Valoarea fluorului în prevenirea procesului carios

• Boala carioasă este una dintre afecţiunile cu largă răspândire în toate

zonele geografice ale globului, care prin apariţia precoce, evoluţia de lungă
durată şi repercusiunile asupra sănătăţii generale a organismului face să
reprezinte o prioritate în programele de sănătate.
• Țesuturile dure dentare opun o rezistenţă la atacul cariogen, rezistenţă
variabilă în funcţie de grupe de dinţi, de diferite suprafeţe ale aceluiaşi
dinte şi de individ. 
• Impregnarea substanţei organice a smalţului cu săruri minerale
se face treptat, printr-un proces fizico-chimic.
• Substanţele minerale sunt alcătuite din fosfaţi de calciu,
constituiţi sub formă de hidroxiapatită 90%, fluorapatită 3%,
restul fiind carbonaţi, silicaţi.
S-a constatat că singurul element
mineral în mod unanim corelat cu
rezistenţa la carie este fluorul.
Fluorul este cel mai electronegativ
halogen, fapt ce explică
reactivitatea chimică foarte mare.
De aceea, în natură fluorul nu se
găseşte liber, ci doar sub formă de
combinaţii chimice.
Sursele naturale de fluor sunt
reprezentate în principal de apele
naturale,particule atmosferice,
alimente, sol.
 Bilanțul absorbției de fluor

• Cea mai mare cantitate de fluor este repartizată în ţesuturile

dure, oase şi dinţi, datorită afinităţii sale deosebite faţă de
fosfatul de calciu. 
Cantitatea de fluor fixată în ţesuturile dure este dependentă de
vârstă şi de cantitatea ingerată zilnic.
• Astfel,  în perioada de creştere, la copiii mici, fluorul se reţine
în proporţie de 95%,iar la copii şi adolescenţi, în proporţie de
50%.
• Absorbția fluorului se face la nivelul tubului digestiv, el este absorbit și
metabolizat sub formă de anion florură, și se elimină pe cale renală. O
mică parte se elimină prin fecale (10%), transpirație.
• Doza zilnică recomandată de fluor este de 0,01 mg pentru copii între
0-6 luni, 0,5 mg pentru copii între 7-12 luni, 0,7 mg pentru copii între
1-3 ani, 1 mg pentru copii între 4-8 ani, 2 mg pentru copii între 9-13
ani, 3 mg pentru adolescenţi între 14-18 ani, în sarcină şi în perioada de
alăptare şi de 4 mg pentru adulţi bărbaţi peste 19 ani.
• Doza ce poate provoca intoxicații acute este de 32-64mg F/kg corp la
adult și 15 mg la copii și se manifestă prin greață. Crampe abdominale,
colaps circulator și respirator.
• Doza letală pentru om este de 2500-5000 mg fluor, în raport cu
solubilitatea compusului cu fluor și cu sensibilitatea subiectului.
• Captarea fluorului de către dinţi se face în trei faze:
1. Faza de organogeneză și de mineralizare, în care captarea
fluorului este maximă;
2. Faza de maturare preeruptivă, în care fluorul este captat în
zonele periferice ale dentinei și smalțului;
3. Faza posteruptivă, în care numai dentina nou-formată
beneficiază de fluorul sanguin. La nivel smalțului, captarea
fluorului se face numai la suprafață, pe o adâncime de 100-
200 micronim ionii de fluor fiind preluați din fluidul bucal.
 Valoarea fluorului în prevenirea procesului carios

În perioada de mineralizare a dinţilor,

prezenţa fluorului face ca structura smalţului să devină mai
rezistentă la atacul acid, astfel:
o ionii de fluor substituie ionii de hidroxil din carbohidroxiapati
ă cu formarea de cristale de flourapatită, fapt ce va permite
stabilirea unor legături de hidrogen între ionii de fluor şi
grupările hidroxil adiacente.
o ionii de fluor cresc viteza de hidrolizare în formarea cristalelor
de apatită.
• În perioada de maturare preeruptivă: 

• la concentraţii reduse de circa 1 ppm, ionii de fluor existenţi în

lichidele interstiţiale peridentare pătrund în smalţ până la o
adâncime de 100-200 microni şi formează cristale de
fluorapatită cu o concentraţie de 900-1200 ppm.

• la concentraţii mari, fluorul absorbit pe suprafaţa cristalelor de
hidroxiapatită va forma florura de calciu ce se depune ca un
strat insolubil la suprafața cristalelor.
• După erupția dinților:
o Fluorul prezent în fluidul bucal va acţiona cariostatic tot restul vieţii
prin:
- Formarea de noi cristale de fluorapatită la suprafaţa smalţului;
- Formarea de fluorură de calciu dispusă sub formă de film la suprafața
cristalelor de apatită sau sub formă globulară;
- Concentrarea ionilor de fluor în placa bacteriană;
- Ionii de fluor din placa bacteriană inhibă dezvoltarea bacteriilor
acidogene și blochează degradarea hidraților de carbon prin inhibare
enzimatică;
- Ionii de fluor din placa bacteriană produc remineralizarea
microleziunilor apărute la suprafața smalțului prin formarea de cristale
de fluorapatită.
- Ionii de fluor de pe suprafața smalțului pot inhiba aderența microbiană
prin reducerea tensiunii superficiale.
 Prevenirea cariei dentare prin administrarea de
fluor

• Prevenirea cariei dentare prin administrarea de fluor s-a

dovedit metoda cu cele mai bune rezultate.
• Fluorul se poate administra pe cale generală sau pe cale
locală.
Metode de administrare pe cale generală (sistemică) sunt:
 fluorizarea apei potabile;
 fluorizarea sării de bucătărie;
 fluorizarea diferitelor alimente;
 tabletele şi soluţiile de fluor
• Metodele de fluorizare locală sunt:
1. Lacurile cu fluor (varnish) sunt folosite frecvent în practică, se aplică prin
pensulare pe suprafața dentară. Numărul de aplicații necesare pe an variază de la
două până la 12 și depinde de intensitatea procesului carios.
2. Aplicațiile cu soluții sau geluri fluorurate în gutiere sunt indicate pacienților cu
risc crescut la carie. Unele dintre ele prezintă dezavantajul de a colora dinții, fapt
pentru care sunt contraindicate în zona frontală.
3. Paste profilactice.
4. Cimenturile - glasionomeri folosite pentru obturații au proprietatea de a elibera ioni
de fluor.
5.  Sigilanții cu fluor - se utilizează pentru umplerea șanțurilor și fosetelor de pe
suprafața dentară – regiuni în care debutează frecvent procesul carios. Prin adaosul
de fluor, protecția nu devine doar mecanică, ci și chimică;
6.  Diverse dispozitive pentru eliberarea lentă a fluorului: plăcuțe de sticlă,
membrane.
Metode de fluorizare
personale:
1. Ape de gură/ Soluții pentru
clătire orală ce conțin fluoruri
2. Paste de dinți cu fluor
3. Gume de mestecat, fluorul
conținut în aceste produse trece în
salivă, apoi în smalțul dinților;
4. Ața dentară și scobitorile cu
fluor permit abordarea zonelor
interdentare și transferă fluorul în
această zonă;
 Concluzie

• Fluorul constituie un mijloc de prevenire activa a cariei

dentare, incorporarea sa in smaltul dentar permitindu-i
acestuia sa reziste atacului acid.
• Aproape 90% dintre adultii care in copilarie au urmat un
tratament cu fluor prezinta o dantura mai putin predispusa la
carii.
• Practic, fluorul ajuta ca dintii sa se mineralizeze.
• De asemenea, contribuie la intarirea punctelor vulnerabile de
pe suprafata dintilor, care, in timp, ar putea duce la aparitia
cariilor.