Ingrijirea pacientului cu intoxicatie cu ciuperci

Elev: Bucur Luminita

 Încă de la începuturile civilizaţiei umane, ciupercile au exercitat o stranie
atracţie, find omniprezente în mediul natural şi întâlnite în toate ariile de activitate
umană, şi totuşi privite într-o manieră cât se poate de diversă. În funcţie de
momentul istoric, de aria geografică şi de tipul culturii care le-a întâlnit, acestea au
fost rând pe rând aliment vital, instrument al morţii, mijloc de interacţionare cu
universul magic, panaceu sau otravă.
Paradoxul ciupercilor începe chiar cu încadrarea lor în regnul animal sau
vegetal. Privite iniţial drept plante, studiate şi încadrate în clasificări împreună cu
acestea, au dovedit după studii ştiinţifice aprofundate similitudini mai degrabă cu
animalele. Actual fac parte dintr-un regn de sine stătător, cel al Fungilor.
O definiţie simplistă ar denumi animalele fiinţe consumatoare, plantele fiinţe
producătoare, în timp ce fungii sunt fiinţe reciclatoare, care fac posibil şi închid
ciclul nutrienţilor. Iubite sau urâte, apreciate sau temute până la stadiul de
demonizare, ciupercile au însoţit civilizația. Folosite ca hrană sau ca medicament,
mai modern în procesarea alimentelor sau în cercetarea ştiinţifică, ele şi-au găsit
mereu un loc în societatea umană. Crescând în umbră, discrete, dar nu de neglijat,
ele vor fi alături de noi pe mai departe, aşteptând să avem răbdarea de a ne apleca
asupra tainelor pe care încă le ascund.
 Istoria culegerii spre utilizare a ciupercilor şi implicit a intoxicaţiilor, este
strâns împletită cu istoria omenirii. De-a lungul evoluţiei, fiecare populaţie a avut
un model specific de folosire şi integrare în cultura proprie culinară, economică,
spirituală sau chiar artistică a acestora. Aşa se face că, deşi ciupercile sunt astăzi
plasate, în sistematica vieţuitoarelor, într-un regn aparte, numai al lor, numit
Fungi (recunoscându-se, astfel, că ele nu sunt nici plante, nici animale, nici
altceva – sunt ciuperci), confuzia se perpetuează. În primul rând, acestea au un
mod de nutriţie cu totul diferit: dacă plantele conţin clorofilă şi se hrănesc
autotrof, ciupercile, în schimb, descompun şi apoi absorb din sol substanţe
organice complexe.
 Aparatul digestiv

Tractul gastrointestinal superior este

compus din: cavitatea bucală, faringe,
esofag și stomac.
Tractul gastrointestinal inferior este
compus din: intestin subtire, intestin gros,
anus.
Organele anexe: ficatul, glandele
salivare si pancreasul.
 Definiție

Intoxicaţia se defineşte că prezenţa semnelor şi simptomelor asociate unei

expuneri cu o substanţă care, odată intrată în organism, produce un efect
dăunător asupra structurilor şi funcţiilor unui organism normal.

Intoxicația cu ciuperci este un incident destul de frecvent, din păcate,

care rezultă din consumul de specii care conțin toxine cu potențial dăunător
sau chiar fatal pentru om. Gravitatea intoxicației variază în funcție de factori
precum: amplasarea geografică, condițiile de creștere, sezonul în care sunt
consumate ciupercile, cantitatea de toxine pe care o conține respectivul soi
consumat, cantitatea de ciuperci consumate, cât și modul de procesare al
ciupecilor: fierbere, prăjire, congelare etc.
 Etiologie

În funcție de perioada de timp scursă de la ingerare până la apariția

primelor simptome de otrăvire, intoxicațiile cu ciuperci pot fi încadrate în
următoarele trei mari categorii:
• intoxicații cu simptome rapide - în cazul acestora, primele simptome
apar în primele 6 ore de la consumul de ciuperci și sunt de natură
gastrointestinală, alergică și neurologică.
• intoxicații cu simptome mai lente - semne ale otrăvirii apar după 6-24
de ore de la ingerare și sunt resimțite la nivelul ficatului, rinichilor și al pielii,
sub forma eritermalgiei.
• intoxicații cu simptome întârziate - sunt depistate de regulă după mai
mult de 24 de ore de la consumul de ciuperci otrăvitoare și se manifestă de
obicei la nivelul rinichilor.
 Toxine dăunătoate în ciuperci:

 Amatoxina
 Giromitrina
 Orelanina
 Norleucina
 Psilocibina
 Acid Ibotemic si Muscionol
 Muscarina
 Coprina
 Acid acromelic
 Involutina
 Alte toxine cu efect gastrointestinal
 Simptome

Greaţă, vărsături, dureri abdominale, scaune cu sânge şi mucozităţi, sete,

uscăciunea gurii sau salivaţie abundentă, transpiraţie slăbiciune generală, ameţeli
creşterea frecvenţei respiratiei şi a pulsului, scăderea tensiunii arteriale, creşterea
temperaturii corpului, tulburări de vedere, furnicături ale extremităţilor.

În cazul intoxicaţiilor grave pot apărea: pierderi de conştiinţă, halucinaţii,

delir, convulsii, colaps, comă.
Urmările intoxicaţiei pot fi uşoare sau mortale. Din acest motiv, internarea
este obligatorie.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai

exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie
(timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).

La primele semne de intoxicaţie este necesară prezentarea de urgenţă la

spital!
 Diagnostic paraclinic

1. Analiza generală a sangelui, timpul de sangerare, trombocitele, grupul

sanguin etc.
2. Analiza biochimică a sangelui: ALAT, ASAT, Bi, ureea, creatinina, Na, K,
Ca, glicemia
3. Coagulograma desfăşurată
4. Analiza generală a urinei
5. Examenul toxicologic specific
6. ECG
7. Ecocardiografia organelor interne (abdominală, tractului urinar)
8. Măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului și a respirației
Intervalul de monitorizare: unii parametri (ALAT, ASAT, Bi, ureea,
creatinina, Na, K, Ca, glicemia, coagulograma) se măsoară de 4-2 ori in 2
 Tratament

 Emeză sau lavaj gastric, cu adăugarea de cărbune activat de tipul

dializă gastrointestinală (repetarea dozelor 1 g/kg, la 4-6 ore),
 Reechilibrare hidroelectrolitică
 Benzilpenicilină procainică 1 milion UI/kgcorp/zi (fără a depăşi la
copil 20 milioane/zi), administrarea fiind continuă
 Silimarină 25-50 mg/kgcorp/zi, cu administrare într-o ora.
 Sunt eficace hemocarboperfuzia, hemofiltrarea în primele 48-72 ore.
 În hipertensiunea intracraniană -sol. Manitol 0,25-0,5 g/kg corp,
timp de 15 minute
 Furosemid 0,25- 0,5 g/kg corp
 Hepatoprotectori (Essenţiale, Arginină, Ornitină, Acid glutamic)
 Internarea pacientului în spital

Intrenarea în spital se face pe bază de planificare, pe baza biletelor de internare,

bilet de trimitere emise de către medicul specialist sau medicul de familie sau
internare de urgență. Pacienții internați vor fi înscriși la biroul serviciului de
primire în registrul de internări, tot aici completându-se și foaia de observație cu
datele de identificare.
Identificarea pacientuluii se face pe baza actelor personale și a documentelor
emise în unitatea sanitară care trimite bolnavul.
La înscrierea pacientului în registrul de internare vor fi menționate: ziua și ora
la care s-a prezentat, numele complet, vârstă, sexul. Adresa, diagnostic de internare
precum și numele. Pentru examinarea bolnavului în vederea stabilirii
diagnosticului de internare, pacientul este dezbrăcat prin manevre rapide, dar
efectuate cu îndemânare și blândețe. Examinarea clinică poate fi completată cu
prelevări de produse biologice și patologice în vederea unor examene de laborator
efectuate de urgență..
Asistenței îi revine ca sarcinӑ :
- ajutorul acordat pacietului la dezbrӑcare și imbrӑcare
- ajutorul la efectuarea îngrijirilor igienice
- asistenta medicalӑ preda foaia de observație la registratură secției și conduce
 Asigurarea condițiilor de spitalizare

 Ferestrele salonului să fie prevăzute cu perdele colorate, zugrăveala să fie curată,

mobilierul să fie estetic, redus și ușor lavabil.
 Saloanele trebuie să fie luminoase, bine aerisite, fără curenți de aer.
 Temperatura salonului trebuie să fie de 18-20 ºC.
 Aerul trebuie să fie umidificat.
 Liniștea este primordială și asigură confortul pacientului,în acest scop, se vor
înlătura toți excitantii auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative
asupra sistemului nervos.
 Se evita căderea obiectelor metalice, scârțăitul ușilor, personalul medical va purta
papuci cu talpă moale, silentiosi.
 Vor fi înlăturate dezinfectantele cu miros pătrunzător, sticlele cu medicamente
volatile se țîn închise, plostile vor fi îndepărtate din salon.

Scopul spitalizării pacientului fiind vindecarea , se vor urmării crearea unor

condiții prielnice necesare vindecariii și ridicarii forței de apărare a organismului și
scoaterea lui de sub eventuale influențe nocive ale mediului înconjurător.
 Asigurarea condițiilor igienice pacienților
internați

Prin igienă pacientului i se înțelege ansamblul de tehnici și proceduri

utilizate în scopul întreținerii curățeniei mucoaselor și tegumentelor ceea ce
reprezintă în fond o modalitate de apărare a organismului împotriva bolilor.
Baia generală va fi efectuată în mod obligatoriu și inainteaintea interventiilor
si înaintea externării pacientului.
Pacientul este sprjinit pentru a pătrunde în cadă, se sapuneste, fiind în
continuare spălat cu ajutorul dușului mobil; este ajutat să iasă din cadă și ajutat să
calce pe pardoseală, să nu alunece; se sterarge cu prosoape încălzite, se îmbracă
cu lenjeria pregătită și este condus la pat.
Asistenta medicală răspunde de starea igienică a pacientului indiferent dacă
acesta și-o asigura singur, acesteia revenindu-i sarcina de a-i pune la dispoziție
materialul necesar și de a supraveghea modul în care acesta își efectuează toaleta.
 Pozitia pacientului in pat si urmarirea fasciesului

În supravegherea comportamentului pacientului unul din lucrurile cele

mai importante care trebuie urmărite este poziția sa care trădează nu numai o
anumită starea patologică ci și gradul de severitate al îmbolnăvirii.
Expresia fetei poate traduce unele stări că: anxiete, durere, deprimare,
optimism, indiferență sau interes față de boală sau mediu. Ea se modifică în
funcție de starea generală a pacientului iar durerea este unul din factorii
primordiali care influențează poziția sa.
La pacienții cu intoxicații faciesul exprimӑ spaima și sete de aer ( bolnavul
are senzație de asfixiere ). Ei stau cu gură întredeschisă, sunt cianotici la față,
tegumentele sunt palide, cenușii, acoperite de transpirații reci.
Durerea are drept efect suferință, iar pacientul prin adoptarea unor
anumite poziții încearcă să o minimalizeze. De aceea el i-a poziții antialgice,
cu susținerea părții dureroase, iar faciesul sau adresează grimase, geme, are
maxilarele crispate. El este agitat, caută o poziție care să-i calmeze durerea, are
transpirații, extremitățile se pot răci.
 Pacientul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată și în funcție de indicații
și necesități.
 Poziția activă este caracteristică pacientilor în stare mai bună, poziția lor în pat
fiind identică cu cea a unui om sănătos. Ei se mișcă singuri, neavând nevoie de
ajutor.
 Poziția pasivă este caracteristică pacientilor în stare gravă, adinamici, care și-au
pierdut forță fizică. Aceștia necesită ajutor pentru orice fel de mișcare.
 Poziția forțată este caracteristică prin atitudini neobișnuite, determinate de
afecțiunea de baza a pacientilor sau impuse de tratament.
Dacă pacientul menține timp îndelungat aceași poziție, acesta este predispus la
apariția unor complicații (escare de decubit, tromboze, embolii) care-i împiedică
procesul de vindecare. Pentru prevenirea apariției acestora se recomandă schimbarea
poziție pacintului și mobilizarea lui cât mai precoce.
 Supravegherea funcțiilor vitale
și vegetative

O importanță deosebită în supravegherea pacientului o are monitorizarea

funcțiilor vitale și vegetative ale organismului și de a le notă în foaia de temperatura,
căci modificările lor reflectă în mare măsură starea generală a lor și evoluția bolii.
 Temperatura
Valoarea obținută se notează în foaia de temperatura, spațiul dintre două linii
orizontale corespunde la două diviziuni de grade. Se notează cu pix de culoare
albastră.
 Pulsul
Notarea în foaie de temperatura se face cu pix de culoare roșie, iar spațiul dintre
două linii orizontale corespunde la patru pulsații pe minut.
 Tensiunea arteriala
Se notează în foaia de observație cu pix de culoare roșie, grafic sau cifric.
 Respiratia
Valoarea obținută se notează în foaia de temperatura, spațiul dintre două linii
orizontale corespund la două respirații pe minut , se notează cu pix de culoare
verde.
 Alimentația bolnavului

Un rol al asistentei medicale e supravegherea

alimentației pacientului. La servirea mesei pacientul e
încurajat, i se explicӑ importantă nutriției în procesul
de vindecare.
Alimentele permise pentru consum la bolnavul cu
intoxicație cu ciuperci sunt :
• legume diferite
• preparate cu cantități mici de grăsime neprajita
• fructe crude, compoturi
• supe de legume
• pâine neagră
• lapte proaspăt când nu determina manifestări
alergice
Totodată se recomandă substituirea pierderilor
lichidiene datorate vărsăturilor și diareei.
 Administrarea medicamentelor

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau

chimică, transformate într-o formă de administrare prescrisă de medic.
Acțiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura chimică,
dar o importanță aprope tot atât de mare o au și doză administrată precum și
calea de administrare.
Regulile generale de administrare sunt:
 respectarea întocmai a medicamentului prescris
 identificarea medicamentelor administrate
 verificarea calității medicamentelor administrate
 respectarea cailor de administrare
 respectarea dozajului prescris
 respectarea orarului de administrare
 respectarea somnului bolnavului
 evitarea incompatibilității medicamentelor
 respectarea ordinii de administrare a medicamentelor
 raportarea imediată a greșelilor de administrare
 Educație pentru sănătate

Asistenta medicală are un rol important în asigurarea acțiunilor de

educație pentru sănătate. Avem sarcina de a analiză și realiza condiții optime
pentru îngrijirea pacientului precum și de a-l educa pe acesta pentru respectarea
anumitor măsuri de prevenire și îngrijire în caz de îmbolnăvire.

Printre acestea se numără:

- alimenatia și hidratarea,
- mișcarea fizică,
- gândirea pozitivă
- odihnă, igienă,
- renunțarea la vicii
 Externarea pacientului

În funcție de evoluția pacientului internat medicul currant stabilește dată și ora

externării, împreună cu pacientul și /sau aparțînătorii. Analiză oportunității externării se
va face de către medicul curant, în momentul în care acesta consideră oportun, pe baza
examenului clinic, investigaţiilor și a urmăririi evoluţiei pacientului. Se verifică dacă
hainele bolnavului sunt corespunzătoare plecării, dacă nu i se anunță familia.
Odată stabilită dată externării:
- asistență pregătește documentația necesară pentru că medicul să poată face externare,
- se informează bolnavul despre oportunitatea deciziei de externare
- ea va fi comunicată pacientului și/sau aparţînătorilor acestuia
- se instruiește bolnavul cu privire la regimul dietetic și tratamentul prescris la externare,.
- asistentul medical închide planul de îngrijire
- asistență medicală de salon administrează medicația până la momentul externării
- asistență coordonatoare scoate din evidențele secției pacientul
- recomandările sunt explicate de medicul curant.