IULIUS GAIUS

CEZAR

De Dumitrescu David
ORIGINEA LUI CEZAR
Cezar s-a născut la Roma, într-o binecunoscută familie de patricieni (ginta Iulia),
prezumtiv descinsă din Iulus, fiul prințului troian Eneas, care, conform legendei, era
fiul zeiței Venus. Potrivit unei legende, nașterea lui Cezar a fost posibilă prin
cezariană, însă este foarte puțin probabil, deoarece în acea epocă o astfel de incizie se
executa doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-o locuință modestă dintr-
o construcție antică (insula) în Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui
Cezar, deși cu descendență patriciană, deci aristocrată, nu era înstărită, după
standardele nobilimii romane. Astfel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat
în societate în timpul copilăriei lui Cezar, deși, în generația tatălui său, avusese loc o
reînnoire a averilor familiei. Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un
general talentat și reformator al armatei romane. Marius a devenit unul dintre cei mai
bogați locuitori ai Romei, influența sa politică contribuind și la îmbunătățirea
situației materiale a familiei lui Cezar.
ASCENSIUNEA LUI CEZAR
Adunarea Poporului l-a ales în 69 î.Hr. pe Cezar, la vârsta de treizeci de ani, în
funcția de chestor, conform celor prevăzute în cursus honorum. A fost repartizat aleatoriu
cu un chestorat în Hispania Ulterior, provincie romană situată în Portugalia de astăzi și
sudul Spaniei. Stagiul său de demnitar administrativ și financiar în Hispania
Poziția de magistrat a fost următorul pas în cursus honorum, ea dovedindu-se o mare
oportunitate pentru maestrul publicului roman. Edilii curule erau responsabili de astfel de
îndatoriri publice precum construirea și îngrijirea templelor, clădirilor publice, traficului și
alte aspecte ale vieții cotidiene din Roma; poate că mai presus de toate, edilii se îngrijeau
de organizarea jocurilor publice cu ocazia sărbătorilor statului și de administrarea Circului
Maximus. Succesul în demnitatea de edil i-a fost lui Cezar de mare folos la alegerea sa ca
Pontifex Maximus (mare preot) în 63 î.Hr., ca urmare a morții predecesorului său, Quintus
Caecilius Metellus Pius. Poziția însemna ocuparea unei noi case — Domus Publica (casa
publică) — în For, și implica răspunderea pentru toate atribuțiile religioase romane și
patronatul preoteselor virgine ale zeiței Vesta. Pentru Caesar, numirea însemna și ușurarea
datoriilor sale; totodată îi conferea o putere considerabilă. Deși în termeni tehnici
pontificiatul nu reprezenta o poziție politică, oferea și avantaje considerabile în relația cu
Senatul și la modificările legislative.
CEZAR SI PRIMUL TRIUMVIRAT
În 60 î.Hr., decizia lui Cezar de a își abține candidatura pentru un posibil triumf (datorat realizărilor sale în
Hispania) l-a pus în poziția de a candida pentru consul. Deși Cezar dispunea de o popularitate copleșitoare
printre membrii adunărilor cetățenești, a fost nevoit să manipuleze alianțe formidabile în Senatul roman pentru
a-și putea asigura alegerea. Având deja o prietenie solidă cu fabulos de bogatul Marcus Licinius Crassus, l-a
abordat pe adversarul acestuia, Pompei cel Mare, propunându-i o coaliție. Pompei era deja frustrat din cauza
incapacității sale de a obține reforma teritorială pentru veteranii săi din est, iar Cezar a aplanat sclipitor orice
diferende existente pe atunci între cei doi puternici lideri.

Alianța (cunoscută astăzi sub numele de Primul Triumvirat) a fost formată la finele anului 60 î.Hr., și a
rămas secretă, în mod remarcabil, o bună perioadă de timp. Pompei și Crassus au căzut de acord să își
folosească averile și puterea pentru a ajuta candidatura lui Cezar la consulat, iar în schimb, Cezar avea să
influențeze agendele politice ale celor doi. Cezar și Crassus, care erau deja buni prieteni de un deceniu încoace,
și-au consolidat alianța cu Pompei, oferindu-i acestuia în căsătorie pe fiica lui Cezar, Iulia Cezaris. Alianța
combina enorma popularitate a lui Cezar în rândul plebeilor și reputația sa, cu averea și influența asupra
plutocrației marilor comiși de care dispunea Crassus, alături de reputația militară, averea și influența senatorială
ale lui Pompei. Cu ajutorul acestora, Cezar a câșigat cu ușurință poziția de consul, însă Optimații au reușit
alegerea fostului co-edil a lui Cezar, Marcus Calpurnius Bibulus, în poziția de consul junior.

Odată instalat în funcție, în 59 î.Hr., primul obiectiv din agenda lui Cezar l-a reprezentat crearea unei legi
care stipula ca toate dezbaterile și procedurile din cadrul Senatului să fie făcute publice. După aceasta, și-a
respectat acordul făcut cu Pompei. Terenuri din părți nepopulate ale Italiei aveau să fie restituite și oferite
veteranilor lui Pompei. Astfel, Cezar nu ameliora doar problema mulțimii șomere din Roma, ci satisfăcea și
doleanțele legiunilor lui Pompei. Însă Cato cel Tânăr, alături de facțiunea Optimaților, s-a opus conceptului, din
simplul motiv că era o idee a lui Cezar. Consulul a mustrat Senatul și a dus problema direct în fața poporului.
 RAZBOAIELE
GALICE
Gaius Iulius Cezar și-a însușit controlul oficial asupra provinciilor Illyria, Galia Cisalpină
și Galia Transalpină în 59 î.Hr. Dincolo de provincia Galiei Transalpine se găsea un teritoriu
vast, echivalând cu Franța de astăzi, numit Galia Comata, unde existau confederații independente
de triburi celtice, ce mențineau diferite relații cu Roma. Dar, imediat după ce el și-a ocupat
poziția, un trib celtic ce trăia pe teritoriul Elveției contemporane, helveții, a plănuit să migreze
din regiunea alpină către vestul Franței de astăzi. Însă, pentru a putea realiza o astfel de migrare,
helveții ar fi trebuit nu doar să mărșăluiască prin teritorii aflate sub control roman, ci să străbată
și teritoriul tribului Aedui, aliat cu romanii. Alți celți de origine galică și alte persoane din
provincia Galia Narbonensis se temeau ca helveții să nu vandalizeze totul în calea lor până la
destinația finală. Fără a pierde timp, Cezar s-a opus ideii și a recrutat în grabă două noi legiuni.

Mai multe alte triburi s-au alăturat mișcării helveților, ei devenind cu timpul cel mai mare
și cel mai puternic trib din Galia. În total, conform scrierilor lui Cezar, se adunaseră aproape
370.000 de persoane, din care 260.000 erau femei, copii și alte tipuri de non-combatanți. După ce
au pornit la drum, fără a ține seamă de obiecția lui Cezar, trupele aveau să se întâlnească,
inevitabil. După mai multe încăierări, Cezar a cucerit partea muntoasă cu cele șase legiuni ale
sale, momind adversarul într-o bătălie neechilibrată. În apropiere de capitala tribului Aedui,
Cezar a strivit helveții, măcelărindu-i, indiferent de statutul de combatant al adversarului.
Conform lui Cezar, dintre cei 370.000 de inamici mobilizați, doar 130.000 au supraviețuit
bătăliei. În următoarele zile a ordonat trupelor să urmărească ce mai rămăsese din armata
adversă; se pare că au fost uciși încă 20.000 de oameni. Aproape în același timp, la sfârșitul lui
59 î.Hr., liderul germanic Ariovistus, căpetenie a tribului Suebi, a condus o invazie a Galiei prin
atacuri asupra regiunii granițelor, însă Cezar a înăbușit situația la acel moment, aranjând o alianță
cu germanii, la începutul anului 58 î.Hr. A forțat retragerea germanilor înapoi în est, de-a lungul
Rinului și a folosit pretextul „apărării aliaților Romei” pentru a-și continua cuceririle în nord.
GERMANIA, BRITANIA SI VERCINGETORIX

Până în anul 56 î.Hr., pe măsură ce Cezar împingea controlul

roman în întreaga provincie galică, situația politică din Roma era pe cale
de a se destrăma. Aflat în mijlocul planificării următoarelor acțiuni în
Galia, Britania și Germania, Cezar s-a reîntors în Galia Cisalpină, știind
că trebuie să se afirme din nou sprijinul întru Senatul Roman. Pompei se
afla în Italia nordică, îngrijindu-se de îndatoririle sale în cadrul comisiei
grânelor, iar Crassus a mers la Ravenna pentru a se întâlni cu Cezar.
Cezar, însă, i-a chemat pe ambii la Lucca pentru o conferință, iar celor
trei triumviri li s-au alăturat până la 200 de senatori. Deși sprijinul în
Roma era deslușit, această întâlnire a fost menită scopurilor
triumviratului, aceasta dovedindu-se o mult mai mare coaliție decât doar
a trei persoane. Însă Cezar avea nevoie ca Pompei și Crassus să se
înțeleagă pentru a putea menține întreaga înțelegere. Comanda lui Cezar
trebuia prelungită, pentru a fi asigurat împotriva judecății.
RAZBOIUL CIVIL
În anul 50 î.Hr., Senatul condus de Pompei i-a ordonat lui Cezar să se întoarcă la Roma și să-și demobilizeze armata
pentru cǎ termenul său ca proconsul se încheiase. În plus, Senatul îi interzice lui Cezar să candideze pentru un consulat
secund în absența sa. Cezar a crezut că va fi judecat și marginalizat politic dacă ar fi intrat în Roma fără imunitatea pe care i-
o conferea poziția de consul sau fără puterea armatei sale. Pompei l-a acuzat pe Cezar de insubordonare și trădare. Pe 10
ianuarie 49 î.Hr. Cezar traversează Rubiconul (granița Italiei) și atacă propria patrie, republica romană, cu gândul de a se
instala dictator. Optimații, inclusiv Metellus Scipio și Cato cel Tânăr, au fugit către sud, neștiind că Cezar este însoțit doar de
Legiunea a X-a. Cezar l-a urmărit pe Pompei până la Brundisium, sperând să restaureze alianța lor anterioară de zece ani.
Pompei l-a evitat, însă, iar Cezar a făcut un uimitor marș de 27 de zile către Spania, unde i-a înfrânt pe locotenenții lui
Pompei. Apoi s-a întors la est, pentru a-l provoca pe Pompei în Grecia, acolo unde pe 10 iulie 48 î.Hr. la Dyrrhacium Cezar
abia a evitat o înfrângere catastrofală. L-a înfrânt decisiv pe Pompei, în ciuda avantajului numeric al acestuia (aproape dublul
infanteriei și cavalerie suplimentară) la Pharsalus într-o luptă violentă și de scurtă durată în anul 48 î.Hr.. Pompei a fugit
către Egipt, acolo unde a fost ucis de către un ofițer în serviciul regelui Ptolemeu al XIII-a. În Roma, Cezar cere să fie numit
dictator, avându-l pe Marc Antoniu ca prim locotenent; Cezar a demisionat din postul de dictator după unsprezece zile și a
impus să fie ales pentru a doua oară consul, alături de Publius Servilius Vatia Isauricus. L-a urmărit pe Pompei în Alexandria,
unde își instalează tabăra armatei sale și devine implicat în războiul civil alexandrin dintre Ptolemeu și sora, soția și regina
alături de care conducea, faraonul Cleopatra a VII-a. Poate că alianța lui Cezar cu Cleopatra a fost un rezultat al rolului pe
care Ptolemeu l-a avut în uciderea lui Pompei; se relatează că Cezar ar fi plâns la vederea capului lui Pompei, care i-a fost
oferit de către șambelanul lui Ptolemeu, Pothinus, ca dar. Cezar înfrânge apoi forțele lui Ptolemeu și o instalează pe
Cleopatra ca domnitor, alături de care își va crește singurul său fiu biologic despre care se știe, Ptolemeu al XV-a Cezar,
cunoscut mai bine sub numele de „Caesarion”. Cezar și Cleopatra nu s-au căsătorit niciodată. După ce a petrecut primele luni
ale anului 47 î.Hr. în Egipt, Cezar merge către Orientul Mijlociu, unde îl anihilează pe regele Farnace al II-lea al Pontului în
Bătălia de la Zela; bătălia sa a fost atât de concretă și completă încât a comemorată în cuvintele Veni, vidi, vici („Am venit,
am văzut, am cucerit”). După aceasta a pornit către Africa pentru a rezolva problema restului de suporteri senatoriali ai lui
Ptolemeu.
 DUPA RAZBOIUL CIVIL
Cezar se întoarce în Italia în luna septembrie a anului 45 î.Hr.. Își completează testamentul printre primele sale sarcini, numindu-l pe
Octavian ca unic succesor. Senatul deja începuse să-i ofere onoruri chiar și în absența sa. Deși Cezar nu și-a proscris inamicii, ci
iertându-i aproape pe fiecare dintre aceștia, părea a fi o rezistență deschisă extrem de redusă.
Mari jocuri și festivități s-au ținut pe 21 aprilie pentru a onora marea victorie a lui Cezar. Odată cu jocurile, Cezar a fost onorat cu
dreptul de a purta îmbrăcăminte triumfală, inclusiv o robă de culoare roșu închis (evocatoare a regilor Romei) și coroana de lauri la
toate ocaziile publice. O mare moșie era construită pe seama Romei pentru uzul exclusiv al lui Cezar. Titlul de imperator a devenit unul
legal, pe care avea să-l folosească tot restul vieții sale. O statuie de fildeș asemănându-l avea să fie cărată la toate procesiunile
religioase publice.
O altă statuie a lui Cezar a fost plasată în templul lui Quirinus cu inscripția Zeului Invincibil. Cum Quirinus era asemănarea
deificată a orașului și fondatorului acestuia și prim rege, Romulus, acest act l-a identificat pe Cezar nu doar pe aceeași scară cu zeii, dar
și cu regii antici. O a treia statuie a fost ridicată pe capitoliul de lângă cele ale celor șapte regi romani și a aceea a lui
Lucius Junius Brutus, omul care a condus revolta ce a dus la eliminarea regilor. Însă în alte comportamente scandaloase, Cezar a bătut
monezi cu asemănarea sa. Pentru prima dată în istoria Romei un roman în viață figura pe o monedă.
Când Cezar s-a întors la Roma în octombrie 45 î.Hr., a cedat al patrulea consulat (pe care îl condusese fără partener) și i-a plasat pe
Quintus Fabius Maximus și Gaius Trebonius în locul său. Acest lucru a iritat Senatul pentru că Cezar nu a ținut seama deloc de sistemul
republican de alegere și a acționat astfel dupǎ propriul său capriciu. Sărbătorește un al patrulea triumf, de data aceasta pentru onorarea
victoriei din Spania. Senatul a continuat să-i acorde alte onoruri. Un templu lui Libertas avea să fie construit în onoarea sa, iar el a
primit titlul de Liberator. Este ales consul pe viață și îi este permis să ocupe orice oficiu dorește, inclusiv cele în general rezervate
plebeilor. Roma părea dispusă să-i acorde lui Cezar dreptul neprecedat de a fi singurul roman care deține imperium. Cu aceasta, doar
Cezar ar fi imun de la judecata legală și ar dispune tehnic de comanda suprema asupra tuturor legiunilor romane.
Cezar a cerut și alte onoruri, care eliminau definitiv democrația și instaurau dictatura. A cerut inclusiv dreptul de a desemna jumătate
dintre toți magistrații, poziții care până atunci se completau prin vot. De asemenea, el a numit magistrați pentru toate îndatoririle
provinciale, un proces până atunci făcut prin alegerea aleatorie sau prin acordul Senatului. Luna nașterii sale, Quintilis, a fost numită
iulie (după latinul Iulius) în onoarea sa și ziua în care s-a născut, 13 iulie, a fost recunoscută ca sărbătoare națională. Chiar și un clan
din adunarea poporului avea să-i poarte numele. Un templu și clasa religioasă a acestuia, Flamen maior, avea să fie ridicat și dedicat în
onoarea familiei sale.
ASASINAREA LUI CEZAR
Faptele lui Cezar, lichidarea democrației și posibila proclamare a lui Cezar ca rege au amplificat
spiritele antidictatoriale mai ales după depunerea unei diademe pe statuia lui Cezar de pe Rostra. Tribunii,
Gaius Epidius Marcellus și Lucius Caesetius Flavius au îndepărtat această diademă. Nu la mult timp după
acest incident, aceeași doi tribuni au arestat cetățenii care au pronunțat titlul de Rex către Cezar, în timp
ce acesta trecea pe străzile Romei. Văzându-și susținătorii amenințați, Cezar a acționat sever. A ordonat
eliberarea celor arestați și, în schimb, a adus tribunii în fața Senatului, înlăturându-le pozițiile. Cezar
folosise inițial sanctificarea tribunilor ca unul din motivele pentru care pornise războiul civil, însă acum
le-a revocat puterea în propriul câștig.

Locul de întrunire a Senatului roman era, conform tradiției, în Curia Hostilia, a cărui reparație
fusese recent terminată după incendiile ce o distruseseră în anii precedenți, dar Senatul a abandonat-o
pentru o casă nouă, aflată în construcție. Astfel că Cezar a convocat Senatul în Theatrum Pompeium
(construit de către Pompei), la Idele lui Marte, pe 15 martie 44 î.Hr.. Cu puține zile în urmă, un prezicător
îi spusese lui Cezar: „Ferește-te de Idele lui Marte“. În ziua întrunirii Senatului, Cezar a fost atacat și
înjunghiat de moarte de către un grup de senatori, care se intitulau Liberatorii (Liberatores); aceștia și-au
justificat acțiunea spunând că au comis tiranicid, nu crimă, apărând Republica de ambițiile monarhale
pretinse de Cezar. Printre asasinii care s-au închis în Templul lui Jupiter se aflau Gaius Trebonius,
Decimus Junius Brutus, Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius Longinus; Cezar le grațiase majoritatea
crimelor și chiar îi avansase în carieră. Marcus Brutus era un văr îndepărtat al lui Cezar și fusese numit ca
unul dintre moștenitorii săi testamentari. De asemenea, se speculează că Marcus Brutus era fiul nelegitim
al lui Cezar, din moment ce acesta avusese o aventură cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus; însă Cezar
avea doar cincisprezece ani la data nașterii lui Brutus. Cezar a primit 23 de lovituri(conform altora chiar
35), care variau între superficiale și mortale și, ironia sortii, s-a prăbușit la picioarele unei statui a fostului
său prieten, devenit rival, Pompei cel Mare. Pompei fusese recent deificat de către Senat, unele relatări
spunând că Cezar s-a rugat la Pompei în timp ce murea.