PERSONALITAT

EA
PROFESORULUI
Baciu Mălina-Delia
Durbăcea Valentina
Bădărău Sanda
PRIMA IMPRESIE

Profesorii, ca şi părinţii, sunt figuri

autoritare, adică au putere de conducere şi
îndrumare a celor pe care îi educă. Felul în
care un profesor îşi asumă şi exercită
autoritatea este corelat şi cu modalitatea în
care acesta şi-a integrat primele modele de
autoritate, adică modelele parentale.
 Orice profesor dispune de autoritate asupra
elevilor (studenţilor) căci el este acela care
organizează, realizează şi controlează
desfăşurarea procesului didactic. Autoritatea
profesorului este, în primul rând, o autoritate ce
derivă din rolul său, adică o autoritate legitimă.
Această autoritate formală nu este însă
suficientă pentru profesor pentru a reuşi să se
impună în faţa elevilor (studenţilor) săi, astfel că
fiecare profesor utilizeză o serie de modalităţi
pentru a avea autoritate în faţa celor pe care îi
educă, fiecare modalitate constituindu-se într-un
tip specific de putere (autoritate) 
 Autoritatea profesorului mai poate fi
caracterizată, tot în funcţie de modalităţile
utilizate de acesta pentru a se impune, drept
maternă, (recompensatorie, gratificantă,
tolerantă) şi paternă (mai puţin tolerantă şi
gratificantă, cu reguli fixe, clare, chiar un pic
rigide). De asemenea, noi putem vorbi de
autoritate asumată (profesorul este conştient de
rolul său şi de responsabilităţile inerente
acestuia, inclusiv în ceea ce priveşte
influenţarea comportamentului celor educaţi) şi
neasumată (profesorul refuză să îşi asume
direcţionarea conduitei elevilor/studenţilor).
 Competenţa profesorilor reprezintă acel
ansamblu de capacități cognitive, afective,
motivaţionale şi manageriale care
interacţionează cu trăsăturile sale de
PERSONALIT personalitate , conferindu-i acestuia calităţile
esențiale realizării unei prestaţii didactice care
ATEA să asigure îndeplinirea obiectivelor proiectate de
către marea majoritate a elevilor, iar
performanţele obţinute să se situeze aproape de
nivelul maximal al potenţialului intelectual al
fiecăruia.
 Competenţele profesorului au constituit
dintotdeauna şi rămân o problemă,
deoarece, deşi există sintagma ”profesor
ideal”, în realitate nu există, din păcate.
Competenţele necesare unui bun cadru
didactic, ancorat în realităţile mileniului III,
sunt de ordin general şi se consideră că ele
se referă la anumite caracteristici ale
educaţiei şi ale sistemului de învăţământ
preuniversitar actual.
 Stilul didactic are consecinţe atât în ceea ce priveşte desfăşurarea
procesului instructive-educativ, cât şi în ceea ce priveşte formarea unor
comportamente la elevi, precum are şi influenţe asupra atmosferei
(contextului) în care se desfăşoară procesul didactic. 
Există mai multe stiluri didactice, însă cel care este cel mai benefic
pentru relația profesor-elev îl reprezintă stilul pedagogic-democratic. Acesta
valorifică pe deplin resursele comunicării şi corelaţiei dintre profesor şi elev ,
respectându-se autoritatea finalităţilor asumate ca şi libertatea de intervenţie
metodologică, reglabilă şi perfectabilă prin circuitele interne şi externe de
conexiune inversă.
RELAȚIA PROFESOR-ELEV
Relatiile dintre profesor si clasa se
polarizeaza, in general in sentimente de
simpatie, incredere reciproca, sau, dimpotriva,
de antipatie, neincredere si chiar ostilitate de
cele mai multe ori. Sunt si cazuri cand contactul
spiritual dintre profesor si elev nu trece de zona
indiferentei: clasa nu exista pentru profesor şi
nici profesorul pentru clasa. Initiativa trebuie sa
aparţina insa profesorului, care tinand seama de
legea esentiala a relaţiilor afective interumane
potrivit careia simpatia si bunavointa nasc
simpatie si bunavointa, antipatia si ostilitatea
trezesc sentimente de aceiasi calitate, trebuie să
conduca, sa dirijeze aceste relatii si sa le
structureze pe colaborare si cooperare reciprocă.
 Relatia dintre profesor si elev trebuie sa fie intemeiata pe faptul
ca profesorul are rolul de indrumator, de coordonator al activitatii
elevului si in care elevul poate sa gaseasca la un moment dat mai
mult dectt un profesor, un om, o calauza in drumul lui prin viata. De
la profesor porneste totul: daca acesta este agresiv sau incearca sa
umileasca copilul sau sa il incurce mai ales in prezenta celor din jur,
elevul va actiona ca atare, ori va raspunde violent, luand in batjocura
cadrul didactic, ori se va retrage in sine, refuzand sa mai comunice,
dezvoltand astfel pe parcursul timpului blocaj emotional.
In relatia cu profesorul, elevul are nevoie de aprecierea
personalitatii sale in dezvoltare, de consolidarea stimei de sine, de
raspuns afectiv din partea profesorului si a colegilor, nevoia de
securitate pe termen indelungat, precum si nevoia de apartenenta la
un grup si de acceptare din partea acestora.
 Raporturile dintre profesor si elev nu
prezintă numai o latura intelectuala. Factorul
afectiv are o importanta deosebita asupra
randamentului intelectual al elevului. Crearea
de buna dispozitie in clasa reprezinta o conditie
necesara in evitarea esecului scolar. Fiecare
lectie este recomandat sa se desfasoare intr-un
climat afectiv particular, securizant, dispozitia
afectiva a elevilor fiind coordonata de cadrul
didactic.
 In concluzie, profesorul trebuie sa
stabileasca o relatie armonioasă de la inceput
cu elevul pentru a nu-i afecta acestuia
dezvoltarea psihica, afectiva si personala.
Profesorul trebuie sa creeze o relaţie care sa-i
permita elevului sa prinda aripi in dezvoltarea
lui .