EPIDEMIOLOGIA

TRAUMATISMELOR
DENTARE

Conf. Univ. Dr. Stela Carmen Hanganu

Prevalenţa traumei dentare
• Spre deosebire de carii şi bolile parodontale, date asupra
frecvenţei şi severităţii traumei dentare lipsesc în majoritatea
ţărilor deoarece aceste tipuri de leziuni nu primesc o
asistenţă specializată şi nu sunt luate în evidenţă.
• Accidentele traumatice interesează atât dinţii temporari cât
şi cei definitivi şi se ântâlnesc la orice vârstă.
• Dinţii temporari sunt mai frecvent traumatizaţi la vârsta de
1 ½ – 2 ½ ani (Schreiber, 1959) iar perioada maximă de
frecvenţă a leziunilor dinţilor permanenţi pare a fi cuprinsă
între 7 şi 18 ani.
• Traumatismele dento-parodontale sunt mult mai frecvente
la băieţi.
Clasificare
Leziunile traumatice ale dinţilor şi parodonţiului sunt
variabile în raport cu:

• natura şi intensitatea traumatismului;

• direcţia în care acesta a acţionat;
• vârsta pacientului.
FACTORI PREDISPOZANTI

90% - PROTRUZIA DINTILOR ANTERIORI

Leziuni dentare
• fisuri ale smalţului sau smalţului şi dentinei fără pierdere de substanţă;
• fracturi coronare;
• simple, nepenetrante în camera pulpară, interesând smalţul sau
smalţul şi dentina;
• complicate, penetrante în camera pulpară, interesând smalţul dentina
şi pulpa;
• fracturi radiculare;
• în treimea cervicală;
• în treimea medie;
• în treimea apicală;
• fracturi corono-radiculare;
• nepenetrante;
• penetrante;
• cominutive;
Leziuni parodontale
• contuzii parodontale;
• luxaţii dentare parţiale;
• luxaţii dentare totale;
Aspecte clinice în raport cu varietatea leziunii
•Fisurile coronare – pot determina sensibilitate la variaţii termice.
•Fracturile coronare nepenetrante – determină sensibilitate sau durere
tranzitorie la contact sau schimbările de temperatură sau excitanţi chimici.
•Fracturile coronare penetrante pot leza dinţi cu pulpă vie sau devitali. În
fracturile cu expunerea pulpei vii durerea este foarte puternică. La examen
se pune în evidenţă fie un corn pulpar descoperit fie fragmentul coronar
fracturat rămas aderent de pulpă.
•Fracturile coronare ale dinţilor temporari sunt rare, cel mai adesea
penetrante datorită volumului relativ considerabil al camerei pulpare; se
însoţesc frecvent şi de luxaţie.
•Luxaţiile parţiale ale dinţilor temporari şi permanenţi sunt frecvente;
pacientul acuză dureri dentare accentuate de mobilizare, percuţie sau
masticaţie. În luxaţiile totale ale dinţilor temporari, cea mai frecvent
întâlnită deplasare este intruzia, dintele fiind mai mult sau mai puţin
înfundat în maxilar. Examenul radiologic stabileşte diagnosticul şi
localizează dintele în raport cu structurile din jur.
 Tipuri de traume dentare şi
necesităţi de tratament

• La dentiţia temporară majoritatea

traumatismelor este reprezentata de luxaţia
dentară.
• În dentiţia temporară problema terapeutică
majoră constă în diagnosticarea şi
monitorizarea vindecării incisivilor
traumatizaţi în vederea prevenirii
afectării dinţilor permanenţi.
 Tipuri de traume dentare şi
necesităţi de tratament

• La dentiţia permanentă predomină fracturile coronare.

• La dentiţia permanentă problema cea mai importantă
constă în restaurarea coroanelor dentare fracturate
compromise ceea ce reprezintă două treimi din totalul
leziunilor.
• O altă provocare este reprezentată de tratamentul
fracturilor corono-radiculare, luxaţii dentare şi avulsii.
• Unele din aceste traumatisme pot afecta pulpa dentară şi în
ciuda unui tratament intensiv dintele traumatizat nu mai
poate fi salvat.
• În prezent pierderea dentară poate fi
tratată prin aparate protetice fixe şi mobile
, prin metode ortodontice de închidere a
spaţiului, implanturi şi autotransplant
dentar.
Tratamentul trebuie considerat de urgenţă şi aplicat cât mai
precoce.
El trebuie să fie cât mai conservator, depunându-se eforturi
pentru a conserva vitalitatea pulpară a dinţilor fracturaţi şi
a parodonţiului dinţilor luxaţi.
 Tratamentul de urgenţă la
pacienţii cu traumatisme dentare

• Când apar traumatisme dentare, pacienţii se prezintă la

tratament cel mai frecvent în orele următoare sau cel mult
a doua zi.
• Necesarul de tratament depinde de nivelul de informare al
populaţiei, de conştientizarea acesteia şi de posibilităţile
comunităţii.
• Cerinţa imediată într-un traumatism dentar este de a
evalua implicarea ţesuturile orale.
• Aceasta implică un examen clinic şi radiologic al regiunii
traumatizate, în urma căruia se pune diagnosticul regiunii
lezate şi se stabileşte necesarul de tratament imediat şi
tardiv.
Luxaţia dinţilor temporari

are ca bază generală de tratament (în

funcţie de experienţa clinică şi de studiile
experimentale), principiul conservativ şi
aşteptarea realinierii spontane a dintelui
traumatizat.
Excepţile de la această regulă sunt dinţii
luxaţi la nivelul foliculilor dinţilor permanenţi,
situaţie în care vor fi extraşi şi cazurile când
determină interferenţe ocluzale, situaţie în
care vor fi repoziţionaţi sau extraşi.
În dentiţia permanentă
coroanele dentare
fracturate ce nu prezintă
interesare pulpară vor fi
restaurate cu compozit
(dacă nu există modificări
la nivelul ligamentului
parodontal), coafaj cu
hidroxid de calciu sau
dacă există şi fragmentul
dentar acesta se poate lipi
de coroană cu un agent
bonding.
La coroanele fracturate ce
prezintă o expunere a
pulpei se poate folosi cu
succes coafajul direct sau
pulpotomia.
Tratamentul
fracturilor coronare
se face cu ajutorul
materialelor de
restaurare
bioadezive şi cu
ştifturi parapulpare
acolo unde este
necesar în funcţie de
pierderea de
substanţă dură
dentară suferită, de
direcţia liniei de
fractură, de volumul
camerei pulpare şi
nu în ultimul rând
funcţie de vârsta
pacientului.
În fracturile radiculare tratamentul principal
constă în repoziţionarea fragmentului coronar şi
imobilizarea semirigidă pentru 2-8 săptămâni în
funcţie de amploarea leziunilor parodontale.
Pentru dinţii intrudaţi experienţa clinică indică,
în unele situaţii extruzia spontană sau
ortodontică a dintelui.
Tratamentul avulsiei dentare a fost subiectul a
numeroase studii clinice şi experimentale.
Modificările pulpare şi parodontale din timpul
fazei extraalveolare sunt factorii cei mai
importanţi ce determină vindecarea pulpară şi
parodontală.
Prevenţia traumatismelor dentare
•Majoritatea traumatismelor dentare nu poate fi prevenită; doar
traumatismele din sport pot avea o rată de prevenţie prin
folosirea de gutiere şi măşti speciale.
• Gutierele trebuie realizate individual. Datorită costului ridicat,
raportul cost-beneficiu este mare.
• Sporturile cu un grad mai mare de periculozitate sunt
hocheiul, boxul, footballul american, rugby.
• Informaţiile despre primul ajutor sunt importante.

EX:prognosticul dinţilor avulsionaţi şi replantaţi depinde de

rapiditatea replantării, atunci când medicul stomatolog nu este
în apropierea scenei accidentului ca să joace un rol important în
creşterea ratei de vindecare.
Trebuie realizat un program de educare a populaţiei
pentru realizarea unui prim ajutor eficient.
Este important ca aceste campanii să se realizeze în locuri
strategice (cluburi sportive, servicii de ambulanţă, cabinete
şcolare).
Este important ca aceste campanii să se realizeze la intervale
regulate de timp.
Gutiera - functii
Alimentaţia şi nutriţia influenţează dinţii în 3
moduri:
1.structura dinţilor;

2. cariile dentare;

3. eroziunea dentară.

• Primul este un efect pur pre-eruptiv,

care are lor în timpul formării dinţilor;

• Eroziunea este un efect pur local,

intraoral asupra dinţilor erupţi;

• Apariţia cariilor depinde atat de

influenţele pre- cat şi posteruptive.
 Cerinţele unei alimentatii corecte
•consum moderat, care să elimine prezenţa în exces a unor alimente;
• consum echilibrat, care are în vedere repartizarea trofinelor
energogene în raport optim de 1 (proteine): 0,8 (lipide): 3,5 – 4 (glucide);

• consumul unor produse alimentare de o varietate cat mai mare,

întrucat bogaţia trofinelor şi nivelul energogen de care are nevoie
organismul nu pot fi altfel satisfăcute; nici unul din alimentele cunoscute
nu este considerat complet dotat trofinic şi energogen;

• consumul unor produse alimentare de mare eficienţă biologică, în

măsură să asigure concomitent o mare valoare nutritivă, o densitate
calorică echilibrată şi raporturi optime între diferite trofine;

• consumul cantitaţii de alimente repartizat într-o zi în patru sau cinci

reprize; stabilitatea şi prosperitatea biologică a organismului sunt mai
bine asigurate dacă toată hrana destinată pentru o zi este fragmentată în
mai mult de două sau trei reprize.
MODELUL UNEI ALIMENTATII CORECTE
• consumarea diferitelor produse alimentare în aşa fel încat să fie
reprezentate toate grupele de produse cunoscute pentru a se putea
acoperi toate trebuinţele trofice si energogene;
• procentual, se vor consuma urmatoarele produse:
- lapte şi brînzeturi (15%),
- carne, peşte şi derivate (8%),
- ouă (3%),
- legume şi fructe (15%),
- derivate din cereale şi leguminoase uscate (39%),
- grăsimi alimentare (12-17%),
- produse zaharoase (8-10%);
• repartiţia raţiei alimentare pe diferite momente ale zilei: dimineaţa
(25%), gustare (5%), prînz (45%), gustare (5%), seara 20%;

• condiţii: ambianţă de confort fizic, climat psiho-afectiv lipsit de orice

stress, conştientizarea şi participarea la actul de “a se hrani”.
 STILUL DE VIAŢĂ SANOGEN
 respectarea orarului zilnic al meselor;

 consumarea de mâncăruri gătite, calde, în locul

meselor frugale;

 încurajarea consumului de alimente care contin

principii protectoare;

 limitarea fumatului şi a consumului de alcool;

 alimentaţie bine echilibrată cantitativ şi calitativ;

 practicarea exercitiilor fizice;

 alternarea efortului intelectual cu pauze de

relaxare.
PIRAMIDA
ALIMENTAŢIEI
SĂNĂTOASE
PRINCIPII DE
ECONOMIE
SANITARĂ

Conf. Univ. Dr. Stela Carmen

Hanganu
 Tipuri de evaluare
economică a programelor de
sănătate

Scopul evaluării economice:

 obţinerea beneficiilor majore în sănătate la un preţ

de cost minim
 TIPURI DE COSTURI

1. Analiza costului minimal

identifică şi compară costurile
diferitelor programe de sănătate fără a
analiza consecinţele asupra sănătăţii
* costul minim pentru un serviciu medical
prestat
* se consideră eficienţa diferitelor programe
aceeaşi (ex: sigilantul aplicat de medic /
igienist are aceeaşi eficienţă)
 TIPURI DE COSTURI

2. Analiza cost - beneficiu

evaluează beneficiul în funcţie de cost

 beneficiu – cost (valori +/-)
 rata beneficiu- cost (valori >1,
valori <1)
 dezavantaj: beneficul trebuie
măsurat în termeni economici
(Weinstein şi Stason, 1977).
 TIPURI DE COSTURI
3. Analiza cost – eficienţă
permite evaluarea consecinţelor unui program
asupra sănătăţii în termeni de:
 scăderea incidenţei bolii
 schimbări majore constatate la examenul clinic /teste de
laborator
 îmbunătăţirea calităţii vieţii (QALYS quality-adjusted life
years - Weinstein şi Stason, 1977);)
 nr. de suprafeţe dentare necariate după aplicarea unui
program de prevenţie
 nr de dinţi indemni la carie/an (DFYS -decay-free years ), nr de
zile cu disconfort
 ptr a compara eficenţa diferitelor programe, eficenţa programului
trebuie măsurată obligatoriu în aceleaşi unităţi
 TIPURI DE COSTURI

4. Analiza cost- utilitate

diferă de precedenta prin calculul efectului

unui tratament /program asupra sănătăţii
 se apreciază în unităţi QALYS
 ex: nr de ani cu dinţi indemni la carie, nr de
ani de viaţă câştigaţi prin diagnosticarea precoce a
cancerului oral
 analizează efectul final, nu imediat al unui
program
 ETAPELE ANALIZEI
ECONOMICE
Analiza economică a programelor comunitare pentru sănătate
pot fi folosite pentru a evalua o multitudine de programe.
Aceasta include:
1. Definirea intervenţiilor pentru sănătate care se iau în
considerare cu specificarea analizelor economice (programe de
depistare precoce a cariei dentare şi bolii parodontale,
programe profilactice: fluorizarea apei, fluorizări locale, teste
de diagnostic pentru depistarea riscului îmbolnăvirilor orale);
2. Identificarea şi descrierea programelor alternative
În această etapă, trebuie să se răspundă la întrebări specifice,
foarte bine analizate, ca în exemplul de mai jos, în care se
analizează eficienţa a două programe.
 Întrebare Program 1- sigilare Program 2 – obturaţii cu amalgam, dispensarizare,
educaţie sanitară
CINE - conduce examenul clinic; - conduce examenul clinic;
- hotărăşte dacă sigilarea este indicată sau nu; - face educaţia sanitară;
- aplică sigilantul; - este responsabil de examinările periodice;
- evaluează sigilantul după aplicare; - determină dacă este sau nu carie prezentă;
- conduce dispensarizarea; - aplică obturaţia de amalgam dacă a apărut caria;
- determină dacă a apărut sau nu carie;
- aplică obturaţia de amalgam dacă a apărut caria;
CE FEL DE - examinare clinică se face; se fac radiografii; - examinare clinică se face; se fac radiografii;
- dinţi se sigilează; - amalgam se foloseşte pentru restaurări;
- material de sigilare se foloseşte; - materiale de educaţie sanitară se vor folosi
- amalgam se foloseşte pentru restaurări
CUI (CĂRUI) - grup de vîrstă se adresează sigilarea; - grup de vîrstă se adresează educaţia sanitară şi
- toţi copii din grupul respectiv vor fi sigilaţi, sau doar cei obturaţiile de amalgam;
risc mare - toţi copii din grupul respectiv vor fi obturaţi, sau doar
cei risc mare
CÎND - se va efectua examenul clinic; - se va efectua examenul clinic;
- se vor aplica sigilările; - se va efectua educaţia sanitară;
- se vor evalua sigilările. - se vor aplica/ obturaţiile de amalgam;
- se vor reaplica/ obturaţiile de amalgam;
UNDE - se va face examenul clinic, se vor aplica sigilările - se va face examenul clinic;
(cabinet stomatologic şcolar, clinică, policlinică, - se va face educaţia sanitară;
cabinet privat); - se vor aplica obturaţiile;
- se vor trata leziunile carioase
CÎT DE DES - se vor reexamina pacienţii pentru caria dentară; - se vor reexamina pacienţii pentru caria dentară;
- se vor reînlocui sigilările pierdute. - se va efectua educaţie sanitară;
- se vor reînlocui obturaţiile pierdute.
CARE SUNT - cîţi dinţi/individ sunt cu risc de carie; - cîţi dinţi/individ sunt cu risc de carie;
REZULTATELE - cîţi dinţi au fost sigilaţi; - cîte carii au apărut;
- cîte sigilări au fost înlocuite; - cîte obturaţii de amalgam
- cîte carii au apărut; s-au pus sau au fost înlocuite
- cîte obturaţii de amalgam s-au pus sau au fost înlocuite
3. IDENTIFICAREA, MĂSURAREA ŞI
EVALUAREA COSTURILOR

COSTURI

PACIENT
 costuri legate de serviciile de urgenţă
 costuri legate de asigurarea serviciilor stomatologice
 taxe pentru programe publice

MEDIC STOMATOLOG
 costuri pentru achiziţionarea de materiale
 costuri pentru chiria spaţiului
 costuri pentru plata personalului
TIP DE COST DEFINIŢIE EXEMPLE
DIRECTE Cost atribuit serviciului Achiziţionarea materialelor,
stomatologic în totaliatte aparaturii, laboratorului
INDIRECTE Costuri atribuite mai multor Chiria imobilului, reparaţii, utilităţi
servicii stomatologice
FIXE Costuri care rămân la acelaşi Chirie, salarii, unit dentar
nivel indiferent de nr de servicii
prestate
VARIABILE Costuri ce variază funcţie de Materiale, radiografii
volumul de servicii prestate
SEMI- variabile şi fixe care variază Plata abonamentului telefonic,
VARIABILE funcţie de volum, dar nu direct convorbiri suplimentare
proporţional

MEDII Costul/serviciu/pacient Costul/ pacient în programul de

screening ptr diagnosticarea bolii
MARGINALE Cost pt un serviciu adiţional/ ptr a Costul ptr a trata un pacient adiţional,
trata un pacient adiţional ptr a detecta un caz adiţional
OCAZIONALE Costuri ce apar atunci când se Costurile tratamentului unui angajat
alege o strategie în favoarea
alteia
INDUSE Costurile unui serviciu/proceduri Costurile unor teste adăugate
iniţiale
 4. IDENTIFICAREA ŞI MĂSURAREA
CONSECINŢELOR ASUPRA SĂNĂTĂŢII

Pentru un program de sănătate orală:

 scăderea incidenţei cariei dentare
 perioada de timp fără apariţie de noi carii dentare

5. EVALUAREA COSTURILOR ŞI EFICIENŢEI

PROGRAMULUI

 ex: programul 1- sigilări / program 2  se evaluează în

decursul a 10 ani
programul 1- costuri ridicate
programul 2- costuri constante
6. CALCULUL INCERTITUDINILOR CE POT APARE

 atunci când există variaţii ale analizei  sunt necesare

date suplimentare

7. PROBLEME ETICE

 trebuie avute în vedere costurile pentru sănătate în

comunităţile sărace urbane/rurale

8. PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

 se calculează raportul cost- eficienţă pentru 4 tipuri de

programe:
 program costisitor, dar foarte eficient
 program costisitor, dar mai puţin eficient
 program mai puţin costisitor şi mai puţin eficient
 program ieftin şi eficient = PROGRAM IDEAL
 LIMITELE EVALUĂRII
ECONOMICE

nu ţine cont de:

 grupurile populaţionale cu risc crescut

la îmbolnăviri orale, care au nevoi
suplimentare

 costurile minimale nu realizează uneori

beneficii scontate
PRINCIPII DE ORGANIZARE ALE
SISTEMELOR DE ÎNGRIJIRE A
SĂNĂTĂŢII ORALE

Conf. Univ. Dr. STELA CARMEN HANGANU

OBIECTIVE

 influenţarea modului de viaţă al

populaţiei pentru a întreţine sănătatea
orală şi a preveni apariţia bolilor
 realizarea unui tratament
stomatologic de reechilibrare funcţională

ORGANIZARE

 tip medical
 tip comunitar
TIP MEDICAL:
for conducător, clinici stomatologice, clinici/cabinete
cu practică privată, colegii şi facultăţi

TIP COMUNITAR: 3 nivele de organizare

nivelul I:
 îngrijire primară a sănătăţii
 situat în fiecare comunitate
 personal comunitar
 acţiuni proprii: examinare clinică periodică
îngrijiri personale
educaţie sanitară
metode comunitare de prevenţie orală

nivelul II:
 tramente propriu-zise de restaurare şi reechilibrare
 presupune dotarea cu aparatură şi tehnică adecvată

nivelul III
 tratamente specializate, nepracticabile la nivelul II
(chirurgie orală, ortodonţie, etc)
 CATEGORII DE PERSONAL MEDICAL

Medicul stomatolog :
responsabil direct de coordonarea activităţii personalului
Igienistul dentar:
există în aproape 40 de ţări
se ocupă de fluorizări locale, educaţie sanitară, profilaxie
odonto- parodontală
lucrează în şcoli, clinici de sănătate publică
Terapeutul dentar:
există în peste 50 de ţări
se ocupă numai de anumite manopere terapeutice
(obturaţii, extracţii de dinţi temporari)
Asistentul dentar:
lucrează alături de medic în echipa stomatologică
Asistentul şi infirmiera comunitară:
personal specializat numai pe activităţi comunitare
Tehnicianul dentar:
poate funcţiona separat sau în clinici stomatologice
Profesor/ învăţător:
rol în educaţie şi coordonarea programelor de prevenţie
orală
Infirmiera la domiciliu:
în unele sisteme de îngrijire a sănătăţii
 REMUNERAREA ŞI FINANŢAREA
SERVICIILOR
DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂŢII

FINANŢARE
taxe speciale
asigurări de sănătate
plata directă de către pacienţi
SISTEME DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂŢII OARLE
(CLASIFICARE)
sisteme finanţate prin asigurări medicale
sisteme în care statul este responsabil direct de furnizarea
serviciilor
sisteme private
DEZAVANTAJE
nu remunerează suficient serviciile de prevenţie
nu incită la prestaţii de înaltă calitate
Importanta asigurarilor sociale
de sanatate
• Un sistem de asigurari sociale de sanatate este desemnat sa
finanteze îngrijirea medicala pentru populatia asigurata si
inclusa în asigurare.
• În afara scopurilor sociale, acesta este un instrument financiar
care organizeaza transformarea sumelor colectate în servicii
medicale în asa fel încât toate persoanele asigurate sa-si
permita aceste servicii.
• Un sistem de asigurari nu poate functiona daca pachetul de
servicii prevazut a fi furnizat persoanelor asigurate nu este
acoperit în întregime de fondurile colectate. Aceasta însemna
ca bugetul de asigurari sociale de sanatate trebuie sa acopere
valoarea pachetului de servicii medicale asigurat de care are
nevoie populatia asigurata într-o perioada determinata.
 1 Sistemul Bismarck
Sistemul este suportat de catre trei parti: angajator, angajat si stat.
Europa occidentala a preluat apoi sistemul bismarckian ,acesta devenind modelul
alternativ la sistemul de asigurari beveridgean sau anglo-saxon.
Este folosit in multe tari membre ale UE, cum ar fi Franta, Germania, Austria,
Belgia, Olanda si Romania.

Caracteristicile acestui model sunt:

- Resursele financiare sunt, in principal, reprezentate de contributiile obligatorii
platite de angajati si angajatori.
- De asemenea, exista resurse care provin din subventii de la bugetul de stat
(local sau national) sau alte tipuri de subventii.
- Institutiile care administreaza fondurile de asigurari sunt nonprofit
- Gestionarea si folosirea fondurilor de asigurari sunt facute la nivel national si
prin directii locale.
Finantarea se face prin contributii sociale bazate pe salarii (patron,angajat).Banii
pentru sanatate in acest sistem provin: 60% din asigurari sociale, contributii
obligatorii, 10-15% din impozite, taxe specifice, 10% din asigurari private, 10-
15% prin plata de pacient.
 2 Sistemul Beveridge
Sistemele de sanatate tip Beveridge sau Sistemele Nationale de Sanatate (NHS)
au fost inspirate de Raportul din 1942 al lui Beveridge care oficializa organizarea
adoptata de Suedia in anii ‘30. Intreaga Europa de Vest (Danemarca, Finlanda,
Irlanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie) a adoptat sau mentinut acest model
dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Impozite generale sunt controlate de Parlament (circa 85% din suma fondurilor
pentru serviciile de sanatate), bugete de stat, taxe generale, asigurari cu
contributie variabila in functie de salariu (de la 0%, 2%, 3,85%, pana la 10% din
salariu; de exemplu, in Marea Britanie sunt scutite de la contributie persoanele cu
un salariu mai mic de 3.224 de lire sterline/an).
Sarcinile SNS sunt in general urmatoarele:
• elaborarea politicii sanitare,
• emiterea de indrumari ale autoritatilor pentru probleme de sanatate,
• alocarea resurselor;
• monitorizarea performantelor autoritatilor din subordine.
Gama de servicii acoperite in cadrul NHS este completa iar accesul la ingrijiri
este gratuit.
 ROMANIA
In 1997, Romania a introdus un nou sistem de asigurari de
sanatate prin Legea nr. 145/1997, bazat pe o versiune modificata a
modelului Bismarck.
Sistemul de sanatate din Romania are in multe privinte aceleasi
modalitati de functionare neschimbate in ultimii 30 de ani. In
primul rand, sistemul este astfel construit incat reprezentantii
acestuia sunt practic lipsiti de orice putere de a influenta sistemul
pe care ei il finanteaza.
Singura modificare majora a fost introducerea sistemului de
asigurari de sanatate, care avea ca scop organizational clarificarea
si intarirea responsabilitatii principalului cumparator de servicii de
sanatate .
Exemple de finanţare

 Canada, Danemarca, Suedia, Finlanda, Noua Zeelandă:

asigurări de sănătate

 S.U.A: sistem privat aproare în totalitate (94%)

 Japonia: îngrijiri orale în clinici particulare

taxele- programe guvernamentale

 Ţări comuniste: sisteme centralizate

 România:
sistem finanţat parţial/total din asigurările de sănătate
avantaje: consultaţie gratuită
manopere compensate
copii-gratuitate!!!!!!! NU MAI EXISTA IN
MEDICINA DENTARA DIN LUMA APRILIE
dezavantaje:
preţuri mari la anumite manopere ce nu pot fi
acoperite de populaţia săracă