Este situată în cea mai mare parte a

Europei, în America de Nord, Asia

şi pe mici porţiuni în America de
Sud, Australia şi Noua Zeelandă.
 Limita între pădurile de foioase şi
cele de răşinoase se situează între
altitudinile de 600-1300 m, în funcţie de
relief, substrat şi microclimat, care duc
uneori şi la inversiuni de vegetaţie.
 În zona pădurilor de
foioase clima este temperat-
continentală, caracterizată prin
ierni nici prea severe nici prea
lungi, cu veri scurte şi
moderate sub raport termic.
• Anotimpurile de tranziţie, respectiv primăvara
şi toamna, joacă un rol capital.

• Precipitaţiile sunt abundente (cca 500 mm/an)

şi repartizate uniform pe parcursul anului.
 Solurile sunt brune de pădure, mai
mult sau mai puţin levigate; în funcţie de
gradul de aciditate şi de umiditate, ele
corespund unor asociaţii vegetale clar
diferenţiate.
 Datorită condiţiilor climatice, în pădurile de
foioase predomină vegetaţia arboricolă şi
angiospermică.

Pădurile de foioase din

Europa sunt alcătuite din stejar şi fag. Acestora le mai
sunt asociate şi alte specii de foioase: carpen, frasin ,
ulm, arţar, cireş, paltin, tei, plop.
 Pădurile de foioase de
pe continentul american
includ specii ca: arţar,
frasin american, platan, nuc.
 Într-o pădure de foioase se stabilesc
cele mai complexe legături trofice
datorită numărului mare de specii cu
regimuri variate de hrană.
 Animalele caracteristice pădurilor de
foioase sunt: lup, căprioară, mistreţ, vulpe,
jder, bursuc, şi păsări precum: cuc, pupăză,
coţofana, ciocănitoare.
 Ca urmare a lipsei de hrană pe timp
de iarnă, unele animale migrează, altele îşi
fac provizii,iar altele intră în stare de
amorţire sau de hibernare.
 Cu cât o specie va avea un regim mai variat de
hrană, cu atât va avea un rol mai important în
menţinerea echilibrului ecologic.Ea va ţine sub
control atât speciile cu care se hrăneşte cât şi speciile
pentru care reprezintă hrana şi, în general, toate
resursele mediului.
Proiect realizat de
Ştefancsik Anca
Clasa a XI-a A