• Personalitatea reprezinta individualitatea psihologica si comportamentala a omului, totalitatea aspectelor fizice, mentale si sociale ale unei persoane. • Personalitatea include astfel si atitudinile, sentimentele si caracteristicle mentale ale unui individ. In considerarea omului si a insusirilor sale, trebuie sa se tina seama de corelatia dintre general, tipic si singular. Astfel, omul este ca toti ceilalti oameni. Insusirile si sistemul general uman de personalitate sunt proprii tuturor oamenilor, din toate locurile si timpurile , din toate societatile si culturile (de exemplu, calitatea de fiinta sociala). Cunoaşterea trăsăturilor de personalitate, reprezintă punctul de pornire în a evidenţia cea ce este specific, mai precis, unic persoanei respective. Astfel, pornind de la “constelaţia de trăsături” (Guilford P.) ce dau prestanţă unei personalităţi, şi ajungând până la teoria lui Allport G. care consideră că în fiecare individ se pot evidenţia una-două trăsături cardinale (dominante şi determinante în raport cu celelalte) 10-15 trăsături principale (caracteristice) şi o multitudine indeterminată de trăsături secundare, drumul cunoaşterii este destul de sinuos, perceput câteodată cu “o cursă contracronometru” Trăsăturile sunt dupa Allport G.(1937) întotdeauna biofizice în natura lor, concrete şi personale în organizarea lor, contemporane în efectul lor, capabile de autonomie funcţională, dar interdependente din punct de vedere structural. Acelaşi autor sistematizează trăsăturile în: a)-comune = care pot fi întâlnite la un grup sociocultural; • b)-personale = care diferă de la o persoană la alta, împărţite în: - cardinale = caracteristice insului determinându-i conduita; - centrale = care descriu în mod obişnuit persoana; - secundare = care exprimă aspecte mai puţin importante ale persoanei; În acest caz, este de menţionat faptul că, personalitatea nu include numai ceea ce este personal, caracteristic individului, ci şi ceea ce este important pentru el. Cattell R.B.(1964) apreciază trăsăturile în funcţie de intensitatea şi de gradul lor, astfel încât personalitatea devine un ansamblu comportamental, al cărui grad de coerenţă este în funcţie de interdependenţa trăsăturilor. Acelaşi autor consideră că personalitatea este aceea care permite să prevezi ceea ce va face un ins într-o situaţie dată. După Eysenck N.J.(1959), teoria trăsăturilor presupune o distribuţie normală a caracteristicilor măsurate, ceea ce face ca în stadiul clinic al personalităţii autorului distinge: a) –factori generali, comuni tuturor trăsăturilor; b) –factori de grup, comuni unor trăsături sau teste, dar absenţi altora; c) –factori specifici, proprii unui test sau unei trăsături; d) –factori de eroare, prezenţi doar în unele împrejurări, care corespund practic categoriilor logicii formale de : gen, specie, propriu şi accident. Tot după EysenckN.J.(1959)- personalitatea este înţeleasă ca ansamblul modurilor actuale sau potenţiale de comportament al organismului, determinate de ereditate şi mediu, reuşind a dezvolta de-a lungul interacţiunii funcţionale, sectorul: - cognitiv = inteligenţa - conativ = caracterul - afectiv = temperamentul - somatie = constituţia Niveluri ale personalitatii Personalitatea umana este o combinatie intre sturcturile organice si o sinteza a diverselor functii pe care acestea le indeplinesc. Personalitatea este structurata pe trei niveluri: organic, de baza, care corespunde proceselor vitale precum respiratia, circulatia, digestia, contractia musculara si reprodecerea; functional (comportamentul reflex si conditionarea, emotiile pozitive si negative) si psihologic ( rezultat al integrarii si sistematizarii numeroaselor impulsuri venite pe calea organelor de simt, reprezentat de functii superioare corticale ca memoria, imaginatia, creativitatea). Aceasta activitate corticala coordoneaza atat asepctele fizice, cat si psihicul uman si este determinantul major al personalitatii. Tipurile umane si trasaturile de personalitate Pornind de la corelatia dintre general, tipic si singular si dincolo de apartenenta la specia umana, personalitatea poate fi abordata din perspectiva tipurilor umane sau a trasaturilor de personalitate, astfel: un punct de vedere care sustine ca oamenii pot fi impartiti in grupuri specifice numite tipuri, si al doilea care spune ca exista un set relativ larg de caractersitici ale individualitatii numite trasaturi, fiecare persoana avand o combinatie specifica a acestora. Aceste punct de vedere corespund unor abordari diferite ale personalitatii: prima, conform careia fiecare om este asemenea altor persoane si a doua, conform careia fiecare fiinta este unica si, in consectinta, nu seamana cu nimeni altcineva. Ambele teorii pleaca de la ideea ca exista anumite caracteristici umane care determina comportamente in diferite contexte. De aceea, vom lua in consideratie ambele abordari ale personalitatii. Tipologia umana Inca din cele mai vechi timpuri, din antichitate, problema tipurilor umane a fost cercetata din punct de vedere al filosofiei, psihologiei, literaturii si religiei. Clasificarile urmaresc fie morfologia corpului, functiile de baza ale organismului, fie se structureaza dupa criterii psihologice. Se stabilesc relatii intre aspectul fizic, functia care predomina si personalitate. Hipocrate si Natura Umana Hipocrate a elaborat prima clasificare a tipurilor umane. In lucrarea sa Natura Umana, el considera ca organismul este compus din 4 umori: sange, limfa, bila galbena si bila neagra (sangele venos), in functie de predominanta carora oamenii pot fi impartiti in 4 tipuri constitutionale: 1. Sanguin, in care predomina sangele, vioi, bine granit. 2. Flegmatic, in care predomina limfa, reactii lente, indiferent. 3. Coleric, in care predomina bila galbena, excitabil si impulsiv . 4. Melancolic, in care predomina bila neagra, retras, neincrezator, lipsit de vigoare. Clasificarea lui Claude Sigaud • Aceasta clasificare are la baza predominanta uneia dintre functiile de baza ale organismului. • A. Tipul cerebral: sistemul osos este fragil, tesutul gras slab dezvoltat, frunte inalta, forma capului – piramida cu baza mare in sus: are tendinta la alopecie; figura sa este expresiva; desfasoara o activitate intelectuala intensa si are predispozitie la boli psihice. • B. Tipul respirator: forma capului este hexagonala, cu gat lung, nas acvilin. Toracele si musculatura bine dezvoltate, membrele lungi; este predispus la afectiuni respiratorii. • C. Tipul digestiv: forma capului – piramida cu baza mare in jos, deorece mandibula este bine dezvoltata, gatul si membrele sunt scurte, abdomenul proeminent; alimentatia sa este excesiva si are predispozitie la boli digestive, hepatice si de nutritie. • D. Tipul muscular: musculatura este foarte bine dezvoltata, este bine proportionat, fata are forma dreptunghiulara, are o activitate fizica sustinuta; este predispus la afectiuni ale articulatiilor si vaselor de sange. Personalitate si dentogenie Frush si Fisher, autori preocupati de dentogenie, au clasificat personalitatile in 3 categorii: a. vigurosii, cu incisivi centrali vizibili, cu o forma puternica primitiva b. delicatii, cu incisivi centrali fragili si mici c. Intermediarii, majoritatea oamenilor, cu dintii agreabili, de dimensiune medie si cu un aspect sanatos. Autorii considera ca incisivul central reprezinta partea concreta a personalitatii, in timp ce forma incisivului lateral denota partea ei abstracta. Cu cat pacientul este mai viguros, mai aspru, mai dur, cu atat incisivul lateral seamana mai mult cu incisivul central, cu cat pacientul este mai intelectualizat, sau mai efeminat, cu atat incisivul lateral are o forma mai blanda si atenueaza impresia creata de incisivul central. Forma caninului trebuie luata si ea in consideratie: ascutita la tineri, vigurosi, agresivi; patrata la pacientii robusti, rotunjit la femei si la persoanele blande. William Sheldon si combinarea metodei morfologica cu cea psihologica
William Sheldon a fost primul cercetator care a
combinat o metoda morfologica de clasificare a tipurilor cu una psihologica. Astfel, se poate vorbi de o psihologie constitutionala, care studiaza relatiile dintre sturctura corpului, pe de o parte, si activitatea psiho-sociala, pe de alta parte. Sheldon a pornit de la faptul ca organismul se dezvolta din cele trei foite (straturi) celulare ale embrionului: endodermul (din care se vor forma tesutul adipos si organele digestive) si ectoderm (din care vor aparea sistemul nervos si organele de simt). Cele trei straturi embrionare nu contribuie in mod egal la formarea corpului si in acest fel, se pot distinge 3 tipuri somatice: endomorf, mezomorf si ectomorf. Endomorful Endomorful la care s-a dezvoltat cel mai bine tesutul adispos si sitemul digestiv, este relaxat in tinuta si in miscari, iubeste confortul ii place sa se hraneasca, este amabil si orientat catre cei din jur, are nevoie de afectiune si aprobare, comunica usor sentimentele, este orientat catre copilarie si relatii familiale. Mezomorful Mezomorful, cu sistemul locomotor bine dezvoltat, are tinuta si miscarile ferme si decise, ii plac aventura si riscul, este dominator si cauta sa detina puterea, lipsit de sensibilitate si gingasie, infatisare matura, este orientat spre telurile si activitatile specifice varstei tinere. Ectomorful Ectomorful, cerebral si constient de sine, este retinut, discret, prezinta reactivitate emotionala si tensiune mentala excesice, insa disimuleaza emotiile; este imprevizbil in actiuni, manifesta sociofobie si agorafobie, hipersensibilitate la durere, oboseala cronica, este orientat catre trairile perioadelor tarzii ale vietii. Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice Carl Gustav Jung, in cartea sa “Tipuri psihologice”, stabileste 8 tipuri, rezultatul combinatiei dintre 4 tipuri functionale, care clasifica oamenii dupa functia psihologica pe care o folosesc de preferinta pentru a se orienta in lume (gandire, simtire, senzatie sau intuitie) si doua tipuri de atitudine, care diferentiaza oamenii dupa ponderea conferita lumii exterioare (lucruri, oameni) in raport cu viata launtrica (introvertit, extravertit). Tipurile atitudinale se manifesta inca din primii ani de viata. Introvertitul si extravertitul se deosebesc atat de mult incat, daca i se atrage atentia, chiar si un neinitiat in ale psihologiei isi poate da seama carui tip de atitudine subscrie un individ. Italnim adesea oameni inchisi, timizi, greu de cunoscut, care nu isi exprima trairile si te surpind cu reactiile si actiunile lor. Italnim de asemenea persoane deschise, sociabile, binevoitoare si accesibile; acestea, fie ca se inteleg, fie ca se cearta cu cei din jur, raman in relatii cu ei. Cu cat personalitatea unui om este mai marcanta, cu atat mai vizibila este atitudinea tipica. Exista o dispozitie individuala catre un anumit tip, astfel incat, in conditii exterioare identice, doi indivizi se vor dezvolta diferit. De exemplu, in aceeasi familie se transmite aceeasi zestre genetica si exista aceleasi valori si principii de educare a urmasilor. Cu toate acestea, unul dintre copii poate fi introvertit iar altul extravertit. Nici deosebirea dintre sexe sau categoriilor sociale nu este importanta atunci cand este vorba de aceste opozitii. • Faptul ca atitudinile se manifesta la copii inca din primii ani de viata demonstreaza ca nu lupta pentru existenta sau educatia impun o anumita atitudine, ci exista o dispozitie individuala in acest sens. Asa cum am mai spus, in conditii exterioare identice, un copil preia un anumit tip atitudinal, alt copil preia tipul opus. • Exista si situatii anormale, cand se intervine din exterior si copilul este silit sa adopte o anumita atitudine, insa aceasta “falsificare” a tipului determinata de conditii exterioare va duce la tulburari psihologice. Tipuri de atitudini generale: introvertit si extravertit • Jung a impartit energia psihica in doua tipuri de atitudini generale de baza introvertit si extravertit. "ceste tipuri sunt imbinate cu celelalte, explicate mai tarziu, pentru a crea tipurile de personalitate Jung. In plus, tipuri de atitudini generale introvertit si extravertit ale lui Jung aparca doua caracteristici total opuse in cadrul mai multor sisteme de personalitate moderne. Pe langa cele doua atitudini - introvertit si extravertit, Jung a mai dezvoltat si un cadru de patru tipuri functionale ale psihicului. Acestea sunt:
Reflexiv si afectiv, acestea ajutandu-ne sa decidem
si judeca au fost numite functii rationale, precum si senzorial si intuitv, despre care Jung a spus ca sunt necesare pentru a percepe si judeca, a aduna informatia si a decide, in scopul de a supravietui si a avea un comportament normal. Tipologia lui Jung Tulburarile de personalitate • Tudose Fl. şi Gorgos C.(1985) susţin că tulburările de personalitate au ca elemente definitorii: - controlul incomplet al sferelor afectiv-voliţionale şi instructive; - nerecunoaşterea defectului structural; - incapacitatea de integrare armonioasă în mediul social, bazate pe trăsăturile de personalitate care arată o persistenţă maladaptativă şi inflexibilitate. • După Tudose Fl.(2000) trăsăturile de personalitate sunt patternurile durabile ale comportamentului, atenţionând asupra faptului că: • a) –trăsăturile nu sunt patologice şi nici nu sunt diagnosticabile ca tulburări mintale; • b) –recunoaşterea acestor trăsături poate fi folositoare oricărui medic în înţelegerea reacţiei faţă de stres, boală sau oricare altă situaţie cu implicaţii medicale. În practică, medicul se întâlneşte cu elemente ce duc implicit spre tulburări de personalitate. Astfel, identificare la timp a unor caracteristici care pot orienta medicul spre o ipostază diagnostică privind tulburările de comportament este mai mult decât utilă, devenind absolut necesară. • După Tudose Fl.(2000) caracteristicile obişnuite ale pacienţilor cu tulburări de personalitate sunt: - modele de comportament cronice şi durabile, nu episodice; - blamarea constantă a altora; - uşor de înfuriat sau de făcut geloşi; - ego-sintonic; - funcţia socială şi ocupaţională tulburată; - dependenţă sau independenţă excesivă; - frecvent “dezamăgiţi” de către partener; - impulsivi sau compulsivi; - exarcerbare produsă de afecţiunile SNC, traumatism cranian şi stres; - standarde şi opinii inflexibile; - iritabilitate; - abilităţi empatice reduse; înşelarea persoanelor pentru a ajunge la un rezultat final; - egocentrism; - deseori, rezistenţă la tratament; - trecere de la subevaluare la supraevaluare; - relaţii interpersonale tulburi sau instabile; În contextualitatea celor menţionate anterior, este important a cunoaşte atât de către medic cât şi de psiholog, şi a “relaţiei cauzale” ce poate interveni între temperament şi boală, privită ca un preambul al depistării tulburărilor de personalitate ce pot apărea la un viitor pacient.
• Astfel, Torris G.(1954) surprinde, chiar dacă pare empirică
sistematizarea astăzi, caracterologia Heymass-Wiersma-La Senne (după Athanasiu A.(1983), astfel: -Nervoşii sunt anxioşi în faţa bolii:ei se alarmează şi se calmează tot atât de uşor. Nu urmăresc cu perseverenţă vindecarea, schimbă des tratamentele şi medicii, preferă câteodată pe “vindecători”. Tind a impune medicului o interpretare personală a bolii şi chiar un anume tratament. • Sentimentalii sunt înclinaţi către ipohondrie. Pot stabili un raport afectiv deosebit de strâns cu medicul dacă acesta nu-i înhibă, dar au faţă de el o atitudine critică sau de suspiciune şi pot fi uşor dezamăgiţi, nu sunt totuşi fideli. Boala este pentru sentimentali, un eveniment grav. Se autoobservă şi- şi expun detaliat suferinţele; reţin date utile în anamneză şi documente privind bolile din trecut. Sentimentalii au mai multă încredere în medic decât în medicină şi n-au încredere în propria lor soartă. -Colericii, anxioşi şi ei în faţa bolii, recurg la medic fără întârziere; exagerează şi sunt lipsiţi de curaj. Boala le apare nu numai ca un obstacol ci chiar un scandal. Fidelitatea faţă de medic pare accentuată, dar-în fond, este fragilă; colaborarea cu medicul este satisfăcătoare, însă atitudinea colericului este deseori uşor insolentă. -Pasionaţii nu alcătuiesc un grup omogen-unii sunt apropiaţi de tipul sentimental, alţii de constituţia paranoidă. Interesul pasionatului este îndreptat asupra operei la care lucrează, ajungând uneori la neglijarea propriei sănătăţi. Când s-a decis să facă apel la medic, dă dovadă de perseverenţă, de bunăvoinţă şi de spirit de colaborare. Încrederea sa faţă de medic este deplină, însă eventuala decepţie este resimţită profund; de multe ori renunţă la medicul respectiv chiar fără să-i dea nici o explicaţie. Este curajos în faţa actului medical. -Sangvinicii sunt cei mai puţini anxioşi în faţa bolii. Ei se supun tratamentului cu oarecare înţelegere, dar aşteaptă “ultimul moment” pentru a se consulta. Sunt indiferenţi faţă de boală şi relativi, sănătoşi. -Flegmaticii consultă doar pentru tulburări precise, având o atitudine ce poate fi corectă sau “indiferentă” în sensul de a lăsa medicul să suporte tot greul tratamentului. Dacă sunt fideli, constanţi şi ascultători , acest fapt este legat mai mult de un anumit simţ al datoriei, decât de participarea afectivă la propria dramă. -Amorfii sunt nerăbdători în faţa bolii, conştiincioşi în aplicarea prescripţiilor , fideli, ei sunt legaţi de obişnuinţă şi de ascultare mai curând decât de încredere şi de raţiune. Totodată ei sunt relativ inerţi iar comunicarea lor în dialogul medic-pacient este redusă. -Apaticii se prezintă de obicei cu o simptomatologie abundentă, expunerea ei fiind confuză. Atitudiea lor este un complex de indiferenţă şi de supunere. Persoana lor îi interesează destul de puţin, iar persoana medicului, deloc. Tendinţele lor conservatoare îi fac să ia medicamentele cu regularitate, până la obişnuinţă sau toxicomanie. Nu caută să influenţeze pe medic.
Personalitate: Introducere în știința personalității: ce este și cum să descoperim prin intermediul psihologiei științifice cum ne influențează ea viața