Sunteți pe pagina 1din 8

Cultura muzicală

austro-germană
Premise componistice

• Configurarea romantismului în muzica germană este asigurată de o


multitudine de artiști, astăzi poate uitați, care au cultivat elementele tematice
și de limbaj, genurile și ideile care coexistă în ultimele două decenii ale
clasicismului, asigurând în același timp tranziția către epoca nouă
• Johann Rudolf Zumsteeg (1760-1802), compozitor și dirijor, prieten al lui
Schiller, predecesor muzical al lui Schubert; autor de cântece, cantate
spirituale, balade pe texte de Goethe, lieduri;
• Johan Nepomuk Hummel (1778-1837), pianist de anvergură și compozitor
austriac; prieten cu Beethoven, concermaistru al prințului Esterhazy;
pedagog al pianului – elevi Czerny, Hiller, Mendelssohn, Thalberg.
Semnatarul Metodei pentru pian (1828) de o importanță considerabilă
pentru bazele de tehnică pianistică modernă;
• Ernst Theodor Amadeus Hoffman (1776-1822), scriitor și compozitor german;
atras de muzică renunță la activitatea de magistrat pentru dirijat; celebru pentru
Povestirile fantastice, compozitor abil în genuri diverse (operă, muzică sacră, de
cameră și simfonică). Apărător al lui Beethoven, face critică muzicală – note critice
la creația lui Gluck, Paer, Spohr, Spontini; consideră muzica un limbaj superior
cuvintelor – o “emanație a naturii”. Creația sa literară influențează compozitorii
romantici: Schumann transpune pentru pian personajul Kreisler în Kreisleriana;
Offenbach îi utilizează realismul fantastic în opera Povestirile lui Hoffmann

• Ludwig Spohr (1784-1859), compozitor, dirijor, violonist- interesat de teatrul liric


(opera Faust); pe principiul romantismului timpuriu al lui Mendelssohn – compune
simfonii, concerte, lieduri, muzică de cameră, etc. Abordează ideea de
programatism și o formă incipientă a leitmotivului;

• Carl Friedrich Zelter (1758-1832) – domeniul interpretării și al didacticii;


prietenul, confidentul și sfătuitorul lui Goethe; I se datorează relansarea oratoriilor
lui Handel, motetelor și pasiunilor lui Bach, Recviemului de Mozart; Profesorul lui
Mendelssohn, Meyerbeer, Otto Nicolai la Akademie der Künste. Contribuție aparte
la istoria afirmării genului de lied (peste 210)

• Heinrich Marschner (1795-1861) – cunoaște succesul cu opera Der Vampyr


(1828)

• Josef Lanner, Johann Straus-tatăl, Johann Strauss-fiul – chintesența muzicii


vieneze de divertisment a epocii (valsuri, polci, marșuri), “regi ai valsului vienez”.
Carl Maria von Weber
(1786 – 1826)
- compozitor, dirijor, pianist și critic muzical

- se formează ca muzician în mediul familiei sale; primele noțiuni


muzicale le primește de la Michael Haydn și apoi de la abatele Vogler;
- pasionat de Mozart, îl admiră pe Haydn; impact profund la întâlnirea
cu Beethoven; influențat de întâlnirea cu repertoriul de opéras
comique – Cherubini, Méhul, Dalayrac, etc.
- se afirmă întâi ca pianist, în paralel cu încercări în compoziție

- 1804-1806 este dirijor al teatrului din Breslau – descoperă lumea


operei și interesul pentru dirijat
- continuă ca director muzical, secretar particular, concertist și critic
muzical (studii de estetică, biografii, proză, ficțiune, articole – sursă
de venit, promovare, ridicarea nivelului de cultură al receptorului);
- Până în 1816 va fi kapelmeister al teatrului liric din Praga, apoi
director al operei din Dresda (până în 1826)
- promotor al vieții muzicale contemporane lui; semnatarul romanului
autobiografic Viață de artist
- un muzician rafinat care se desprinde treptat de tradiția clasică, intuind
necesitatea împrospătării sferei expresive
- celebru pentru uverturile de operă, colaborează la dezvoltarea genului
concertant și al poemului simfonic;
• Muzica de cameră (Grand quatuor, Variațiunile pentru pian și vioară,
Divertimento assai facile pentru chitară și pian, trio cu flaut, etc.),
sonatele, variațiunile, piesele instrumentale – poartă încă structura și
elementica specifice epocii anterioare, situându-se ca stil așa cum
spunea Schumann “câțiva ani prea târziu”; sunt rezultanta propriilor
necesități repertoriale pianistice
• Prin creația de lied (aproximativ 85 de lieduri și Gesänge) conduce un
drum paralel cu Schubert, investigând resursele lirice ale poeziei
romantice timpurii; se dovedește partenerul cântecului simplu, cu iz
folcloric, gust deschis de abatele Vogler în formarea sa;
Muzica simfonică și concertantă

2 concerte pentru pian, 2 concerte pentru clarinet, celebrul Concert-


Stück pentru pian și orchestră (cu posibil program, inspirat de modelul
lui Ludwig Spohr)

Astăzi uitate, simfoniile sale (2 simfonii în Do) dovedesc deja interesul


pentru investigarea dramaturgiei programatice

Locul de seamă în creația destinată orchestrei este cel al uverturilor


ample:

Uvertura la Peter Schmoll “Grande Ouverture für Orchester”, 1818),


dezvăluie procesul de infiltrare în genul simfoniei a unor elemente
caracteristice muzicii cu acțiune;

Invitația la vals (mai târziu devenită celebră datorită orchestrației lui


Berlioz), dovedește filiația cu literatura hoffmanniană

Cantate, muzică de teatru și muzică liturgică


Creația de operă
• din punct de vedere al istoriei muzicii romantice germane, domeniul
principal de manifestare al lui Weber rămâne cel liric – al operei. Dintre
creațiile de tinerețe amintim: Peter Schmoll și vecinii săi (1803),
Rübezahl, Silvana (1810), Abu Hassan (1811), Preciosa (1821)
• autoritatea în genul operei îi va fi asigurată cu Freischütz (1821) după Fr.
Kind; succesul cu această operă (pe lângă celebritatea internațională drept
“co-inițiatorul” operei romantice fantastice) îi va influența pe creatorii
timpului: Marschner, Mendelssohn, Wagner, Meyerbeer, Berlioz, Liszt
• Opera Freischütz se dovedește un teren propice pentru experiențe
îndrăznețe – genul fantasticului, cultivarea basmului popular, misterul
ambianței naturii, animarea spre supranatural a elementelor decorative;
fantasticul pare să se petreacă în mijlocul realității concrete; iubirea are rol
de activator al narațiunii
• ca valoare muzicală – nu neapărat și dramaturgică – i se alătură Euryante
(1823) și Oberon (1826)