INTRODUCERE

Imperiul Romano-German a fost succesorul

Imperiului Carolingian.După tratatul de la Verdun
din 843, Germania este desprinsă din Imperiul
Carolingian, însă nu devine un stat unitar. Conform
Tratatului de la Verdun, partea răsăriteană a
Imperiului Carolingian revine lui Ludovic
Germanicul.
Germania era formată din mai multe ducate:
Saxonia,Suabia, Bavaria, Franconia.
 OTTO CEL MARE (936-973)
Otto cel Mare este ales rege al Germaniei în anul 936.
Autoritatea asupra ducatelor germane este restabilită.
POLITICA INTERNĂ:
A organizat statul pe plan intern, formând mărci (provincii
de graniță) pentru apărarea hotarelor din est.
POLITICA EXTERNĂ:
-Otto extinde graniţa de est spre zona Elba-Oder,
cucerindu-i pe slavi, iar în vest ocupă ducatul Burgundiei
şi Lorena. Ocupă nordul şi centrul Italiei.
-În anul 962 a fost încoronat ca împărat al Imperiului
Romano-German. Ulterior s-a numit Sfântul Imperiu roman
de neam germanic.
 OTTO CEL MARE (936-973)
Deşi s-a dorit de la început ca noul stat să aibă
aceeaşi întindere ca vechiul Imperiu Roman, acest
lucru nu s-a putut realiza deoarece noul imperiu nu
cuprinde decât Germania, nordul şi centrul Italiei,
nefiind restabilit nici vechiul Imperiu Carolingian.
După stingerea familiei Ottonienilor (1024), în
Germania și Italia au reapărut fărâmițările politice.
A început conflictul dintre împărați și papalitate
(lupta pentru învestitură).
 CONFLICTUL DINTRE IMPERIU ȘI
PAPALITATE
Reforma gregoriană, prin care papa încerca să –şi impună
autoritatea asupra împăratului, a deschis conflictul pentru
învestirea episcopilor între cele două puteri cunoscut sub
numele de ,,lupta pentru învestitură”. Conflictul dintre
împărat și papă a fost declanșat de Henric al IV lea cu
prilejul învestirii episcopilor, în cursul căruia s-a ajuns la
excomunicarea împăratului. Excomunicat de papă, Henric
al IV-lea se duce la Canossa (unde papa îl umilește,
făcându-l să aștepte trei zile până-l primește), cere iertare și
face act de supunere.”Lupta pentru învestitură’’ se încheie în
anul 1122 printr-un compromis. Prin concordatul de la
Worms este admisă dubla învestitură. Papa-învestitura
spirituală, împăratul- învestitura temporală.
 FREDERIC BARBAROSSA ( 1152 – 1190)
Cu Frederic I Barbarosa ( 1152 – 1190), Imperiul
Romano – German atinge punctul cel mai înalt al istoriei
sale.
În timpul lui Frederic al II lea(1220-1250) Imperiul îşi
încetează activitatea.
 DECLINUL IMPERIULUI, SEC. XIII-XV
În această perioadă, de gravă anarhie, niciunul dintre
pretendenți nu reușesc să obțină coroana imperială.
Germania se fărâmițează în zeci de principate laice și
ecleziastice, aproape independente, în timp ce monarhul are
numai o autoritate nominală. Starea de anarhie a luat sfârșit
odată cu alegerea lui Rudolf I de Habsburg(1272) ca
împărat.
Pe plan economic s-a constituit o asociaţie cu caracter
comercial numită Liga hanseatică ( Asociație, companie
comercială occidentală în Evul Mediu).
 FĂRÂMIȚAREA IMPERIULUI
În timpul lui Carol al IV-lea de Luxemburg
(1346-1378) sunt adoptate reforme
constituționale importante.
În 1356, prin Bula de Aur, prima
Constituție, autoritatea alegerii împăratului
este atribuită unui număr de șapte prinți
electori. Acestora li se acordă deplina
suveranitate în statele lor.
 DESFIINȚAREA IMPERIULUI
În sec. al XVI lea, apariția Reformei a
reprezentat un factor în plus de fărâmițare.
În urma războiului de 30 de ani, principii
germani au devenit practic independenți față de
împărat.
În 1806 Imperiul Romano-German a fost
desființat.
Un nou imperiu german a fost creat în
1871.