REVOLUȚIA FRANCEZĂ

CAUZE ȘI DECLANȘARE
 CAUZE:

• ECONOMICE:
●la sfârșitul secolului al-XVIII-lea Franța se confrunta cu o criză generală în economie; în anul 1785 s-au încheiat anii
de prosperitate; atunci este afectată agricultura, urmată de industria textilă și de artizanat care erau puternic
concurate de întreprinderile engleze; raportul dintre salariul mediu al unui muncitor salariat și cheltuielile acestuia
pentru hrană era evident nefavorabil pentru muncitor;

SOCIALE:
●de-a lungul secolului XVII populația Franței a cunoscut o creștere demografică importantă→ de la 14 la 23 milioane
de locuitori; țărănime reprezenta 85% din populația Franței și, deși era liberă în cea mai mare parte, dependența față
de nobil, Biserică și stat îi îngreunau situația; și în secolul XVIII societatea franceză și-a păstrat structurile tradiționale
din evul mediu, fiind împărțită în 3 stări sociale: starea I și starea II erau privilegiate (clerul și nobilimea); starea III era
neomogenă și foarte numeroasă, alcătuită din burghezie, țărănime, și muncitorii din manufacturi).
 CAUZE (2):

• SOCIALE (2):
• Nobilimea era fie de ”spadă”, însărcinată cu funcții militare, fie de ”robă”, când îi erau încredințate
activități juridice sau administrative. Privilegiații erau reprezentați la curtea regală, își transmiteau ereditar
poziția și se bucurau de rolul conducător în societate; în cadrul stării a-III-a burghezia și-a asumat rolul
conducător, reprezentând și tărănimea.
• POLITICE:
• regimul politic din Franța era la sfârșitul secolului XVIII absolutismul monarhic. Teoretic regele deținea
puterea la modul absolut, conducând după bunul său plac. Declara război și încheia pacea, numea în toate
funcțiile civile și militare, putea încarcera orice persoană. Instituțiile statului funcționau în mod haotic, vămile
interne stânjeneau comerțul și impozitele erau plătite ăn mod inegal. Rege era începând din anul 1774
Ludovic al-XIV-lea.
 DECLANȘAREA REVOLUȚIEI. DE LA MONARHIA
ABSOLUTISTĂ LA REPUBLICĂ
• Convocarea Adunării Stărilor Generale în mai 1789 a precipitat desfășurarea evenimentelor și, într-un
timp relativ scurt, a așezat monarhia sub controlul națiunii.
• Discursul regelui din 5 mai 1789 a demonstrat limpede că Ludovic XVI nu dorea reforme și nici
constituție așa cum cereau insistent ”caietele de doleanțe”. Singurul său obiectiv era acoperirea
deficitului bugetar printr-o politică fiscală acceptată de toate stările și menținerea absolutismului.
• Între rege și deputații stării a 3a a izbucnit chiar din mai 1789 un conflict deschis: dacă să se voteze pe
stări (ceea ce ar fi avantajat stările privilegiate) sau individual (starea a3a avea cei mai mulți
reprezentanți).
• Datorită acestei situații deputații stării a3a s-au separat de restul adunării și s-au proclamat Adunare
Națională. Neavând încotro regele i-a invitat și pe deputații celorlalte 2 stări să se alăture Adunării
Naționale care se proclamă în iunie 1789 Adunare constituantă.
 DECLANȘAREA REVOLUȚIEI. DE LA MONARHIA ABSOLUTISTĂ LA
REPUBLICĂ (2)
• Având o atitudine duplicitară, regele Ludovic al XVI lea, deși promisese că va respecta activitatea Adunării constituante, a
chemat trupe din provincie pentru a dizolva Adunarea.
• Neavând încredere în rege, mulțimile din Paris erau pregătite să intervină în apărarea Adunării. Pentru a apăra puținele
cuceriri ale revoluției s-a constituit municipalitatea la Paris (un comitet permanent ales) și o miliție burgheză (viitoarea gardă
națională) care să împiedice intrarea trupelor regale în Paris. Noii înrolați și-au luat armele de la Hotel des Invalides, dar
praful de pușcă se afla la Bastilia, în fortăreața regelui.
• În iulie 1789 evenimentele au luat un curs tragic. Miliția burgheză din Paris a solicitat guvernatorului Bastiliei să cedeze
pulberea și să retragă tunurile îndreptate spre mulțime. Crezând că sunt atacați, pe 14 iulie 1789 puținii apărători ai Bastiliei
au tras în plin în mulțime (150 morți și răniți). Până seara Bastilia a fost demolată. Tulburările din Paris au marcat un succes
popular important împotriva absolutismului. Căderea Bastiliei a fost un precedent pe care lumea rurală l-a urmat fără ezitare.
• În vara- toamna 1789 s-au declanșat violente răscoale în întrega Franță – distruse arhive ce consemnau datorii și obligații
feudale. Au fost atacate și distruse numeroase castele nobiliare și au fost uciși mii de nobili, alți au părăsit în grabă Franța.
• Noaptea de 4 august 1789 – Adunarea constituantă a desființat privilegiile nobiliare, statuându-se egalitatea socială între
francezii, care din simplii supuși ai regelui deveneau acum cetățeni.
• 26 august 1789 Adunarea Constituantă adopta ”Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, ce va fi preambulul viitoarei
constituții a Franței.
 DE LA MONARHIA ABSOLUTISTĂ LA REPUBLICĂ (3)
•Rău sfătuit regele Ludovic XVI a refuzat să semneze atât decretele din 4 august cât și Declarația.
•După o nouă răscoală a populației din Paris, regele a fost obligat să accepte cele 2 documente, fiind închis
împreună cu familia la palatul Touilleries din Paris.
•Următorii doi ani (1789-1791) au fost caracterizați de o situație complexă. S-au remarcat două grupări
politice la Paris: 1. Clubul iacobinilor (Societatea prietenilor Constituției), dominat de Maximilien
Robespierre, Antoine de Saint Just; 2. Clubul Cordelierilor (Societatea amicilor drepturilor omului și
cetățeanului), frecventat de Jack Danton, J.P. Marat, Desmoulines și foarte agreat de mica burghezie,
meseriași și lucrători industriali.
•În 1791 a fost adoptată constituția civilă a clerului, care a provocat nemulțumirea regelui și a Papei Pius al-
VI-lea.
•În vara anului 1791 regele Ludovic al-XVI-lea a fugit din Paris, încercând să ajungă în Austria unde spera să
obțină ajutorul soacrei sale, împărăteasa Maria Teresa și să se întoarcă cu trupe care să înăbușe revoluția.
•În august 1791, la Varennes regele a fost recunoscut și obligat să se întoarcă la Paris.
•În septembrie 1791 Adunarea Constituantă a încheiat elaborarea constituției, care a fost promulgată în
aceași lună.
•
 Declanșarea războaielor revoluționare (1)
• 1 octombrie 1791 s-a întrunit Adunarea Legislativă la Paris – cele 2 grupuri de deputați din care era alcătuită erau: feuillanții
(susțineau monarhia constituțională) și iacobinii și girondinii (republicani).
• Adoptarea constituției nu a rezolvat decât parțial problemele Franței;
• 20 aprilie 1792 a început războiul împotriva Austriei; ulterior se alătură și Prusia Austriei (acest război a fost dorit atât de rege
cât și de Adunarea Legislativă și restul forțelor revoluționare).
• În primele luni războiul a mers foarte rău pentru Franța – armata era prost organizată, mulți ofițeri dezertaseră (erau adepți ai
monarhiei).
• În vara anului 1792 conspirația familiei regele cu forțele invadatoare austro-prusace a devenit din ce în ce mai evidentă;
Adunarea Legislativă a hotărât să aducă la Paris 20000 de federați, membrii ai gărzii naționale.
• 11 iulie 1792 – documentul ”Patria în pericol” chema la luptă voluntari francezi pentru apărarea cuceririlor revoluționare.
• 30 iulie 1792 ajungeau la Paris cei 500 de grenadieri din Marsilia, care însuflețiți de marșul revoluționar, compus în garnizoana
de la Strasbourg de către micul caporal Rouget du Lisle, La Marseillaise străbătuseră distanța Marsilia –Paris în numai 1 lună.
• Sfârșitul lunii iulie – ducele de Brunswick a adresat un manifest populației din Paris, regele a fost definitiv compromis datorită
colaborării menționate de prusaci cu inamicul Franței.
• 9-10 august 1792 – o nouă revoltă la Paris; este atacată reședința regelui; Ludovic al-XVI-lea s-a refugiat în mijlocul Adunării
Legislative care intimidată de mulțimea revoltată l-a suspendat pe rege; împreună cu întreaga familie a fost închis în
închisoarea Le Temple. Încă din acest moment monarhia consituțională era desființată și se pregătea instaurarea unui nou
regim politic.
 PROCLAMAREA REPUBLICII
• În luna care a urmat Adunarea Legislativă a adoptat mai multe decizii importante: ♦ măsuri punitive împotriva clerului;
• ♦ decretat votul universal;
• ♦ s-au desființat, fără răscumpărare toate drepturile feudale
20 septembrie 1792 la Valmy, aproape de Paris, trupele revoluționare au obținut prima victorie strălucită, alungându-i pe dușmanii Franței în afara granițelor
țării.
21 septembrie 1792 Adunarea Legislativă a proclamat prima republică franceză, desființând monarhia.
CONVENȚIA GIRONDINĂ (1792-1793)
Noua situație revoluționară a impus la conducerea Franței o nouă Adunare, alcătuită exclusiv din republicani. Cele două grupări din convenție erau: girondinii
(conduși de Roland, Brissot și Condorcet)
montagnarzii (lideri: M. Robespierre, J. Danton, J.P, Marat) care erau majoritar iacobinii
Din septembrie 1792- iunie 1793 Convenția a fost dominată de girondini. Principala misiune a acestei convenții a fost să hotărască soarta regelui și a familiei
sale. Deși girondinii moderați ar fi dorit să-l salveze pe rege, majoritatea deputaților convenției ți vor trimite pe eșafod, condamnându-l la moarte prin
ghilotinare.În ianuarie 1793 regele Ludovic al-XVI-lea a fost ghilotinat.
Asasinarea regelui a creat Franței probleme foarte grave pe termen lung. O nouă coaliție s-a constituit împotriva Franței: din aceasta făceau parte: Austria,
Prusia, Anglia și Rusia și războiul împotriva Franței avea ca principal scop revenirea țării la vechiul regim.
Convenția girondină a mobilizat 300.000 francezi pentru a putea continua războaiele cu monarhiile absolutiste.
Tensiunile care frământau Franța s-au agravat foarte mult în săptămânile care au urmat asasinării regelui: țăranii, instigați de regaliști s-au revoltat împotriva noii
puteri; situația economică s-a deteriorat foarte mult, au apărut specula, inflația, etc. În plan politic s-au ascuțit conflictele dintre girondini și montagnarzi.
La 2 iunie 1793 girondinii au fost îndepărtați din convenție și ghilotinați. Preiau puterea, susținuți de mulțimile pariziene, montagnarzii.