UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE LITERE
PROGRAMUL DE STUDIU: FILOLOGIE
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

LUCRARE DE DISERTAŢIE

ESENŢA LUMII CA TEATRU

MATEI VIŞNIEC - ULTIMUL GODOT,
ANGAJARE DE CLOVN

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. univ. dr. DANA SALA
 
CANDIDAT:
CARMEN -MEDEEA BALINT  
 

ORADEA
2014
 CUPRINS
 
 
 
• INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
• CAPITOLUL 1. TEATRUL ÎN VIAŢA LUMII . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.1. Esenţa lumii ca teatru, ca spectacol, motiv de circulaţie în literatura universală. . . .. 8
1.2. Teatrul românesc în circuitul universal. . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
• CAPITOLUL 2. MATEI VIŞNIEC - dramaturgul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . .. 14
2.1. Ultimul Godot. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . .17
2.2. Angajare de clovn - Un spectacol – bijuterie în filigran . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
• CAPITOLUL 3. Costumul - text şi costumul - spectacol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
• 3.1. Personajul în teatru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
• 3.2. Chipurile veşmintelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . 29
• CONCLUZII . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
• BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .40
 INTRODUCERE

Viaţa teatrului este o viaţă complexă, cu numeroase valenţe. Nimic din

ceea ce a putut să treacă vreodată prin gândirea, sensibilitatea şi acţiunea
oamenilor, nu i-a rămas străin.

Situat în centrul vieţii, teatrul este un bun observator, cu ajutorul căruia

putem descifra sentimente omeneşti profunde şi putem urmări pasiuni eterne
capabile să pună stăpânire pe sufletul omenesc.

Scena este tribuna de la care s-au rostit cu autoritate toate adevărurile

vieţii umane, teatrul fiind un neostenit laborator al ideilor şi sentimentelor
superioare.

În conformitate cu definiţia dată de Aristotel, tot universul e o dramă

bine făcută, timpurile au dovedit că şi reciproca poate fi la fel de adevărată o
dramă bine întocmită este un întreg univers.
 CAPITOLUL 1. TEATRUL ÎN VIAŢA LUMII

În cuprinsul artelor, teatrul ocupă un loc proeminent. În teatru, personajele

ne vorbesc, ne înlănţuiesc în suflul lor vital, iar suflul lor ni se comunică direct.
Prin vocea lor autorul poate vorbi unor mulţimi.

Apariţia cinematografului, a televiziunii au constituit, fiecare la timpul său,

prin spectaculozitatea lor ostentativă, tot atâtea prilejuri de îndoială şi totuşi, de
fiecare dată teatrul s-a redresat, câştigând după fiecare moment o nouă vigoare,
redobândindu-şi cu tărie tocmai mijloacele specifice de comunicare, care îl
făceau inconfundabil, scoţându-l din această situaţie mai puternic

 
1.1 Esenţa lumii ca teatru, ca spectacol, motiv de circulaţie în literatura
universală

Este un adevăr incontestabil că, teatrul, constituie un instrument activ,

care poate acţiona, şi acţionează cu o mare intensitate, asupra omului.

Esenţa lumii ca teatru, ca spectacol, este un motiv de largă circulaţie în

literatura universală, din Antichitate şi până în zilele noastre.

O coordonată specifică a teatrului este relaţia scenă-sală. Curenţii ce se

întretaie în permanenţă în spaţiul dintre scenă şi sală alcătuiesc limbajul
ascuns, tainic, prin care interpreţii şi spectatorii comunică între ei.

Scena este locul unde se întâlnesc cele mai felurite direcţii ale gândirii
omeneşti, cele mai variate opere create de-a lungul timpului, punctul de
interferenţă a tuturor veacurilor şi a tuturor culturilor. Scena slujeşte cele mai
înalte aspiraţii ale omului.
1.2 Teatrul românesc contemporan în circuitul universal

Cunoaşterea istoriei teatrului universal, studierea capodoperelor

dramaturgiei universale se înscriu în sfera interesului larg existent în cultura
noastră,faţă de creaţia valoroasă a lumii întregi, faţă de tot ceea ce reprezintă
contribuţia umanităţii la lupta omului pentru autodepăşire.

Un factor determinant în progresul artei dramatice româneşti îl

constituie contactul nemijlocit cu teatrul marilor centre europene şi
îndeosebi cu cel francez. Contactul cu actorii străini i-a familiarizat pe
actorii români cu probleme de tehnică artistică, cu arta deghizamentului, dar
şi cu modalităţi simple şi variate de exprimare scenică

Prezenţa dramaturgiei româneşti şi mai ales valorificarea ei, punerea în

lumină a semnificaţiilor ei universale, constituie o pagină importantă la
definirea caracteristicilor dramaturgiei româneşti, la relevarea acelor date
care-i asigură intrarea în cultura universală.
 CAPITOLUL 2. MATEI VIŞNIEC - dramaturgul

Scriitor prolific, născut la Rădăuţi în 1956, dramaturgul Matei

Vișniec este cunoscut, atât la noi în țară cât și peste hotare, prin creaţiile
sale care aparţin celor trei genuri: epic, liric şi dramatic.

Operele dramatice ale scriitorului Matei Vişniec se încadrează în

formula teatrului postmodern: un univers situat la frontiera dintre grotesc
şi poezie, personaje generice, intriga ingenios ela­borată, precum şi
dialoguri care ating absurdul.

O trăsătură proprie tabloului social conturat în piesele citate, constă

în faptul că autorul a urmărit elementul tragic al existenţei unei categorii
umane.

În mod cert, Matei Vişniec se află la ora actuală, printre cei mai
jucaţi dramaturgi din România. Valoarea literară este recunoscută atât la
nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Succesele repetate peste
hotare a pieselor jucate în peste 30 de țări
 2.1. Matei Vişniec, Ultimul Godot

Matei Vişniec a atras atenţia publicului teatral cu piesa Ultimul Godot, o

adaptare după piesa lui Samuel Beckett Aşteptându-l pe Godot, eroii fiind
împrumutaţi din piesa celebrului dramaturg: mai multe personaje se perindă pe
scenă, asteptându-l pe Godot, care nu apare niciodată.

  Punctul de plecare al piesei, Ultimul Godot este cel al unei relaţii bazate
pe iubirea pentru teatru, pentru viaţă, pentru umanitate.

O trăsătură specifică a personajelor din aceasă piesă este punerea în

valoare a substanţei tragice a personajelor, prin sublinierea cu discreţie, dar cu
claritate, a permanentului contrast dinte aparenţă şi esenţă. Cei doi, personaj şi
dramaturg, demască trăsăturile negative ale fenomenului social.
2.2. Matei Vişniec, Angajare de clovn- Un spectacol - bijuterie în filigran

Spectacolul de circ, mirajul copilăriei multor oameni, cu veselia, muzica

şi extraordinarul său, i-a trezit lui Matei Vişniec gustul pentru teatru.

Matei Vişniec a redat în piesele sale cu sinceră compasiune şi viziune

nealterată suferinţa omului degradat, lăsat în jocul anarhic al instinctelor şi
tentaţilor vieţii, dar şi obsedat de o pustiitoare dorinţă de fericire.

În piesa, Angajare de clovn, absurdul interferează cu tragicul, comicul,

dramaticul, grotescul, dar umorul este unul colocvial impregnat de un lirism
discret. În această piesă avem prilejul de a întâlni personaje puternic
individualizate, pline de vervă, dar şi cu o vibraţie tragic copleşitoare, având
spirit de observaţie ascuţit şi personaje care ştiu mai mult decât spun.

Niccollo, Filippo şi Peppino sunt nişte anonimi, sunt toată lumea şi

nimeni. Prinşi în acest joc al vieţii, cei trei, din vechi prieteni devin aliaţi,
duşmani, rivali în dorinţa lor de a obţine un post de clovn bătrân.
CAPITOLUL 3. Costumul - text şi costumul – spectacol

În evoluţia artei teatrale o mare atenţie este acordată laturii vizuale a

spectacolului, teatralitatea, ca funcţie stilizatoare a realităţii.

Teatrul nu este întotdeauna literatură. Materia literară şi talentul

interpretului sunt necesare, dar nu şi suficiente. Coloritul decorurilor, al
costumelor şi al luminii cer decorului de teatru şi regizorului să pună în tablou
şi o viziune peisagistică.

Există un limbaj al culorilor, limbaj capabil să exprime toată gama stărilor

sufleteşti, de la nuanţe abia perceptibile până la stări de încordare pasională.
Acestea ne obligă să recunoaştem că adesea puterea de comunicare a unei
acţiuni dramatice depinde mult şi de materialul coloristic cu ajutorul căruia
este pusă în scenă.

Teatrul poate fi conceput ca muzică, şi anume o muzică generală a

cuvintelor şi a frazelor, adică o mânuire artistică de sonorităţi şi tăceri, de
vorbire şi de pauze, prin care cuvintele ajung să redea mişcările şi coloritul
intim al sensibilităţii.
 3.1. Personajul în teatru

Prin teatru înţelegem opera dramatică şi interpreţii ei, dar şi

spectatorul. Cultura temeinică a rolului ajută artistul să rafineze emoţia
cu luciditate şi să dea incandescenţă ideilor, realizând sugestia afectivă
şi intelectuală într-o vibraţie unică.

Personalitatea eroului se dezvoltă în acţiune, întrucât personajul

descoperă contradicţiile şi luptă pentru a le învinge în sensul idealului său,
pentru a elimina, ceea ce, în raport cu acest ideal este impropriu, neconform
lumii în care trăieşte.
Pe lângă faptul că dispune exclusiv de dialog, dramaturgul este limitat şi
în timp. Condiţionat de aceşti factori, materialul dramatic se sublimează în
anumite forme, în raport cu anumite legi.
Dacă sunt create cu măiestrie, personajele care nu apar, intervenind
indirect în acţiune sau având rolul de a întregi caracterizarea altora, vor putea
fi definite la analiză prin trăsături fizice şi morale, ca şi cele care evoluează pe
scenă.
 3.2. Chipurile veşmintelor
Spectacolul se aseamănă cu o simfonie, în care fiecare instrument este, de
fapt, un suflet omenesc cu nenumărate corzi trupeşti, toate manifestându-şi cu
putere intervenţia lor aparte şi toate contopindu-se tocmai prin această masă
a realizării şi armoniei de ansamblu.

Codul cromatic îşi configurează propria simbolistică vizuală, somptuoasă

sau simplă în acord cu statutul personajului, cu tipul său de discurs scenic. 

Costumul nu este niciodată un accesoriu întâmplător. Acest accesoriu

impune o atenţie deosebită în alegerea şi confecţionarea sa până la cele mai
mici detalii, deoarece produce un anumit impact vizual.

Dacă omul prin comunicare se comunică, discursul costumului este prin

excelenţă vizual, un aranjament ambiental de nuanţe, linii şi contururi.
Astfel , costumul poate fi înţeles ca fiind imaginea în oglindă stilizată,
sintetizată sau augmentată a textului sau, la rându-i textul poate prelua aceste
atribute în relaţie cu costumul.
CONCLUZII
Păstrând intenţia originală a lucrării, am prezentat diferite aspecte legate
de conţinut: teatrul, piese ale dramaturgului Matei Vişniec, personajul în
teatru, chipurile veşmintelor, putem în final aproxima câteva concluzii.
Teatrul reprezintă viaţa, în măsura în care relaţiile dintre personaje sunt
încărcate cu energii care ţin de planul viului. Viaţa teatrului nu poate fi
niciodată intimă, ea este, prin definiţie, publică. Farmec al vieţii şi al artei,
teatrul provine din prezenţa în ele, în forme specifice, a umanităţii. Farmecul
teatrului e cel al unei voci, el putând spune totul pornind de la nimic.
Teatrul se adresează omului sensibil care gândeşte şi simte, adică ceea ce
face de când se ştie, având o predispoziţie pentru modelarea fiinţei lui
interioare.
Teatralitatea unui spectacol, ca şi limbajul scenic derivă organic din
substanţa dramatică a lucrării reprezentate. Valorile teatrale cunosc şi ele o
preţuire deosebită.
 Teatrul impune o lume, şi impunând o lume, presupune o judecată asupra existenţei
concepută cu totalitate.

În mod cert, Matei Vişniec se află la ora actuală, printre cei mai jucaţi dramaturgi din
România.

Valoarea literară este recunoscută atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional
Teatrul nu este întotdeauna literatură. Materia literară şi talentul interpretului sunt
necesare, dar nu şi suficiente.

Coloritul decorurilor, al costumelor şi al luminii, cer decorului de teatru şi

regizorului să pună în tablou şi o viziune peisagistică. Poem despre om şi poem despre
existenţă, teatrul un poem al fiinţei al înţelegerii existenţei, al ascensiunii spre sensul
ultim, care este în acelaşi timp sensul originar şi veşnic.

Dacă de-a lungul timpului lumea a devenit mai bună, trebuie să recunoaştem că o
parte din progresul realizat se datoreşte şi teatrului, întruct teatrul este legat în mod
specific de viaţa poparelor.
BIBLIOGRAFIE 

1. Ileana Berlogea, Teatrul românesc – Teatrul universal Confluenţe, Editura Junimea, Iaşi 1983
2. Paul Magheru – coord. Igna Alexandra Denisa, Radu Delia, Sala Dana, Tratat de literatură
universală şi comparată, IV, Editura Universităţii din Oradea, 2010
3. Mircea Morariu, Geografii teatrale, Editura Universităţii din Oradea, 2011
4. Amza Săceanu, Conexiuni teatrale, Editura Meridiane, Bucureşti,1981
5. Ioan Massof, Teatrul românesc, vol. II, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
6. Sala Dana, Mimesis. Artă şi imaginaţie în literatură, Editura Canonica
7. Valentin Silvestru, Personajul în teatru, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966
9. Ion Simuţ, Incursiuni în literarura actuală,Editura COGITO, Oradea, 1994
10. Mihai Vasiliu, Istoria teatrului românesc, Editura Albatros, 1972
11.Tudor Vianu, Responsabilitatea actorului, în Teatrul, nr.2/1966
12. Ion Zamfirescu, Istoria universală a teatrului, vol. I, Editura de Stat pentru Literatura şi Artă,
Bucureşti, 1958
13. Samuel Beckett, Aşteptându-l pe Godot. Eleutheria. Sfârşitul jocului, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2010
14. Matei Vişniec, Teatru, vol. I-II, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007
*** Dicţionarul general al literaturii române, Vol I-IV, Bucureşti, Editura Academiei, 2005
*** Dicţionarul LAROUSSE, Paris, Editura CEDEX, 1995