CELULELE ÎN CONTEXT TISULAR

MATRICEA EXTRACELULARĂ

Glicozaminoglicanii
Proteinele fibroase:
Colagenul, elastina
Fibronectina, laminina
 CELULELE ÎN CONTEXT TISULAR
MATRICEA EXTRACELULARĂ

 O parte importantă a volumului tisular este reprezentată de spaţiul extracelular, care este ocupat de
matricea extracelulară. Aceasta este o reţea complexă de macromolecule – proteine şi polizaharide – care
sunt secretate şi asamblate local şi care sunt conectate cu celulele ţesutului prin glicocalix. Matricea
extracelulară prezintă două componente:
– o componentă fluidă – reprezentată de lichidul tisular alcătuit din apă, electroliţi, mucopolizaharide, proteine
solubile şi diferiţi metaboliţi – mai poartă denumirea de substanţă fundamentală;
– o componentă solidă – reprezentată de molecule insolubile şi complexe macromoleculare organizate în
structuri care pot fi identificate la microscop ca: fibre de colagen, fibre de reticulină, fibre de elastină,
membrane bazale.
 Matricea extracelulară realizează organizarea celulelor în ţesuturi şi coordonează funcţiilor celulare
prin activarea căilor de semnalizare intracelulară care controlează creşterea şi proliferarea celulară.
 Matricea extracelulară este cel mai bine reprezentată în ţesutul conjunctiv; macromoleculele
matricei sunt sintetizate local de celule numite fibroblaste.
 CELULELE ÎN CONTEXT TISULAR
MATRICEA EXTRACELULARĂ

Componentele matricei extracelulare

Există două clase principale de macromolecule care intră în compoziţia matricei: lanţuri
polizaharidice denumite glicozaminoglicani (GAG numiţi şi mucopolizaharide) şi proteine fibroase
care pot avea în principal roluri structurale (colagenul şi elastina) sau în adezivitate (fibronectina
şi laminina).
Glicozaminoglicanii intră în alcătuirea substantei fundamentale; sunt lanţuri neramificate
polizaharidice formate din repetări de subunităţi dizaharidice în număr variabil. Există 4 tipuri de
GAG: (1) acidul hialuronic, (2) condroitin sulfatul şi dermatan sulfatul, (3) heparan sulfatul şi
heparina, şi (4) keratan sulfatul. GAG prezintă numeroase grupări sulfat şi carboxil, fiind deci
puternic încărcate negativ. Din acest motiv nu se împachetează strâns ocupând un volum mare
pentru masa lor şi atrag apa formând geluri chiar la concentraţii mici. În acest fel, creează un
turgor al ţesturilor realizând o bună rezistenţă la forţele de compresie.
Glicozaminoglicanii

Imagine de microscopie electronică

şi schema unui agregat de
proteoglicani – se observă
proteoglicanii formaţi din GAG
ataşaţi unui miez proteic;
proteoglicanii sunt ataşaţi prin
proteine de legătură la acidul
hialuronic, formând un agregat de
dimensiuni mari
 Glicozaminoglicanii

Cu excepţia acidului hialuronic, toţi GAG se ataşează încă din timpul sintezei de un miez
proteic formând proteoglicani , cu dimensiuni extrem de variabile (o proteină poate ataşa una sau
până la sute de molecule de GAG). Proteoglicanii, la rândul lor, se ataşează de o moleculă de
acid hialuronic, formând agregate de proteoglicani cu masă moleculară foarte mare (figura 4.26).
La microscopul optic se evidenţiază cu albastru alcian, PAS sau mucicarmin.
 Proteine fibroase

 Colagenul este principala proteină din corpul mamiferelor (~ 25% din masa proteică). Este o
componentă majoră a pielii şi oaselor. Fibrele de colagen au la bază filamentele de colagen care
sunt heterotrimeri alcătuiţi din molecule diferite în funcţie de ţesut. Moleculele de colagen se pot
combina şi asambla, dând naştere la o familie de filamente numite colagen I, II.. până la XI.
 Moleculele de colagen se sintetizează intracelular, unde formează structura de bază de
triplu helix, apoi sunt secretate şi se asamblează in spaţiul extracelular în fibrile şi fibre (figura
4.27). Fibrele de colagen conţin aminoacizi bazici în cantitate mare, motiv pentru care se
colorează cu coloranţi acizi în coloraţiile de rutină (figurile 3.14-16).
 FIBRELE DE COLAGEN sunt inextensibile, rezistente la tracţiune, găsindu-se peste tot în
ţesutul conjunctiv, dar cu predilecţie în structurile conjunctive ce îndeplinesc funcţii mecanice
(aponevroze, tendoane, capsule, ligamente) unde sunt alcătuite predominant din colagen de tip
I.
 Proteine fibroase

aspectul tipic al moleculei

de colagen tip I (cea mai
frecventă formă) –
trăsătura sa specifică
este prezenţa unor striaţii
cu periodicitate de 640 Å.

Un fibroblast şi mănunchiuri de
fibre de colagen secţionate
longitudinal şi transversal;
 Proteine fibroase

 FIBRELE DE RETICULINĂ sunt, de fapt, alcătuite din colagen de tip III. S-a crezut iniţial că sunt formate din
proteine diferite, deoarece se comportă diferit faţă de coloranţii citologici – au o afinitate crescută pentru
sărurile de argint, fiind evidenţiate specific prin impregenare argentică. Ele formează o reţea reticulară fină în
ţesuturile cu celularitate crescută cum sunt ficatul şi organele limfoide, în ochiurile căreia se găsesc celulele.
 Elastina – în matricea extracelulară există o reţea de fibre elastice care conferă ţesuturilor proprietatea de a
reveni la dimensiunea iniţială după ce au fost supuse unor forţe de întindere.
 FIBRELE ELASTICE sunt alcătuite în principal din elastină, o proteină puternic hidrofobă. Ea se
formează din tropoelastină (precursorul solubil al elastinei) care este secretată în spaţiul extracelular şi
asamblată pe faţa externă a plasmalemei într-un ansamblu de straturi şi fibre.
 La microscopul optic se evidenţiază cu coloranţi specifici (de exemplu orceina); la microscopul
electronic apare ca o structură amorfă dispusă în straturi de formă neregulata.
 Elastina se găseşte în cantitate mare în peretele vaselor, în special în artere, reprezentând 50% din greutatea
uscată a aortei. De asemenea sunt bine reprezentate în piele şi în plămân.
 Proteine fibroase
Reprezentare schematică a asamblării
moleculelor de elastină în fascicule. Moleculele
sunt interconectate prin punţi scurte. În starea
relaxată sunt împachetate, iar în starea întinsă
sunt alungite.
Imagine de ME arată elastina E în ţesutul
conjunctiv lax subiacent epiteliului traheal. Câmpul
conţine şi fibrile de colagen C (secţionate
transversal) şi extensii citoplasmatice ale
fibroblastelor F. Elastina este alcătuită dintr-o
masă amorfă de tropoelastină polimerizată
 Proteine fibroase

 Fibronectina. Matricea extracelulară conţine o serie de proteine cu domenii multiple, cu locuri

specifice de legare pentru alte macromolecule din matrice şi pentru receptorii de la suprafaţa
celulelor,
 numite proteine multiadezive.
Aceste proteine contribuie deci, atât la organizarea matricei extracelulare cât şi la
aderenţa celulelor la ea. Cea mai bine caracterizată proteină de adeziune este fibronectina o
glicoproteină cu masă moleculară mare abundentă în matricea extracelulară; ea conţine domenii
de legare pentru integrine (proteine de adeziune moleculară) şi pentru componente ale matricei
extracelulare (colagen, proteoglicani) si astfel ataşează celulele de matricea extracelulară.
  
Proteine fibroase

Reprezentare schematică a
fibronectinei, proteină cu numeroase
domenii pe care se leagă elemente
matriceale şi celulare.
 Proteine fibroase

 Epiteliile şi alte grupuri celulare organizate sunt aşezate sau înconjurate de MEMBRANA
BAZALĂ, o reţea de elemente matriceale dispuse într-un strat subţire de 60 – 120 nm.
Majoritatea componentelor membranelor bazale sunt sintetizate de celulele care sunt aşezate pe
ea.
 Laminina este principala proteină de adezivitate din membrana bazală. Este o proteină
heterotrimerică în formă de cruce care formează o reţea şi ajută la interconectarea
componentelor membranei bazale.
 În afară de laminină, în compoziţia membranelor bazale mai intră colagenul tip IV – o
moleculă cu un domeniu globular şi unul filamentar, care formează o reţea bidimensională, şi
perlecanul un proteoglican cu mai multe domenii proteice prin care se leagă de componentele
matricei extracelulare şi de celule.
Proteine fibroase

Reprezentare schematică
a membranei bazale – se
observă cum
componentele sale se
întretaie şi sunt
interconectate formând o
reţea densă
 Proteine fibroase

 Datorită glicoproteinelor (laminina) şi proteoglicanilor din compoziţia lor, membranele bazale pot fi
evidenţiate la microscopul optic cu coloraţiile specifice pentru glucidele complexe, de exemplu cu
coloraţia PAS.
 Cripte duodenale tapetate cu celule secretoare de mucus – coloraţie PAS. PAS are afinitate
pentru glucidele complexe ca proteoglicanii din membrana bazală (BM), ca şi pentru mucusul (M)
de la polul apical al celulelor
Cell-fie time!