CURS 2

MASURAREA
PARAMETRILOR
-continuare-
1.2.4. Comportarea dinamică a unui aparat de măsurare. Calitatea aparatelor de măsurare la
funcţionarea în regimuri tranzitorii se caracterizează cantitativ prin erorile dinamice. Erorile
dinamice apar atunci când măsurandul este variabil în timp sau când se fac măsurări succesive în
diferite puncte în acelaşi timp.
Comportarea dinamică a unui aparat de măsurare se poate deduce din ecuaţia sa. În
general un aparat de măsurare are modelul matematic sub forma unei ecuaţii diferenţiale liniare
ce coeficienţi constanţi.

1.2.5. Etalonarea aparatelor de măsurare (calibrare sau tarare) constă în compararea

aparatelor de măsurare cu un etalon în scopul gradării, acordării, verificării sau calibrării
aparatului de măsurare.
  Gradarea aparatului de măsurare înseamnă înscrierea valorilor semnificative din domeniul de
măsurare.
  Acordarea aparatului de măsurare înseamnă stabilirea valorii minime (de zero) şi maxime a
aparatului de măsurare.
  Verificarea aparatului se face prin încadrarea erorilor în limitele tolerate, conform clasei de
precizie a aparatului.
Etalonul este un mijloc de măsurare sau un măsurand destinat definirii, reproducerii,
determinării, conservării, generării şi corelării uneia sau mai multor valori ale unei mărimi
pentru a servi drept referinţă în compararea cu alte mijloace de măsurare.
 Există mai multe categorii de etaloane:
a)de definiţie - de exemplu pentru lungime, timp;
b)de conservare - de exemplu pentru masă şi
c)de transfer - de exemplu pentru presiune.

Etaloanele pentru mărimile fundamentale ale SI din mecanică se definesc în prezent astfel:
     metrul este lungimea drumului parcurs de lumină în vid în timp de 1/299.792,458 s;
     kilogramul este masa standard de platină păstrată la biroul internaţional de măsurări şi
greutăţi la Sévres;
      secunda este durata de 9.192.631,770 perioade ale radiaţiei atomului de cesiu - 133 în
condiţii date.

Etaloanele celorlalte mărimi, derivate şi suplimentare, se definesc foarte variat.

Etaloanele mijloacelor de măsurare reprezintă problema fundamentală a metrologiei.
Se studiază metodele de etalonare, evaluarea incertitudinilor de la etalonare şi transmiterea
unităţilor de măsurare şi asigurare metrologică.
 1.3. EVALUAREA INCERTITUDINILOR (ERORILOR) ÎN PROCESUL DE
MĂSURARE

1.3.1. Generalităţi. Se consideră de obicei că rezultatul măsurării conţine întreaga

informaţie care se obţine în cursul unei măsurări. Pentru aceasta rezultatul unui proces de măsurare
trebuie să fie însoţit de o apreciere a erorii cu care este acreditată măsurarea respectivă.
De asemenea la măsurare se acceptă intuitiv corelaţia care trebuie să existe între valoare
şi interval. Astfel se recomandă ca ultimul rang semnificativ al valorii mijlocii şi primul rang al
abaterii extreme să fie aproximativ de acelaşi ordin de mărime.
Necesitatea evaluării incertitudinilor (erorilor) în procesul de măsurare este bazată pe
următoarele aspecte:
a) înaintea efectuării măsurării trebuie să se aleagă metoda, aparatura şi condiţiile de
măsurare pentru obţinerea unei precizii bune cu un cost minim;
b) după efectuarea măsurării este necesar să se poată aprecia cât mai obiectiv
incertitudinile (erorile) introduse prin procesul de măsurare, ţinând seama de toate sursele şi
confirmând sau infirmând în final precizia prevăzută.
În scopul evitării incertitudinilor unei măsurări experimentatorul trebuie să aibă
informaţii despre:
      sursele posibile de erori;
      aprecierea incertitudinilor datorate acestor surse;
      evaluarea incertitudinilor totale, prin reuniunea incertitudinilor parţiale;
      prezentarea corectă a informaţiilor privind rezultatele de măsurare.
Unele elemente din cele enumerate se găsesc în STAS 7122-72.
1.3.2. Sursele erorilor de măsurare. În procesul de măsurare pot apărea următoarele surse de
erori de măsurare:
a) din obiectul supus măsurării;
b) din aparatul de măsurare;
c) interacţiunea aparat de măsurare - obiect supus măsurării;
d) influenţe exterioare.

a) Erorile de model sunt datorate simplificării sau idealizării sistemului fizic asupra cărora se
efectuează măsurarea. În domeniul hidraulic asemenea erori pot apărea din cauza ipotezei
mediului continuu, omogen, izotop, incompresibil, vâscos etc.

b) Erorile datorate mijlocului de măsurare sunt adesea cele mai importante şi au fost analizate
anterior.

c) Erorile de interacţiune sunt provocate atât de acţiuni exercitate de aparatele de măsurare

asupra obiectului supus măsurării, cât şi invers, de obiectul supus măsurării asupra aparatului de
măsurare. De exemplu sonda Pitot-Prandtl perturbă curgerea.

d) Erorile de influenţă exterioară sunt o consecinţă a variabilităţii factorilor de mediu

(temperatură, presiune, umiditate, câmpuri electromagnetice etc.). Factorii de mediu influenţează
atât parametrii măsurandului, cât şi pe cei ai aparatului de măsurare.
1.3.3. Clasificarea erorilor de măsurare. În procesul de măsurare se întâlnesc erori aleatoare,
erori sistematice şi erori grosolane.

Erorile aleatoare de măsurare se datoresc unor mărimi de influenţă care variază rapid, luând
valori întâmplătoare la măsurări repetate.

Erorile sistematice de măsurare apar din cauza unor mărimi care variază lent sau rămân
constante în timpul unor măsurări repetate.

Uneori clasificarea este dificilă şi neunivocă în raport cu durata măsurărilor repetate sau cu
viteza de variaţie a mărimilor de influenţă. Astfel în timp mai îndelungat erorile sistematice pot
deveni erori aleatoare. De asemenea pot exista mărimi a căror perioadă de fluctuaţie să fie
comparabilă cu durata măsurărilor, dând naştere la erori care să nu se manifeste nici ca erori
aleatoare şi nici ca erori sistematice.

Calitatea unui proces de măsurare de a fi afectat de erori de măsurare se numeşte precizie de

măsurare. Lipsa erorilor sistematice de măsurare se numeşte justeţe în procesul de măsurare.
Lipsa erorilor aleatoare de măsurare se numeşte repetabilitate în procesul de măsurare (aceste
tipuri de comportări sunt ilustrate în fig. 1.5).
a) justeţe fără repetabilitate b) repetabilitate fără justeţe c) precizie – justeţe şi
(erori aleatoare) (erori sistematice) repetabilitate

Fig. 1.5. Ilustrarea erorilor de măsurare

Cantitativ erorile de măsurare pot fi:

a) erori absolute e, definite ca diferenţa între valoarea măsurată xmăs şi valoarea adevărată x a
mărimii măsurate

e  x mãs  x

b) erori relative r, definite ca raportul între eroarea absolută şi valoarea adevărată a mărimii
măsurate
e
r 
x
c) erori raportate R , definite drept raportul dintre eroarea absolută şi o valoare convenţională x0
(nominală sau maximală) a mărimii măsurate

e
R 
x0

Eroarea absolută cu semn schimbat se numeşte corecţie.

 Valoarea adevărată a unei mărimi nu poate fi cunoscută, deci nici erorile din
procesul de măsurare nu se cunosc. Problema se poate soluţiona prin evaluarea intervalului în
care se poate situa, cu o anumită probabilitate, valoarea măsurandului sau se poate găsi eroarea
probabilă. În acest sens este mai corect să se introducă incertitudinile de măsurare în locul
erorilor de măsurare.
Incertitudinea de măsurare este intervalul de valori în care se apreciază că se află
valoarea adevărată a măsurandului.
Cantitativ incertitudinea de măsurare se exprimă ca un interval de abateri posibile în
jurul rezultatului unei măsurări sau în jurul celei mai bune estimări a acesteia (de exemplu
media aritmetică).
Incertitudinile de măsurare pot fi aleatoare şi sistematice. Incertitudinile aleatoare se
estimează prin metode statistice, pe baza rezultatelor unor măsurări repetate. Incertitudinile
sistematice se estimează prin aprecieri subiective, pe baza unor informaţii provenind din alte
surse, experienţe independente de procesul de măsurare în cauză.
 
Incertitudinile sistematice şi aleatoare nu corespund identic erorilor sistematice şi
aleatoare.
A. Erori aleatoare (incertitudini aleatoare)
 
Repetarea unor măsurări, în condiţii practice identice, permite realizarea a două
deziderate:
      obţinerea unor rezultate mai apropiate de cel adevărat, decât o valoare individuală, prin
medierea rezultatelor;
      estimarea incertitudinilor (sau erorilor) aleatoare care afectează măsurarea.

Rezultatele individuale ale măsurărilor repetate au valori întâmplătoare, distribuite după o anumită
lege, în jurul valorii medii. Legea de distribuţie a probabilităţii apariţiei rezultatelor individuale
depinde de aparatura de măsurare, de condiţiile măsurării ş.a.

Pentru orice lege de distribuţie a densităţii de probabilitate se pot admite afirmaţiile:

a) media aritmetică a n rezultate individuale xi este cea mai bună aproximare a valorii adevărate a
mărimii x

1 n
x   xi
n i 1
b) eroarea medie pătratică (eroarea standard s) este o măsură a dispersiei rezultatelor în
jurul valorii adevărate, adică este o măsură a erorilor aleatoare

1 n
s  xi  x 2
n  1 i 1

c) eroarea medie pătratică a mediei este o măsură a dispersiei rezultatelor în jurul valorii
medii, adică o măsură a incertitudinilor aleatoare

s
s
n
Se observă că rezultatele obţinute prin relaţiile de mai sus sunt cu atât mai
bune cu cât numărul măsurărilor este mai mare.

De asemenea se apreciază că evaluări cantitative locale se pot face numai dacă

se cunoaşte sau se admite o anumită lege a distribuţiei erorilor sau incertitudinilor. Se
constată că în domeniul măsurărilor hidraulice este valabilă, aproape în exclusivitate,
legea normală de distribuţie a erorilor aleatoare.
Distribuţia normală (Gauß – iană) a erorilor aleatoare este definită de relaţia

 x  2

1 22
p e
2 

în care p este densitatea de probabilitate,  un parametru care caracterizează precizia măsurărilor

şi care, în general, nu este cunoscut (dar se aproximează prin eroarea medie pătratică s), x este
valoarea măsurată, iar μ este valoarea medie (care aproximează valoarea reală) adică

1 n 1 n
  lim
n 

n i 1
xi   lim
n 

n i 1
 x i   2
 Fig. 1.6. Distribuţia normală (Gauß-iană)

Din figura 1.6 se observă că probabilitatea P de apariţie a valorii unei măsurări într-un
interval dat (x1, x2) - denumit şi nivel de încredere este

x2
P  pd x
x1
Legea normală de distribuţie are proprietatea de simetrie şi proprietatea de concentrare.
Simetria înseamnă că erorile aleatoare de semne contrare se întâlnesc cu aceeaşi probabilitate.
Proprietatea de concentrare arată faptul că erorile aleatoare mici în valoare absolută apar mai
frecvent decât cele mari. Menţionăm că există şi alte legi de distribuţie care satisfac aceste
proprietăţi.
Cantitativ legea de distribuţie normală este prezentată în tabelul 1.1 (pentru diverse intervale).
Aici (1 - P) este exprimat ca raportul între cazurile de măsurare cu rezultate excluse din
intervalul de măsurare faţă de numărul total de măsurări.
Tabelul 1.1. Probabilitatea apariţiei unor rezultate ale mărimii de măsurat
în diverse intervale (x1, x2) pentru legea normală de repartiţie

Intervalul (x1, x2) P [%] 1-P

( - 3 ;  + 3 ) 99,73 1 / 370

( - 2 ;  + 2 ) 95,45 1 / 22

( - ;  + ) 68,27 1/3

Probabilitatea P = P , ca rezultatul măsurării să se găsească într-un interval simetric în

jurul valorii medii se numeşte nivelul de încredere (o mărime care apreciază siguranţa estimaţiei,
fiind funcţie de mărimea acestui interval). În general siguranţa estimaţiei se fixează la unul din
nivelurile de încredere 0,95; 0,99 sau 0,999.
Probabilitatea ca variabila aleatoare să depăşească valoarea medie cu mai mult de ±3
este foarte mică, deci o eroare aleatoare în afara intervalului ± 3 poate fi considerată ca un
eveniment practic imposibil, cu toate că modelul matematic considerat admite în principiu orice
valoare a erorii.
Deoarece în procesul de măsurare nu se cunoaşte parametrul  care caracterizează precizia
măsurărilor, respectiv există un număr finit şi relativ mic n de măsurări, la estimarea intervalului în
care se pot găsi rezultatele unei măsurări se folosesc relaţiile pentru medie şi eroare, amendate cu un
coeficient de corecţie t denumit parametrul repartiţiei Student. Parametrul repartiţiei Student este o
funcţie de numărul n de măsurări şi de nivelul de încredere P sau de probabilitatea de apariţie a unui
rezultat valabil.
Pe baza parametrului repartiţiei Student se poate aprecia precizia aproximării valorii mărimii
măsurate prin media citirilor

s
x  x  t P ,n 
n

În unele cazuri pe baza parametrului repartiţiei Student şi a nivelului de încredere P acceptat, se

poate determina numărul necesar de măsurări, pentru ca erorile aleatoare să se încadreze într-un
interval dat.
Exprimarea intervalelor unei măsurări se face sub forma
( x  t s, x  t s )
iar pentru media unei măsurări în forma

(x  ts, x  ts )