Toma T.

Socolescu
(1883-1960)
Opera unitară și complexă a arhitectului ploieștean Toma T. Socolescu are la temelie o cultură de erudit, dar și
moștenirea celor trei generații de constructori și arhitecți ai familiei în care s-a născut și s-a format. 
Marele arhitect ne-a dăruit numeroase clădiri remarcabile, studii de specialitate dedicate arhitecturii românești fiind și
întemeietorul mai multor fundații culturale și institutii cum ar fi Biblioteca ”Nicolae Iorga” sau Muzeul județean de Artă.
Recunoscut ca fiind un mare arhitect, atât de confrați, de intelectuali, în epoca în care a trăit dar și după aceea și până în
prezent, Socolescu mărturisește: ”arhitectura nu era pentru mine o simplă profesie care să-mi aducă mijloacele de trăi”.
Își face studiile la ”Sfinții Petru și Pavel” în Ploiesti, iar liceul in București la ”Gheorghe Lazăr”. Îndrăgostit de desen
și de pictură, devine în 1911 arhitect diplomat al Școlii Superioare de Arhitectură din București unde ii are ca dascăli pe
Grigore Cerchez, Petre Antonescu, Ion Berindei și Ion Mincu și unde mai apoi, revine ca profesor de teoria arhitecturii (1922
și 1948). Adept al arhitecturii tradiționale, se opune curentului cubist ”la modă” afirmând că arhitectura nu este și nu trebuie
să fie internațională, ”ea fiind concepută într-un anumit loc și de un anume popor”. Entuziast promotor al curentului
arhitectural tradițional românesc, inspirat în special de stilul brâncovenesc și mare pasionat de arheologie, a studiat și s-a
implicat în conservarea clădirilor vechi și a bisericilor, publicând în acest sens numeroase studii și articole de specialitate. ”Ce
e azi modern, peste 30-40 de ani va fi poate ceva rămas în urmă, așa că nu trebuie să uităm acel adevăr elementar, că fără ieri
nu poate fi azi, tradiția fiind însăși substanța istoriei”.
 Participă ca arhitect, constructor sau diriginte de șantier la realizarea proiectelor sale dintre care, cele mai
importante sunt: Halele centrale (1935), turnul Catedralei Sf. Ioan Botezatorul (1939), Colegiul I.L.Caragiale (1932) și
Palatul de Justiție din Ploiești. A proiectat și construit în special în județul Prahova la Câmpina, Valenii de Munte,
Boldesti-Scaieni, Sinaia, Izvoarele, Paulesti și București. Toma T. Socolescu poate fi considerat un arhitect norocos
pentru că, soliditatea și confortul edificiilor realizate de el, în care se locuiește foarte bine și in ziua de azi, au facut ca
cea mai mare parte a operelor sale să dăinuie în forma lor originală, cei care i-au renovat ulterior casele, neîndrăznind
să le modifice.
 În 1919 este ales în funcția de arhitect șef al județului Prahova și mai apoi, în cea de primar al Ploieștiului unde
depune eforturi pentru îmbunatatirea aspectului și extinderea orasului, iar la nivelul județului, pentru înfiintarea de
clădiri publice. În 1928 se stabilește în comuna Păulești, unde cumpără și amenajează o casă pentru familia sa și al cărui
primar devine mai tarziu. În perioada comunistă este persecutat de regim, evacuat din propria locuință, care ulterior este
maltratată, iar bunurile confiscate. Se mută în București unde moare la vârsta de 77 de ani.
Lista lucrărilor realizate de Toma T. Socolescu la Sinaia cuprinde: vila Nicolae Iorga din Furnica (1918),
monument istoric, bine păstrată și întreținută de familia marelui istoric; vila av. Grigore Ivănceanu (1934), situată tot pe
Furnica, proprietatea fiicei sale Alice (lăsată în paragina și scoasă în prezent la vânzare), casa lui N. Scorțeanu (1925)
din Cumpătu, vila C. I. Ionescu și vila Al. Radovici, renovarea Primăriei Sinaia și vila din Cumpătu, construită în anul
1925 pentru soția marelui arhitect, Florica Socolescu, restaurată cu multă grijă de noii ei proprietari.