CETĂŢENIA ÎN

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
Articolul 18. Cetăţenii străini şi apatrizii

 (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a
persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.

 (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a

convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Populaţia

 Populaţia unui stat cuprinde, în afara cetăţenilor, şi străinii şi apatrizii care locuiesc pe
teritoriul său.
 În reglementarea constituţională a statutului străinilor şi apatrizilor din România se are în
vedere:
a) Străinii şi apatrizii, în calitatea lor de oameni, au anumite drepturi naturale, inalienabile şi
imprescriptibile (la viaţă, la demnitate, la libertate, la conştiinţă);
b) Din punct de vedere strict juridic, anumite drepturi pot aparţine numai cetăţenilor români,
care, prin cetăţenie, sunt ataşaţi destinelor statului român.
c) În afara drepturilor naturale, care aparţin oricărei fiinţe umane, în calitatea sa de om, există
şi alte drepturi subiective, a căror dobândire şi exercitare legea nu le condiţionează
calitatea de cetăţean.
 Străinii şi apatrizii din România se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile afară de
acelea pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean român.
 De altfel, şi Curtea Constituţională a reţinut că „protecţia generală a cetăţenilor străini şi a
apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are semnificaţia
garantării exercitării, de către aceştia, a tuturor drepturilor şi libertăţilor, cu excepţia celor
pentru care Constituţia sau legea impune calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură
are şi semnificaţia că aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei
naţionale şi să îndeplinească obligaţiile corelative acestor drepturi si libertăţi.” (DCC nr.
385/2009)
Dreptul de azil

 Art. 18 din reglementează dreptul de azil, ştiut fiind că azilul este prin excelenţă un drept
care aparţine străinilor şi apatrizilor. Dreptul de azil reprezintă găzduirea şi protecţia pe
care statul român le acordă acestor persoane, deoarece în statul lor de origine sunt urmărite
sau persecutate pentru activităţi desfăşurate în favoarea umanităţii, progresului şi păcii.
 Din examinarea alin. (2) rezultă următoarele:
a) Recunoaşterea dreptului de azil ca un drept fundamental;
b) Obligaţia legiutorului de a stabili printr-o lege cazurile şi condiţiile în care dreptul de azil
se acordă sau se retrage;
c) România acordă şi retrage dreptul de azil în concordanţă cu tratatele şi convenţiile la care
este parte.
Documentele internaţionale

 Potrivit documentelor internaţionale în materie, azilul este un act paşnic şi umanitar şi nu

poate fi considerat ca un act inamical faţă de un stat. De asemenea, principalele documente
juridice internaţionale, precum şi practica statelor în acest domeniu consideră că orice
persoană are dreptul de a cere azil şi de a obţine azilul într-o altă ţară. Un asemenea drept
nu poate fi invocat de persoanele asupra cărora există indicii serioase că au comis o crimă
contra păcii, o crimă de război sau o crimă contra umanităţii, în sensul intrumentelor
internaţionale care au dispoziţii referitoare la asemenea crime.
Bibliografie

 I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României, comentariu pe articole, Ediţia 2, editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2019