Teoria disonanței cognitive

• Disonanța reprezintă o stare psihologică

neplăcută resimțită de indivizi în momentul în
care două cogniții ale noastre cu privire la
același obiect se află în conflict.
• L.Festinger arată că: “existența disonanței este
psihologic inconfortabilă. Din această cauză ea
va motiva persoana în încercarea de a reduce
disonanța pentru a atinge consonanța”

1
 Teoria disonanței cognitive
• De exemplu, există disonanță între cunoașterea faptului că
fumatul este dăunător și plăcerea pe care o simte fumătorul,
ori între a fi obligat sub presiunea socialului de a blama un
anumit tip de comportament, pe care îl promovezi în viața
privată sau invers etc.
• Amplitudinea disonanței va depinde de importanța cognițiilor
prezente, de valoarea pe care o au ele pentru subiect și de nr.
cognițiilor disonante și consonante.

2
 Teoria disonanței cognitive
• Fiind vorba despre o stare neplăcută, indivizii vor căuta
moduri de a reduce disonanța.
• Reducerea disonanței se poate realiza prin modificarea unui
element cognitiv disonant, schimbându-l a.î. să devină
consonant, diminuîndu-i importanța sau eliminându-l.
• Când rezistența unor cogniții este prea mare, disonanța se
reduce prin adăugarea de cogniții consonante.

3
 Posibilități de reducere a disonanței
• Schimbarea atitudinii - de fapt, nu am nevoie să țin regim
• Schimbarea percepției asupra comportamentului – nu a fost
decât o feliuță de tort
• Adăugarea de cogniții consistente - ciocolata este foarte
hrănitoare și reduce anxietatea
• Minimizarea importanței conflictului - nu contează că sunt
supraponderală, oricum sunt atrăgătoare
• Minimizarea posibilității de alegere - nu puteam supăra gazda

4
 Ilustrări experimentale
• 1. Experiment privind consecințele luării unei decizii (Brehm)
• Ipoteze:
• - a alege între două eventualități produce
disonanță. Aceasta poate fi redusă fie
afirmând că posibilitatea aleasă este și mai
dezirabilă decât înaintea alegerii, fie că
posibilitatea respinsă este și mai indezirabilă.
• -mărimea disonanței este cu atât mai mare cu
cât eventualitățile tind către o dezirabilitate
egală.

5
 Ilustrări experimentale
• 2. Problematica acordului forțat(Festinger&Carlsmith)
• Ipoteze:
• - dacă o persoană este influențată să spună/facă ceva contra
opiniei sale personale, ea va avea tendința să-și schimbe
atitudinea, punând-o în acord cu ceea ce a făcut/spus.
• - cu cât presiunea utilizată pentru a declanșa comportamentul
este mai puternică, cu atât această tendință este mai slabă.
( nu e necesară justificarea internă a actelor)

6
 Ilustrări experimentale
• Inițierea severă (Aronson & Mills)
• Riturile de inițiere sunt probe dificile, penibile
uneori.
• Tocmai această caracteristică are rolul de a
spori prestigiul pozițiilor și funcțiilor la care
accede inițiatul, căci a suferi pentru a accede
la ceva este incompatibil cu recunoașterea
faptului că acel ceva nu valorează mare lucru.