Sunteți pe pagina 1din 12

Recuperarea post-interventie chirurgicala pe cord

Principalele motive ale recuperarii dupa operatie pe cord:

• Scaderea semnificativa a debitului cardiac


• Sedentarismul
• Capacitate de efort redusa
• Persoanele tinere
• Reluarea activitatii profesionale, activitatilor fizice
Fazele recuperarii
• Faza I
• Faza II
• Faza III
Faza I
• Imediat postoperator, în secţia de terapie intensivă şi apoi în secţia de
spital, bolnavul trebuie asistat de către kinetoterapeut şi maseur
pentru a evita, prin mişcări pasive şi active ale membrelor inferioare,
trombozele venoase profunde şi trombembolismul pulmonar şi
pentru ameliorarea prin exerciţii de respiraţie a dinamicii ventilatorii.
• Se cunoaşte că, în primele zile postoperator, prognosticul bolnavului
este determinat în mare parte de statusul respirator şi că bolnavii
obezi, cu stază pulmonară importantă, cu mişcări respiratorii
superficiale sunt supuşi riscului infecţiilor respiratorii, cu evoluţie
adesea nefavorabilă.
• De aceea, în faza I postoperator se realizează pe de o parte gimnastică
respiratorie, iar pe de altă parte mobilizare pasivă iniţial, iar după 24
de ore mobilizare activă în pat, cu reluarea la 24-48 de ore a
ortostatismului şi ambulaţiei precoce, sub supravegherea
kinetoterapeutului sau, în absenţa acestuia, a asistentei medicale.
• Pe parcursul primilor paşi pe care îi face bolnavul, aceştia vor urmări
tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă prin determinarea pulsului
sau cu ajutorul unui traseu de monitorizare electrocardiografică, în
aşa fel încât în 1-2 zile să poată umbla liber prin cameră şi să îşi
efectueze toaleta singur.
• În următoarele zile bolnavul va fi mobilizat pe coridor pentru ca la 5-7
zile să fie externat sau transferat într-o secţie de recuperare a
cardiacilor, în care să continue recuperarea de fază I şi să poată fi
externat cu o capacitate de efort care să îi asigure autoîngrijirea şi
reîntoarcerea, deocamdată, în familie. Ca o particularitate pentru
bolnavul chirurgical, exerciţiile fizice, cu excepţia celor respiratorii, vor
fi amânate până la consolidarea plăgii operatorii. Desigur, fac excepţie
operaţiile minim invazive, cum este by-pass-ul de interventriculară
anterioară, pe cord bătând sau cele minim invazive cu rezecţie
sternală parţială, în care mişcările toracice prin exerciţii fizice pot fi
reluate mai devreme.
• Întotdeauna, după externarea din spital, în cazul în care bolnavul este lăsat
la domiciliu, urmează o perioadă intermediară de câteva săptămâni (între
3 şi 6 săptămâni), în funcţie de consolidarea plăgii postoperatorii sternale.
• În această perioadă, bolnavul va efectua în continuare exerciţii respiratorii
şi mers progresiv pe jos cu viteză crescândă, până la câţiva kilometri pe zi
şi până la 15-30 de minute pe zi, şi va încerca să se integreze activ, dar nu
intempestiv, în viaţa familială.
• După perioada de consolidare a plăgii urmează o testare de efort clasică
sau de tip ramp, evaluarea capacităţii de efort a bolnavului şi includerea sa
de regulă ambulatorie sau, după intervenţiile complicate, mai ales
cardiopatii congenitale complexe, în recuperare iniţial rezidenţială.
Faza a II-a a recuperarii
• este similară cu cea aplicată bolnavilor cu cardiopatie ischemică.
• în funcţie de rezultatele testului de efort iniţial, bolnavul va fi supus de la început unui
antrenament fizic intensiv, ceea ce se va întâmpla mai rar, sau unui antrenament fizic moderat
la 40-50% din VO2 max cu frecvenţă cardiacă de 50-60% din frecvenţa maximală de vârf atinsă
la testul de efort.
• Pe măsură ce capacitatea de efort creşte, în momentul când bolnavul se apropie de capacitatea
de efort de 5 METs, intensitatea şi durata efortului vor creşte, antrenamentul va fi desfăşurat la
65-75% din VO2 max şi 70-85% din frecvenţa cardiacă maximală atinsă la testul de efort.
• Acest nivel va fi menţinut pe o perioadă de până la 36 de şedinţe de antrenament, când, de
regulă, bolnavii ating acea capacitate prag de 7 METs care le permite să aibă o viaţă normală, în
condiţiile unor eforturi fizice medii şi în absenţa unei activităţi profesionale solicitante sau
extrem de solicitante din punct de vedere fizic. Desigur că există anumite particularităţi, în
funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale şi de simptomatologia restantă.
• La bolnavii cu by-pass aortocoronarian, în absenţa anginei, în absenţa fenomenelor de
insuficienţă cardiacă, recuperarea se va face similar cu cea recomandată după
sindroamele coronariene acute revascularizate.
• În cazul subiecţilor cu cardiopatii congenitale, dacă s-a realizat corecţia completă a
acestora în absenţa hipertensiunii pulmonare restante, în absenţa cianozei,
recuperarea poate fi accelerată (fiind vorba şi de copii sau de adulţi tineri), iar
recuperarea de fază doi poate fi scurtată la 6-8 săptămâni.
• În sfârşit, la bolnavii cu proteze valvulare şi, mai ales, cu proteze valvulare mecanice
care devin dependenţi de tratament anticoagulant cronic, pe parcursul recuperării sau
chiar în fazele avansate ale acesteia se vor evita acele exerciţii fizice sau acele jocuri
(de ex., cu mingea) care le pot produce leziuni hemoragipare cutanate (hematoame,
echimoze), caz în care bolnavii vor deveni reticenţi faţă de prestarea în continuare a
antrenamentului şi a activităţii fizice.
• O categorie aparte este reprezentată de bolnavii post-transplant
cardiac. La aceştia, recuperarea este obligatorie, dar ea este
prelungită, similară cu cea din insuficienţa cardiacă, chiar dacă inima
transplantată are o performanţă normală, deoarece este vorba de
inimi denervate. Aceste inimi denervate se adaptează la efort
cvasiexclusiv pe cale umorală şi de aceea adaptarea este mai lentă,
perioada de încălzire este mai îndelungată, nivelul efortului este mai
redus. De altfel, şi capacitatea de efort maximală care poate fi
obţinută este mai redusă comparativ cu indivizii care suferă alte tipuri
de intervenţii chirurgicale.
Faza a III-a a recuperarii
• care depinde de tipul afecţiunii de bază şi nu depinde de intervenţia
chirurgicală propriu-zisă. Se va practica o activitate fizică constantă,
cel puţin 5 zile pe săptămână, la nivel de efort dependent de
capacitatea de efort înregistrată la sfârşitul fazei a doua şi se va
încerca adaptarea acestei activităţi fizice de către fiecare bolnav la
dorinţele sale, la preferinţele sale şi la posibilităţile sale sociale,
economice etc.
• Bolnavul operat pe cord trebuie să înţeleagă că are un deficit restant
funcţional cardiac şi că, pentru a-l contrabalansa cel puţin într-o oarecare
măsură, el trebuie să rămână un individ activ la diverse niveluri ale
efortului şi că această activitate trebuie să constituie o permanenţă în
viaţa sa şi să facă parte din stilul său de viaţă.
• În aceste condiţii, mulţi bolnavi operaţi pe cord ajung să aibă capacitate de
efort nu egală cu a indivizilor sedentari din grupa lor de vârstă, ci
superioară acestora. De asemenea, dacă sunt tineri şi s-a realizat corecţia
totală a defectului congenital de exemplu, ei trebuie încurajaţi, bineînţeles
în absenţa contraindicaţiilor, să practice constant sportul, inclusiv sportul
de performanţă, în limita restantului funcţional al fiecărui bolnav.

S-ar putea să vă placă și