Richard Strauss

1864 - 1949
11 Iunie 1864, München – 8 septembrie 1949 = “optzeci
de ani cinstiţi de muncă şi artă”
- probabil unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai
generaţiei de compozitori germani afirmaţi în ultimele
decenii ale secolului XIX, generaţie în care se aliniază
Hugo Wolf, Gustav Mahler, Max Reger, Pfitzner,
Schönberg, Zemlinsky
- universul cultural, spiritual şi artistic german trăieşte
intens prefacerile ce duc spre perioada modernă la
începutul secolului următor, în care se încadrează
realismul literar, istorismul cu fundament ştiinţific, pe
un puternic fond al sentimentului naţional
• De foarte tânăr - este marcat în primele lucrări de romantici,
descoperind apoi pe Mendelssohn, Schumann și Wagner
• Interesat de arta dirijatuluil îl urmărește pe Hans von Bulow in repetiții
și învață; în 1885 va rămâne la dorința maestrului succesorul acestuia
la Orchestra Curții din Meiningen; urmează ca dirijorn principal la
Weimar
• 1885 – îl întâlnește pe Alexander Ritter – ii va schimba viziunea asupra
muzicii determinându-l să devină îndrăzneț și să deschidă epoca tone
poem (poemelor simfonice)
• 1898 – devine dirijorul principal al Operei regale din Berlin, 1919-
1924 dirijor principal al Operei din Viena
• moment important al existenţei muzicianului: cunoştinţa, logodna şi
căsătoria cu soprana Pauline de Ahna. Timp de mai multe decenii au
susţinut împreună concerte în întreaga Europă, succesele repurtate
conferindu-le o celebritate continentală de prim ordin pentru Strauss,
compozitorul şi pianistul
• Contemporanul său francez, Claude Debussy, îl
priveşte dintr-o perspectivă panoramică: “Este aproape
singurul muzician original al tinerei Germanii; are în
acelaşi timp ceva din Liszt, prin remarcabila sa
virtuozitate în arta de a mânui orchestra, şi din
Berlioz al nostru, prin grija de a-şi sprijini muzica pe
literatură. Titlurile poemelor sale simfonice stau drept
mărturie… Vă pot încredinţa că este soare în muzica
lui Richard Strauss.“

Compune lieduri, simfonii, poeme simfonice, opere,

concerte, partituri camerale ample
• Creaţia de lied a compozitorului german, conține aproximativ 150 de
lucrări, de o preţioasă valoare
- Încă din primul volum de lieduri, 1882, moment considerat de Strauss
hotarul de debut componistic în lied, optează pentru originalitatea
exprimării, cum ar fi ca exemplu Zueignung op. 10 (Dedicaţie)
- mai departe, în fiecare colecţie descoperim pagini strălucitoare, chiar
dacă nu le urmărim respectând cronologia componistică: Ständchen
op. 17 (Serenada); Ruhe, meine Seele op. 27 (Linişte sufletului meu);
Nicht, op. 10 (Nu!) Morgen!; Schlechtes Wetter, op. 69 (Vremea
rea). În recurenţă, poate fi marcată compunerea primului lied în 1870,
Weinachtslied, versuri de Schubart, după care mai urmează destul de
multe,precum Der Spielman und sein Kind (Menestrelul şi copilul
său), versuri Fallersleben, 1878, la nivel de experiment şi promisiuni.
- Până la primul lied cu acompaniament orchestral, Strauss aprecia că
abia cu Acht Gedichte aus “Letzte Blätter” versuri de Hermann
von Gilm, se poate marca adevăratul hotar al istoriei liedurilor sale.
- Straussdedică soţiei sale peste 80 de lieduri, Vier Lieder op. 27 fiind piesele scrise
ca dar de căsătorie pentru Pauline
- seria marilor lieduri se continuă cu Traum durch die Dämmerung op. 29 (Visare în
amurg), versuri de Bierbaum, Die chinesische Flöte (culegere pe care o întâlnim şi în
Simfonia Cântecul pământului de Gustav Mahler).
- pentru ultimul deceniu de viaţă, creația de lied reprezintă o sinteză a propriilor
experienţe personale şi, în acelaşi timp, punctul final acordat în mod conştient
romantismului de către unul dintre marii compozitori ai secolului XX. În 1949,
artistul lasă cu titlu testamentar Vier letzte Lieder (Ultimele Patru melodii, pentru
soprană şi orchestră), simbolul unei superbe despărţiri de viaţă - imaginea modernă
a unui romantism în prelungirea idealului clasic. La premieră – care a avut loc pe 22
mai 1950, la Royal Albert Hall din Londra, sub bagheta lui Wilhelm Furtwängler,
ordinea de prezentare a fost Beim Schlafengehen (A merge la culcare), September,
Frühling (Primăvara) şi Im Abendrot (La apus). În prezent, liedurile sunt cântate în
ordinea unei logici de conţinut: Frühling, September, Beim Schlafengehen, Im
Abendrot – omul înaintează, se maturizează, iar culcarea este o acţiune care se petrece
la încheierea zilei, deci în amurg. Proiectând această logică asupra fazelor vieţii
umane, putem vorbi despre o primăvară a tinereţii, urmată de un septembrie al
maturităţii, de culcare ca metaforă a bătrâneţii, în timpul căreia omul se pregăteşte
treptat de moarte, amurgul fiind despărţirea finală. ("Is this perhaps death?”)
Poemele orchestrale
• În 1886 începe să dirijeze şi, reîntors din Italia,
realizează primul poem simfonic Aus Italien, urmat de
Macbeth şi Don Juan (1888), capodopera lui în
domeniul orchestral, alături de lucrarea cu tentă
autobiografică Moarte şi transfiguraţie (1889).
• În 1894, dirijează la Festivalul de la Bayreuth, apoi
revine la compoziţie cu poemele simfonice Till
Eulenspiegel (1895), Aşa grăit-a Zarathustra (1896),
Don Quijote (1897) şi O viaţă de erou (1898),
originală autobiografie.
Opera
• În 1894, dirijează la Festivalul de la Bayreuth, devine foarte
interesat de teatrul muzical şi este un timp sub influenţă
wagneriană. Conform acestui model de creaţie, compune
primele sale opere, Guntram şi Feuersnot, pe librete proprii.
• În 1904, după ce are loc la New York prima audiţie a
Simfoniei domestice, realizează în momentul următor două
lucrări de mare efect scenic, Salomeea, după Oscar Wilde, şi
Elektra, inspirată de Sofocle. Aceste două partituri marchează
un spectaculos interes al artistului pentru genul operei,
compozitorul adoptând iniţial, în dorinţa de a rezona cu
orientările curentelor moderne, ecouri ale expresionismului
vienez, în colaborare cu poetul Hugo von Hofmannsthal, unul
dintre fervenţii săi colaboratori.
• Cu operele Cavalerul rozelor, Ariadna la Naxos,
Femeia fără umbră, Elena egipteanca, Arabela,
preocupările sale de creator demonstrează o evoluţie
complexă a teatrului vienez de nivel vocal-simfonic, în
care muzicianul îmbină propriul stil cu expresia
cuvântului şi vocalitatea solistică de mare performanţă.
Cu ultima sa operă, Capriccio, Richard Strauss
continuă să se autodepăşească, prin transpunerea în
muzică a unui subiect care prezintă cearta estetică
dintre gluckişti şi puccinnişti.
Simfoniile – pe linia Poemelor simfonice
• 1880, 1884 – două simfonii de tinerețe

• 1903 - Simfonia Domestica op.53 (tot poem simfonic) – subiectul implică

personajele unei familii tradiționale
• Încheiată în 1915, după câţiva ani de lucru, Simfonia a doua Eine
Alpensinfonie op. 64 a fost auzită prima dată un an mai târziu, la Berlin,
cu Richard Strauss la pupitrul ansamblului Hofkapelle din Dresda. Există
douăzeci şi două de popasuri-adnotări, în care Strauss notează, asemenea
unor marcaje turistice, etapele excursiei – dar într-o structură cvadripartită
specific simfonică (1.”Noaptea”, 2.”Răsăritul soarelui”, 3. ”Ascensiunea”,
4.”Intrarea în pădure”, 5.”Plimbare pe marginea unui pârâu”, 6.”La
cascadă”, 7”Apariţia”, 8.”Prin poienile înflorite”, 9.” La marginea alpestră
a muntelui” 10. “Rătăcind printre arbuşti şi ceaţă”, 11.“În faţa
gheţarului”,12. “Momente periculoase”, 13. “Pe vârf”,14 “Viziunea”, 15
“Învăluirea ceţurilor”, 16. “Soarele păleşte treptat”, “17.”Elegie”, 18
“Liniştea dinaintea furtunii”, 19 “Furtună”, 20. “Coborârea”, 21 “Lăsarea
serii”, 22.“Pacea nopţii”).
• Mai pot fi adăugate Concertul pentru vioară în re
minor, Romanza pentru cello și orchestră, Burlesca
pentru pian şi orchestră, Concerte pentru corn,
Oboi, Metamorfoze, studiu pentru 23 de instrumente
de coarde, capodopera sa de orchestrator, reprezentând
în acelaşi timp punctul final pus conştient
romantismului de către unul dintre marii compozitori ai
secolului XX
• (1945) “The most terrible period of human history is at
an end, the twelve year reign of bestiality, ignorance
and anti-culture under the greatest criminals, during
which Germany's 2000 years of cultural evolution met
its doom”