Sunteți pe pagina 1din 10

Tradiții de Paște

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT ÎN OSPITALITATE ȘI ECO-AGRO TURISM


PROFESOR COORDONATOR: CONF. DR. ING.  COMĂNESCU IOANA SONIA
STUDENT: AVÂRVĂREI FLORENTINA-SILVIA
AN DE STUDIU: I
GRUPA: 8MF411
Tradiția

 Tradiția (lat. traditionem, acc. traditio = a inmâna, a da mai departe) înseamnă


transmiterea continuă a unui conținut cultural de-a lungul istoriei de la un eveniment
generator sau un trecut imemorabil. Tradiția este o memorie și o idee, într-un cuvânt, o
conștiință colectivă;, alături de datoria de a transmite mai departe și a îmbogăți. Cu
articolul nedefinit, o tradiție poate însemna, totodată ,o mișcare religioasă sau, mai
degrabă, o anumită practică simbolică, cum ar fi, spre exemplu, tradițiile populare.
Obiceiuri de Paște în regiunile României

 Paștele in Țara Moților


În Țara Moților, în noaptea de Paște, se ia toaca de la biserică si se duce la cimitir, unde este
păzită de tineri. Dacă nu au păzit-o bine sau dacă a fost furată, a doua zi sunt pedepsiți să dea
o masă întinsă atât pentru „hoți”, cât și pentru „păgubași”. Dacă cei care încearcă să fure
toaca nu reușesc, ei sunt cei care se vor ocupa de ospăț.
 Paștele în zona Transilvaniei
 Obiceiul preluat de la maghiari spune ca, in a doua zi de Paste, baietii, imbracati in haine
traditionale, merg la familiile unde exista fete si le stropesc cu parfum „ca sa nu se
vestejeasca”. Acest „stropit” este pastrat si in zilele noastre si reprezinta un motiv de
reintalnire cu prietenii. Se spune ca fetele stropite vor avea noroc tot anul. In Evul Mediu,
atunci cand a fost introdus acest obicei, fetele se udau cu apa din fantana. 
Pastele in Tara Barsei

 In Tara Barsei, in jurul Brasovului, se organizeaza o petrecere mare, la care participa


intreaga comunitate. Tinerii se impart in grupuri asemanatoare cetelor de colindatori si
strang oua de la tinere, dupa care merg la Pietrele lui Solomon, unde se intrec, dupa care
iau masa la iarba verde. Cea mai cunoscuta competitie implica aruncarea buzduganului.
De Paște, există mai multe credințe și superstiții, printre
care:

• La Inviere, trebuie sa te imbraci cu o haina noua;


• In ziua de Paste, nu trebuie sa dormi, deoarece restul anului vei fi somnoros si vei avea ghinion;
• Lumanarea de la Inviere se pastreaza in casa, pentru a fi aprinsa in caz de calamitate naturala, boala sau
suparari;
• In zorii zilei de Paste, trebuie sa te speli pe fata cu apa neinceputa, pusa intr-o cana noua, in care ai pus
un ou rosu, un banut de argint si un fir de iarba, simboluri ale sanatatii, prosperitatii si norocului;
• La masa de Paste, se mananca prima oara un ou. Se crede ca acesta aduce sanatate pe tot parcursul
anului;
• La pranz, se consuma peste si pasare, pentru a fi sprinten ca pestele si usor ca puiul;
• In dimineata de Paste, priveste prima oara intr-un vas cu apa neinceputa. Se spune ca vei avea vederea
buna tot anul;
• Oul rosu nu se consuma cu sare, deoarece se spune ca vei transpira tot anul;
• Bucatile de pasca si anafura de la Inviere se pastreaza tot anul, deoarece sunt considerate leac;
• Daca pastrezi un ou rosu 40 de zile dupa Paste si nu se strica, vei avea noroc tot anul;
• In ziua de Paste, se tine o bucata de fier sub prag, ca protectie pentru casa;
• Copiii nascuti in ziua de Paste sunt binecuvantati si au noroc toata viata;
• Daca prima persoana care iti trece pragul este un barbat, vei avea noroc tot anul;
• Se spune ca cei care mor in prima zi de Paste sunt scutiti de judecata divina, iar sufletele lor ajung direct in rai;
• Se spune ca, in noapte de Inviere, se deschid cerurile, iar cei disparuti se intorc pentru cateva clipe la rudele lor.
De aceea, cat familia este la biserica, se lasa acasa, la vedere, un ou rosu si un covrig, pentru ca spiritele sa isi
potoleasca foamea;
• Pentru a avea familia unita tot anul, este bine ca primul ou ciocnit sa fie consumat de toti.
Tradiții

• În vinerea mare se ține post negru, nu se mănâncă, nu se bea și nu se lucrează nimic.


Pe lângă bucatele coapte la cuptor (pască, cozonaci), majoritatea țăranilor pregăteau pentru
masa de Paște friptura si drobul de miel. I se zicea și Mielul Pastilor.
 Pasca se duce de sâmbătă în biserică, pentru a fi sfințită in dimineata Sărbătorii Pascale.
Pasca se coace în joia mare sau sâmbăta, dinainte de Paște. În Transilvania pasca se cocea
miercurea și se sfințea la biserică în Joia Mare.
 Tradiția ouălor de Paște provine dintr-un obicei premergător creștinismului. A fost prezent
atât la popoarele europene cât și la cele asiatice. ”Oul se zice că reprezintă Creatorul
lumii…Oul era emblema universului, opera divinității supreme.”
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Tradi%C8%9Bie
 https://ziarulunirea.ro/obiceiuri-traditii-si-superstitii-romanesti-de-paste-credinte-si-supers
titii-de-paste-257440/
 https://www.travelguideromania.com/ro/traditii-de-paste/
VĂ MULȚUMESC!

S-ar putea să vă placă și