cordul

Generalitati
Cordul este unul dintre cele mai
importante organe ale corpului
uman şi funcţionează asemenea
unei pompe musculare ce distribuie
sângele ȋn ȋntreg organismul.
Aceasta se contractă şi se relaxează
asemeni oricărui muşchi, ȋnsa este
unică prin faptul că funcţionează pe
baza principiului „totul sau nimic”,
fiecare contracţie făcându-se cu
toată forţa pe care aceasta o are.
Cordul este localizat
la nivelul toracelui,
ȋn mediastinul
mijlociu, o treime
din aceasta fiind
localizată la dreapta
faţă de linia mediană
şi două treimi fiind
localizate la stânga
liniei mediene.
organ musculo-cavitar, de forma
unui con turtit, cu rol de pompa
aspiro-respingatoare.

 asezata in etajul inferior al

mediastinului, intre cei doi
plamani, deasupra diafragmului, si
este invelita intr-un sac fibro-seros
numit pericard.

 dimensiunile si capacitatea variaza

in functie de individ, sex si varsta
o greutate medie de 300g si o
capacitate medie de 500g.
 Configuraţie externă
 Are forma unei piramide triunghiulare,
cu vârful orientat ȋn jos, spre ȋnainte şi la
stânga, dimensiunea ei fiind aproximativ
egală cu pumnul individului.
Prezintă:
- trei feţe: o faţă ȋn raport cu scheletul
toracic, o faţă ȋn raport cu diafragmul şi o
faţă ȋn raport cu plămânii;
- trei margini: o margine dreaptă, o
margine spre anterior şi o margine spre
posterior;
- o bază;
- un vârf.
Faţa sternocostală intră ȋn raport cu sternul şi coastele, iar la acest
nivel se pot identifica atriile (ȋn porţiunea superioară) şi ventriculii (ȋn
porţiunea inferioară).
Ventriculii sunt reprezentaţi mai bine de ventricului drept la nivelul
acestei feţe, cei doi ventriculi fiind despărţiţi de şanţul interventricular
anterior. La nivelul acestui şanţ se pot identifica marea venă a inimii şi
artera descendentă anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o
prelungire ce poartă denumirea de conul arterei pulmonare.
Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul arterei pulmonare.
Ventriculii sunt separaţi de atrii prin intermediul şanţului coronar.
Porţiunea atrială a feţei sternocostale este acoperită ȋn cea mai mare
parte de artera pulmonară şi aortă. Şanţul coronar este străbătut ȋn
porţiunea dreaptă de către artera coronară dreaptă şi mica venă a
cordului, iar ȋn proţiunea stângă de artera circumflexă alături de sinusul
coronar.
La nivelul bazei cordului se pot observa, pe această faţa, două prelungiri
ce poartă denumirea de auriculi sau urechiuşe, stâng, respectiv drept.
Raporturile fetei sternocostale
 Anterior:
Stern
Coastele
Sp ic corespunzatoare
Ms transvers toracic
Vasele interne toracice
Spatiul conjunctivo-adipos al mediastinului anterior
Limfonodulii medistinal
 Anterolateral
Recesurile pleurale costomediastinale
Faţa diafragmatică sau inferioară
este aproape orizontală şi este
reprezentată preponderent de către
ventriculul stâng, ventriculul drept
reprezentând doar o porţiune foarte
mică.
Ventriculi sunt despărţiţi prin
intermediul şanţului interventricular
posterior la nivelul căruia se
identifică artera interventriculară
posterioară, ram din artera coronară
dreaptă şi vena coronară medie.
La nivelul feţei diafragmatice se
poate identifica crux cordis ce este
reprezentată de intersecţia dintre
şanţul coronar şi şanţul
interventricular.
Raporturile fetei diafragmatice
Pericardul
Diafragma
Lobul hepatic
stang
Fornixul gastric
Faţa pulmonară este orientată
spre posterior şi la stânga şi este
reprezentată preponderent de o
porţiune din ventriculul stâng.
Prezintă şanţul coronar stâng la
nivelul căruia putem identifica
artera atrioventriculară stângă şi
marea venă coronară.
Acesta din urmă ȋmparte faţa
pulmonară ȋntr-o porţiune atrială
ce corespunde atriului stâng, şi o
porţiune ventriculară ce
corespunde ventriculului stâng.
Marginea dreaptă este ȋn raport direct cu pleura şi cu faţa
medială a plămânului drept.
Marginile anterioară şi posterioară nu sunt bine evidenţiate.
Vârful inimii este reprezentat de vârful ventriculului stâng şi
este orientat ȋn jos, ȋnainte şi la stânga şi poate fi identificat la
nivelul spaţiului V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară.
Baza are o poziţie ȋn sus, ȋnapoi şi spre dreapta, iar la nivelul ei
se poate identifica şanţul interatrial ce o ȋmparte ȋn două
porţiuni şi anume:
• O porţiune stângă reprezentată de atriul stâng, ȋmpreună cu
orificiile celor 4 vene pulmonare;
• O porţiune dreaptă reprezentată de atriul drept, ȋmpreună cu
cele două orificii ale venelor cave superioară, respectiv
inferioară.
Raporturile bazei cordului
 Pericardul
 Organele
medistinului
posterior:
Esofag
Bifurcatia traheei
(post si sup)
Aorta
descendenta
toracica
Rapoartele inimii cu structurile ȋnvecinate:
 Proiecţia cordului se realizează ȋn cadrul unui
patrulater delimitat astfel:
- anterior - un plan frontal, tangent la pericard;
- posterior - un plan frontal, tangent şi posterior
de bifurcaţia traheei, venele pulmonare şi
pericardul de la nivelul atriului stâng;
- superior - un plan transversal prin vertebra
toracală T4 şi unghiul sternal;
- inferior - diafragmul;
- lateral - pleurele mediastinale ale celor doi
plămâni.
Limitele ariei matitatii cardiace
Medial dreapta – marginea stanga a sternului
Superior stanga – proiectia marginii anterioare a
plamanului stang, o linie curba cu concavitatea iferior
si medial, ce uneste cartilajul costal IV stang cu
proiectia varfului cordului;
Inferior – matitatea cardiaca se continua fara limita
clara de demarcatie cu matitatea lobului stang hepatic,
proiectia intinzandu-se pana in dreptul cupolei
diafragmatice – spatiul V intercostal stang.
Proiectia cordului pe coloana vertebrala
T4 – vertebra vaselor mari (arteriale) de la baza inimii
T5 – vertebra infundibulului pulmonarei
T6 – vertebra atriala
T7 – vertebra ventriculelor
T8 – vertebra apexului cordului
Proiectia valvelor cardiace pe peretele
toracic anterior
Valva pulmonara – cartilajul 3 sternocondral stang
Valva aortica – linia parasternala stanga in spatiul 3 ic
stg, inferior si medial de proiectia valvei pulmonare
Valva mitrala – cartilajul 4 sternocondral stg
Valva tricuspida – linia parasternala dreapta in spatiul
intercostal stang
Focarele de ascultatie
Mitral – in spatiul 5 ic
stg, pe lmc
Tricuspidian in sp 5 ic
stg, parasternal
Erb in sp 3 ic stang,
parasternal
Pulmonar in sp 2 ic
stang, parasternal
Aortic in sp 2 ic drept,
parasternal
Raporturile atriului drept
Superior – VCS
Anterior – pericard, plaman drept, pleura medistinala
dreapta
Posterior – vene pulmonare drepte, AS
Lateral – pericard, nv frenic drept, vase
pericardiofrenice, fata medistinala plaman drept,
plaura medistinala dreapta
Medial – aorta ascendenta, AS
Inferior – VCI, radacina trunchiului pulmonar
 Raporturile VD
 Anterior:
Pericard,
Pleura stanga
Marginea ant a plamanului stg
Sternul
Plastronul costal
 Posterior – septul interventricular
 Superior
Auriculul drept
Trunchiul pulmonar
 Inferior
Pericardul
Tendonul central al diafragmului
Raporturile AS
 Superior
bronhia stanga
Artera pulmonara stanga
 Inferior – VS
 Anterior
Aorta ascendenta proximala
Trunchiul pulmonar proximal
 Posterior
Peretele anterior al sinusului oblic
Esofagul
Venele pulmonare drepte
 La dreapta: AD, septul interatrial
 La stanga: pericardul, venele pulmonare stangi
 Raporturile VS
 Superior – AS
 Inferior – diafragma
 Anterior
Pericardul
Hemitotacele anterior stang
Lingula plamanului stang
 Lateral
Pericard
Pleura medistinala stanga
Plamanul stang
Nervul frenic stang
Vase pericardofrenice
 Medial – sept interventricular
 Configuraţia internă
Cordul este format din patru cavităţi şi anume: 2 atrii şi 2
ventriculi.
Structura atriilor este uşor diferită de cea a ventriculilor,
prezentând anumite caracteristici generale:
• sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subţire şi mai neted
decât al ventriculilor;
• dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
• la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
• fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
• comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor
atrioventriculare.
Structura ventriculilor
prezintă de asemenea câteva
caracteristici generale
proprii şi anume:
• dimensiunile lor sunt
semnificativ mai mari decât
dimensiunile atriilor;
• pereţii sunt groşi, neregulaţi,
prezintă trabecule şi cordaje
tendinoase.
Atriul drept
Are forma unui cub ce prezintă spre anterior o prelungire
reprezentată de auriculul drept.
Peretele lateral are aspect neregulat şi la acest nivel se pot
identifica muşchii pectinaţi ai atriului drept.
Peretele medial sau septal este alcătuit din septul
interatrial (septul ce separă cele două atrii). Acesta prezintă ȋn
porţiunea centrală o depresiune ce poartă denumirea de fosa
ovală, aceasta corespunzând canalului interatrial a lui Bottalo
din timpul vieţii intrauterine.
Peretele superior prezintă două orificii şi anume: orificiul
de vărsare a venei cave superioare şi orificiul de intrare ȋn
auricul.
La nivelul peretelui inferior se pot identifica:
- orificiul de vărsare a venei cave inferioare ce prezintă valva venei cave
inferioare denumită şi valva lui Eustachio;
- anteromedial- orificiul sinusului venos coronar ce prezintă valva sinusului
coronar ce mai poartă denumirea şi de valva lui Thebesius;
- de la nivelul valvei lui Eustachio pleacă spre peretele septal o proeminenţă
ce poartă denumirea de banda sinusală ce conţine tendonul lui Todaro. Sub
acest tendon se poate identifica triunghiul lui Koch ce este delimitat:
superior de tendonul lui Todaro, inferior de valva tricuspidă, iar lateral se
identifică orificiul sinusului venos coronar. Ȋn profunzimea ariei
triunghiului lui Koch se găseşte nodulul atrioventricular ȋmpreună cu
porţiunea incipientă a fasciculului lui Hiss.
Peretele posterior prezintă o proeminenţă ce poartă denumirea de creasta
terminală, aceasta fiind localizată la dreapta faţă de orificiile celor două
vene cave. Superior de creasta terminală se identifică nodul sinoatrial.
Peretele anterior este reprezentat de orificiul atrioventricular drept
ȋmpreună cu valva tricuspidă ce este alcătuită din trei cuspe şi anume:
anterioară, posterioară şi septală.
 Ventriculul drept
Se prezintă sub forma unei piramide triunghiulare, având trei pereţi, o bază şi
un vârf.
Peretele anterior este neregulat, prezentând numeroase trabecule cărnoase:
de ordin I reprezentate de muşchiul papilar anterior de la care se extind
cordaje către cuspele anterioară, respectiv posterioară a tricuspidei, dar şi
trabecule de ordin II şi III.
Peretele posterior este de asemenea neregulat, prezentând trabecule
cărnoase de ordin II şi III şi unul singur de ordin I reprezentat de muşchiul
papilar posterior cele trimite către cuspele posterioară şi septală a valvei
tricuspide.
Peretele medial sau septal este reprezentat de septul interventricular (septul
ce separă cei doi ventriculi). De asemenea prezintă numeroase trabecule
cărnoase de ordin II şi III şi doar unul singur de ordin I reprezentat de
muşchiul papilar septal, ce trimite cordaje către cuspele septală şi anterioară a
valvei tricuspide. Dintre trabeculele cărnoase de ordin II se evidenţiază
trabecula septomarginală ce ȋnglobează ramul drept al fasciculului Hiss.
Vârful ventriculului drept este localizat ȋn apropierea
vârfului inimii, doar la un cm mai sus şi mai la drepata
faţa de acesta.
Baza ventriculului drept prezintă două orificii şi
anume: orificiul atrioventricular drept şi orificiul
trunchiului arterei pulmonare. Orificiul atrioventricular
drept delimitează atriul drept de ventriculul drept şi este
prevăzut cu valva tricuspidă. Orificiul trunchiului
arterei pulmonare este prevăzut cu valva pulmonară ce
este alcătuită din trei cuspe semilunare (ȋn cuib de
rândunică) : una anterioară şi două posterioare.
Cavitatea ventriculului drept ȋncepe de la nivelul
orificiului atrioventricular până aproape de vârful inimii şi
poate fi ȋmpărţită ȋn trei regiuni diferite: o regiune de
primire a sângelui de la nivelul atriului drept, o regiune
trabeculară, localizată apical, şi o regiune distală, de
evacuare, ce mai este denumită şi conus sau infundibul.
Regiunea de primire a fluxului de sânge este delimitată ȋntre
orificiul atrioventricular şi regiunea muşchilor papilari.
Regiunea trabeculară este localizata spre vârful ventriculului
drept, fiind acoperită de trabecule musculoase. Rolul
acestora este de a ȋncetini viteza fluxul sanguin şi totodată
participă la fromarea structurii de rezistenţă a cordului.
Regiunea de evacuare sau conusul prezintă pereţi netezi şi
are o formă conică. Datorită pereţilor netezi din această
regiune, viteza sângelui creşte.
 Atriul stâng
Are forma unui cub, prezentând un perete lateral, un perete
medial, un perete superior şi un perete inferior.
Peretele lateral se continuă prin intermediul orificiului
auricului stâng cu cavitatea acestuia.
Peretele medial sau septal este reprezentat de septul interatrial.
Peretele superior şi cel inferior nu prezintă elemente
anatomice importante.
Perele posterior prezintă cele 4 orificii ale venelor pulmonare:
două dreote şi două stângi.
Peretele anterior conţine orificiul atrioventricular stâng ce
prezintă valva bicuspidă sau mitrală, ce este alcătuită din două
cuspe: una anterioară mai voluminoasă şi una posterioară cu
dimensiuni mai reduse.
 Ventriculul stâng
Este cavitatea cordului ce prezintă cele mai mari dimensiuni,
având aspectul unui con. Prezintă un perete lateral, un perete
medial, două margini, o bază şi un vârf.
Peretele lateral prezintă numeroase trabecule de ordin II şi III.
Peretele medial sau septal este reprezentat de septul
interventricular şi prezintă trabecule cărnoase.
La nivelul marginii anterioare se poate identifica muşchiul
papilar anterior ce trimite cordaje către cele două cuspe ale
mitralei.
Vârful ventriculului stâng coincide cu vârful inimii şi prezintă
trabecule cărnoase de ordin II şi III.
Baza ventriculului stâng conţine două orificii:orificiul
atrioventricular stâng şi orificiul aortei.
Orificiul atrioventricular stâng este puntea de
legătură dintre atriul stâng şi ventriculul stâng şi la
nivelul său se găseşte valva bicuspidă sau mitrală cu cele
două cuspe.
Orificiul aortei se gaseşte la drepta faţă de orificiul
atrioventricular stâng şi la nivelul acestuia se identifică
valva aortei ce este alcătuită din trei cuspe semilunare
(ȋn cuib de rândunică): una posterioară şi două
anterioare.
Cavitatea ventriculului stâng poate fi ȋmpărţită ȋntr-
o porţiune atrială la nivelul căreia pătrunde iniţial
fluxul sanguin şi o porţiune arterială ce mai poartă
denumirea de vestibulul aortic.
Structura peretelui cardiac
Peretele
cardiac este
alcătuit de la
exterior spre
interior din
epicard,
miocard si
endocard.
 Epicardul
Este de fapt foiţa viscerală a pericardului seros şi are drept scop
ȋmpiedicarea apariţiei frecării ȋn timpul contracţiilor ritmice ale
cordului.
Ȋntre epicard şi endocard se găseşte miocardul ȋmpreună cu scheletul
fibros şi sistemul excito-conductor al inimii.
Scheletul fibros al inimii este reprezentat de patru inele fibroase şi
două trigoane fibroase. Inelele fibroase mai poartă denumirea şi de
inelele lui Lower şi sunt localizate la nivelul orificiilor atrioventriculare
şi la nivelul orificiilor arteriale reprezentate de aortă şi artera
pulmonară. Trigonul fibros stâng se găseşte ȋntre orificiul aortic şi
orificiul mitral, iar cel drept se găseşte ȋntre orificiul trunchiului arterei
pulmonare şi orificiul tricuspid. La nivelul inelelor fibroase
atrioventriculare se inseră baza cuspelor atrioventriculare.
Scheletul fibros are drept scop stabilirea unei discontinuităţi
electrofiziologice ȋntre atrii şi ventriculi.
 Miocardul
Prezintă un miocard
contractil şi un sistem
excitoconductor.
Miocardul contractil este
reprezentat de fibre
musculare miocardice atriale
şi ventriculare, cele atriale
fiind scurte (situate profund)
şi lungi (situate superficial),
iar cele ventriculare sunt ȋn
vârtej sau ȋn spirală (situate
superficial) şi ȋn straturi
profunde interventriculare.
 Sistemul excitoconductor
Este alcătuit din celule miocardice cu proprietăţi specifice precum
automatismul (generează impuls electric ȋn mod spontan) şi conducerea
impulsului.
Celulele miocardului ce prezintă automatism mai sunt denumite şi celule
miocardice tip P sau pacemaker. Proprietatea de automatism este deţinută de
celulele din nodul sinoatrial, din fibrele atriale specializate sau fasciculul
Bachmann, din nodul atrioventricular, din fasciculul Hiss şi ramurile sale şi
din reţeaua Purkinje.
 Vascularizaţia inimii
- artera coronara dreapta, ram din aorta ascendentă, situată ȋn
porţiunea iniţială ȋntre auriculul drept şi trunchiul arterei pulmonare,
după care se localizează la nivelul şanţului coronar anterior, respectiv
posterior. Se termină la nivelul şanţului interventricular posterior prin
artera interventriculară posterioară. Ramuri ale arterei coronare
drepte sunt reprezentate de : artera dreaptă a conului, arterele
ventriculare anterioare drepte, artera interventriculară
posterioară, arterele atriale, artera nodului sinusal, artera
nodului atrioventricular.
- artera coronara stânga, ram din aorta ascendentă, este situată
iniţial ȋntre auriculul stâng şi trunchiul arterei pulmonare. La nivelul
şanţului interventricular anterior se termină prin artera
interventriculară anterioară. La nivelul şanţului coronar, din artera
coronară stângă ia naştere un ram colateral ce poartă denumirea de
artera circumflexă.
Vascularizaţia inimii
Artera interventriculară anterioară se ramifică ȋn:
arterele ventriculare anterioare stângi, artera stângă a
conului ce se anastomozează cu artera dreaptă a
conului, ramuri septale pentru 2/3 din septul
interventricular
Artera circumflexă dă următoarele ramuri: artera
marginală stângă, ramuri ventriculare anterioare şi
posterioare, arterele atriale, artera nodului sinusal şi
artera nodului atrioventricular.
Vascularizaţia inimii
Artera coronară dreaptă vascularizează
ventriculul drept, o porţiune din peretele
posterior al ventriculul stâng, 1/3 inferioară a
septului interventricular, atriul drept şi sistemul
excitoconductor.
Artera coronară stângă vascularizează ventriculul
stâng, o porţiune din peretele anterior al
ventriculului drept, 2/3 superioare a septului
interventricular şi atriu stâng.
 Vascularizaţia inimii
Venele sunt organizate ȋntr-un sistem venos superficial
şi un sistem venos profund.
Sistemul venos superficial este reprezentat de sinusul
venos coronar ce poate fi identificat la nivelul şanţului
coronar posterior. Traiectul acestuia se termină la nivelul
peretelui inferior al atriului drept. La nivelul sinusului
venos coronar se varsă vena coronară mare, vena
coronară mică, vena coronară mijlocie, vena posterioară
a ventriculului stâng, vena oblică a atriului stâng.
Limfaticele drenează la nivelul nodulilor limfatici
traheobronşici şi brahiocefalici.
Inervaţia inimii
La inervaţia inimii participă atât sistemul
vegetativ simpatic, cât şi cel parasimpatic.
Inervaţia parasimpatică este realizată prin
intermediu ramurilor cardiace cervicale şi toracale ale
celor doi nervi vagi. Nervii cardiaci cervicali superiori
se desprind din nervul vag, deasupra ganglionului
inferior al vagului, iar nervii cardiaci inferiori se
desprind din nervul laringeu recurent. Acţiunea
inervaţiei parasimpatice este cardiomoderatoare: scade
frecvenţa cardiacă şi determină vasoconstricţia
coronarelor.
 Inervaţia inimii
Inervaţia simpatică se realizează prin intermediul
nervilor cardiaci cervicali superiori, mijlocii şi inferiori,
alături de 3-4 nervi cardiaci toracici. Nervul cardiac
cervical superior ȋşi are originea ȋn ganglionul simpatic
cervical superior. Nervul cardiac cervical mijlociu ȋşi are
originea ȋn ganglionul cervical mijlociu, iar nervul
cardiac cervical inferior ȋşi are originea ȋn ganglionul
simpatic stelat. Acţiunea simpaticului este de a creşte
frecvenţa cardiacă şi de a dilata vasele coronare.
Aceşti nervi simpatici şi parasimpatici formează două
plexuri cardiace: anterior respectiv posterior.
 Inervaţia inimii
Plexul cardiac anterior (superficial), localizat ȋntre
aortă şi trunchiul pulmonar, este alcătuit din nervii
cardiaci superiori ai vagului şi nervii cardiaci superiori
stângi simpatici.
Plexul cardiac posterior (profund) este localizat ȋn
jurul venei cave şi posterior de aorta ascendentă.
Există şi un plex subendocardic, unul intramiocardic şi
unul subepicardic.
Activitatea cordului este influenţată şi de reflexele
reglatoare glomice sinusale.
Pericardul
Cordul ȋmpreună cu vasele mari este ȋmbrăcat de pericard ce
este un sac fibroseros. Acesta este alcătuit din pericardul fibros
şi pericardul seros.
Pericardul fibros are forma unui trunchi de con şi prezintă:
- o faţă anterioară ce este ȋn raport direct cu pleura, plămânii,
cutia toracică reprezentată de stern şi coaste;
- o faţă posterioară ce este ȋn raport direct cu aorta descendentă
toracică, esofagul-porţiunea toracică, nervii vagi şi bronhiile
principale;
- două margini laterale;
- o bază la nivelul vaselor mari, pe care se rasfrânge parţial;
- o bază ȋn raport cu diafragmul.
 Pericardul fibros
Componenta externa, fibroasa,
este o teaca conjunctiva bogata în fibre colagene si
elastice,
rezistenta la presiune si tractiune.
Fibrele stratului extern au dispozitie longitudinala, sunt
fixate de centrul tendinos al diafragmei, cele din stratul
intern au orientare cvasicirculara.
La fixarea pe vasele mari, fibrele interne au dispozitie
circulara.
Rolurile pericardului fibros:
- prin ligamentele sale, care sunt structuri
conjunctive organizate ce iradiaza de pe suprafata
pericardului fibros catre peretii mediastinului, contribuie
la fixarea inimii, distribuirea fortelor din cursul fazelor de
inspir si expir si la optimizarea miscarilor cutiei toracice;

- protejeaza mecanic inima si vasele mari ale

acesteia;

- este element de rezistenta, înzestrat cu mare

plasticitate, raportat la solicitarile mecanice care se
exercita asupra sa din timpul efortului respirator.
Conexiuni ligamentare

Raportarea la un sistem de referinta spatial tridimensional permite

sistematizarea structurilor conjunctive pericardice astfel:

Anterioare:
ligamentul sterno-condro-pericardic - situat superior, cu origine la pericard
în dreptul aortei, insertia la nivelul manubriului sternal - pe primele doua
articulatii condro-sternale;
ligamentul sterno-freno-pericardic - situat inferior, are originea la pericard si
insertia pe apendicele xifoid si pe diafragma.

Posterioare:
ligamentele bronho-pericardice drept si stâng - fixeaza pericardul de
bronhiile principale;
ligamentele traheo-pericardice - fixeaza pericardul de trahee, sunt ligamente
accesorii;
ligamentele pericardo-esofagiene - fixeaza pericardul de esofag, sunt
ligamente accesorii.
Laterale:

ligamentele vertebro-pericardice superficial si profund - au originea în partea

inferioara a lamei prevertebrale a fasciei cervicale, trec lateral de esofag, trahee
si se insera pe pediculii pulmonari, iar anterior pe pericard. Deci, în partea
superioara a mediastinului aceste ligamente ancoreaza pericardul de coloana
vertebrala;

sistemul de tensiune elastica - în partea de mijloc a mediastinului, la nivelul

pediculilor pulmonari, pericardul se continua de-a lungul vaselor pulmonare,
carora le formeaza cel de-al patrulea învelis, numit sistem de tensiune elastica,
cu rol în dinamica pulmonara;

ligamentele pulmonare - fixeaza pericardul de plamâni;

ligamentele freno-pericardice stâng si drept - fixeaza pericardul de diafragma.

În partea superioara ele se continua cu adventicea vaselor mari de la baza inimii.
Superioare:

ligamentul tiro-aorto-pericardic - ancoreaza pericardul

pe directia cranio-cervicala. Portiunea cervicala a
ligamentului corespunde fasciei endocervicale. Ligamentul
este considerat un vestigiu al mezocardului posterior, uneste
pericardul cu cartilajul tiroid, iar prin muschii
suprahioidieni, liniile sale de forta se continua pâna la baza
craniului.

 membrana traheo-pericardo-frenica - leaga centrul

tendinos al diafragmei de pericard, iar prin intermediul
traheei, laringelui si osului hioid, de baza craniului, formând
un veritabil sistem de suspensie si sustinere a diafragmei.
Inferioare:

ligamentul freno-pericardic inferior - uneste pericardul

cu diafragma - la nivelul centrului tendinos.

Pericardul fibros este mai gros în dreptul atriilor si vaselor

mari de la baza inimii, fata de care are rol de protectie fata
de cresterea presiunii intracardiace.
Pericardul seros este alcătuit din două foiţe: una parietală ce
căptuşeşte suprafaţa interioară a pericardului fibros şi una
viscerală sau epicard. Ȋntre cele două foiţe se găseşte o lama fină
de lichid pericardic (30-50 ml).
Prin reflexia pericardului seros, iau naştere sinusurile
pericardice:
sinusul transvers (intre artere si vene),
sinusul oblic (înveleste venele cave si pe cele pulmonare) ,
sinusul superior aortic, sinusul inferior aortic,
sinusul dintre vena cavă superioară şi vena pulmonară
superioară dreaptă,
sinusul dintre venele pulmonare drepte,
sinusul dintre vena cavă inferioară şi vena pulmonară inferioară
dreaptă,
sinusul dintre venele pulmonare stângi.
 Epicardul îmbraca intim ventriculii, atriile si se prelungeste 1 - 3 cm pe
originea vaselor mari, continuându-se cu foita parietala, formând zona de
reflexie a pericardului seros.

Extensia epicardului pe vasele mari are forma a doua prelungiri

tubulare numite:

 arterial - înveleste originea aortei si a trunchiului arterei

pulmonare;

 venos - înveleste venele cave si pe cele pulmonare.

 Reflexia epicardului venos formeaza un fund de sac în forma de U

rasturnat la nivelul peretelui posterior al cavitatii pericardice, numit
sinusul oblic al pericardului. Între epicardul arterial si cel venos se
delimiteaza sinusul transvers al pericardului.
Inferior foita parietala a pericardului seros adera intim de centrul tendinos
al diafragmei.
 Vascularizatia pericardului
Arterele care iriga pericardul au originea în:
artera interna (mamara interna), care da ramuri
pericardice mici si artera pericardo-frenica.
Alte surse arteriale ale pericardului pot fi ramuri din
arterele bronsice, esofagiene, timice, frenica
superioara, frenica inferioara.
 Venele pericardului dreneaza sângele în :
venele toracica interna,
frenica superioara,
azygos,
brahiocefalice
vena cava superioara.

 Epicardul are o bogata retea limfatica, ce dreneaza în

limfonodulii traheobronsici, mediastinali inferiori,
frenici si cei ai venei cave superioare.
Drenajul spatiului pericardic se realizeaza atât pe
calea canalului limfatic toracic, cât si pe calea ductului
limfatic drept.
INERVAŢIA PERICARDULUI

Nervii pericardului fibros si ai foitei parietale a pericardului seros

sunt ramuri din:
- nervii frenici,
- vagi,
- lantul simpatic toracic cu ganglionul stelat si primul ganglion
dorsal,
- plexurile cardiac, aortic si frenic.
Nervii frenici trec deasupra pericardului în drumul lor spre diafragm.
Epicardul are o bogata inervatie senzitiva, cu origine în plexul
cardiac si unitara cu cea a cordului.
Fibrele senzitive care patrund la nivelul ganglionului dorsal de la C8
- T2 asigura inervatia atât pentru plexul brahial, cât si pentru
pericard, ceea ce furnizeaza o explicatie morfologica a iradierii tipice
de tip pericardic.
 FUNCŢIILE PERICARDULUI

 Functia mecanica:

 favorizeaza eficienta functiei miocardului;

 optimizeaza fortele din cursul efortului respirator;
 asigura statica si dinamica pleuro-pulmonare, ventilatia, cu realizarea vidului intratoracic;
 realizeaza o anvelopa cardiaca, relativ elastica, mentinând o presiune transmurala scazuta;
 mentine interdependenta ventriculara.

 Functia "de membrana":

 înlesneste miscarile muschiului cardiac prin intermediul cavitatii pericardice;

 reprezinta o bariera fata de inflamatia structurilor vecine.

 Functia ligamentara:

 realizata de structuri conjunctive organizate care, în functie de liniile de forta, radiaza de pe

suprafata pericardului fibros spre peretii mediastinului;
 pozitioneaza functional optim inima, limitând deplasarea ei.
Cord in carafa-
pericardita
Hidropneumopericard
 Vascularizatia cordului
Cele doua artere coronare se
deschid din aorta ascendenta,
de la nivelul a doua din cele trei
sinusuri aortice.
Sinusurile sunt denumite sinus
coronar drept si sinus coronar
stang pentru sinusurile in care
isi au originea coronara dreapta
si, respectiv, cea stanga, iar
sinusul posterior drept
(anatomic) fiind denumit sinus
non-coronar.

Din punct de vedere anatomic putem vorbi de un teritoriu
coronarian drept si de un teritoriu coronarian stang.
Din coronara stanga se desprind relativ proximal doua
ramuri terminale mari, artera circumflexa si artera
interventriculara anterioara, numita si descendenta
anterioara (left anterior des-cending sau LAD).
Intrucat fiecare din aceste doua artere mari iriga un
teritoriu miocardic vast, putem privi sistemul arterial
coronarian ca pe un sistem tri-arterial .
Totodata remarcam aici importanta critica a portiunii
initiale a coronarei stangi, inaintea bifurcarii sale, numita si
trunchiul principal al coronarei stangi [left main sau LM).
In concluzie, din punct de vedere chirurgical sistemul
coronarian este impartit in patru zone principale: teritoriul
coronarei drepte, teritoriul LAD, teritoriul circumflexei si
regiunea trunchiului comun al coronarei stangi
 Artera
Artera coronara
coronara dreapta
dreapta este de obicei o artera groasa, unica.
Ea trece, dupa ce se desprinde din sinusul coronar drept, printre trunchiul
pulmonar (aflat la stanga) si urechiusa dreapta, pentru a se aseza apoi in santul
atrio-ventricular, in care inconjoara marginea anterioara, ascutita, a cordului,
ajungand la nivelul crux cordis.
 Prima ramura a arterei coronare este ramul pentru infundibul. Ea formeaza,
impreuna cu un ram corespondent din coronara stanga (LAD cel mai frecvent) o
ansa anastomotica, "inelul Vieussens\".
 Artera nodului sinoatrial se desprinde la circa 2 cm de originea coronarei
drepte. Ea asigura o mare parte din irigatia miocardului atrial. O ramura
terminala a sa, denumita si ramul cristei terminalis, strabate nodul sinoatrial.
 Ramurile ventriculare se deschid in unghi drept din coronara dreapta.
Cea mai importanta este artera marginala a marginii ascutite a cordului, sau, mai
simplu, artera marginala ascutita. Ramurile ventriculare posterioare (in realitate
inferioare) se desprind din segmentul al doilea al coronarei drepte (dintre
marginea ascutita a cordului si crux cordis), iar dimensiunea lor este reciproca
celei a marginalei ascutite.
 Dominanta cardiaca dreapta sau stanga este definita de originea din coronara
dreapta sau, respectiv, stanga a arterei interventriculare posterioare. De cele mai
multe ori se intalneste situatia de dominanta dreapta (70-80% din cazuri).
 Trunchiul comun al arterei coronare stangi (left main)

Dintre cele doua coronare, cea stanga iriga o masa mai

mare de miocard, are un flux sangvin mai bogat si un
calibru mai mare.
Lungimea trunchiului comun este de 1-2 cm, mergand
uneori pana la 4 cm sau putand foarte rar lipsi.
Traiectul sau se situeaza intre trunchiul pulmonar (la
dreapta) si urechiusa stanga (la stanga), pana la nivelul
santului atrioventricular.
Pe toata intinderea sa trunchiul principal al coronarei
stangi este imbracat intr-un manson de grasime
subepicardica si de obicei nu da ramuri.
 Artera interventriculara anterioara* (LAD)
Ca traiect, aceasta reprezinta continuarea trunchiului comun.
Ea se indreapta, in santul interven-tricular anterior, catre varful inimii,
cu o directie oblica, spre stanga si anterior. Aproape intotdeauna
ajunge la varfui inimii, si in peste jumatate din cazuri trece si in santul
interventricular inferior, unde intalneste ramurille terminale ale
interventricularei posterioare.
 Ramurile LAD se distribuie preponderent ventriculului stang si
celei mai mari parti a septului interventricular (trei sferturi
anterioare). Ramurile pentru ventriculul drept sunt de calibru mic si
reduse ca numar.
 Ramurile ventriculare pentru ventriculul stang, variabile ca numar dar
importante ca dimensiune, se desprind din LAD in unghi ascutit si
incruciseaza oarecum in diagonala portiunea anterioara a ventriculului
stang. De aceea aceste artere sunt denumite artere diagonale .
 Ramurile septale se desprind in unghi aproape drept din LAD,
mergand catre posterior si inferior. Acest mod de desprindere este util
in identificarea angiografica a LAD.
 Artera circumflexa
Aceasta se desprinde in unghi
aproximativ drept din
trunchiul comun al coronarei
stangi si merge in santul atrio-
ventricular. Primii sai
centimetri sunt acoperiti de
urechiusa stanga.
 Ramurile ventriculare se
distribuie marginii obtuze a
cordului si sunt denumite de
aceea ramuri marginale obtuze.
 Anastomozele coronariene
 Experienta clinica arata ca anastomozele existente intre diferitele teritorii
coronariene nu pot suplini eficient ocluzia brusca a unui vas important,
inca din secolul trecut, insa, studii au aratat existenta anastomozelor la
nivel coronarian, in special la nivelul ramurilor mici, subepicardice.
In 1921 Gross arata ca aceste anastomoze se dezvolta progresiv in timpul
vietii. Actualmente existenta anastomozelor la nivel coronarian este
dovedita, nu numai la nivel subepicardic, dar si la nivel miocardic si
subendocardic.
Zonele unde anastomozele extramurale sunt mai constante sunt varful
inimii, fata anterioara a ventriculului drept, fata posterioara a ventriculului
stang, crux cordis, santurile inter-atriale si interventriculare si la nivelul
atriilor, intre artera nodului sino-atrial si alte artere atriale.
Importanta acestor anastomoze este variabila la diferiti indivizi, dar ea pare
a fi mai mare la pacienti la care boala coronariana a avut o elutie lenta.
Inervaţia inimii
Inima este
inervată
simpatic şi
parasimpati
c prin
plexul
cardiac
aferenţe simpatice la plexul cardiac = provin din
lanţul simpatic laterovertebral
n.cardiac cervical superior
din gg.simpatic cervical superior

n.cardiac cervical mijlociu

din gg.simpatic cervical mijlociu

n.cardiac cervical inferior

din gg.simpatic cervical inferior

nn.cardiaci toracali
din gg.simpatici toracali T1 – T6
aferenţe parasimpatice la plexul cardiac provin din
nervul vag

 - r.cardiacă cervicală superioară = din gg.inferior al

n.vag

 - r.cardiacă cervicală inferioară = din n.laringeu

recurent sau din vag direct

 - rr.cardiace toracale – din porţiunea toracală a vagului

plexul cardiac este situat în apropierea bazei inimii

 are 2 părţi: superficială şi profundă

partea superficială a plexului cardiac:

este în raport cu crosa aortei
primeşte aferenţe simpatice şi parasimpatice superioare
trimite eferenţele pe artera coronară dreaptă, prin plex coronarian
drept, pentru atriul drept şi ventriculul drept

partea profundă a plexului cardiac:

este în raport cu bifurcaţia traheei şi bifurcaţia arterei pulmonare
primeşte aferenţe simpatice şi parasimpatice inferioare
trimite eferenţe prin plex coronarian pe artera coronară stângă, la
atriul stâng şi ventriculul stâng
inervaţia sistemului nodal cardiac
nodul sinoatrial – inervat simpatic şi parasimpatic de
nervii cardiaci drepţi
nodul atrioventricular – inervat simpatic şi
parasimpatic de nervii cardiaci stângi
fasciculul His şi reţeaua Purkinje au numai inervaţie
simpatică