Sunteți pe pagina 1din 33

Particularitati ale masajului dupa

structurile tisulare tratate


Masajul pielii
Masajul pielii reprezintă un aspect important în cadrul masajului medical clasic pornind de la
considerentul că această structură tisulară este interesată și implicată prin situația sa
anatomică în toate tipurile de masaj care se practică.

Reacții terapeutice vor apărea de asemenea la nivelul tegumentului indiferent de tipul de


masaj care se va face sau cărui tip de structură i se adresează masajul respectiv.

Întodeauna în efectuarea masajului tegumentar se va ține cont de zona de tratat, având în


vedere faptul că diferitele zone de tegument au structură diferențiată, au grosime și
sensibilitate diferită iar toleranța și reacția la diverse modalități de efectuare a masajului va
fi diferită.
Intervenția tegumentului, sensibilitatea sa precum și reacțiile reflexe pe care le va genera
variază mult de la zonă la zonă, de la intervenția senzitivă complexă a degetelor de la
mâini, la componenta reflexogenă importantă a zonei posterosuperioare din zona gulerului
Scerbac sau plante, la intervenția senzitivă mai puțin diferențiată a zonei dorsale a
truchiului.
Masajul tegumentului diferențiat de masajul altor structuri tisulare
subiacente se va practica atunci când la nivelul tegumentului
există modificări patologice distincte de structurile adiacente și
care necesită o abordare terapeutică obligatorie și diferențiată
de celelalte structuri tisulare.

Este cazul unor cicatrici la nivelul tegumentului, a unor plăgi


tegumentare cu vindecare incompletă sau unor procese
degenerative ori imflamatorii tegumentare care se pretează a fi
abordate terapeutic prin masaj.
Cele mai mult utilizate manopere de masaj medical clasic în
aceste situații sunt efleurajul și fricțiunile
Efleurajul la nivelul tegumentului se face superficial, mai mult sau mai puțin intens, în funcție
de scopul urmărit, în funcție de grosimea stratului tegumentar și sensibilitatea sa.

Este valabilă și de data aceasta regula ca manopera activă să fie efectuată pe direcția de
curgere a circulației de întoarcere venolimfatică, viteza de efectuare și forța de apăsare
fiind și de data aceasta diferențiată după scopul urmărit.

Pentru stimularea circulației venoase viteza de deplasare a mâinii terapeutului la nivelul


tegumentului trebuie să fie adaptata aproximativ vitezei de curgere venoasă propii a
bolnavului, aceasta putând fi stabilită individual după aspectul tegumentului în timpul
masajului.

O viteză potrivită va permite recolorarea tegumentului imediată în urma mâinii terapeutului,


asemănător cu testul Dalmady din hidroterapie, concomitent cu reducerea turgescenței
tisulare
Pentru stimularea circulației limfatice, viteza de deplasare a mâinii
terapeutului va fi mai mică, cu întreruperi ritmice, cu forță de apăsare
mai mare la sfârșitul mișcării, ca să permitem golirea colectorilor
proximali, semnul clinic de evoluție bună fiind reducerea consistenței
zonei de tratat, zonă care devine mai moale, mai elastică.

Atunci când netezirea este doar o manoperă de pregătire pentru alte


tipuri de proceduri, viteza de deplasare a mâinii terapeutului poate fi
mai rapidă, nefiind nevoie de o pregătire specială a tegumentului.

Viteza mare de deplasare a mâinii se poate asocia cu o pronunțare mai


pronunțată, mai ales atunci când dorim să aplicăm un masaj cu efect
stimulant, excitant.
Fricțiunea constituie cea de-a doua manoperă de masaj mai des
utilizată în masajul tegumentului.

Fricționarea tegumentului se va face cu vârful degetelor, fața


palmară a degetelor cel mai frecvent.

Pe suprafețe mai mari de tegument, acolo unde modificările


tisulare sunt mai mici iar tratamentul aplicat nu necesită o
tehnică extrem de atentă, fricționarea se poate efectua și cu
ajutorul palmei sau regiunea interioară radiocarpiană, aceasta
pentru a cuprinde o zonă mai mare de tegument.
Oricum, se recomandă ca intensitatea manoperelor mare să nu
producă exacerbarea durerii sau procesului iritativ-inflamator
local.

Un eritem chiar de lungă durată nu reprezintă un semn de iritație


tisulară, putând fi chiar o reacție benefică în cadrul
tratamentului, spre deosebire de creșterea durerii și apariția
sau creșterea infliltrației și edemului la nivelul local însoțită mai
ales de o serie de alte manopere, mai rar aplicate, ca de
exemplu percuțiile ușoare, vibrații, pensări, ciupiri, etc., tehnici
cu o mai puțină importanță terapeutică, dar cu posibilități de
creștere a eficienței terapeutice în anumite situații.
Percuțiile se vor face doar cu fața palmară a degetelor sau cu
partea cubitală a degetelor aplicată ușor.

Pentru a rămâne strict la nivelul tegumentului se preferă percuțiile


tangențial cu suprafața tegumentului, mai ales când se dorește
un efect tegumentar mai excitant.

În aceste situații se poate asocia și ciupirile sau pensările


tegumentare.
În toate aceste situații se mizează pe efectele locale de tip
mecanic ale masajului dar și pe efectele de tip reflex care sunt
bine cunoscute la nivelul tegumentului.
Masajul țesutului conjunctiv
Masajul țesutului conjunctiv completează în mod util masajul tegumentului.

Aceasta datorită faptului că țesutul conjunctiv s-a dovedit a fi un țesut cu o


complexitate funcțională deosebită care îi dă o serie de roluri fiziologice cu
importanță mare în viața cotidiană.

Astfel, rolul de susținere și legătură cu structurile tegumentare,


musculoligamentare, osteoarticulare, cele de a conferi forma și dimensiunea
multor părți ale corpului omenesc prin fibrele conjunctive pe care le conține,
cea de a conferi elasticitatea, posibilitatea de deformare și revenire la forma
inițială a unor structuri compresibile sau cea de reparare a unor structuri
tisulare compromise accidental sau terapeutic chirugical, cea de depozit
adipocitar și nu numai, sunt argumente suficiente pentru a susține
importanțaterapiei prin masaj a acestui tip de țesut.
Manoperele terapeutice utilizate în cadrul masajului
medical sunt cele în general cunoscute și utilizate,
respectiv efleurajul, fricțiunea, frământatul,
tapotamentul, vibrațiile, la care se mai adaugă și o
serie de manopere secundare, dispoziția țesutului
conjunctiv, forma și dimensiunile sale permițând
utilizarea practic a tuturor tipurilor de manopere, în
aceasta experiența practică a tehnicianului avțnd un
rol important.
Efleurajul se va utiliza în mod asemănător cu cel de la tegument, cu
mențiunea că pentru a ajunge la nivelul țesutului conjunctiv forța de
apăsare va fi mai mare ca la cazul anterior.

Tehnic efleurajul se va efectua cu degetele sau cu fața palmară a mâinilor


in funcție de dimensiunea zonei de tratat, situația sa anatomică,
grosimea stratului de țesut celulo-adipos, cu mișcări lente sau mai
rapide în funcție de dorința noastră de a influența sau nu în mod
deosebit circulația veno-limfatică a zonei.
Metoda se va practica mai rapid dacă nu dorim influențarea circulației și
lent, chiar ritmic întreruptă în cazul influențării circulației limfatice.
Dacă dorim în special creșterea elasticității tisulare efleurajul se poate
efectua apăsat, chiar cu pumnul închis, cu fața dorsală a articulațiilor
interfalangiene proximale
Fricțiunea se consideră a fi una dintre cele mai importante
manopere de masaj utilă în acest caz.
Tehnic fricționarea se poate face după tehnica clasică cu mai
multe variante de tratament, în funcție de intensitatea pe care
dorim să o obținem și dimensiunea zonei de tratat.
Astfel pe zone mici se poate face fricționarea cu vârful degetelor
iar pe zone mai mari cu degetele, cu palmele, cu regiunea
radiocarpiană(fața anterioară), cu pumnul închis(fața dorsală,
în regiunea articulațiilor interfalangiene proximale).
Intensitatea procedeului aplicat va fi cu atât mai mare cu cât
intenția noastră este cea de a produce liza unor formațiuni
fibroase, cicatriceala și retractile, cu mențiunea că nu este
permisă apariția semnelor de iritație tisulară în aceste cazuri.
Frământatul constituie de asemenea o manoperă frecvent utilizată în
masajul țesutului conjunctiv.

Tehnica este utilă pentru țesutul conjunctiv și se poate practica în mai


multe variante, dintre acestea frământatul în cută fiind cel mai frecvent
utilizat.

Metoda permite o bună prelucrare a țesutului conjunctiv mai ales în


situația când dorim să influențăm depozitele adipocitare bogate
subtegumentare.

Cuta se va realiza între degete și palmă cu apăsarea corespunzătoare.


Tapotamentul se pretează bine la aceste tipuri de țesuturi.

El se poate face în toate variantele, în funcție de grosimea tisulară, situația anatomică, zona
de tratat, scopul urmărit.

Cel mai frecvent se practică tapotamentul cu vârful degetelor, cu partea cubitală a degetelor,
cu pumnul semideschis.

Un rol bun în terapie se pare că îl oferă și vibrațiile, formă de tratament ușor de efectuat pentru
țesutul conjunctiv.

El favorizează elasticitatea tisulară.

În funcție de scopul urmărit se pot utiliza și alte manopere de masaj gen ridicarea, ciupirea,
etc., după experiența terapeutului, care să crească eficiența tratamentului.
Masajul muscular

Masajul muscular reprezintă una din cele mai frecvente


utilizări în masajul medical clasic, musculatura
reprezentând peste 40% din masa corporală.

Prelucrarea maselor musculare prin masaj medical


este o preocupare predilectă pentru orice tehnician,
musculatura fiind țesutul care beneficiază
întodeauna de atenție, atât din punct de vedere
terapeutic cât și profilactic, metoda fiind deosebit de
utilă pentru păstrarea stării de sănătate cât și pentru
refacerea unor modificări patologice în diverse boli.
Masajul se adresează astfel atât mușchiului cu structură și tonus normal
cât și mușchiului cu tonus modificat, fie că este vorba de hipertonie, fie
de hipotonie, de troficitate normală, hipotrofie sau atrofie musculară și
mai puțin în stările de distrofie musculară, unde eficiența se dovedește
scăzută.

Prin structura și rolul lor important în mișcare, musculatura necesită o


bună întreținere fizică, mai ales în condiții de solicitare și
suprasolocitare fizică, dar necesită o bună prelucrare prin masaj în caz
de apariție a unor stări disfuncționale.
În caz de epuizare fizică, de multe ori masajul bine efectuat poate fi mai
bun pentru refacere decât repausul fizic chiar prelungit, datorită
eliminării fizice mai rapide și mai bune a metaboliților musculari, dar și
a refacerii metabolice musculare mai rapidă datorită accelerării
schimburilor biochimice tisulare locale.
Este de asemenea important de reținut și subliniat faptul că
masajul medical clasic este printre acele metode eficiente de
terapie care pot influența chiar într-o mare măsură starea
tonusului muscular local, fie cu creșterea sa, fie cu scăderea
sa, în funcție de tipul de tratament aplicat.
Merită de asemenea să subliniem faptul că masajul medical
clasic este printre puținele metode de terapie care și-au dovedit
eficiența în pregătirea fizică corespunzătoare a sportivilor,
alături de exercițiile fizice.
Efectuarea practică a masajului musculare se va face fie pe zone
musculare mai mici, ca de exempplu la nivelul bicepsului
brahial, pe zone mai mari cum ar fi de exemplu antebrațul sau
brațul sau la nivelul hemicorpului superior, inferior, drept sau
stâng ori chiar a corpului în întregime.
În masajul muscular se utilizează practic toate tipurile de
manopere de masaj, atât principale cât și secundare.

Se utilizează astfel efleurajul, fricțiunea, frământatul,


tapotamentul, vibrațiile, cernutul și rulatul, tracțiunile, scuturatul,
etc.

De astfel, la nivelul maselor musculare experiența tehnicianului


poate crea și utiliza multiple variante de tehnică și poate
concepe combinații între diverse tipuri de tehnică.
Important este faptul că la sfârșitul ședinței de masaj să obținem
efectul terapeutic indicat de către medicul curant.
Efleurajul la nivelul maselor musculare se va efectua de-a lungul fibrelor musculare, inițial cu
apăsare mai ușoară, ulterior cu creșterea forței de apăsare mai ales la nivelul corpului
muscular.

Forța de apăsare va fi întodeauna mai mică la nivelul tendoanelor și zonelor


tendinomusculare.

Efleurajul se face cu vârful degetelor, cu palma sau chiar mai intens cu zona radiocarpiană ori
pumnul cu regiunea articulațiilor interfalangiene proximale.

Mișcările vor fi mai lungi sau mai scurte în funcție de lungimea mușchiului sau în funcție de
lungimea zonei de tratat.

Forța de apăsare va fi întodeauna mai mare atunci când dorim să stimulăm circulația locală în
caz de stază.
Fricțiunea constituie de asemenea o manoperă frecvent utilizată în
masajul maselor musculare.

Fricțiunea se va efectua longitudinal la nivelul masei musculare, circular la


nivelul zonelor tendino-musculare și tendoanelor, a aponevrozelor și
fasciilor intermusculare, a inserțiilor tendinoosoase.

Ea se practică cu vârfurile degetelor sau cu partea palmară a degetelor.

Intensitatea apăsării va fi cu atât mai mare cu cât grosimea stratului


muscular este mai mare și cu cât dorim să obținem un efect mai
excitant.
Frămantatul reprezintă una din manoperele de bază în tratamentul prin
masaj al maselor musculare.

Tehnic, frământatul se face diferit în funcție de zona de tratat.

Astfel, la nivelul zonelor plate se practică frământatul în cută iar la nivelul


membrelor se va practica frământatul în cerc sau brățară, mână la
același nivel sau la nivele diferite.

Frământatul se poate efectua singur sau combinat cu fricțiunea.

Frământatul se aplică cu bune rezultate inserțiilor tendinoase.


Cernutul, rulatul și vibrațiile constituie manopere de
masaj care se pretează bine în tratamentul maselor
musculare, mai ales la nivelul membrelor.

Tehnicile permit o bună eficientă completare a


celorlalte manopere de masaj utilizate la acest nivel,
primele două fiind cu predilecție aplicate aici și mai
ales la nivelul coapsei
Vibrațiile se pot aplica singular sau frecvent se
asociază cu alte manopere de masaj, ca de exemplu
cu efleurajul sau cu fricțiunile.

Tracțiunile și tensiunile sunt forme de masaj care se


pot aplica la nivelul maselor musculareîn acele forme
de patologie în care se aociază retracții tendino-
musculare, redori articulare și musculare, tehnicile
permițând o creștere a amplitudinii de mișcare pe
segmentul afectat
Tehnicile de tratament muscular au o largă utilitate și aplicabilitate,
de la tratamentul profilactic aplicat pacientului sănătos din
tratamentul de întreținere corporală, la multitudinea formelor de
patologie locomotoriepractic de toate tipurile și până la
tratamentele de întreținere sau de refacere la sportivi și la toți
cei care iubesc mișcarea.

Este însă important de reținut faptul că masajul, care și-a dovedit


utilitatea în toate formele de modificări musculare, nu va înlocui
niciodată exercițiile fizice și, nu va avea efect în refacerea
volumului sau forței musculare, unde exercițiile fizice, cu
contracții musculare concentrice, dar mai ales excentrice, vor fi
în măsură să producă o forță musculară mai mare.
Masajul articular și a altor componente
osteoarticulare

Masajul structurilor osteoarticulare și în special al


articulațiilor își gasește o bună utilizare în masajul
medical clasic.

Spre deosebire însă de masajul altor structuri


locomotorii, în masajul articulațiilor și structurilor
adiacente se mizează în special pe tehnica de
aplicare locală a masajului, influențarea structurilor
osteoarticulare prin efecte generale ale masajului
fiind mai puțin realizabilă.
Tehnicile de tratament aplicabile acestor structuri anatomice sunt
de seamnenea limitate, la aceste nivele fiind posibil de aplicat
doar efleuraj și fricțiune, uneori vibrații, la care se mai adaugă
tensiuni, tracțiuni și uneori scuturături, în situația prezenței unei
musculaturi suficient de bune în zona respectivă.

La nivelul articular sau osos se pot aplica și alte tehnici de masaj,


după nevoie, ca de exemplu frămantat sau tapotament, dar
aceste tehnici se aplică numai dacă masele musculare din
zona respectivă sunt bine reprezentate și întodeauna aceste
tehnici nu se vor adresa structurilor osteoarticulare, ci
celorlaltor structuri din zonă, interesarea articulației nefiind în
aceste situații un scop în sine
Ca structuri anatomice vizate de masaj în aceste situații sunt
capsulele articulare, ligamente articulare sau mai frecvent
periarticulare, tendoane, fascii sau burse peritendinoase
sau perimusculare, puncte de inserție tendinoosoase sau
tendinomusculare, aponevroze, etc,
Cele mai frecvente manopere de masaj folosite în această situație sunt efleurajul și fricțiunile.

Efleurajul reprezintă tehnica de început care se aplică la nivel articular cu mișcări mici, scurte
circulare sau longitudinale, în funcție de conformația regiunii de tratat.

Intensitatea manoperei este cea în general aplicabilă pe structuri osteoarticulare, adică


ușoară, celt mult medie, în așa fel încât să nu producem noi o iritație la nivelul acestor
formațiuni.

Nu vom aborda aici tehnicile de masaj de tip periostal sau masaj transversal profund care se
pot adresa și unor astfel de structuri, ce vor fi tratate în capitolele separate.

Corect efectuate aceste mișcări de alunecare articulară trebuie să inducă cel puțin o
importantă ameliorare a simptomatologiei locale
Fricțiunea constituie de asemenea una din manoperele importante
din masajul medical clasic care are utilitate în masajul
formațiiunilor osteoarticulare.

Ea se execută prin mișcări cel mai ades circulare, ușoare, lente,


insistente, efectuate cu vârful degetelor sau cu partea palmară
a primei falange a degetelor doi și eventual trei de la o mână.
Intensitatea manoperei este ușoară, cel mult medie și mai ales
progresivă, în funcție de senzațiile subiective ale pacientului
care niciodată nu trebuie să fie dezagreabile.
Fricțiunile se adresează structurilor osteorticulare
abordabile, în special capsulelor articulare,
ligamentelor, fasciilor, punctelor de miogeloză sau
zone indurate, sensibile de la nivelul acestor
formațiuni.

De multe ori doar aceste două manopere de masaj


aplicate aici sunt suficiente pentru realizarea
obiectivului terapeutic necesar, în unele situații fiind
totuși necesară aplicarea și a altor tehnici de
tratament prin masaj
Astfel se mai pot utiliza în tratamentul structurilor osteoarticulare vibrațiile, tehnici de masaj
care pot influența structurile extraarticulare dar și cele intraarticulare, ca de exemplu
ligamente, meniscuri, etc., structuri care prin vibrarea articulației respective poate să ducă
de exemplu la ameliorarea troficității la acest nivel sau la creșterea mobilității
articulare.

Vibrarea acestor structuri osteoarticulare necesită totuși prudență și o bună cunoaștere a


tehnicii pentru un bun rezultat terapeutic.

Tensiunile și tracțiunile articulare reprezintă manopere de masaj care au de asemenea o


aplicabilitate practică în masajul medical clasic.

Ele se pot aplica la nivelul tuturor tipurilor de articulații ale aparatului locomotor, dar utilitatea
lor este cu cât mai mare cu cât articulația respectivă este mai mică și are structuri
musculare mai puțin reprezentate