturală parte a celei mai importante moşteniri naturale a unui stat este o
"rezervaţie naturală naţională". Există:
- rezervaţii naturale integrale, în care este interzisă orice activitate ce modifică echilibrele
naturale;
- rezervaţii parţiale, pentru conservarea unor specii (zimbrul, capra neagră);
- rezervaţii speciale, numai pentru anumite elemente ale unor ansambluri biologice;
V În jurul rezervaţiilor naturale sunt stabilite 
  
 în care eventualele activităţi
dăunătoare resurselor naturale vor respecta o reglementare juridică adecvată.
'
    
 
V Au o suprafaţă mai mare de 1000 ha (de obicei), cu ecosisteme fragmentate, importante
pentru conservarea biodiversităţii şi a stabilităţii ecologice, cu trăsături peisagere
caracteristice sau cu forme specifice de aşezări istorice.
m    
 
V Îmbină armonios protecţia naturii cu dezvoltarea turismului. Ocupă, de obicei, o suprafaţă
mai mare de 1000 ha, compusă predominant din ecosisteme substanţial neafectate de
activităţile umane sau cu structuri peisagere unice şi naturale care formează biocentre
naţionale şi cea mai importantă moştenire naturală în care protecţia naturii este o înaltă
prioritate faţă de alte activităţi. Reprezintă cea mai complexă formă de ocrotire a naturii,
aducând importante venituri economilor naţionale.
V Un parc naţional cuprinde trei zone distincte:
- zona rezervaţiei ştiinţifice propriu-zise, în care este permis doar accesul cercetătorilor;
- zona tampon, accesibilă turismului organizat pe anumite trasee;
- zona preparc cu rol în sistematizarea turistică a întregului parc.
Modul de zonare a limitelor şi ariilor în cadrul unui parc naţional urmăreşte să atingă trei
scopuri majore:
- protecţia biodiversităţii şi a siturilor vulnerabile;
- accesul publicului pentru recreere şi educaţie ecologică;
- dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale.
v  
 
V Au, de obicei, o suprafaţă mai mică de 1000 ha, reprezentând în principal biocoridoare,
elemente interactive sau biocentre de importanţă locală sau regională.
V Poate fi şi o zonă cu o populaţie stabilă de animale şi plante, minerale şi fosile, locuri
utilizate în scop ştiinţific, cultural sau educaţional ca şi părţi de natură modificate de om,
în principal rezervoare de apă, arborete, parcuri, grădini şi cariere.

   
V vunt ecosisteme punctuale, liniare sau mici şi componente ale lor (asociaţii sau specii de
animale sau plante pe cale de dispariţie, arbori seculari, fenomene geologice unice, locuri
fosilifere), în general mai mici de 50 de hectare, cu semnificaţie ştiinţifică, culturală,
ecologică, estetică sau peisageră, în special necultivate, formaţiuni stâncoase, faleze,
canioane, dune, secţiuni de cursuri de apă, izvoare, lacuri. Un monument natural unic,
reprezentând o parte a moştenirii naturale, cele mai importante a unui stat este un
"monument natural naţional" (ex., peşteri, abisuri, cascade naturale).
 m

i n i n l şi n 
l ,

 ii l
i 
iw 
   w


ww
w  w
 w
 w w

w 
w

w w
  w 
ww
w   w
  w  ww 
w 
w
!
w

w
" 
w"w w
"!! #ww$

w  w 
w
%#
w ww!!&
w
w
 w'() w  w
 ww


w
*

w
w
w
*!  w# w+ w

 ,w
-  
w ,w
-!#
w ,w
.  ww  w

w ,w
w ,6w


   l

 iil

i
i, 

il
n 
l şi n in l
win  ni n
 !ii "###
   
  
 
 
K    
  !
   
      
 
vub egida ONU, din 1945, s-au înfiinţat organizaţii cu scopul de a urmări diversele aspecte ale
mediului, resurselor materiale şi umane, deşeurile, alimentaţia etc. precum:
V - AIEA - Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică
V - E-OvO- - -onsiliul Economic şi vocial al Naţiunilor Unite
V - FAO - Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură
V - IAWQ - Asociaţia Internaţională pentru -alitatea Apei
V - IIAvA ± Institutul Internaţional pentru Aplicarea Analizei vistemice
V - IIvD ± Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Durabilă
V - IU-N, Uniunea Internaţională pentru -onservarea Naturii
V - IWA - International Water Association, Asociaţia Internaţională a Apei
V - IW ± ribunalul Internaţional al Apei
V - IYF, Federaţia Internaţională a ineretului pentru studiul şi conservarea naturii
V - OMM, Organizaţia Meteorologică Mondială
V - OMv, Organizaţia Mondială a vănătăţii
V - v-OR, -omitetul vpecial pentru -ercetări Oceanografice
V - UNEv-O, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi -ultură
V - W-ED ± -omisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (-omisia Brundtland)
V - WRI ± Institutul pentru Resursele Mondiale
V - WWF, Fondul Mondial pentru Natura vălbatică.
ve adaugă:
V - UNDP - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (pentru ţările defavorizate)
V - UNEP - Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător
V - MAB ± ÄOmul şi Biosfera*, Program lansat de UNEv-O
V - GEMv - vistemul Mondial de vupraveghere a Mediului
V - vIR - vistemul Internaţional de Referinţă.

Pentru Europa, la nivel regional există:

V - -EE - -omisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa, pentru refacerea
resurselor şi cooperare
V - OE-D - Organizaţia de -ooperare şi Dezvoltare Economică pentru Reconstrucţie în
Europa.
-a organizaţii subregionale, există:
V - -omisia Dunării pentru navigaţie;
V - -omisiile Rhinului privind navigaţia şi poluarea apelor internaţionale.
Există două organisme distincte cu competenţe complementare în privinţa combaterii
poluării apelor:
V - -omisia -entrală pentru Navigaţia pe Rhin
V - -omisia internaţională pentru protecţia Rhinului împotriva poluării
V - -omisia subregională pentru aplicarea -onvenţiei de la Oslo
V - -omisia subregională pentru aplicarea -onvenţiei de la Helsinki.
 &
!  
 
, -
 
V m   -
  are influenţă în domeniile în care preocupările pentru mediul
înconjurător sunt în directă legătură cu menţinerea şi dezvoltarea pieţei unice (ex.,
standarde privind poluarea de către automobile, eficienţa energetică a frigiderelor,
ambalarea produselor). -
  m

 v m !
-
  
 este cel mai ocupat în Parlament.

V Majoritatea "absolută" a Parlamentului European funcţionează în regim de 
#

cu -
 
! 

 al -omisiei Europene compus din miniştrii mediului
din ţările membre UE, care se întâlnesc de patru ori pe an.

V În situaţiile în care motivul acţiunii îl reprezintă îmbunătăţirea situaţiei de mediu şi nu

piaţa unică, Parlamentul European este mai puţin important (ex. standarde pentru
industriile poluante şi conservarea naturii), greutatea deciziei revine -
  

! .

V -
  -
  are un  
    care se concentrează pe

obiective realizabile pentru îmbunătăţirea mediului. -omisia conlucrează cu activiştii
ambientali ± în special Ä_  ð   

3 organizaţii europene majore
ambientale.

V -  -
   1  este însărcinată cu interpretarea ratatului European.

&
!  
  ‰


V Prin H.G. nr. 792/1992 şi Legea nr. 137/1995, rolul de autoritate centrală pentru protecţia
mediului revine
  
 ca organ al administraţiei publice centrale. Art. 64
stabileşte competenţele acestuia:
- elaborează şi promovează strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă (armonizarea
dezvoltării economice cu acţiunile de protejare şi conservare a naturii);
- asigură cunoaşterea parametrilor calitativi ai factorilor de mediu;
- creează cadrul organizatoric pentru accesul la informaţii şi participarea la deciziile privind
mediul, pentru celelalte autorităţi publice centrale şi locale, ONG-uri şi populaţie;
- iniţiază proiecte de legi, norme tehnice şi reglementări privind conţinutul admisibil de noxe în
mediul înconjurător;
- stabileşte proceduri şi directive, dar şi avizează normele şi reglementările elaborate de alte
ministere, cu privire la activităţi cu impact negativ de mediu, pentru garantarea şi menţinerea
echilibrului ecologic;
- evaluează impactul acţiunilor economico-sociale şi emite recomandări pentru strategii
sectoriale şi politici de mediu;
- pregăteşte (în colaborare cu Ministerul de Finanţe) aplicarea noilor instrumente financiare care
să protejeze calitatea mediului, în conformitate cu standardele internaţionale;
- organizează corpul de control m
 -

 şi coordonează activitatea în reţeaua de arii
protejate, pentru conservarea biodiversităţii şi menţinerea echilibrelor ecologice.
V Ministerul Mediului poate declara (cu informarea guvernului) 
       
  şi
elabora programe speciale pentru înlăturarea acestui risc. După eliminarea factorilor de risc înalt
de poluare, zona respectivă se declară    
  .
V În teritoriu este reprezentat prin &  m

 ‰
  ! 1
V Ministerul vănătăţii
V Ministerul Apărării Naţionale
V Ministerul Educaţiei şi -ercetării
V Ministerul ransporturilor şi Ministerul de Interne
V Ministerul urismului şi Ministerul ineretului şi vportului
V Administraţia publică locală (-onsiliile judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale).
Alte autorităţi cu atribuţii în protecţia mediului sunt:
V - autorităţile vamale;
V - poliţia;
V - garda financiară.
Acestea sunt obligate să sprijine (la cerere) autorităţile pentru protecţia mediului în exercitarea
sarcinilor specifice.
V - instituţia "&
  m

(
-    

 urmăresc gestionarea şi protecţia factorilor de mediu, în mod unitar şi se
organizează teritorial şi structural independent de diviziunile administrativ ± teritoriale:
- bazinele hidrografice;
- fondurile forestiere;
- fondurile de vânătoare;
- Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
- Institutul de -ercetare şi Inginerie pentru Protecţia Mediului (I.-.I.M.)
- Institutul Naţional de -ercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa³ (I.N.-.D.M.) -onstanţa
- Institutul de -ercetare şi Proiectare Delta Dunării (I.-.P.D.D.) ulcea
- Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (I.N.M.H.) Bucureşti
- Institutul de cercetări pentru Amenajări silvice (I-Av).