Studiu de caz V

•CRITICISMUL
Create de:
JUNIMIST -> Ciotea Alexandru - Adrian
-> Vitalia Eduard - Gabriel
-> Seceleanu Vlad - Stefan
-> Florea Mario - Petrisor
 • Societatea Junimea se naște la
Junimea, punct Iași, cândva între anii 1863-
1864, ca inițiativa culturală a
de cotitură în cinci tineri cu studii superioare
în Occident :Petre P. Carp,
evoluția Vasile Pogor, Theodor Rosetti,
Iacob Negruzzi și, nu în ultimul
societății rând, Titu Maiorescu. Probabil
că, la acel moment, niciunul
românești dintre cei cinci nu intuia
amploarea pe care urma să o ia
această inițiativă, și cu atât
mai puțin influența definitorie
pe care a avut-o asupra
dezvoltării culturii române.
 • O prima manifestare a societății a fost
Cenaclul literar, al cărui președinte
onorific a fost ales Vasile Alecsandri. În
cadrul întâlnirilor, invitații discutau pe
marginea unor lucrări, fie ele artistice
sau științifice, încercând să stabilească
valoarea lor estetică și științifică.
Ulterior, din 1867, tipografia Junimii
începe să publice revista Convorbiri
Literare, ce va servi drept mijloc de
promovare a ideilor junimiste, dar și a
operelor scriitorilor români.

• Evoluția Junimii a cunoscut trei etape:prima, între anii

1868 și 1874, stă sub semnul elaborării principiilor;a doua
– între anii 1874 și 1885, apogeul – în care se
consolidează ,,direcția nouă’’, și a treia etapă, până în 1944,
în care se dezvoltă principiile estetice.
• Casa Pogor din Iași, sediul central
Junimea; în zilele noastre, Muzeul
Literaturii Române
 • Înainte de toate, junimiștii se opun bazelor
pe care societatea românească începuse să-și
clădească cultura. Această bază, cred ei, este
fragilă și nu poate reprezenta o adevărată
Concepții și structură fondatoare a culturii naționale.
Generația pașoptistă, al cărui rol important

principii în procesul de modernizare a culturii este

recunoscut de junimiști, este totuși criticată
pentru graba cu care încercase să facă totul.
generale Principiile pe care pașoptiștii le luaseră cu
împrumut din arsenalul ideologic al
Occidentului trebuiau prefăcute în instituții
durabile, în cadrul unui proces de mai lungă
durată, dar mai fecund.
Etapa I

• Prima etapă a avut loc intre anii 1868-

1874 când s-au elaborat principiile
estetice și sociale, etapa fiind
importantă pentru caracterul polemic in
domeniul limbii, al literaturii și al
culturii. Interesul pentru literatură se
manifestă încă din 1865 când se
avansează ideea alcătuirii unei antologii
de poezie românească pentru şcolari.
Aceasta i-a determinat să citească în
şedințele societății, autorii mai vechi pe
ale călor texte şi-au exersat spiritul
critic şi gustul literar.
Etapa II
• A doua etapă durează din 1874 până în anul 1885 cu
desfăşurarea şedinţelor Junimii la Bucureşti, dar a activității
revistei la lași. Este o etapă de consolidare in sensul că în
această perioadă se afirma reprezentanţii ,,Direcţiei noi"
în poezia şi proza română precum: Mihai Eminescu, Ion
Creangă, loan Slavici şi Ion Luca Caragiale. Acum sunt
elaborate studiile esențiale prin care Titu Maiorescu se
impune ca un autentic întemeietor al criticii noastre literare
moderne, fără însă a neglija preocupările din domeniul
limbii literare: în 1860 se făcuse trecerea de la alfabetul
chirilic la cel latin. Maiorecu susține utilitatea
îmbogățirii vocabularului limbii române prin
neologismele de origine romanică într-un studiu din 1881
intitulat ,,Neologismele’’.
Etapa III
• A treia etapă (1885-1944) este
numită etapa bucureşteană
deoarece este mutată la
Bucureşti revista ,,Convorbiri
Literare’’ şi întreaga societate
Junimea. Această etapă are un
caracter preponderent
universitar prin cercetările
științifice, istorice si filozofice.
Iacob Negruzzi
• Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași – d.
la 6 ianuarie 1932, București) a fost scriitor,
dramaturg, critic literar, jurist, profesor,
politician, președinte al Academiei Române.
• Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător
de revistă, un organizator plin de talent, el
atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror
talent era descoperit cu o intuiție sigură.
• Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor
la Facultatea de drept din Iași, membru
fondator al societății Junimea și a condus timp
de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.
Petre Petrache Carp
• Politicianul şi criticul literar Petre P. Carp s-a născut la 29
iunie 1837 la Iaşi, într-o familie boierească din Moldova,
conform volumului ,,Dicţionarul general al literaturii
române’’.
• Adept al ideilor „junimiste”, s-a remarcat ca unul dintre
fruntașii conservator din acea perioadă. A fost ales în
numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul
Rmaniei. A îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul
guvernelor care au succedat la conducerea țării după
abdicarea domnitorului Cuza
• A urmat din 1850 gimnaziul la Berlin, iar din 1858, cursurile
Facultăţii de Drept şi de Ştiinţe Politice din Bonn. Reîntors în
ţară, în 1862, duce o susţinută activitate cultural-literară şi se
implică în viaţa politică.
Vasile Pogor
• Vasile Pogor (n. 20 august 1833, Iași — d. la 20
martie 1906, Bucium, județul Iași) a fost om
politic, publicist și poet român, care a
îndeplinit în mai multe rânduri funcția de
primar al municipiului Iași.
• Vasile Pogor a fost unul dintre fondatorii
societății Junimea și ai revistei Convorbiri
literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în
proză și traduceri. A tradus din Horațiu,
Goethe, Hugo, Gauthier, Baudelaire ș.a.
• Puținele sale poezii originale (Pastelul unei
marchize, Melancolie, Magnitudo Parri, Sfinx
egiptean ș.a) au totuși un aer de prospețime și
o pronunțată nuanță de umor.
Theodor Rosetti
• A fost un publicist și om politic
român, prim-ministru al României în
perioada 1888-1889 și membru de onoare
al Academiei Române. Theodor Rosetti a
fost Ministru de Finanțe în 1912 și
Președinte al Senatului Român în 1913, în
guvernul Titu Maiorescu.

• Descendent al unei vechi familii boierești,

Theodor Rosetti a făcut studii juridice la
Viena și Paris, numărându-se printre
întemeietorii societății Junimea.
 Titu Maiorescu

• Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, 15 februarie 1840.

• A fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estet,
filosof, pedagog, politician și scriitor român.
• Membru fondator al Academiei Române, dar și autorul
celebrei teorii sociologice a ,,formelor fără fond’’, baza
junimismului politic și ,,piatră de fundament’’ pe baza
căruia s-au construit operele celebre ale lui Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan
Slavici.
• A murit la vârsta de 77 de ani, pe 18 iunie 1917.
Teoria formelor fără fond – o plagă a societății românești
de ieri și de azi

• Cel mai important autor care a analizat situația creată în România secolului al XIX-
lea și al XX-lea, din punct de vedere al influenței străine, a fost Titu Maiorescu.
Acesta a elaborat teoria formelor fără fond, care s-a dorit a fi o explicație a stării
nefaste a societății românești din acea perioadă. Criticul milita pentru
introducerea reformelor europene pe un fond care să-și găsească un corespondent
în viața reală. Problema consta în faptul că tinerii care reveneau în țară după lungi
și entuziasmante plimbări prin țările europene, îndeosebi prin Franța, dat fiind și
legătura strânsă dintre aceasta și România, deprindeau anumite obiceiuri deloc
benefice implementării valorilor europene reale în societatea românească. Acest
fapt îi determina pe oamenii de rând să aibă o atitudine ostilă față de noii-veniți,
numindu-i zeflemitor ”filfizoni”, ”bonjuri”, ”famazoni” sau ”dueliști”. Acești
indivizi, deveniți peste noapte ”europeni”, îți prezentau constituția statului dacă
aveai îndoieli în ceea ce privește libertatea reală, făcând dovadă de superficialitate
și lipsă de judecată obiectivă, or această bucată de hârtie nu era altceva decât o
constituție europeană, mai exact belgiană, suprapusă peste realitățile românești,
specifice statului român.
• Revenind la Maiorescu, trebuie menționat și faptul că acesta
enunță pentru prima dată teoria imitației prin care argumenta
că pe fondul unei educații slabe, dar și a unei pregătiri
intelectuale inadecvate cerințelor vremii, ideile revoluției
pașoptiste care deveniseră între timp foarte prestigioase, ba
chiar ”la modă” au reușit să se impună în fața poporului roman.

• Textul lui Titu Maiorescu, aparut pentru prima data în

Convorbiri Literare, în anul 1868, poate fi considerat, după
parerea noastră, o bună ilustrare a teoriei sale a formelor fară
fond. Tema centrală a acestui articol este drumul greșit pe care
merge cultura românească a epocii sale, situație în care pare să
se complacă întreaga societate.
 În contra direcției de astăzi în cultura
română

• Acesta critică cu dispreț mediocritatea oamenilor și evidențiază

problema cu care se confruntă România de atunci, interpretând
o imagine de ansamblu asupra problemelor din societatea epocii
respective. Acesta face referire la nivelul rușinos de pregătire al
tinerilor și subliniază problema la care trage un semnal de
alarmă în ceea ce privește orgoliul românilor de a se alinia
culturii occidentale, numită de autor ,,lustrul societăților
străine’’, autorul exprimând faptul că românii, în ciuda nivelului
lor, erau umiți de fenomenele mărețe ale culturii moderne, fiind
pătrunși numai de efecte, dar nu și cauze, având ochii pecetluiți
1
numai de formele de deasupra ale civilizației.
 • ''O cultură are nevoie de 0 bază solidă, nu de argumente mincinoase, iar
incapacitatea de a crea un fond înaintea unei forme este un viciu al societății,''
fapt foarte bine evidențiat de Titu Maiorescu, iar pentru
a contura mai bine această idee, autorul trece în revistă câteva exemple: s-au
fondat jurnale fără să aibă un public dornic să le citească, s-au
construit școli fără să existe profesori care să predea în ele, s-a
înființat Societatea Academică Româna în ciuda lipsei preocupărilor științifice, s-
au deschis conservatorul și școala de bele-arte deși lipsesc cu
desavârșire artiștii de valoare, lucru
valabil și în cazul inaugurării teatrului național și a
ateneului. Prezența acestor instituții ar putea indica un grad ridicat
de cultură și civilizație a țării. Dar cum aceste instituții sunt fade, sunt lipsite
de substanță, nu pot fi luate în considerare; cultură, evoluția științei, a politicii,
nu pot fi măsurate prin cantitatea de lucrări scrise,
2
prin numărul discursurilor susținute, și nici
prin mulțimea de instituții și asociații deschise, ci prin calitatea lor.
 • În ultimă fază, Titu Maiorescu amintește singură clasă
reală care ne aparține nouă și anume țăranul, cel care nu doar că
reprezintă rădăcinile noastre, dar și o adevărată valoare,  ,,căci
realitatea acestuia este suferința sub care suspină de
fantasmagoriile claselor superioare. Căci din sudoarea lui
zilnică se scot mijloacele materiale pentru susținerea edificiului
fictiv, ce-l numim cultură română și cu obolul cel din urmă îl
silim să ne plătească  artiștii, premiile literare și științifice.  Și din
recunoștință nu-i producem nicio singură lucrare care să-i
înalțe inima și să îl facă să uite pentru un moment mizeria de
3 toate zilele.''
 Teoria formelor fără fond din perspectiva mai multor
scriitori

• Pe linia acestui demers se încadrează și explicația lui Maiorescu, de altfel regăsită și în cartea
istoricului Dan Ion Predoiu – Eminescu – istoric prețuit de Nicolae Iorga. 1000 de ani de
interzicere a denumirilor de dac și Dacia, că vanitatea și dorința reprezentanților școlii ardelenești
de a fi asociați cu cei din urmă latini ai orientului au favorizat atitudinea ”ospitalieră” a unora în
ceea ce privește valorile europene cu sau fără fond. Marele scriitor și dramaturg I. L. Caragiale a
surprins perfect caracterul superficial și primitiv de a judeca al ”românilor europenizați” mult prea
ușor. În acest context, C. Rădulescu-Motru a formulat teoria politicianismului care se referea la cei
care promovează interesele conducătorilor, în același timp intermediind relația dintre cetățenii de
rând (clientela civilă) și stat, instituind o nouă formă de parazitism. Tot la Motru regăsim un
concept reprezentativ în contextul teoriei formelor fără fond – pseudocultura. Prin aceasta se arată
cât de ușor se poate suprapune, fenomen diferit de cel de asimilare, peste o cultură valoroasă, însă
aflată într-o criză accentuată, o alta mai puternică sau pur și simplu mai ”în vogă” la acel moment.
Cauzele acesteia trimit la teoria păturii superpuse, enunțată de Mihai Eminescu și care explică
neajunsurile din societate prin acțiunile clasei politice alcătuite din indivizi incompetenți și
parazitari.
 • Mihai Eminescu credea că societatea franceză a
vremii era decăzută şi deplângea faptul că tocmai
acolo se duc tinerii să-şi facă educația, spre a
reveni apoi în țară cu pretenția de întâietate şi de
toritate. Poetul numeşte ,,păsărească’’ jargonul
Mihai Eminescu franco-român vorbit de ,,frantuziți’’ şi vede in el
semnele unei înstrăinări de neamul propriu, cu
- Ai noştri istoria şi tradițiile sale.
• Intr-o însemnare manuscrisă intitulată
tineri... Tinerimea franțuzită, Eminescu se referea la
istoria contemporană a ţărilor din răsăritul
Europei care adoptaseră prea en tuziast, fără
spirit critic, modelul francez in viața economică,
socială şi culturală:,,Cum de fiecare şarlatan care
şi-a făcut educația în cafenelele Parisului, poate
să impuie aşa, netam-nisam, toate chitibuşurile
necoptului sau creier unor ţări care au istorie
proprie de aproape o mie de ani?".
• În schimbul acestor false principii directoare, junimiștii propun o schimbare
fundamentală. Ei aduc în prim plan rolul esențial al atitudinii critice, al
selecției drastice care trebuie să stea la baza dezvoltării culturale. Nu trebuie,
așa cum îndemnau pașoptiștii cu ceva timp în urmă, să se scrie orice, ”doar ca
să se scrie”. Toate operele, literare sau științifice, trebuie să treacă printr-un
filtru critic, să  îndeplinească o serie de principii pentru a putea fi calificate
drept valoroase.

• Junimea vine cu o critică dură la adresa lipsei originalității punctelor de

vedere existente în mediul cultural românesc. În schimb, adepții
junimismului încep să prelucreze și să adapteze puncte de vedere de
circulație europeană la realitățile românești.
 • Născută pe 1 martie 1867, ca un mic
Revista „Convorbiri literare” – 150
de ani în slujba culturii române
• Principalele preocupări ale Junimii a
jurnal literar în care s-ar tipări
scrierile cetite şi aprobate de
Societate, după cum argumentează
primul ei director Iacob Negruzzi (în
Amintiri din „Junimea”), revista
Convorbiri literare sărbătoreşte, în
martie 2017, un veac şi jumătate de
trudă în slujba literelor şi culturii
române.
u fost la început:
->Educarea
publicului prin "prelecțiuni populare
";
->Lupta pentru unificarea
limbii române literare (Titu
Maiorescu, Despre scrierea
limbii române, 1866;)
-
>Interesul pentru literatură , prin ten
dința de a consolida ,,direcția nouă’’.
• Poeții cultivați de Junimea sunt: M.Eminescu, V. Alecsandri, Samson
Bodnărescu, N. Beldiceanu, Veronica Micle, Matilda Cugler-Poni etc;
iar dintre prozatori, Ion Creangă, Ioan Slavici, Nicu Gane, Iacob
Negruzzi. Exponentul dramaturgiei la Junimea este I. L. Caragiale.
   Interesul pentru cultură și civilizație (Titu Maiorescu, în contra
direcției de astăzi în cultură română, 1868, fundamentează
teoria ,,formelor Jara fond’’:

,,Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și

literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o
constitutiune. Dar în realitate, toate acestea sunt productiuni moarte,
pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr“.