Sunteți pe pagina 1din 36

Personalitatea in medicina

Abordari ale personalitatii


• Personalitatea reprezinta individualitatea
psihologica si comportamentala a omului,
totalitatea aspectelor fizice, mentale si
sociale ale unei persoane.
• Personalitatea include astfel si atitudinile,
sentimentele si caracteristicle mentale ale
unui individ.
In considerarea omului si a insusirilor sale,
trebuie sa se tina seama de corelatia dintre
general, tipic si singular. Astfel, omul este ca
toti ceilalti oameni. Insusirile si sistemul
general uman de personalitate sunt proprii
tuturor oamenilor, din toate locurile si
timpurile , din toate societatile si culturile (de
exemplu, calitatea de fiinta sociala).
Cunoaşterea trăsăturilor de personalitate, reprezintă
punctul de pornire în a evidenţia cea ce este specific,
mai precis, unic persoanei respective. Astfel, pornind
de la “constelaţia de trăsături” (Guilford P.) ce dau
prestanţă unei personalităţi, şi ajungând până la
teoria lui Allport G. care consideră că în fiecare
individ se pot evidenţia una-două trăsături cardinale
(dominante şi determinante în raport cu celelalte)
10-15 trăsături principale (caracteristice) şi o
multitudine indeterminată de trăsături secundare,
drumul cunoaşterii este destul de sinuos, perceput
câteodată cu “o cursă contracronometru”
Trăsăturile sunt dupa Allport G.(1937)
întotdeauna biofizice în natura lor, concrete şi
personale în organizarea lor, contemporane în
efectul lor, capabile de autonomie funcţională,
dar interdependente din punct de vedere
structural. Acelaşi autor sistematizează
trăsăturile în:
a)-comune = care pot fi întâlnite la un grup
sociocultural;
• b)-personale = care diferă de la o persoană la
alta, împărţite în: - cardinale = caracteristice
insului determinându-i conduita; - centrale =
care descriu în mod obişnuit persoana; -
secundare = care exprimă aspecte mai puţin
importante ale persoanei; În acest caz, este de
menţionat faptul că, personalitatea nu include
numai ceea ce este personal, caracteristic
individului, ci şi ceea ce este important pentru
el.
Cattell R.B.(1964) apreciază trăsăturile în funcţie
de intensitatea şi de gradul lor, astfel încât
personalitatea devine un ansamblu
comportamental, al cărui grad de coerenţă
este în funcţie de interdependenţa
trăsăturilor. Acelaşi autor consideră că
personalitatea este aceea care permite să
prevezi ceea ce va face un ins într-o situaţie
dată.
După Eysenck N.J.(1959), teoria trăsăturilor presupune o
distribuţie normală a caracteristicilor măsurate, ceea ce face ca
în stadiul clinic al personalităţii autorului distinge: a) –factori
generali, comuni tuturor trăsăturilor; b) –factori de grup, comuni
unor trăsături sau teste, dar absenţi altora; c) –factori specifici,
proprii unui test sau unei trăsături; d) –factori de eroare,
prezenţi doar în unele împrejurări, care corespund practic
categoriilor logicii formale de : gen, specie, propriu şi accident.
Tot după EysenckN.J.(1959)- personalitatea este înţeleasă ca
ansamblul modurilor actuale sau potenţiale de comportament al
organismului, determinate de ereditate şi mediu, reuşind a
dezvolta de-a lungul interacţiunii funcţionale, sectorul: - cognitiv
= inteligenţa - conativ = caracterul - afectiv = temperamentul -
somatie = constituţia
Niveluri ale personalitatii
Personalitatea umana este o combinatie intre sturcturile organice
si o sinteza a diverselor functii pe care acestea le indeplinesc.
Personalitatea este structurata pe trei niveluri: organic, de baza,
care corespunde proceselor vitale precum respiratia, circulatia,
digestia, contractia musculara si reprodecerea; functional
(comportamentul reflex si conditionarea, emotiile pozitive si
negative) si psihologic ( rezultat al integrarii si sistematizarii
numeroaselor impulsuri venite pe calea organelor de simt,
reprezentat de functii superioare corticale ca memoria,
imaginatia, creativitatea). Aceasta activitate corticala
coordoneaza atat asepctele fizice, cat si psihicul uman si este
determinantul major al personalitatii.
Tipurile umane si trasaturile de personalitate
Pornind de la corelatia dintre general, tipic si singular si dincolo de
apartenenta la specia umana, personalitatea poate fi abordata din
perspectiva tipurilor umane sau a trasaturilor de personalitate, astfel: un
punct de vedere care sustine ca oamenii pot fi impartiti in grupuri
specifice numite tipuri, si al doilea care spune ca exista un set relativ larg
de caractersitici ale individualitatii numite trasaturi, fiecare persoana
avand o combinatie specifica a acestora.
Aceste punct de vedere corespund unor abordari diferite ale personalitatii:
prima, conform careia fiecare om este asemenea altor persoane si a
doua, conform careia fiecare fiinta este unica si, in consectinta, nu
seamana cu nimeni altcineva. Ambele teorii pleaca de la ideea ca exista
anumite caracteristici umane care determina comportamente in diferite
contexte. De aceea, vom lua in consideratie ambele abordari ale
personalitatii.
Tipologia umana
Inca din cele mai vechi timpuri, din antichitate,
problema tipurilor umane a fost cercetata din
punct de vedere al filosofiei, psihologiei,
literaturii si religiei. Clasificarile urmaresc fie
morfologia corpului, functiile de baza ale
organismului, fie se structureaza dupa criterii
psihologice. Se stabilesc relatii intre aspectul
fizic, functia care predomina si personalitate.
Hipocrate si Natura Umana
Hipocrate a elaborat prima clasificare a tipurilor umane. In
lucrarea sa Natura Umana, el considera ca organismul este
compus din 4 umori: sange, limfa, bila galbena si bila neagra
(sangele venos), in functie de predominanta carora oamenii
pot fi impartiti in 4 tipuri constitutionale:
1. Sanguin, in care predomina sangele, vioi, bine granit.
2. Flegmatic, in care predomina limfa, reactii lente, indiferent.
3. Coleric, in care predomina bila galbena, excitabil si impulsiv .
4. Melancolic, in care predomina bila neagra, retras,
neincrezator, lipsit de vigoare.
Clasificarea lui Claude Sigaud
• Aceasta clasificare are la baza predominanta uneia dintre functiile de baza ale
organismului.
• A. Tipul cerebral: sistemul osos este fragil, tesutul gras slab dezvoltat, frunte inalta,
forma capului – piramida cu baza mare in sus: are tendinta la alopecie; figura sa este
expresiva; desfasoara o activitate intelectuala intensa si are predispozitie la boli
psihice.
• B. Tipul respirator: forma capului este hexagonala, cu gat lung, nas acvilin. Toracele si
musculatura bine dezvoltate, membrele lungi; este predispus la afectiuni respiratorii.
• C. Tipul digestiv: forma capului – piramida cu baza mare in jos, deorece mandibula
este bine dezvoltata, gatul si membrele sunt scurte, abdomenul proeminent;
alimentatia sa este excesiva si are predispozitie la boli digestive, hepatice si de
nutritie.
• D. Tipul muscular: musculatura este foarte bine dezvoltata, este bine proportionat,
fata are forma dreptunghiulara, are o activitate fizica sustinuta; este predispus la
afectiuni ale articulatiilor si vaselor de sange.
Personalitate si dentogenie
Frush si Fisher, autori preocupati de dentogenie,
au clasificat personalitatile in 3 categorii:
a. vigurosii, cu incisivi centrali vizibili, cu o
forma puternica primitiva
b. delicatii, cu incisivi centrali fragili si mici
c. Intermediarii, majoritatea oamenilor, cu dintii
agreabili, de dimensiune medie si cu un
aspect sanatos.
Autorii considera ca incisivul central reprezinta
partea concreta a personalitatii, in timp ce forma
incisivului lateral denota partea ei abstracta. Cu cat
pacientul este mai viguros, mai aspru, mai dur, cu
atat incisivul lateral seamana mai mult cu incisivul
central, cu cat pacientul este mai intelectualizat,
sau mai efeminat, cu atat incisivul lateral are o
forma mai blanda si atenueaza impresia creata de
incisivul central. Forma caninului trebuie luata si
ea in consideratie: ascutita la tineri, vigurosi,
agresivi; patrata la pacientii robusti, rotunjit la
femei si la persoanele blande.
William Sheldon si combinarea metodei
morfologica cu cea psihologica

William Sheldon a fost primul cercetator care a


combinat o metoda morfologica de clasificare
a tipurilor cu una psihologica.
Astfel, se poate vorbi de o psihologie
constitutionala, care studiaza relatiile dintre
sturctura corpului, pe de o parte, si activitatea
psiho-sociala, pe de alta parte.
Sheldon a pornit de la faptul ca organismul se
dezvolta din cele trei foite (straturi) celulare
ale embrionului: endodermul (din care se vor
forma tesutul adipos si organele digestive) si
ectoderm (din care vor aparea sistemul nervos
si organele de simt). Cele trei straturi
embrionare nu contribuie in mod egal la
formarea corpului si in acest fel, se pot
distinge 3 tipuri somatice: endomorf,
mezomorf si ectomorf.
Endomorful
Endomorful la care s-a dezvoltat cel mai bine
tesutul adispos si sitemul digestiv, este relaxat
in tinuta si in miscari, iubeste confortul ii place
sa se hraneasca, este amabil si orientat catre
cei din jur, are nevoie de afectiune si aprobare,
comunica usor sentimentele, este orientat
catre copilarie si relatii familiale.
Mezomorful
Mezomorful, cu sistemul locomotor bine
dezvoltat, are tinuta si miscarile ferme si
decise, ii plac aventura si riscul, este
dominator si cauta sa detina puterea, lipsit de
sensibilitate si gingasie, infatisare matura, este
orientat spre telurile si activitatile specifice
varstei tinere.
Ectomorful
Ectomorful, cerebral si constient de sine, este
retinut, discret, prezinta reactivitate
emotionala si tensiune mentala excesice, insa
disimuleaza emotiile; este imprevizbil in
actiuni, manifesta sociofobie si agorafobie,
hipersensibilitate la durere, oboseala cronica,
este orientat catre trairile perioadelor tarzii
ale vietii.
Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice
Carl Gustav Jung, in cartea sa “Tipuri psihologice”,
stabileste 8 tipuri, rezultatul combinatiei dintre 4
tipuri functionale, care clasifica oamenii dupa
functia psihologica pe care o folosesc de preferinta
pentru a se orienta in lume (gandire, simtire,
senzatie sau intuitie) si doua tipuri de atitudine,
care diferentiaza oamenii dupa ponderea conferita
lumii exterioare (lucruri, oameni) in raport cu viata
launtrica (introvertit, extravertit).
Tipurile atitudinale se manifesta inca din primii ani de
viata. Introvertitul si extravertitul se deosebesc atat
de mult incat, daca i se atrage atentia, chiar si un
neinitiat in ale psihologiei isi poate da seama carui
tip de atitudine subscrie un individ. Italnim adesea
oameni inchisi, timizi, greu de cunoscut, care nu isi
exprima trairile si te surpind cu reactiile si actiunile
lor. Italnim de asemenea persoane deschise,
sociabile, binevoitoare si accesibile; acestea, fie ca
se inteleg, fie ca se cearta cu cei din jur, raman in
relatii cu ei. Cu cat personalitatea unui om este mai
marcanta, cu atat mai vizibila este atitudinea tipica.
Exista o dispozitie individuala catre un anumit
tip, astfel incat, in conditii exterioare
identice, doi indivizi se vor dezvolta diferit.
De exemplu, in aceeasi familie se transmite
aceeasi zestre genetica si exista aceleasi valori
si principii de educare a urmasilor. Cu toate
acestea, unul dintre copii poate fi introvertit
iar altul extravertit. Nici deosebirea dintre sexe
sau categoriilor sociale nu este importanta
atunci cand este vorba de aceste opozitii.
• Faptul ca atitudinile se manifesta la copii inca
din primii ani de viata demonstreaza ca nu lupta
pentru existenta sau educatia impun o anumita
atitudine, ci exista o dispozitie individuala in
acest sens. Asa cum am mai spus, in conditii
exterioare identice, un copil preia un anumit tip
atitudinal, alt copil preia tipul opus.
• Exista si situatii anormale, cand se intervine din
exterior si copilul este silit sa adopte o anumita
atitudine, insa aceasta “falsificare” a tipului
determinata de conditii exterioare va duce la
tulburari psihologice.
Tipuri de atitudini generale: introvertit si
extravertit
• Jung a impartit energia psihica in doua tipuri de
atitudini generale de baza introvertit si extravertit.
"ceste tipuri sunt imbinate cu celelalte, explicate
mai tarziu, pentru a crea tipurile de personalitate
Jung. In plus, tipuri de atitudini generale
introvertit si extravertit ale lui Jung aparca doua
caracteristici total opuse in cadrul mai multor
sisteme de personalitate moderne.
Pe langa cele doua atitudini - introvertit si extravertit, Jung a mai dezvoltat si un cadru de
patru tipuri functionale ale psihicului. Acestea sunt:

Reflexiv si afectiv, acestea ajutandu-ne sa decidem


si judeca au fost numite functii rationale, precum
si senzorial si intuitv, despre care Jung a spus ca
sunt necesare pentru a percepe si judeca, a
aduna informatia si a decide, in scopul de a
supravietui si a avea un comportament normal.
Tipologia lui Jung
Tulburarile de personalitate
• Tudose Fl. şi Gorgos C.(1985) susţin că tulburările
de personalitate au ca elemente definitorii:
- controlul incomplet al sferelor afectiv-voliţionale
şi instructive;
- nerecunoaşterea defectului structural;
- incapacitatea de integrare armonioasă în mediul
social, bazate pe trăsăturile de personalitate care
arată o persistenţă maladaptativă şi inflexibilitate.
• După Tudose Fl.(2000) trăsăturile de
personalitate sunt patternurile durabile ale
comportamentului, atenţionând asupra
faptului că:
• a) –trăsăturile nu sunt patologice şi nici nu
sunt diagnosticabile ca tulburări mintale;
• b) –recunoaşterea acestor trăsături poate fi
folositoare oricărui medic în înţelegerea
reacţiei faţă de stres, boală sau oricare altă
situaţie cu implicaţii medicale.
În practică, medicul se întâlneşte cu elemente
ce duc implicit spre tulburări de
personalitate. Astfel, identificare la timp a
unor caracteristici care pot orienta medicul
spre o ipostază diagnostică privind tulburările
de comportament este mai mult decât utilă,
devenind absolut necesară.
• După Tudose Fl.(2000) caracteristicile obişnuite ale pacienţilor cu
tulburări de personalitate sunt:
- modele de comportament cronice şi durabile, nu episodice;
- blamarea constantă a altora;
- uşor de înfuriat sau de făcut geloşi;
- ego-sintonic;
- funcţia socială şi ocupaţională tulburată;
- dependenţă sau independenţă excesivă;
- frecvent “dezamăgiţi” de către partener;
- impulsivi sau compulsivi;
- exarcerbare produsă de afecţiunile SNC, traumatism cranian şi stres;
- standarde şi opinii inflexibile; - iritabilitate; - abilităţi empatice
reduse; înşelarea persoanelor pentru a ajunge la un rezultat final; -
egocentrism; - deseori, rezistenţă la tratament; - trecere de la
subevaluare la supraevaluare; - relaţii interpersonale tulburi sau
instabile;
În contextualitatea celor menţionate anterior, este important a
cunoaşte atât de către medic cât şi de psiholog, şi a “relaţiei
cauzale” ce poate interveni între temperament şi boală, privită ca
un preambul al depistării tulburărilor de personalitate ce pot
apărea la un viitor pacient.

• Astfel, Torris G.(1954) surprinde, chiar dacă pare empirică


sistematizarea astăzi, caracterologia Heymass-Wiersma-La Senne
(după Athanasiu A.(1983), astfel:
-Nervoşii sunt anxioşi în faţa bolii:ei se alarmează şi se calmează tot
atât de uşor. Nu urmăresc cu perseverenţă vindecarea, schimbă des
tratamentele şi medicii, preferă câteodată pe “vindecători”. Tind a
impune medicului o interpretare personală a bolii şi chiar un
anume tratament.
• Sentimentalii sunt înclinaţi către ipohondrie. Pot
stabili un raport afectiv deosebit de strâns cu
medicul dacă acesta nu-i înhibă, dar au faţă de el o
atitudine critică sau de suspiciune şi pot fi uşor
dezamăgiţi, nu sunt totuşi fideli. Boala este pentru
sentimentali, un eveniment grav. Se autoobservă şi-
şi expun detaliat suferinţele; reţin date utile în
anamneză şi documente privind bolile din trecut.
Sentimentalii au mai multă încredere în medic decât
în medicină şi n-au încredere în propria lor soartă.
-Colericii, anxioşi şi ei în faţa bolii, recurg la medic fără întârziere;
exagerează şi sunt lipsiţi de curaj. Boala le apare nu numai ca
un obstacol ci chiar un scandal. Fidelitatea faţă de medic pare
accentuată, dar-în fond, este fragilă; colaborarea cu medicul
este satisfăcătoare, însă atitudinea colericului este deseori
uşor insolentă.
-Pasionaţii nu alcătuiesc un grup omogen-unii sunt apropiaţi de
tipul sentimental, alţii de constituţia paranoidă. Interesul
pasionatului este îndreptat asupra operei la care lucrează,
ajungând uneori la neglijarea propriei sănătăţi. Când s-a decis
să facă apel la medic, dă dovadă de perseverenţă, de
bunăvoinţă şi de spirit de colaborare. Încrederea sa faţă de
medic este deplină, însă eventuala decepţie este resimţită
profund; de multe ori renunţă la medicul respectiv chiar fără
să-i dea nici o explicaţie. Este curajos în faţa actului medical.
-Sangvinicii sunt cei mai puţini anxioşi în faţa bolii. Ei se
supun tratamentului cu oarecare înţelegere, dar
aşteaptă “ultimul moment” pentru a se consulta. Sunt
indiferenţi faţă de boală şi relativi, sănătoşi.
-Flegmaticii consultă doar pentru tulburări precise, având
o atitudine ce poate fi corectă sau “indiferentă” în sensul
de a lăsa medicul să suporte tot greul tratamentului.
Dacă sunt fideli, constanţi şi ascultători , acest fapt este
legat mai mult de un anumit simţ al datoriei, decât de
participarea afectivă la propria dramă.
-Amorfii sunt nerăbdători în faţa bolii, conştiincioşi în aplicarea
prescripţiilor , fideli, ei sunt legaţi de obişnuinţă şi de ascultare
mai curând decât de încredere şi de raţiune. Totodată ei sunt
relativ inerţi iar comunicarea lor în dialogul medic-pacient este
redusă.
-Apaticii se prezintă de obicei cu o simptomatologie abundentă,
expunerea ei fiind confuză. Atitudiea lor este un complex de
indiferenţă şi de supunere. Persoana lor îi interesează destul de
puţin, iar persoana medicului, deloc. Tendinţele lor
conservatoare îi fac să ia medicamentele cu regularitate, până
la obişnuinţă sau toxicomanie. Nu caută să influenţeze pe
medic.

S-ar putea să vă placă și