ADAPTAREA ELEVULUI DE CLASA I

LA CERINŢELE ŞCOLII
CUM PUTEM ASIGURA O ADAPTARE EFICIENTĂ ÎN
MEDIUL ȘCOLAR?
PROFESOR: DR. MOISEI LUDMILA
 Atunci cînd copilul devine elev,acesta trece de la un regim în care jocul
are un rol mai scăzut în activitatea sa, la o activitate plină de reguli ce le
impune şcoala.
Elevul adaptat şcolar este acela cu o reuşită şcolară cât mai deplină, care
se bucură de o relaţionare pozitivă cu materia de învăţat, cu profesorii şi
cu colegii.
Adaptarea şcolară presupune acomodarea elevului la sarcinile
pe care i le impune procesul de învăţământ. Criteriile de evaluare a
adaptării şcolare vizează capacitatea elevului de integrare în
activitatea didactică şi în viaţa comunităţii.
 În realizarea obiectivelor propuse în procesul instructiv-educativ elevul
trebuie
să se conformeze cerinţelor, sarcinilor învăţământului,
să-şi însuşească un cuantum de informaţii prevăzute
să-şi formeze deprinderile şi priceperile necesare

La şcoală el începe să înveţe cum se învaţă în general, dar şi

procedurile specifice învăţării fiecărei discipline şcolare. Copilul va învăţa cu
atât mai temeinic şi în consecinţă se va adapta cu atât mai bine cu cât el
acceptă mai rapid metodele şi mijloacele de învăţământ.

La şcoală el începe să înveţe cum se învaţă în general, dar şi

procedurile specifice învăţării fiecărei discipline şcolare. Copilul va învăţa cu
atât mai temeinic şi în consecinţă se va adapta cu atât mai bine cu cât el
acceptă mai rapid metodele şi mijloacele de învăţământ. În prima clasă, micul
şcolar trebuie să se obişnuiască cu noul învăţător, chiar şi cu localul (exterior
şi interior) şcolii, cu noii colegi, să se adapteze circumstanţelor proprii
situaţiei din clasă, în care multe comportă unele schimbări imprevizibile.
Condiţii de apariţie a necesităţii de adaptare a
elevilor
⮚ schimbarea poziţiei sociale – din preşcolar devine elev, apar
obligaţiuni noi (începutul orelor, de a fi atent la lecţii, de a fi
disciplinat etc.);
⮚ schimbarea activităţii dominante (de la joc la activitatea de
învăţare);
⮚ adaptarea psihologică prin intermediul anturajului social
(învăţătorul, clasa de elevi, familia cu atmosfera pozitivă în casă);
⮚ restricţia de durată a mobilităţii (lecţia de 45 min.);
⮚ nivelul de dezvoltare şi organizare a proceselor psihice la copii.
 Etapa I – de orientare, când copiii răspund
printr-o reacţie furtunoasă şi tensiune practic a
întregului organism. Această „furtună
fiziologică” durează suficient de mult (2-3
săptămâni).
Etapele
 Etapa a II – adaptare instabilă, când organismul
caută şi găseşte variante optimale de reacţii la
adaptării influenţele noi. Furtuna începe să se stingă (2
săptămâni).
 Etapa a III – perioada relativ stabilă de
şcolare adaptare, când organismul găseşte cât mai multe
variante de reacţionare la încordare (1-2
săptămâni).

Durata celor trei etape de adaptare – de la 5-6

săptămâni până la 9 săptămâni. Cea mai
complicată este prima lună.
 FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ADAPTAREA
ŞCOLARĂ
• Factori individuali (gradul de maturitate şcolară, sănătatea
copilului, capacitatea de comunicare);
• Factori familiali (climatul în familie, stilul de educaţie, nivelul de
inteligenţă al părinţilor);
• Factori şcolari (colectivul clasei de elevi, personalitatea
învăţătorului, atitudinea pozitivă a învăţătorului faţă de copii, reguli
şcolare);
• Factori pedagogici (unitatea cerinţelor pedagogice în evaluarea
rezultatelor activităţii educaţionale; coordonarea activităţilor
colectivului pedagogic; climatul favorabil psihologic în clasa de
elevi; sistemul de lucru diferenţiat şi individual al profesorilor la
discipline, diriginţilor, psihologului, părinţilor, care conduc la
compensarea factori obiectivi şi subiectivi, ce împiedică adaptarea).
• Factori sociali (schimbarea poziţiei sociale, schimbarea regimului,
apariţia obligaţiilor noi de elev).
 1. Nivelul înalt al adaptării (60-70% elevi).
• Şcolarul mic manifestă atitudine pozitivă
faţă de şcoală,
• percepe adecvat cerinţele înaintate,
Nivelurile • însuşeşte uşor materialul şcolar;
• rezolvă probleme complicate;
• este disciplinat, atent la indicaţiile şi
Adaptării explicaţiile învăţătorului;
• manifestă un interes enorm faţă de munca
şcolare independentă (temele pentru acasă sunt
îndeplinite regulat);
• îndeplineşte cu plăcere şi responsabilitate
sarcinile obşteşti; în clasă ocupă un statut
favorabil.
 2. Nivelul mediu de adaptare (20-30 % elevi).
• elevul din clasa I-a manifestă o atitudine
pozitivă faţă de şcoală, frecventarea ei nu
provoacă emoţii negative;
• înţelege materialul şcolar, în cazul în care
Nivelurile învăţătorul îl prezintă detaliat şi în mod clar,
însuşeşte conţinutul de bază al programelor
şcolare, independent rezolvă probleme
adaptării comune;
• este concentrat şi atent când îndeplineşte
sarcinile, ordinele, directivele adulţilor, dar
şcolare în prezenţa controlului lor;
• este concentrat numai atunci când este ceva
interesant pentru el, sarcinile obștești le
execută cu responsabilitate;
• prieteneşte cu mulţi colegi de clasă.
 3. Nivelul scăzut de adaptare (10-15 % elevi).
Elevul din clasa I-a cu nivel scăzut de adaptare manifestă atitudine
negativă sau indiferentă faţă de şcoală;

frecvent plângeri legate de problemele de sănătate;

există încălcări de disciplină;

Nivelurile materialul explicat de profesorul este însuşit fragmentar, întâmpină

dificultăţi la îndeplinirea muncii independente cu manualul;

adaptării lipseşte interesul când execută sarcini şcolare independente;

pregătirea pentru lecţii este în mod neregulat, este necesar un control

şcolare permanent, reamintiri sistematice şi stimulări din partea învăţătorului
şi părinţilor;

capacitatea de muncă şi atenţia este păstrată în prezenţa pauzelor

prelungite de odihnă; pentru înţelegerea noului şi soluţionarea
problemelor după model este necesar ajutorul din partea învăţătorului
şi părinţilor;
 Inadaptarea şcolară
Inadaptarea şcolară este formarea mecanismelor neadecvate de adaptare ale
copilului la şcoală sub forma de tulburări a învăţării şi comportamentului; relaţii
conflictuale; boli psihogene, nivel înalt de anxietate; schimbări în dezvoltarea
personalităţii.

Forme ale inadaptării şcolare:

⮚ Lipsa deprinderilor de învăţare;
⮚ Incapacitatea de a regla volitiv atenţia proprie;
⮚ Incapacitatea de a se adapta la tempoul vieţii şcolare;
⮚ Anxietatea şcolară, incapacitatea de a soluţiona contradicţia dintre „noi”
familie şi şcoală;
⮚ Lipsa motivaţiei şcolare, orientarea spre activităţi neşcolare;
⮚ Stări astenice (slăbiciune, iritare, surmenaj).
 Manifestaţi zilnic interes sincer faţă de activităţile şcolare prin
Recomandări discuţia cu copilul despre şcoală, colegi, discipline şcolare, profesori.
pentru părinţi
în asigurarea Comunicaţi regulat cu profesorii despre reuşita, comportamentul şi
adaptării relaţiile copilului cu semenii.
elevilor în
Pedepsirea copilului pentru nereuşită este contraindicată.
clasa I Conduceţi-vă de principiul că reuşita bună este un premiu, iar
nereuşita însăşi – este o pedeapsă.

E necesar să cunoaşteţi programul şcolii în care învaţă copilul Dvs.

Ajutaţi copilul să-şi facă temele pentru acasă, dar nu le îndepliniţi
pentru el.

Ajutaţi copilul să simtă interes faţă de şcoală.

Menţineţi în casă o atmosferă calmă şi stabilă.
 Recomandări pentru profesori pentru
asigurarea succesului adaptării
#Nu comparaţi realizările unui elev cu etalonul clasei, comparaţi-le cu
cerinţele programei;
#Observaţi şi remarcaţi cele mai mici succese ale copilului în perioada de
adaptare la şcoală;
#Susţineţi iniţiativele copilului, încercările lui de a învinge dificultăţile;
#Oferiţi posibilitate de exprimare copilului, ascultaţi-l cu atenţie;
#Atenţie mare acordaţi regimului zilei. Mai ales pentru copiii slăbiţi şi cu boli
somatice;
#Nu uitaţi de relaţiile copiilor cu colegii, manifestaţi interes faţă de relaţiile
copiilor cu alţi colegi, faţă de şcoală;
 
 Recomandări pentru părinți pentru asigurarea
succesului adaptării
Pentru ca adaptarea copilului să fie cât mai firească, este necesară o relaţie
foarte bună a familiei cu şcoala, cu doamna învăţătoare. Familia o va ajuta pe
aceasta să cunoască mai bine şi mai repede copilul. Acest lucru se realizează în
orele de consultaţii cu părinţii, prin discuţii sincere.

Părinţii au un rol semnificativ în adaptarea şcolară a copilului, în sensul că

oricât de încărcat ar fi programul zilnic, ei nu trebuie să omită niciodată să
manifeste interes pentru prestaţia şcolară, să susţină şi să valorizeze eforturile
copilului.

Dacă părinţii reuşesc să menţină în familie o atmosferă caldă, securizantă

şi îşi manifestă autoritatea într-un mod echilibrat, acest fapt va avea rezonanţe
pozitive în adaptarea propriu-zisă (copilul are o stimă de sine înaltă, e
încrezător în sine, responsabil).
 Recomandări pentru părinți pentru asigurarea
succesului adaptării

Copilul are nevoie de o ambianţă caldă, dar şi

de supunere, de reguli cărora să se conformeze,
stabilite în acord cu părinţii. "Cumpătarea e
măsura tuturor lucrurilor", o dozare optimă a
căldurii afective şi autorităţii părinteşti fiind
premisele unei bune adaptări a copilului.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor,

asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un
climat familial afectiv şi moral.
 Recomandări pentru părinți pentru asigurarea
succesului adaptării

Părintele ostil şi autoritar, creează copilului o supunere forţată, pasiv-agresivă. Copilul

trăieşte în tensiune şi se simte respins, nefericit, nu se simte liber, este mai puţin prietenos
şi spontan, se simte inferior şi va dezvolta teama de adulţi, suspiciunea în legătură cu
motivele şi comportamentele altora, va avea tendinţa să se autopedepsească şi să aibă
dificultăţi de relaţionare, va avea mari probleme de maturizare.

Părintele ostil şi cu control insuficient asupra copilului (genul de părinte ce spune

frecvent "l-am scăpat din mană"), încurajează la acesta din urmă impulsivitatea şi
conduitele dezordonate (cazul familiilor delicvenţilor juvenili), copiii sunt mediocri,
inadaptaţi la cerinţele şcolare.
Tipuri de părinți și copii
1. Părintele ”protector”- îngrijorare excesivă. Părintele va spune:
„Nu creşte! Nu acţiona!”
Manifestări pozitive:
¤ dezvoltă o relaţie armonioasă şi satisfăcătoare
¤ oferă un mediu călduros şi protector
¤ reprezintă factorul stabilizator al familiei
¤ asigură copilului securitate
Manifestări negative:
¤ ţine cont doar de aspectele pozitive ale copilului
¤ este indecis atunci când este vorba de respectarea regulilor
¤ nu îşi exprimă emoţiile de dezamăgire şi nemulţumire
¤ nu- i permite copilului să fie independent şi să se maturizeze
Copilul va fi:
1. Copilul „răsfăţat”- „Vreau”
¤ nu suportă nicio formă de frustrare
¤ întâmpină dificultăţi în respectarea regulilor
2. Copilul „dependent”- „Nu pot”
¤ nu are voinţă
¤ nu îşi asumă responsabilităţile
 Tipuri de părinți și copii
2. Părintele „autoritar”- controlul. Părintele va spune: „Nu fi apropiat! Nu fi
copil! Fă efort! Depăşeşte-te! Fii perfect!”
Manifestări pozitive:
¤ doreşte să aibă un copil competitiv
¤ este responsabil
¤ promovează reuşita prin disciplină şi muncă
¤ preocuparea pentru corectitudine
Manifestări negative:
¤ nu acceptă să fie contrazis şi neluat în seamă
¤ vrea să fie ascultat întotdeauna respectat chiar ”venerat”
¤ crede că este singurul care ştie ce este mai bine pentru familie
Copilul va fi:
1. Copilul „inhibat”: „Eu nu pot pentru că nu am voie!”
¤ este descurajat
¤ copleşit de exigenţe
¤ rezultatele şcolare scad în situaţii de stres
¤ fricos
2. Copilul „rebel”: „Eu fac regulile!”
¤ manifestă tendinţe agresive
¤ nu acceptă regulile
¤ nu ţine cont de celălalt
 Tipuri de părinți și copii
3. Părintele „prieten”- încredere. Părintele va spune: „Cum vrei tu! Fă-te
plăcut!”
Manifestări pozitive:
¤ îi place să-şi petreacă timpul cu copilul şi cu prietenii acestuia
¤ este cald şi înţelegător, copilul apelează la el atunci când are
probleme
¤ relaţia cu copilul se bazează pe stimă şi respect reciproc
¤ încurajează exprimarea emoţiilor
Manifestări negative:
¤ nu poate refuza copilul
¤ poate fi uşor manipulat de copil
¤ nu este constant în stabilirea limitelor comportamentului copilului
Copilul poate fi:
1. Copilul „indisciplinat”: „Mie să-mi fac bine!”
¤ nu respectă adultul
¤ nu acceptă un refuz
2. Copilul „ amabil”: „Vă convine? Vă pot ajuta cu ceva! ”
¤ doreşte să fie plăcut de toată lumea
¤ este superficial în relaţiile cu ceilalţi
¤ nu ţine cont de propriile nevoi şi dorinţe.
 Comunicarea în familie:

Dacă îţi doreşti să fie armonie în familia ta şi

dacă vrei să contribui şi tu la ea, nu uita:

¤ Să fii fericit!
¤ Să-ţi asumi anumite responsabilităţi!
¤ Să- i asculţi pe ceilalţi!
¤ Să ţii cont de sentimentele celorlalţi!
¤ Nu aştepta să fii doar tu înţeles,
înţelege-i şi tu pe ceilalţi!
¤ Dacă apar conflicte, fii moderat, nu
incitator!
 *Aprobarea şi valorizarea părinţilor sunt pentru copil confirmări ale propriei valori şi
în funcţie de acestea, copilul se va aprecia sau subaprecia. Şi încă ceva: să nu-i facem pe
micuţii noştri părtaşi la griji şi supărări, pentru că astfel le furăm copilăria, veselia.

*Mai ales în primul an ca elev, întreaga familie trebuie să se arate interesată de

activitatea şcolarului. O pot face prin discuţii despre şcoală, despre momentele pozitive
din viaţa de şcolar.

*Este bine ca în fiecare seară să se facă „bilanţul” zilei ce va cuprinde „Ce ai făcut
astăzi?”, „Ce s-a mai întâmplat la şcoală?”, „Te-ai purtat frumos în clasă?”, „Ai
răspuns?”, „Eu ştiu că te-ai străduit să scrii frumos şi corect. Ai reuşit?” Discuţia se va
încheia cu convingerea micuţului că ziua de mâine este făcută anume pentru ca noi să
reuşim să fim mai buni decât astăzi, să fim mai atenţi, să scriem mai bine şi mai frumos!
 Comportamentul copilului la şcoală este o extensie a disciplinei pe care a
învăţat-o acasă.
Sfaturi utile pentru a ne asigura că micuţul este disciplinat atât acasă, cât şi
la şcoală:
 
Dăm un bun exemplu
Dacă vrem ca palmele sau orice altă formă de violenţă să nu devină principala
modalitate de rezolvare a conflictelor pentru copil, nu aplicăm pedepse fizice.
Stabilim reguli clare şi rezonabile şi mai ales, nu prea multe astfel de reguli
Să ne asigurăm că micuţul ştie că există întotdeauna consecinţe pentru
încălcarea acestor reguli. Să fim consecvenţi în aplicarea şi menţinerea
disciplinei.
Să cunoaştem şi să sprijinim regulamentul şcolar. Să explicăm copilului de
ce trebuie să respecte regulamentele şcolare, precum şi pe cei din jur, fie ei
adulţi sau colegi.
Să încurajăm buna purtare a copilului. Să lăudăm buna purtare şi
realizările. Dacă are probleme la şcoală, se discută cu învăţătoarea şi se caută
soluţii de rezolvare.
Să fim pozitivi şi să oferim idei căci critica şi cicăleala aduc resentimente şi
nu ajută la încrederea în sine a copilului.
VĂ MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE