Principalele motive ale recuperarii dupa operatie pe cord:
• Scaderea semnificativa a debitului cardiac
• Sedentarismul • Capacitate de efort redusa • Persoanele tinere • Reluarea activitatii profesionale, activitatilor fizice Fazele recuperarii • Faza I • Faza II • Faza III Faza I • Imediat postoperator, în secţia de terapie intensivă şi apoi în secţia de spital, bolnavul trebuie asistat de către kinetoterapeut şi maseur pentru a evita, prin mişcări pasive şi active ale membrelor inferioare, trombozele venoase profunde şi trombembolismul pulmonar şi pentru ameliorarea prin exerciţii de respiraţie a dinamicii ventilatorii. • Se cunoaşte că, în primele zile postoperator, prognosticul bolnavului este determinat în mare parte de statusul respirator şi că bolnavii obezi, cu stază pulmonară importantă, cu mişcări respiratorii superficiale sunt supuşi riscului infecţiilor respiratorii, cu evoluţie adesea nefavorabilă. • De aceea, în faza I postoperator se realizează pe de o parte gimnastică respiratorie, iar pe de altă parte mobilizare pasivă iniţial, iar după 24 de ore mobilizare activă în pat, cu reluarea la 24-48 de ore a ortostatismului şi ambulaţiei precoce, sub supravegherea kinetoterapeutului sau, în absenţa acestuia, a asistentei medicale. • Pe parcursul primilor paşi pe care îi face bolnavul, aceştia vor urmări tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă prin determinarea pulsului sau cu ajutorul unui traseu de monitorizare electrocardiografică, în aşa fel încât în 1-2 zile să poată umbla liber prin cameră şi să îşi efectueze toaleta singur. • În următoarele zile bolnavul va fi mobilizat pe coridor pentru ca la 5-7 zile să fie externat sau transferat într-o secţie de recuperare a cardiacilor, în care să continue recuperarea de fază I şi să poată fi externat cu o capacitate de efort care să îi asigure autoîngrijirea şi reîntoarcerea, deocamdată, în familie. Ca o particularitate pentru bolnavul chirurgical, exerciţiile fizice, cu excepţia celor respiratorii, vor fi amânate până la consolidarea plăgii operatorii. Desigur, fac excepţie operaţiile minim invazive, cum este by-pass-ul de interventriculară anterioară, pe cord bătând sau cele minim invazive cu rezecţie sternală parţială, în care mişcările toracice prin exerciţii fizice pot fi reluate mai devreme. • Întotdeauna, după externarea din spital, în cazul în care bolnavul este lăsat la domiciliu, urmează o perioadă intermediară de câteva săptămâni (între 3 şi 6 săptămâni), în funcţie de consolidarea plăgii postoperatorii sternale. • În această perioadă, bolnavul va efectua în continuare exerciţii respiratorii şi mers progresiv pe jos cu viteză crescândă, până la câţiva kilometri pe zi şi până la 15-30 de minute pe zi, şi va încerca să se integreze activ, dar nu intempestiv, în viaţa familială. • După perioada de consolidare a plăgii urmează o testare de efort clasică sau de tip ramp, evaluarea capacităţii de efort a bolnavului şi includerea sa de regulă ambulatorie sau, după intervenţiile complicate, mai ales cardiopatii congenitale complexe, în recuperare iniţial rezidenţială. Faza a II-a a recuperarii • este similară cu cea aplicată bolnavilor cu cardiopatie ischemică. • în funcţie de rezultatele testului de efort iniţial, bolnavul va fi supus de la început unui antrenament fizic intensiv, ceea ce se va întâmpla mai rar, sau unui antrenament fizic moderat la 40-50% din VO2 max cu frecvenţă cardiacă de 50-60% din frecvenţa maximală de vârf atinsă la testul de efort. • Pe măsură ce capacitatea de efort creşte, în momentul când bolnavul se apropie de capacitatea de efort de 5 METs, intensitatea şi durata efortului vor creşte, antrenamentul va fi desfăşurat la 65-75% din VO2 max şi 70-85% din frecvenţa cardiacă maximală atinsă la testul de efort. • Acest nivel va fi menţinut pe o perioadă de până la 36 de şedinţe de antrenament, când, de regulă, bolnavii ating acea capacitate prag de 7 METs care le permite să aibă o viaţă normală, în condiţiile unor eforturi fizice medii şi în absenţa unei activităţi profesionale solicitante sau extrem de solicitante din punct de vedere fizic. Desigur că există anumite particularităţi, în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale şi de simptomatologia restantă. • La bolnavii cu by-pass aortocoronarian, în absenţa anginei, în absenţa fenomenelor de insuficienţă cardiacă, recuperarea se va face similar cu cea recomandată după sindroamele coronariene acute revascularizate. • În cazul subiecţilor cu cardiopatii congenitale, dacă s-a realizat corecţia completă a acestora în absenţa hipertensiunii pulmonare restante, în absenţa cianozei, recuperarea poate fi accelerată (fiind vorba şi de copii sau de adulţi tineri), iar recuperarea de fază doi poate fi scurtată la 6-8 săptămâni. • În sfârşit, la bolnavii cu proteze valvulare şi, mai ales, cu proteze valvulare mecanice care devin dependenţi de tratament anticoagulant cronic, pe parcursul recuperării sau chiar în fazele avansate ale acesteia se vor evita acele exerciţii fizice sau acele jocuri (de ex., cu mingea) care le pot produce leziuni hemoragipare cutanate (hematoame, echimoze), caz în care bolnavii vor deveni reticenţi faţă de prestarea în continuare a antrenamentului şi a activităţii fizice. • O categorie aparte este reprezentată de bolnavii post-transplant cardiac. La aceştia, recuperarea este obligatorie, dar ea este prelungită, similară cu cea din insuficienţa cardiacă, chiar dacă inima transplantată are o performanţă normală, deoarece este vorba de inimi denervate. Aceste inimi denervate se adaptează la efort cvasiexclusiv pe cale umorală şi de aceea adaptarea este mai lentă, perioada de încălzire este mai îndelungată, nivelul efortului este mai redus. De altfel, şi capacitatea de efort maximală care poate fi obţinută este mai redusă comparativ cu indivizii care suferă alte tipuri de intervenţii chirurgicale. Faza a III-a a recuperarii • care depinde de tipul afecţiunii de bază şi nu depinde de intervenţia chirurgicală propriu-zisă. Se va practica o activitate fizică constantă, cel puţin 5 zile pe săptămână, la nivel de efort dependent de capacitatea de efort înregistrată la sfârşitul fazei a doua şi se va încerca adaptarea acestei activităţi fizice de către fiecare bolnav la dorinţele sale, la preferinţele sale şi la posibilităţile sale sociale, economice etc. • Bolnavul operat pe cord trebuie să înţeleagă că are un deficit restant funcţional cardiac şi că, pentru a-l contrabalansa cel puţin într-o oarecare măsură, el trebuie să rămână un individ activ la diverse niveluri ale efortului şi că această activitate trebuie să constituie o permanenţă în viaţa sa şi să facă parte din stilul său de viaţă. • În aceste condiţii, mulţi bolnavi operaţi pe cord ajung să aibă capacitate de efort nu egală cu a indivizilor sedentari din grupa lor de vârstă, ci superioară acestora. De asemenea, dacă sunt tineri şi s-a realizat corecţia totală a defectului congenital de exemplu, ei trebuie încurajaţi, bineînţeles în absenţa contraindicaţiilor, să practice constant sportul, inclusiv sportul de performanţă, în limita restantului funcţional al fiecărui bolnav.