MIHAI EMINESCU 1850-1889

Proiect realizat de Daniel Crasovan

 GENERAL
 Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al
şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici,
provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al
Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi
petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin
împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu
oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în
poezia de mai târziu
 SCOALA
 Între 1858 şi 1866, urmează cu
intermitenţe şcoala la Cernăuţi.
Termină clasa a IV-a clasificat al
cinci-lea din 82 de elevi după care
face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte
şcoala în 1863, revine ca privatist în
1865 şi pleacă din nou în 1866.
Între timp, e angajat ca funcţionar la
diverse instituţii din Botoşani (la
tribunal şi primărie) sau pribegeşte
cu trupa Tardini-Vlădicescu.
 PRIMA MANIFESTARE

 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu.

În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron
Pumnul. Elevii scot o broșură, “Lăcrămioarele învățăceilor
gimnaziști” (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor
profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron
Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9
martie (stil nou) debutează în revista “Familia”, din Pesta, a
lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aș avea”. Iosif Vulcan îl
convinge să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu
adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai
apar în „Familia” alte cinci poezii.
 STUDENT LA VIENA SI
BERLIN
 Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar”
Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la
pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia
împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se
împrietenește cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle;
începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul
Albina, din Pesta. Apar primele semne ale „bolii".
 JUNIMEA
 În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă și a propus
îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest an a
început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe
Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit
postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local Curierul de
lași, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură.
A frecventat cu regularitate ședințele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe
Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la București, unde, prin Maiorescu,
s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său.

 În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învățământului, a

înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare,
iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferința
pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influența
austriacă asupra românilor din principate.
 CEL MAI BUN PRIETEN
 O prietenie rămasă în istoria literaturii. De ce? Pentru că doi
oameni culţi sunt mereu pe aceeași lungime de undă, au un
drum comun şi, deşi diferiţi, se completează perfect într-un
întreg.
 S-au întâlnit pe meleaguri moldoveneşti „În toamna anului
1874 apăru pe uliţele Iaşului un tânăr straniu, ca de vreo 24 de
ani, voinic, spătos, cu o mare frunte albă şi cu o coamă de păr
negru dat peste urechi pe ceafă, ca la preoţii asiatici. […]
Creangă, căruia îi plăcea să bată uliţele, văzu fără îndoială pe
tânărul pletos, care şedea într-o vreme chiar la Samson
Bodnărescu. ”
 Aşa arată contextul în care s-au cunoscut cei doi: un poet cu o
alură de gânditor şi un geniu al poporului român, aşa cum îl
considera Mihai Eminescu. S-au împrietenit în scurt timp,
Eminescu fiind impresionat de hazul lui Creangă, de felul în
care rostea vorbele, proverbele şi zicătorile din popor, de
mintea ageră pe care o avea.
 EMINESCU SI VERONICA
MICLE
 La 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, povestea lui de dragoste
cu Veronica Micle stârnește curiozitate și pasiune. Poeta a fost marea dragoste a
lui Eminescu, care, însă, i-a produs și multă durere acestuia. Scrisorile
schimbate de cei doi îndrăgostiți arată patima cu care poetul a iubit-o.
 Mihai Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile şi poeziile sale
influenţa deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. De exemplu, în ciorna
scrisorii de condoleanţe la moartea lui Ştefan Micle, soțul Veronicăi, el scrie:
„Viaţa mea, ciudată şi azi şi neexplicabilă pentru toţi cunoscuţii mei, nu are nici
un înţeles fără tine”. Sau în poezia “Lumea îmi părea o cifră” mărturiseşte că,
până când a întâlnit-o, „n-veam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”,
pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât
lumea”.
 De altfel, evoluția relației dintre cei doi se poate observa din scrisorile celor doi
și din textele manuscriselor eminesciene, apărute în „Opere”, Editura
Academiei.
 IN MEMORIAM
 În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a
scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea
poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa
cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată,
poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi
peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate,
şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd
acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în
ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".
IN MEMORIAM