EDENTAŢIA

PARŢIALĂ ÎNTINSĂ.
INDICAŢII LA
TRATAMENTUL
PROTETIC CU
PROTEZE PARŢIALE
MOBILIZABILE.
Edentaţia parţială întinsă.
■ Edentaţia parţială întinsă este dereglarea integrităţii
arcadei dentare prin lipsa a
■ mai mult de 4 dinţi.
Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy.

Clasa I: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a

breșelor bilaterale terminale, adică mărginite de dinţi numai mezial.
Clasa II: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a unei
breșe unilaterale terminale, adică mărginită de dinţi numai mezial.
Clasa III: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a
breșei laterale intercalate, adică mărginite de dinţi și mezial și distal.
Clasa IV: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a
breșei numai în zona frontală.
Primele 3 clase sunt împărţite în câte 4 subdiviziuni, în dependenţă de numărul
breșelor în zona dinţilor restanţi.
*(De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa bilaterală a toturor molarilor mai este
prezentă o breșă în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este edentaţie de clasa
I subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe – subdiviziunea 2, dacă 3 breșe –
subdiviziunea 3, 4 breșe – subdiviziunea 4.)
*Dacă lipsesc molarii III nu este edentaţie.
■ Indicaţii la tratamentul protetic cu proteze parţiale
mobilizabile.
 edentaţii frontale extinse;
 incapacitatea dinţilor limitrofi breșei de a suporta presiunea masticatorie;
 adolescenţi în perioada de formare a sistemului stomatognat;
 resorbţie accentuată a apofizei alveolare;
 necesitatea utilizării protezelor provizorii.
 Nu este posibil de realizat o constructie fixa
 Bresa este mai mare de 4 dinti.
Ce numim cîmp protetic şi caracteristica lui în dependenţă de forma
edentaţiei.

Câmp protetic este totalitatea de elemente ale sistemului stomatognat care vine în
contact cu proteza: dinţii restanţi, apofizele alveolare edentate, bolta palatină,
mucoasa cavităţii bucale.
Caracteristica:
 topografia: breșa poate fi situată în zona frontală, laterală sau mixt
(frontolateral);
 poate fi una sau mai multe breșe;
 poate oferi suport dento-parodontal, muco-osos sau mixt;
 dinţii stâlpi au funcţia de ancorare, menţinere și stabilizare a protezei: un
număr mai mare de dinţi restanţi asigură o mai bună stabilitate a protezei,
dar este importantă și repartizarea acestora: dinţii grupaţi oferă o mai mică
stabilitate decât dinţii repartizaţi în diferite locuri;

 Suportul dento-parodontal depinde de rezistenţa dintelui: starea

parodontului, gradul de implantare a rădăcinii în alveolă, morfologia
radiculară, raportul dinterădăcină;
 importanţă mare o are poziţia de implantare a dintelui, care se poate
modifica în dependenţă de vârstă, structura apofizei alveolare, anomalii de
poziţie primare, contactele cu dinţii antagoniști, timpul ce s-a scurs de la
extracţia dinţilor;
. Caracteristica morfologiei coronare a dinţilor restanţi.
Dinţii restanţi asigură stabilitatea protezei pe câmpul protetic.
Dinţii stâlpi asigură ancorarea, menţinerea și stabilizarea protezei datorită
morfologiei coronare:
suprafeţele vestibulară și orală sunt convexe în dublu sens: vertical și orizontal.
În sens orizontal la trasarea ecuatorului protetic coroana are o zonă
supraecuatorială (cuprinsă între ecuatorul protetic și suprafaţa ocluzală) unde se
plasează elementele rigide ale croșetelor și o zonă subecuatorială (de la ecuator
protetic la colet) unde sunt plasate segmentele elastice ale croșetelor. Zona
supraecuatorială se opune mișcării de înfundare pe cîmpul protetic, zona
subecuatorială se opune tendinţei de desprindere de pe câmpul protetic.
De asemenea prezintă interes fosetele proximale în vederea amplasării pintenilor
ocluzali și ambrazurile incizale în vederea amplasării gheruţelor incizale
Caracteristica suportului muco-osos.
Suportul muco-osos este compus din fibromucoasă și suportul osos. Fibromucoasa
este aderentă la os, este formată din ţesut pavimentos pluristratificat de tip
malpighian cu o grosime și elasticitate variabilă în dependenţă de zonă.

Fibromucoasa poate fi grupată în 4 clase:

1. sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată, amortizează șocurile care apar în
decursul masticaţiei și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
2. atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii –
influenţează nefavorabil actul de masticaţie;
3. groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează deplasarea protezei
4. hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei

După Liund în dependenţă de gradul de rezilienţă a mucoasei la maxilă sunt

4 zone:
1. zona fibroasă periferică - coama apofizelor alveolare – rezilienţă scăzută;
2. zona fibroasă mediană – sutura intermaxilară – mucoasa subţire, aderentă,
sensibilă la presiuni;
3. zona rugilor palatine transverse – treimea anterioară a bolţii palatine – mucoasă
cu ţesut adipos subiacent – rezilienţă medie;
4. zona glandulară – treimea posterioară a bolţii palatine – grad mare de rezilienţă
La maxilă apofizele alveolare sunt grupate în 4 clase:
1. înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele, fără
exostoze;
2. medii, cu versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă;
3. cu valoare protetică slabă – resorbţie accentuată;
4. cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total,
incongruente, suprafaţă mucozală redusă

Tuberozităţile maxilare pot fi:

favorabile, retentive, cu versante paralele între ele;
de valoare medie, acceptabile, cu relief perceptibil – favorabil pentru
stabilizarea protezei;
valoare negativă – absenţa oricărui relief – inapt pentru asigurarea
stabilităţii protezei;
care au retentivitate prea mare și necesită corectare chirurgicală;

Bolta palatină poate fi:

 extinsă cu suprafaţa orizontală largă, fără torus palatin, cu sutură
intermaxilară insensibilă – sprijin calitativ pentru proteză;
 valoare protetică medie suficient de largă dar cu sutura intermaxilară
sensibilă;
 valoare protetică slabă – suprafaţă ogivală – absenţa suprafeţelor orizontale
și prezenţa a două versante oblice inapte să asigure stabilizarea

La mandibulă apofizele alveolare pot fi cu valoare protetică bună, medie, scăzută,

negativă.
Tuberculii piriformi pot fi favorabili, mai puţin favorabili, cu valoare protetică
scăzută și valoare negativă.
La aprecierea suportului osos se ia în consideraţie relieful și structura osoasă.