2.5.

Metode, tehnici și instrumente de

cunoaștere a specificului dezvoltării
psihice la vârstele timpurii
 Prin metodă se înţelege un ansamblu de principii, idei şi procedee care
orientează actul cunoaşterii şi asigură finalizarea lui.

Metodele pot fi împărţite în principale, destinate nemijlocit investigării

“obiectului" şi extragerii informaţiilor, şi datelor necesare în concordanţă cu
ipoteza de lucru formulată, şi secundare, auxiliare, destinate ordonării şi
prelucrării informaţiilor, şi datelor obţinute.

Între metodă şi obiectul de cercetare trebuie să existe o anumită

compatibilitate: metoda se alege în aşa fel, încât să fie în concordanţă cu
specificul calitativ al obiectului şi cu scopul concret al cunoaşterii.

Activitatea de cunoaştere a copilului implică folosirea unei game variate de

metode şi procedee deoarece datele obţinute printr-o singură metodă sunt
unilaterale.

Folosind însă mai multe metode se pot obţine informaţii care se completeză şi
se variază reciproc.
 Observaţia
Această metodă furnizează educatoarei cele mai bogate şi variate date pentru
caracterizarea personalităţii copilului. Pentru ca această metodă să aibă rezultatele
scontate copilul trebuie observat în condiţii cât mai variate , numai în felul acesta
pot fi surprinse manifestările ce-l caracterizează pe copil.

Pe parcursul unei zile de grădiniță copilul se manifestă diferit la anumite tipuri de

activităţi ce se desfăşoară în grădiniţă. Preferă un anume tip de activitate, se comportă
diferit în cadrul activităţii de joc, comparativ cu atitudinea pe care o are în activităţile
comune.
Observând astfel comportamentul copilului obţinem date importante despre
temperamentul , caracterul sau aptitudinile acestuia . La început sunt remarcaţi copiii
care se detaşează fie prin aptitudini , fie printr-o serie de manifestări negative .
Treptat însă sunt cunoscuţi şi copiii care rămân oarecum imperceptibili , indescifrabili,
care sunt mai puţin transparenţi.
Scopul observaţiei trebuie stabilit foarte bine de educatoare deoarece urmărim
anumite aspecte ale comportării în situaţii şi momente specifice. Astfel în cadrul
jocului didactic educatoarea poate observa: copilul preferă să fie lider sau subaltern,
este dinamic, manifestă spirit de echipă , doreşte să se evidenţieze fără să ţină seamă
de ceilalţi coechipieri, respectă sarcina didactică, respectă sau încalcă regulile jocului,
dă dovadă de creativitate şi inovaţie la jocul de creaţie, etc. Dimpotrivă în activităţile
comune se pot obţine date despre imaginaţia , memoria , gândirea , limbajul ,
capacitatea de înţelegere, etc.
Manifestările copilului în jocurile de mişcare şi jocurile liber-alese, la teatru ,
la sala de mese etc., trebuie observate cu mare atenţie deoarece furnizează
foarte multe date despre el: este prietenos, posedă spirit de într-ajutorare ,
respectă pe cei din jurul său etc.

Toate observaţiile trebuie consemnate în caietul de observaţii psiho-

pedagogice sau într-un alt caiet atunci când le-am surprins deoarece odată
cu trecerea timpului ele pot fi uitate sau chiar interpretate greşit.

Observaţiile ocazionale pot duce la concluzii greşit de aceea constanta

comportamentului într-o mare varietate de situaţii reprezintă aspectul
important care trebuie reţinut pentru interpretare. În orice observaţie trebuie
să notăm cât mai exact datele şi să le separăm de interpretări .

Date despre copil putem afla şi prin metoda convorbirii . Anumite

manifestări , in anumite situaţii în care este pus copilul le putem afla prin
intermediul convorbirilor ocazionale , libere sau prin intermediul convorbirilor
premeditate care au scop bine stabilit.
 La venirea în grădiniţă copilul se ataşează de educatoare şi cu timpul capătă
încredere în a-şi destăinui toate framântările pe care le are. Tot ce se petrece
în viaţa lui în afara grădiniţei este adus la cunoştinţa educatoarei . Astfel
putem afla despre viaţa lui în familie, despre activităţile pe care le desfaşoară
în afara grădiniţei , despre problemele ce îl preocupă şi pe care nu le discută
cu părinţii din neglijenţă sau neştiinţa acestora .

Cunoscând toate aceste date şi intervenind cu tact pedagogic în activităţile

pe care le desfăşurăm cu părinţii putem corecta unele comportamente ale
copilului sau deopotrivă putem cultiva anumite aptitudini sau interese ale
acestuia.

Pentru ca rezultatele să fie cele scontate atât copilul cât şi familia acestuia
trebuie să fie sinceri cu educatoarea, să aibă încredere în ea indiferent de
subiectul conversaţiei atunci când aceasta are loc pentru a corecta conduite
sau a dezvolta aptitudini .
 În învăţamântul preşcolar metoda biografică sau anamneza se reduce în
mare parte la datele pe care le obţinem de la familie.

Din chestionarele pe care le propunem părinţilor putem colecta foarte multe

date despre copilul preşcolar.

Principalul dezavantaj este că nu suntem sigure dacă părinţii sunt sinceri în

răspunsurile date. Tendinţa de faţadă pe care subiecţii o manifestă îi
determină să-şi ascundă sentimentele şi atitudinile care nu sunt acceptate
social şi să ofere răspunsuri cât mai dezirabile.

Chestionarul ne ofera poate şi date eronate, de faţada, dar pe parcursul

timpului prin intermediul observaţiilor şi al convorbirilor putem raporta
aceste date la realitatea cu care ne confruntăm.
 Metoda testelor reprezintă „o probă standardizată din punct de vedere a
sarcinii propuse spre rezolvare , al condiţiilor de aplicare şi instrucţiunilor
date , precum şi a modalităţilor de cotare şi interpretare a datelor obţinute„
(Cosmovici , A.,1999).

Literatura de specialitate oferă şi probe psihologice nestandardizate care sunt

foarte utile cadrelor didactice interesate în cunoasterea obiectivă a profilului
psihologic al copilului.
Testele de cunoştinţe constituie o cale importantă în cunoaşterea
personalităţii copilului. Didactica modernă pune un mare accent pe
racordarea acţiunilor instructiv - educative la nevoile şi potenţele copilului, pe
considerarea paticularutăţilor individuale ca indicator orientativ prioritar.

Cunoaşterea comportamentului copiilor, a nivelului atins în dezvoltarea lor

generală şi a rezultatelor obţinute în realizarea obiectivelor pedagogice este
necesară educatoarei în fiecare moment al desfăşurării actului didactic : la
început , pe parcurs , la sfârşit .

Testele de cunoștinţe, evaluare pot fi deci iniţiale sau predicative, formative,

sumative.
 Evaluarea predictivă o realizăm la începutul unui program de instruire ,
stabilind nivelul de pregătire al copiilor şi indicând condiţiile în care aceştia
vor putea asimila noile cunoştinţe.

Primele două săptămâni ale anului şcolar sunt rezervate culegerii de date
despre copii şi prin testele predictive putem afla date referitoare la
dezvoltarea psiho-fizică şi la nivelul de cunoştinţe , priceperi şi deprinderi ale
acestora.
Gradul de instruire dobândit este determinant pentru parcurgerea urmatoarei
etape de învăţare. Evaluarea predictivă se constituie într-un indice preţios de
concepere a noului demers didactic.

Evaluarea de orice tip permite întrevederea posibilităţilor de realizare a

obiectivelor urmărite într-un timp mai scurt şi cu un consum cât mai mic de
resurse. Consecinţele acesteia se vor extinde atât asupra conţinutului învăţării
cât şi asupra formelor de organizare , mijloacelor şi metodelor folosite în
concordanţă cu particularităţile psiho-fizice ale copiilor.
 Importanţa deosebită a procesului evaluativ impune măsuri pe care
educatoarea trebuie să nu le neglijeze:

 determinarea exactă a obiectivelor şi a conţinuturilor conform programei

preşcolare;
 stabilirea nivelului de solicitare în funcţie de capacitatea şi de ritmurile
biologice ale copiilor;
 alegerea acelor itemi cu materiale care să se adreseze cu precădere
capacităţii de prelucrare creatoare a informaţiei, de aplicare a acesteia în
situaţii variate şi nu de simpla reproducere;
 formularea unor itemi cu materiale din sala de grupă şi făcând parte în mod
constant din mediul apropiat copiilor;
 numărul itemilor să fie cat mai mic, dar să acopere o parte cât mai mare din
materia de examinat;
 stabilirea nivelelor de performanţă în funcţie de calitatea şi exactitatea
răspunsurilor .

Pentru reuşita actului de evaluare este bine ca educatoarea să ofere sugestii

privind modul de rezolvare a sarcinilor şi să intervină chiar cu unele îndrumări
sau întrebări suplimentare atunci când preşcolarii întâmpină dificultăţi.
„Când există probleme mai complexe inclusiv sentimente de culpabilizare , copilul
se desenează pe el însuşi devalorizat şi adeseori mic (regresie de vârsta)”.
(Ursula Şchiopu )
Este ştiut că desenul copilului evolueaza odata cu vârsta dar toate etapele prin care
trece desenul la vârsta prescolară indică particularităţile evolutive individuale şi
sufleteşti.
Activităţile de educaţie plastică sunt un important mijloc de dinamizare a vieţii
psihice a copilului , a proceselor sale intelectuale , afective , voliţionale şi
motivaţionale.
Intervenţia factorului conştient şi dirijat de îsuşire a limbajului plastic trebuie să se
sprijine pe curiozitatea copilului , pe dinamismul şi spontaneitatea sa imaginativă.
„ Copilul îşi proiectează fără rezervă , în toate activităţile pe care le întreprinde şi
în produsele acestor activitaţi , bogaţia de gânduri , trăiri ,înclinaţii dorinţe ,
capacităţi, atitudini , dar şi nevoi , frustări , tensiuni , conflicte „.(Glava,A.,
Glava,C.,2002).
Educatoarea are un rol important în stimularea creativităţii şi a imaginaţiei copiilor.
Nu trebuie să privească cu superficialitate un desen pentru că-l poate aprecia greşit .

Cu tact şi răbdare , discutând cu preșcolarul află lucruri nebănuite care ar fi putut

rămane necunoscute la o examinare sumară , strictă de redare a formelor , liniilor,
culorilor sau compoziţiei desenului.
 Metoda convorbirii- aceasta metoda poate fi aplicată , ca şi observaţia atât
ca metodă independentă , cât şi ca auxiliar al altor metode pentru obţinerea
unor informaţii.

Convorbirea este o conversaţie între două persoane, desfăşurată după

anumite reguli metodologice, prin care se urmareşte obţinerea unor
informaţii cu privire la o persoană, în legătura cu o temă fixată anterior.
Pentru a fi o metodă ştiinţifică de cunoaştere, convorbirea trebuie să fie
premeditată, să aibă un scop bine precizat care să vizeze obiective
psihologice şi să respecte anumite reguli.

Convorbirea trebuie să evidenţieze unele detalii referitoare la interesele şi

aspiraţiile copiilor, la trăirile lor afective, la motivaţia diferitelor conduite, la
trăsăturile de personalitate ale acestora. Reuşita metodei este asigurată de
măestria şi experienţa practică în dirijarea conversaţiei şi de cunoştinţele în
domeniu psihopedagogic al conducatorului.
 2.6. Repere ale dezvoltării la vârstele timpurii
Domeniile de dezvoltare

Psihologia defineste dezvoltarea, ca fiind intregul traseu ontogenetic al unui

individ de la nastere pana la moarte, incluzand totodata, modurile in care
diferite aspecte ale functionarii umane evolueaza si se transforma pe
parcursul vietii. Procesele care genereaza aceste modificari sunt deopotriva,
procese programate biologic si procese rezultate din interactiunea individului
cu mediul.
Palierele pe care se desfasoara dezvoltarea organismului uman sunt:

-dezvoltarea fizica• puternic influentata de alimentatie si de ingrijirea

sanatatii. Ea include modificarile de lungime si greutate ale corpului și ale
segmentelor acestuia, modificarile inimii, dar si a altor organe interne, ale
scheletului si ale musculaturii, cu implicatii directe asupra abilitatilor motorii
ale subiectului; modificarile structurii si functiei creierului generate atat de
factorii genetici cat si de stimularea sau deprivarea senzoriala, din mediul in
care creste copilul in primii ani de viata. Modificarile mentionate au o
influenta majora asupra dezvoltaarii intelectului si asupra formarii
personalitatii individului;
 -dezvoltarea cognitiva• implica modificarile care au loc in ceea ce priveste
perceptia, invatarea, memoria, rationamentul si limbajul. Functionarea
cognitiva este in mod obisnuit insotita de operatii metacognitive (reflectie
asupra gandirii) prin care se regleaza invatarea si performanta.

-dezvoltarea psihosociala• cuprinde modificarile legate de personalitate,

emotii si relatii ale individului cu ceilalti.

Reperele Fundamentale privind Învățarea și Dezvoltarea Timpurie (RFIDT)

reprezintă o resursă, un document care informează educatorii, părinții și, în
general, toți adulții (care participă la creșterea, îngrijirea, dezvoltarea și
educația copiilor) asupra așteptărilor pe care le pot avea față de aceștia în
perioada copilăriei. Ele reflectă finalitățile acțiunilor noastre, ne orientează și
ne ajută să ne adaptăm practicile în acord cu specificul dezvoltării în această
perioadă a vieții, având în vedere în mod holist toate domeniile dezvoltării
copilului.
Pentru cadrele didactice, formularea RFIDT reprezintă un punct de referință în
organizarea și proiectarea activităților din unitățile de educație timpurie. Ele
au o funcție diagnostică numai la nivel de grup de copii, și nu la nivel
individual și au ca scop evaluarea nivelului la care se situează toți copiii dintr-o
grupă, creșă/grădiniță, din întregul sistem pe fiecare din domeniile precizate
de document. Pentru cadrul didactic, observarea copiilor în baza RFIDT are ca
scop conturarea unui profil al grupei de copii pentru a vedea care sunt
domeniile de dezvoltare care sunt mai puțin solicitate prin activitățile
desfășurate în grădiniță și, în acest mod, a interveni în proiectarea viitoarelor
activități.
Domeniul este definit ca parte din complexitatea dezvoltãrii copilului cu
caracteristici specifice date de tipul de achiziții și procese ce le presupune.
Domeniile sunt variabile ca întindere, dar se regăsesc în toatã perioada de la
naștere la 7 ani, formând permanent un întreg, chiar dacă în anumite stadii
de dezvoltare, unele domenii comportă intensitãți mai evidente.
 Domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenţionale, necesare din raţiuni
pedagogice, pentru asigurarea dezvoltării depline, complexe şi pentru
observarea evoluţiei copilului.

Între toate domeniile de dezvoltare există dependenţe şi interdependenţe,

astfel că fiecare achiziţie dintr-un domeniu influenţează semnificativ
progresele copilului în celelalte domenii. De exemplu, când copilul învaţă să
meargă, chiar dacă în cea mai mare parte este implicat domeniul fizic, cel al
motricităţii grosiere, copilul este implicat şi din punct de vedere al receptării
semnalelor auditive (dezvoltare senzorială) şi din punct de vedere al dezvoltării
socio-emoţionale, prin interacţiunea cu adultul, precum şi din punct de vedere
al limbajului (receptează şi transmite mesaje orale). Adultul cu care comunică
în acel moment îi transmite emoţii, îl încurajează, îi zâmbeşte, iar copilul
înţelege mesajul şi simte susţinerea adultului, simte siguranţa. De asemenea,
când copilul încearcă să povestească ceva, în cea mai mare parte este implicat
domeniul Dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dar copilul este implicat şi
socio-emoţional, pentru că urmăreşte reacţiile celorlalţi şi învaţă semnificaţia
acestora, gesticulează (motricitate fină) sau se manifestă chiar prin mişcări
largi (motricitate grosieră), uneori inventând cursul narativ sau problematizând
cursul narativ (dezvoltare cognitivă).
 Când experimentează, execută mişcări de motricitate fină, copilul este
implicat din punct de vedere senzorial, stabileşte relaţii de cauzalitate,
trăieşte emoţii şi descoperă ce poate şi ce nu poate să facă (își construiește
imaginea de sine), sau simte dacă are nevoie de ajutorul unui alt copil sau
adult (dezvoltare socio-emoţională).

De aceea, domeniile de dezvoltare devin, pe parcursul primilor ani de viaţă

organizată în mediul din creşă şi din grădiniţă, instrumente pedagogice
esenţiale pentru a realiza individualizarea educaţiei şi a învăţării, dând
posibilitatea educatorilor să identifice atât predispozițiile, cât și înclinațiile cu
care copilul a venit pe lume, „interesele” sale sau, mai bine spus, domeniile,
secvenţele, aspectele sau elementele mediului social şi natural de care este
atras şi faţă de care îşi manifestă curiozitatea, precum şi dificultăţile pe care la
întâmpină fiecare în parte pe parcursul dezvoltării timpurii.
 A. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂŢII ŞI IGIENEI PERSONALE –cuprinde o gamă
largă de deprinderi şi abilităţi (de la mişcări largi, cum sunt săritul, alergarea,
până la mişcări fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar şi
coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoştinţe şi abilităţi referitoare
la îngrijire şi igienă personală, nutriţie, alte practici de menţinere a securităţii
personale.

B. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ – vizează debutul vieţii sociale a copilului,

capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţi şi copii. Interacţiunile
sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înşişi şi lumea din jur.
Dezvoltarea emoţională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-şi percepe şi
exprima emoţiile, de a înţelege şi răspunde emoţiilor celorlalţi, precum şi
dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă
corelaţie cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care
influenţează decisiv procesul de învăţare.

C. CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI FAȚĂ DE ÎNVĂŢARE – se referă la modul în care copilul

se implică într-o activitate de învăţare, modul în care abordează sarcinile şi
contextele de învăţare, precum şi la atitudinea sa în interacţiunea cu mediul şi
persoanele din jur, în afara deprinderilor şi abilităţilor menţionate în cadrul
celorlalte domenii de dezvoltare.
D. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ŞI A PREMISELOR CITIRII ŞI SCRIERII –
vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar
şi a înţelegerii semnificaţiei), a comunicării (cuprinzând abilităţi de ascultare,
comunicare orală şi scrisă, nonverbală şi verbală) şi preachiziţiile pentru scris-citit şi
însoţeşte dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.

E. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII – a fost definită în termenii

abilităţii copilului de a înţelege relaţiile dintre obiecte, fenomene, evenimente şi
persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul include ablităţile de gandire
logică şi rezolvare de probleme, cunoştinţe elementare matematice ale copilului şi
cele referitoare la lume şi mediul înconjurător.