CURS 1

Economia reprezintă ansamblul activităţilor umane

desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului
(bunuri materiale şi servicii).

oikomonas înseamnă administrator (oikos – casă, gospodărie;

nomos – normă, lege).

Economia este ştiinţa care studiază activitatea omului în

preocupările sale zilnice legate de producerea şi asigurarea
bunurilor şi serviciilor necesare.

Economia rurală reprezintă totalitatea activităţilor

economice care se desfăşoară în spaţiul rural.
 SPAŢIUL RURAL

1.Definiţia spaţiului rural

Spaţiul rural este un concept deosebit de complex,

acest lucru generând o diversitate mare de păreri referitoare la
definirea, sfera de cuprindere şi componentele sale.

Pentru a facilita înţelegerea acestui concept considerăm

ca fiind necesară definirea următoarelor noţiuni specifice:

- rural;

- spaţiu rural;

- sistematizare rurală.
 Ruralul se referă la toate activităţile care se desfăşoară
în afara urbanului.

Deşi din punct de vedere economic, agricultura şi

silvicultura deţin un loc important, sensul cuvântului rural nu este
sinonim cu agricol sau silvic, deoarece în spaţiul rural mai există
şi alte activităţi cum ar fi artizanatul (industrie specifică ruralului),
serviciile productive privind producţia agricolă şi serviciile
neproductive care privesc populaţia rurală.

Spaţiul rural poate fi definit la modul general ca spaţiul

care cuprinde tot ceea ce nu este urban.

Această definiţie generală poate însă crea confuzii între

noţiunea de rural şi noţiunea de agricol.
 Spaţiul rural se caracterizează prin următoarele
elemente:

- mediul înconjurător este mult mai puţin poluat decât în

mediul urban;

- populaţia are o densitate mică;

- aşezările umane sunt reprezentate de sate şi comune;

- principala activitate a oamenilor este în domeniul agricol

şi silvic fapt ce nu exclude industria de procesare şi comerţul rural;

- relaţiile dintre oameni au la bază cunoaşterea reciprocă din

toate punctele de vedere.
 Sistematizarea (amenajarea) rurală
este o componentă importantă a ansamblului
acţiunilor de organizare a teritoriului ce are ca obiectiv
principal corelarea diferitelor funcţiuni economice şi sociale ce
se manifestă pe acelaşi teritoriu şi vizează dezvoltarea
echilibrată a aşezărilor rurale.

Spaţiul rural se deosebeşte de toate celelalte spaţii

existente pe un anumit teritoriu, cele mai semnificative deosebiri
fiind semnalate în următoarele domenii:
- structura economică,
- densitatea populaţiei,
- profesiile de bază,
- cultura şi edificiile culturale,
- viaţa spirituală şi relaţiile interumane.
 2.Caracteristicile spaţiului rural

1. în spaţiul rural, activităţile agricole deţin ponderea cea

mai mare, realitate ce nu exclude însă existenţa şi a altor activităţi.

- silvicultura şi industria forestieră în zonele montane şi

colinare, au un rol esenţial în economia spaţiului rural.
- un rol important în spaţiul economic rural este reprezentat
de turismul şi agroturismul de agrement şi unele servicii pentru
populaţie.
Cu toate acestea, economia spaţiului rural rămâne
preponderent agricolă.
În prezent, ponderea agriculturii în economia spaţiului rural
devine din ce în ce mai mică datorită apariţiei din ce în ce mai
pregnante în spaţiul rural a unor elemente specifice urbanului
(industria de procesare a produselor agricole, dezvoltarea
infrastructurii, etc.).
 2. spaţiul rural este preponderent un spaţiu de
producţie în care activităţile sectoarelor primare deţin o
pondere ridicată în economia acestuia.

- alături de agricultură, există activităţi şi în procesarea

produselor, silvicultură, industria lemnului, industria casnică şi
producţia artizanală.

- profesiile oamenilor care ocupă spaţiul rural sunt

reprezentate de profesii practice-productive (unele necesitând
un grad de calificare profesională), în timp ce profesiile
neproductive (ex. funcţionari, oameni implicaţi în activităţi
social-culturale) deţin o pondere redusă.
 3. în spaţiul rural forma de proprietate dominantă este
proprietatea privată

- proprietatea de stat este redusă, fiind reprezentată de

păşuni, islazuri, parcuri şi terenuri cu destinaţii speciale (rezervaţii
şi parcuri naţionale).

4. în spaţiul rural densitatea populaţiei este redusă

- raporturile dintre oameni sunt mai bune iar întrajutorarea

dintre aceştia este mai frecventă.

- locuitorii se cunosc între ei din toate punctele de vedere

şi ierarhizarea lor se face ţinând seama de comportamentul
acestora în familie şi în societate.
 5. spaţiul rural este incomparabil mai frumos şi mai
apreciat de locuitorii acestuia.

- peisajul mai frumos, precum şi flora şi fauna prezente, fac

ca spaţiul rural să fie mai apreciat ce către oameni.

- aerul mai curat şi liniştea care guvernează majoritatea

aşezămintelor rurale, fac din spaţiul rural un mediu în care din ce
în ce mai mulţi oameni vor să locuiască.

6. în spaţiul rural, viaţa oamenilor este bazată pe o serie

de norme desprinse din experienţa de viaţă, din tradiţiile şi
obiceiurile locale

- viaţa socială şi culturală a locuitorilor spaţiului rural

reprezintă un patrimoniu de neegalat al umanităţii, element care
alături de economie şi ecologie dă adevărata dimensiune a spaţiului
rural.
 7. în spaţiul rural activităţile neagricole se bazează pe
complementaritate faţă de agricultură

- nu este însă exclusă posibilitatea de înfiinţare a

întreprinderilor mici şi mijlocii cu activităţi în domenii neagricole,
locuitorii spaţiului rural putând furniza forţa de muncă atunci când
nu sunt implicaţi în activităţi agricole.

8. în spaţiul rural acţionează legile progresului motiv

pentru care nu se poate pune semnul egalităţii între rural şi rustic
(vechi).

- involuţiile observate în anumite perioade, nu pot avea

efecte atât de grave încât să se ajungă la rusticizarea spaţiului
rural.
 3. Funcţiile spaţiului rural

Datorită activităţilor complexe (economice,

sociale şi culturale) care se desfăşoară în spaţiul rural,
acesta îndeplineşte următoarele trei funcţii:

- funcţia economică;

- funcţia ecologică;

- funcţia socio-culturală.
 1.Funcţia economică a spaţiului rural

- reprezintă funcţia de bază şi are ca obiectiv principal

obţinerea produselor agricole.

- în spaţiul rural se obţin şi bunuri materiale realizate de

ramurile productive din amonte şi din aval de agricultură,
precum şi în silvicultură şi în industria forestieră, dar şi produse
de artizanat.

O data cu aderarea la Uniunea Europeană ţara noastră s-a

angajat să garanteze existenţa în spaţiul rural a unui sistem de
producţie care să asigure:
- necesarul de alimente al populaţiei rurale;

- conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii şi

biotehnologiei;

- atingerea unui nivel al veniturilor pentru agricultori şi familiile

acestora comparabil cu venitul celorlalte profesii care îşi
desfăşoară activitatea în spaţiul urban;

- protejarea mediului înconjurător şi asigurarea regenerării

mijloacelor de producţie (solul şi apa freatică), pentru asigurarea
unei dezvoltări durabile pentru generaţiile viitoare;

- producerea de materii prime reciclabile (destinate industriei şi

producţiei de energie);

- o bază pentru recreere şi turism.

 2.Funcţia ecologică a spaţiului rural

- în unele zone rurale se constată deteriorarea peisajului agricol şi

silvic, reducerea florei şi faunei dar şi poluarea spaţiului rural.

- aceste fenomene se datorează industrializării generale,

exploatării necontrolate a unor terenuri miniere dar şi
intensificării şi industrializării zootehniei.

- existenţa acestei realităţi a impus adoptarea unei legislaţii

menită să limiteze şi să înlăture efectele negative ale factorilor
poluanţi asupra spaţiului rural.

Cele mai importante prevederi sunt menţionate în continuare:

- exploatarea raţională şi durabilă a resurselor naturale;

- conservarea habitatelor naturale şi a biodiversităţii;

- protejarea peisajului natural;

- protejarea frumuseţii şi a particularităţilor spaţiului rural (prin

renovarea satelor cu respectarea elementelor arhitecturale specifice
zonei);

- conservarea zonelor în care există specii vechi, peisaje rurale

tradiţionale, tehnici tradiţionale în agricultură, meşteşuguri
tradiţionale, etc.;

- delimitarea zonelor în care construcţiile, circulaţia sau alte

activităţi care sunt dăunătoare mediului să fie limitate la strictul
necesar;

- interzicerea activităţilor care pot distruge spaţiul rural.

 3.Funcţia socio-culturală

- spaţiul rural are un puternic caracter social, datorită existenţei

unor raporturi specifice între locatari şi cunoaşterii reciproce
între aceştia;

- viaţa socială a localităţilor rurale este intim legată de viaţa

spirituală şi culturală.

- cu toate că în unele zone tradiţiile au dispărut datorită

“modernismului”, există încă zone rurale în care se păstrează
tezaure de etnografie şi folclor, precum şi meşteşuguri
tradiţionale.

În prezent pentru a dezvolta şi proteja cultura, tradiţiile

şi meşteşugurile tradiţionale şi pentru a menţine diversitatea şi
bogăţia patrimoniului arheologic, se iau următoarele măsuri:
- inventarierea, punerea în valoare şi promovarea
patrimoniului istoric şi cultural;

- proiectarea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a formelor de expresie

culturală;

- întărirea identităţii culturale regionale a populaţiilor

rurale;

- promovarea patrimoniului gastronomic rural.

 4.Efectele industrializării asupra spaţiului rural

Principalele efecte ale industrializării s-au manifestat asupra

echilibrului geografic şi demografic, deoarece dezvoltarea
industriei se caracterizează printr-o concentrare puternică a
activităţii economice şi a populaţiei în jurul obiectivelor industriale.

Principalele efecte ale industrializării asupra spaţiului rural

sunt menţionate în continuare:

- creşterea cererii de produse agricole, având ca efect

formarea unor adevărate pieţe;

- asocierea lucrătorilor agricoli în vederea efectuării în

comun a unor lucrări de combatere a eroziunii solului, lucrări
hidroameliorative, etc;
 - creşterea productivităţii muncii în agricultură prin
dotarea acesteia cu mijloace mecanice performante;

- formarea unor exploataţii agricole de dimensiuni mari,

care asigură exploatarea eficientă a pământului cu ajutorul
mijloacelor mecanice.

La rândul său, agricultura are o influenţă pozitivă asupra

industriei, influenţă ce constă în furnizarea forţei de muncă
necesară industriei.
 5.Satul, principala componentă a spaţiului rural

- satul reprezintă o aşezare rurală a cărei populaţie se

ocupă în cea mai mare parte cu agricultura.

- dea lungul timpului, satul a suferit numeroase

transformări, devenind dintr-o localitate preponderent agricolă, o
aşezare cu caracter multifuncţional.

Pe plan mondial, OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi

Dezvoltate Economică) foloseşte pentru a deosebi aşezările rurale
de cele urbane un singur indicator, respectiv numărul
locuitorilor/km2.
 Conform acestui indicator, aşezările rurale sunt acele
aşezări în care densitatea populaţiei nu depăşeşte 150
locuitori/km2.

În UE, densitatea medie a populaţiei este de 115

locuitori/km2 iar criteriul folosit pentru departajarea satelor de
oraşe este densitatea de până la 100 locuitori/km2.

Aşezările rurale din ţara noastră sunt clasificate după

forma de relief predominantă:

- localităţi rurale de câmpie;

- localităţi rurale de câmpie-deal;

- localităţi rurale de deal-munte.

 1.Localităţile rurale de câmpie se caracterizează prin
următoarele:

- posedă terenuri agricole arabile în proporţie de peste 80%;

- populaţia se ocupă în principal cu activităţi agricole;

- aproximativ 25% din drumurile comunale sunt modernizate;

- densitate mică de locuire (aproximativ 3 persoane/locuinţă,

circa o persoană pe cameră, peste 10 mp locuibili/persoană, 3-4
camere/locuinţă).
 2.Localităţile rurale de câmpie-deal au caracteristicile
de mai jos:

- grad scăzut de modernizare;

- populaţia se ocupă în proporţie semnificativă cu activităţi

agricole;

- terenurilor agricole arabile sunt mai mici cu 20% decât în

localităţile de câmpie;

- densitate mare de locuire (circa 3 persoane/locuinţă,

aproximativ 10 mp locuibili/persoană, mărimea mică a
locuinţei, aproximativ 2-3 camere/locuinţă).
 3.Localităţile rurale de deal-munte se caracterizează prin:

- peste 50% din terenurile agricole sunt folosite pentru păşuni şi

fâneţe şi circa 40% sunt folosite ca terenuri arabile;

- fondul forestier deţine o pondere însemnată;

- predomină gospodăriile populaţiei;

- grad scăzut de modernizare: drumuri asfaltate şi alimentare cu

apă aproximativ 25% din numărul acestor localităţi.

- densitatea mare de locuire (aproximativ 3 persoane locuinţă, sub

10 mp/persoană, 1,5 persoane/cameră).
 Din punct de vedere morfostructural, satele se
clasifică în trei categorii:

a) sate risipite;

b) sate răsfirate;

c) sate adunate.
a) Satele risipite (sate împrăştiate sau sate cu case izolate)

- se întâlnesc în zonele montane şi submontane (la altitudini

de peste 800-1000 de metri) şi reprezintă aşezările rurale
cele mai simple.

- se caracterizează printr-o structură extrem de simplă,

gospodăriile fiind dispersate pe versanţi sau pe platformele
montane netede.

- locuitorii au ca ocupaţie principală creşterea animalelor prin

exploatarea fâneţelor şi a păşunilor (alpine şi subalpine).

- în unele gospodării se cultivă secară, orz, şi ovăz, şi mai rar

legume şi zarzavaturi.
 Sate risipite
(zona montană și submontană)
b) Satele răsfirate reprezintă de fapt o formă intermediară între satul
risipit şi cel adunat.

- se întâlnesc în zona subcarpatică şi de podiş, la o altitudine cuprinsă

între 400 şi 800 de metri, zone în care se întâlnesc fâneţe, ogoare, vii
şi plantaţii de pomi fructiferi.

Satele răsfirate pot fi de mai multe tipuri, în funcţie de

condiţiile locale de relief întâlnindu-se:

-sate răsfirate liniare se întâlnesc dea lungul apelor şi/sau drumurilor,

în zona submontană şi deluroasă, putând avea o lungime cuprinsă
între 1 şi 10 km. Uneori aceste sate sunt reprezentate de un singur şir
de case.

- sate răsfirate areolare au forme diverse (de poligon, rotunde, etc.)

şi se întâlnesc în toate zonele ţării;
 Sat răsfirat liniar
(zona de podiș)

Sat răsfirat areolar

(zona de deal)
- sate răsfirate polinucleare se întâlnesc în zonele de podiş şi
deal şi sunt formate din mai multe nuclee răsfirate (2-3 nuclee);
-sate răsfirate complexe se întâlnesc în zonele de deal, podiş şi
depresiuni şi reprezintă rezultanta îmbinării diferitelor tipuri
descrise mai sus.

c) Satele adunate

- se întâlnesc în zonele cu agricultură intensivă (zone de câmpie,

depresiuni intramontane, etc.), unde relieful este nefragmentat şi
este lipsit de vegetaţie spontană.

- au un număr mare de locuitori, care au ca ocupaţie de bază

producţia cerealieră şi zootehnică.
 Subtipurile de sate adunate sunt următoarele:

- sate compacte, sunt acele sate în care casele sunt aliniate la

stradă, dând impresia unei aşezări întărite, cu rol defensiv;

- sate aglomerate, au casele despărţite între ele prin curţi înguste,

iar străzile şi drumurile fiind delimitate strict;

- adunate propriu-zis, au gospodăriile despărţite prin curţi largi,

în unele situaţii în vatra satului existând chiar terenuri agricole
(pentru culturi cerealiere sau livezi).