Sunteți pe pagina 1din 9

Ficatul

Scoala Postliceala “Ion Cantacuzino” Pitesti


AMG ID
Prof.: Florescu Maria
Ficatul
• Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, ce este prezent la
majoritatea animalelor superioare. Acesta are numeroase funcții în
organismul uman, în special în metabolism.
• Funcții
• Se consideră că ficatul este cea mai complexă uzină a organismului, ficatul uman având peste 500 de funcții,
indispensabile vieții normale. Aceste funcții sunt atât de complexe, încât nu există o mașină care să poată înlocui ficatul,
în primul rând datorită numeroaselor funcții de sinteză a unor substanțe indispensabile vieții, și apoi datorită rolului său
de detoxifiere.
• Funcție metabolica
• Sinteza colesterolului, fosfolipidelor, lipoproteinelor și a lipidelor;
• Participă în metabolismul glucidelor și proteinelor;
• Sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele, și antitrombina;
• Funcție secretorie
• Producerea bilei;
• Funcție imunizantă
• Neutralizarea corpurilor externi din organism, în special a toxinelor, jucând astfel un rol important în imunitatea corpului;
• Funcție excretorie
• Descompune hemoglobina;
• Alte funcții
• Depozitează numeroase vitamine, precum vitamina A și vitamina B 12, precum și o serie de microelemente esențiale.
• Rol în sinteza unor factori care fac sângele coagulabil;
• Sinteza și inactivarea unor hormoni
• In pozitia sa ficatul este mentinut in principal de presa abdominala si de suportul elastic conferit de
celelalte viscere abdominale din vecinatate. Vena cava inferioara adera la parenchimul hepatic, iar
venele hepatice care se varsa in ea formeaza un pedicul de suspensie, contribuind astfel la
ancorarea ficatului la acest nivel. De asemenea, la fixarea sa in pozitie participa si formatiuni
peritoneale precum ligamentul falciform, ligamentul coronar, ligamentele triunghiulare, omentul
mic, care il leaga de organele din vecinatate. Cu toate acestea, mobilitatea ficatului este evidentiata
in respiratie, acesta coborand in inspir si urcand in expir. Insuficienta sau incompetenta mijloacelor
de fixare conduce la deplasarea ficatului, instalandu-se asa-numita hepatoptoza.

La cadavru ficatul cantareste in medie 1,4 - 1,5 kg, iar la omul viu poate ajunge cu pana la 900 g mai
greu, in functie de cantitatea sangelui pe care il contine. 28 cm masoara in medie in sens
transversal, 8 cm in sens vertical si 18 cm in sens antero-posterior. Volumul oscileaza in functie de
varsta, sex, cantitatea de sange continut, perioadele de digestie si diferite stari patologice. La fel ca
si celelalte caractere morfologice, intensitatea culorii, rosie-bruna, variaza in raport cu cantitatea de
sange continut. Ficatul prezinta o consistenta mai mare comparativ cu celelalte organe glandulare,
percutia sa exprima matitate, este friabil si putin elastic, iar plasticitatea marita ii permite sa se
muleze dupa organele din proximitate.
Forma ficatului este neregulata, similara unui ovoid cu axa mare orientata transversal si
extremitatea mai voluminoasa catre partea dreapta. Prezinta doua fete, inferioara sau viscerala si
superioara sau diafragmatica, care anterior si bilateral sunt coalescente, dand nastere unei margini
inferioare ascutite, spre deosebire de marginea posterioara care se prezinta rotunjita.
• Culoare. Consistență. Aspect. Lojă hepatică.
• Culoarea ficatului este roșie-brună, iar intensitatea ei variază în funcție de cantitatea
de sânge conținut. Privit sub lupă, putem observa că ficatul pare a fi format din
granule, fiecare dintre ele reprezentând un lobul hepatic. În cazul unei steatoze
hepatice (ficatul nu mai face față excesului de lipide și își modifică structura),
periferia lobulului devine palidă, iar centrul își păstrează culoarea normală.
• Consistența ficatului este cea mai dură, prin raportare la celelalte organe, astfel că la
percuția lui, obținem un sunet mat. Din cauza acestei friabilități și a elasticității
scăzute, ficatul se zdrobește ușor. În practica medicală, în urma unor traumatisme, se
întâlnesc frecvente rupturi de ficat.
• Aspectul este unul lucios și neted, exceptând zona diafragmatică neacoperită de
peritoneu (area nuda), care este aspră, rugoasă.
• Structura ficatului: învelișuri, parenchim.
• Învelișurile ficatului
• a)Peritoneul
• Acesta învelește ficatul aproape în întregime, exceptând  zona posterioară, care vine în raport direct cu diafragmul (area nuda) și se
formează între ligamentele coronare. Respectând  regula din cursurile de anatomie, peritoneul, după ce învelește un organ, se continuă
pe cele vecine sau  pe pereții organismului, iar în această trecere, contribuie la formarea unor ligamente peritoneale.
• LIGAMENTUL FALCIFORM= fâșie peritoneală  triunghiulară situată pe fața diafragmatică a ficatului unde delimitează cei doi lobi. Se
întinde între diafragmă, față diafragmatică a ficatului și peretele anterior al abdomenului.
• Marginea superioară este cuprinsă între area nuda și ombilic, inserându-se pe peretele abdominal anterior și fața inferioară a
diafragmei. Marginea inferioară se găsește pe fața diafragmatică a ficatului, iar în marginea liberă se află ligamentul rotund al ficatului.
• LIGAMENTUL CORONAR e un mijloc eficient de fixare al organului.  El adăpostește,  între cele două foițe, tracturile conjunctive care
solidarizează ficatul la diafragm. Ligamentul este alcătuit din două foițe peritoneale, ce se vor continua cu peritoneul parietal. Astfel,
foița superioară se reflectă pe diafragm, iar cea inferioară devine peritoneu parietal, sfârșind  pe peretele abdominal posterior. Vorbim
despre un ligament scurt, ca întindere, continuat  lateral cu ligamentele triunghiulare.
• Ligamentul triunghiular
• LIGAMENTUL TRIUNGHIULAR este alcătuit tot din două foițe, ce reprezintă continuarea celor din coronare. Foițele componente
(superioară, inferioară)  au o  față posterioară, inserată pe diafragm, una anterioară terminată pe ficat, o bază liberă și un vârf ce
continuă ligamentul coronar.
• OMENTUL MIC (epiploonul mic) se formează între ficat, diafragmă, esofag, curbura mică a stomacului și porțiunea superioară a
duodenului, fiind format din ligament hepato-duodenal și hepato-gastric.
• b)Tunica fibroasă este o membrană subțire ce învelește organul, dedesubtul peritoneului. La nivelul hilului ea formează, prin îngroșare,
o plică hilară, de la nivelul căreia pleacă teci ce însoțesc ramificațiile arterei hepatice, ale venei porte, dar și canaliculele biliare în
interiorul parenchimului. Aceste teci perivasculare formează “ capsula fibroasă perivasculară” /” Capsula Glisson”.  Ea se continuă până
la nivelul spațiilor porte, constituind stroma conjunctivă a ficatului. Septurile acestei strome ajung chiar și la nivelul lobulilor, dar fără a îi
îngrădi complet.
• Noțiuni de anatomie aplicată
• La o persoană sănătoasă, bila nu prezintă microbi, fiind aseptică.
• Colecistita- inflamația vezicii biliare;
Angiocolita- inflamația căilor biliare ;
Litiaza biliară- apariția calculilor în vezică sau în căile biliare,
determinând procese inflamatorii, din cauza micilor fisuri realizate de
calculi pe pereții organului sau ai ductelor;
Colici hepatice- crize dureroase induse de migrarea calculilor din
vezică pe traiectul căilor biliare;
Atât în vezică, cât și pe căile biliare se pot forma carcinoame.
• Bibliografie:
• https://newsmed.ro/ficatul-anatomia-ficatului-2
• https://anatomie.romedic.ro/ficatul

S-ar putea să vă placă și