5.

COPII CU CERINȚE EDUCATIVE

SPECIALE (CES) ÎN GRĂDINIȚĂ

5.1. Educația incluzivă în grădiniță.

Servicii integrate și incluzive în
educația timpurie
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu
deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări
stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:

- copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz,

dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);

- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită,

hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);

- copiii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism

selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de
alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);

- copiii cu handicap asociat;

- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare,

sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);

- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul

autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
 Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul
capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu
oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în
spaţiu şi timp. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură
socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap,
întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim
două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în
funcţie de deficienţa copilului.

Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie,

iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate. Şcoala şi grǎdiniţa
sunt de asemenea un mediu important de socializare.

Formele de integrare a copiilor cu C.E.S. pot fi următoarele: clase diferenţiate,

integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienţi
incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi
clase obişnuite.
 Integrarea şcolară exprimă:

-atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o urmează;

-condiţia psihică în care acţiunile instructive-educative devin accesibile

copilului;

-consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca

de învăţare;

-situaţie în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la

acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa;

-corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile

copilului de a le rezolva;

-existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental

considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele
şcolare.
Elevii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe
de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe
specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor
de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De
asemenea vor beneficia de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a
familiei.
Stilul de predare trebuie să fie cât mai apropiat de stilul de învăţare pentru ca
un volum mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp.
Acest lucru este posibil dacă este cunoscut stilul de învăţare al copilului, dacă
este făcută o evaluare eficientă care ne permite să ştim cum învaţă copilul,
dar şi ce si cum este necesar să fie învăţat.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită
programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative,
programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală
specializată, asistenţă psihoterapeutică.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel
încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie
făcute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie,
cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind
consilierea elevului şi a familiei.
Abordarea incluzivă susţine că şcolile/gradinitele au responsabilitatea de a-i
ajuta pe copii să depăşească barierele din calea învăţării şi că cei mai buni
profesori/educatori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta
pe elevi să reuşească acest lucru.

Pentru aceasta şcoala/grădinița trebuie să dispună de strategii funcţionale

pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu
care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Se pot stabili de
asemenea relaţii de colaborare cu autorităţile locale, părinţii şi reprezentanţii
comunităţii.

Începerea grădiniţei este o mare tranziţie pentru cei mai mulţi copii, deoarece
este startul pentru noi experienţe într-un mediu nou. Este posibil, ca unii copii
să devină anxioşi pentru că se activează teama de necunoscut: grădiniţa. Aici
întâlnesc copii diferiţi faţă de ei: înălţime, greutate, păr, piele, îmbrăcăminte,
limbă, gen, etnie, dizabilitate, situaţie materială, familie, istorie personală etc.
În funcţie de dimensiunea legislativă, administrativă, didactică, socială,
psihologică, aceste aspecte pot avea dublu impact: sau surse de dezvoltare,
sau surse de stres, dacă nu sunt bine gestionate.
 De dorit ca grădiniţa să fie sau să devină un mediu incluziv de învăţare. În
primul rând, prin „împuternicirea“ resurselor umane (educatoarea,
personalul de îngrijire, specialiştii, familia, comunitatea, etc.) implicate în
educaţie cu instrumentele şi atitudinile necesare, astfel încât să creeze
oportunităţi de dezvoltare pentru toţi copiii.

Un mediu incluziv va răspunde nevoilor individuale, va creşte şansele pentru

succes ale tuturor copiilor, va dezvolta respectul şi imaginea de sine, va
valoriza în mod benefic diferenţele dintre persoane, va încuraja comunicarea
deschisă despre orice, va reduce sau ameliora în acelaşi timp
comportamentele discriminative şi stereotipurile.
Grădiniţa ca mediu incluziv, aderă la principiul centrării pe identitatea unică a
fiecărui copil.
 Toţi copiii au dreptul la educaţie. O grădiniţă incluzivă:

• răspunde nevoilor, drepturile şi responsabilităţilor copiilor şi angajaţilor;

• este prietenoasă, deschisă, adecvat decorată;
• presupune înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre copii;
• este bazată pe democraţie şi solidaritate umană, pe lucrul în echipă;
• este echitabilă;
• oferă răspunsuri adecvate situaţiilor educaţionale variate;
• manifestă flexibilitate şi adaptare la schimbare;
• învăţă acceptarea şi integrarea tuturor copiilor;
• respectă aptitudinile, interesele, abilităţile, dizabilităţile, caracteristicile
fiecăruia.

Obiectivele incluziunii în educaţia preşcolară presupun dezvoltarea şi

aplicarea unor strategii educaţionale care să promoveze conştientizarea şi
formarea la copii a unor comportamente în direcţia toleranţei şi
nondiscriminării, acceptării copiilor cu CES: copii cu dizabilităţi, copii
supradotaţi, copii de diferite etnii, copii cu boli cronice, copii cu situaţie socio-
economică precară etc.
Educaţia incluzivă este corelată cu nevoile speciale ale copiilor cu dizabilităţi
variate sau cerinţe educative speciale şi obţinerea progreselor specifice.
Incluziunea se discută în termeni de politici educaţionale, dar în acelaşi
timp, este o provocare, pentru dezvoltarea copiilor ca „cetăţeni activi“.

Dacă nu sunt respectate, exprimate şi încurajate să se dezvolte, diferenţele

dintre copii într-un grup cauzează probleme (de exemplu: agresivitate,
violenţă, neglijare etc.). În consecinţă, incluziunea solicită atenţie asupra
diferenţelor dintre copii, dar şi adaptarea grădiniţei la aceste diferenţe.
În procesul de incluziune se pune accent pe necesitatea grădiniţei de a-şi
schimba principiile de acţiune şi modalităţile de abordare în funcţie de
nevoile copiilor. Valorizarea unui mediu incluziv este utilă pentru toţi copiii,
dacă educatorii îmbunătăţesc practicile de organizare a activităţilor şi folosesc
diversitatea în clasă ca o resursă şi ca o oportunitate echitabilă de învăţare.
 Educatorii pot acţiona astfel:

• folosesc resurse educaţionale atractive;

• pregătesc pachete de învăţare adaptate fiecărui copil;

• individualizează învăţarea şi jocul;

• respectă stilurile de învăţare;

• deleagă responsabilităţi;

• utilizează experienţele copiilor;

• propun lucrul în echipe;

• încurajează copiii să-şi exprime opiniile, cu argumente, să fie empatici, să

aibă flexibilitate.
Grădiniţa incluzivă este benefică pentru toţi actorii responsabili de educaţie, dar în
special pentru copii. De exemplu, copiii învaţă „socializarea“ prin comunicarea şi
interacţiunea cu ceilalţi colegi de grupă. Copiii leagă prietenii prin aceste contacte,
află despre interesele şi preferinţele pentru anumite activităţi (de exemplu, unii
copii desenează, pictează, alţii încep să cânte la un instrument, alţii sunt
„povestitori“, altora le place să creeze colaje, să vizioneze desene animate, să
inventeze poezii, iar alţii sunt „campioni“ la practicarea unui sport sau le place să
observe natura etc.), se cunosc, iar bunele relaţii, starea de bine dintre ei,
reprezintă o condiţie facilitatoare pentru învăţare şi dezvoltare.

Ce pot face părinţii într-un mediu incluziv. Părinţii pot să se implice în viaţa
grădiniţei, să aibă încredere în politicile promovate de grădiniţă, să încurajeze
talentele şi succesele copiilor lor, să nu se descurajeze dacă au copii cu CES, să
accepte diversitatea, să accepte propriul copil ca pe o fiinţă distinctă, unică,
specială, să-i accepte pe ceilalţi, să apeleze la servicii de suport oferite de grădiniţă
şi de comunitate (psihologi, asistenţi sociali mediatori, etc.), să propună grădiniţei
să dezvolte programe educaţionale, în funcţie de nevoile identificate, să-şi asume
responsabilităţi şi să practice voluntariatul în grădiniţă, să acorde feedback pozitiv,
să fie buni ascultători, să aibă iniţiativă şi să participe la activităţile propuse de
grădiniţă (de tipul „O familie pe săptămână“, „Ziua taţilor“, „Centru/ club pentru
părinţi“, „Cercul părinţilor liberi“, „Părinţii, agenţii diversităţii“, „Tabăra de vară a
părinţilor“, „Bunicii sunt cu noi“, petrecerea zilelor de naştere etc.).
Ce pot face consilierii/ psihologii/ tutorii. Consilierii şcolari, psihologii, tutorii,
pot să iniţieze campanii de informare în rândul copiilor, părinţilor şi
educatorilor, personalului de îngrijire, să organizeze cursuri de formare pe
domeniul incluziunii copiilor cu CES, să respecte diferenţele individuale şi de
dezvoltare, opţiunile şi valorile personale, să contribuie cu resurse
educaţionale la amenajarea grădiniţei, să prevină şi să identifice situaţiile de
criză, să evalueze şi să monitorizeze progresele copiilor, să iniţieze evenimente
educaţionale („Ziua fără discriminare“, „Ora tăcerii“ etc.).

Ce poate face comunitatea. Comunitatea poate să asigure suport logistic şi

financiar grădiniţei (de exemplu, buget pentru tutorii care asistă copiii cu CES),
să vină la întâlniri cu copiii din grădiniţă, cu educatorii şi părinţii, să motiveze
comunitatea oamenilor de afaceri pentru susţinerea prin campanii de
strângere de fonduri copiii cu CES şi pentru familiile acestora, mai ales cele
aflate în situaţie de risc (familii monoparentale, familii cu nivel socio-
economic scăzut), să iniţieze parteneriate în dezvoltarea unor proiecte
educaţionale (copiii autişti, copiii cu ADHD, copiii supradotaţi etc.), să ofere
modalităţi atractive de petrecere a timpului liber (spaţii destinate relaxării,
jocului, sportului, centre de resurse etc.).
5.2. Colaborarea cu părinții și cu
alte categorii profesionale de
sprijin
 Familia este primul grup social (mediul primar de socializare) din care face
parte copilul. Este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o
instituţie stabilă, cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi pentru
familie(M. Voinea, 1996). Mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani
ai vieţii, se dezvoltă şi se formează pentru viaţa îl oferă familia.
Familia are rolul central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin
stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării
personalităţii individului.

Comunicarea intrafamilială influenţează decisiv dezvoltarea psihofizică a

copilului, formarea personalităţiilui. Copiii îşi observă proprii părinţi cum
acţionează în rolul de părinţi. Ei sunt primele modele pentru modul în care să
acţioneze ulterior ca părinţi. Rezultatele unor cercetări făcute au demonstrat
că dezvoltarea copilului este influenţată în proporţie de 70,63% de familie.
 Grădiniţei îi revine rolul de partener în relaţiile ei cu familia – acest rol
derivă din faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru
realizarea sarcinilor educaţiei copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.

Relaţia grădiniţă-familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii

de bază, fundamentală: cunoaşterea familiei de către educatoare, a
caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Educatoarea trebuie să cunoască
mai multe aspecte ale vieţii de familie, deoarece aceasta o ajută în
cunoaşterea şi înţelegerea copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.
Grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în aceasta instituţie nu va
avea rezultate, dacă familia nu colaborează, nu comunică, nu continuă
munca depusă de educatoare.

Familia poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prin

activităţi specifice părinţii pot fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au
în educaţia copiilor lor, să conştientizeze şi să îndrepte comportamente şi
atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se implice în activităţi
educative.
 Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul grădinița – familie
sunt:
- evoluţia natalităţii;
- divorţialotatea;
- migraţia forţei de muncă;
- trecerea de la familia comunitară la familia societală.

Implicarea familiei în parteneriatul grădiniței este condiţionat de gradul de interes al

familiei faţă de grădiniță. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează
grădinița.

Cu cât grădinița reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este
mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini
pro-şcoală adecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat
faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de grădinița
se transferă şi copiilor şi se manifestă în gradul de interes faţă de activităţile grădiniței, faţă
de teme, faţă de rezultatele evaluării, faţă de aprecierile cadrelor didactice etc.

Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat gradiniță - familie

Educaţia părinţilor poate fi etapizată pe două paliere mari:
- educaţia viitorilor părinţi prin: introducerea unor cursuri de educaţie sexuală, educaţie
pentru viaţa de familie etc.;
- educarea părinţilor care au deja copii în funcţie de nevoile acestora.
 Forme de organizare ale relaţiei gradiniță – familie

- Şedinţele cu părinţii.
- Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi.
- Organizarea unor întâlniri cu părinţii
- Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale grădiniței şi activităţi
recreative
- Voluntariatul
- Asociaţiile de părinţi

Dimensiunea formală a parteneriatului gradiniță – familie

La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de
organizare:

- Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi

- Consiliul clasei
- Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în şcoală
- Comitetul de părinţi ai clasei
Parteneriatul gradiniță – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către
gradiniță şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate
exclusiv de către gradiniță în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii.

Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a

diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de
curs (after-school) care pot avea şi alte servicii incluse: predarea limbilor străine,
sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în diverse locuri etc.; centre de
voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc.
Oferta de servicii pentru familii prin intermediul grădiniței reprezintă o strategie de
întărire a relaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în gradiniță, instituţie
care devine mai transparentă şi mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct
câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt nevoiţi să caute prin mijloace
proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în gradiniță .

Gradinița şi autorităţile locale

Analiza responsabilităţilor principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale –
primarul şi consiliul local, ne arată faptul că aceştia sunt răspunzători de asigurarea
unui climat de ordine şi linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care
supervizează funcţionarea serviciilor specializate destinate cetăţenilor, gestionează
fondurile la nivel local, sunt răspunzători de patrimioniul local etc.
Autorităţile locale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai
multe şcoli. Se ştie că, acestea au nevoi diferite (de amenajare, de salubrizare,
de întreţinere curentă), sunt frecventate de populaţie şcolară diferită, din
medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite.

Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între

reprezentanţii grădiniței şi ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori
abordate de către grădinițe. Se constată o situaţie bună în grădinițele care şi-
au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre
didactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate.

Resursele sunt astfel orientate spre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează
interesele. Grădinițele, aflate în concurenţă pentru furnizarea de servicii
educaţionale de calitate, pentru a atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce mai
mult să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu
organizaţiile neguvernamentale, cu unităţile medicale şi alte entităţi
reprezentative de la nivel local.
Analiza legislaţiei în vigoare ne indică direcţii de acţiune ale colaborării dintre
autorităţile centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei
astfel:

- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul

preşcolar şi învăţământul obligatoriu.

- dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri.

- organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde

cerinţelor programei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea
reintegrării lor şcolare.

- organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului

liber şi odihnă.

- realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea

abandonului şcolar din motive economice.
 Gradinița şi poliţia

În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi.

Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari
categorii:

- preventive;

- de intervenţie în situaţii speciale.

Parteneriatul dintre grădiniță şi poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor

comune.
În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o grădiniță la
alta. În esenţă, domeniile în care întâlnim parteneriatul grădiniță – poliţie sunt
următoarele:
- Asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor
comunităţii în general;
- Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;
- Violenţa în familie, stradală, în cadrul grădiniței;
 - Educaţia rutieră;
- Prevenirea cerşetoriei;
- Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;
- Promovarea respectului faţă de lege;
- Promovarea drepturilor omului şi ale copilului;
- Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;
- Promovarea imaginii pozitive ale Poliţiei în comunitate şi creşterea încrederii în
instituţie;
- Culegerea de informaţii şi date de interes în cazuri speciale;
- Menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora
(perimetrul şcolii, traseul de la şcoală – acasă al elevilor), în comunitate;
- Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;
- Stabilirea identităţii persoanelor şi educarea copiilor pentru utilizarea actelor care
atestă identitatea;
- Recrutarea viitoarelor cadre ale instituţiei.

Este de menţionat faptul că pregătirea elevilor trebuie să îmbrace forme diferite, în

funcţie de nivelul de vârstă, de înţelegere al acestora, de potenţialele riscuri ale
grupelor de vârstă. Formele de parteneriat sunt multiple şi implică nu numai
grădinița şi poliţia, ci şi alţi actori comunitari cu rol educaţional: părinţii,
organizaţiile neguvernamentale, autorităţile etc.
 Gradinița şi unităţile sanitare

La nivelul comunităţilor locale, un rol important îl au unităţile sanitare. grădinițele

pot desfăşura parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătăţii
mentale şi fizice a copiilor şi a familiilor acestora.
Parteneriatul grădiniță – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor
responsabilităţi comunitare pe care unităţile sanitare le au.
Unităţile sanitare reprezintă unităţile care asigură populaţiei asistenţă medicală,
curativă şi profilactică în sectorul public şi privat prin: spitale şi ambulatorii de spital
şi de specialitate, dispensare medicale, policlinici, centre de sănătate, centre de
diagnostic şi tratament, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice,
laboratoare medicale, de tehnică dentară, cabinete medicale de specialitate,
cabinete medicale şcolare/studenteşti, farmacii etc.
Rolul unităţilor sanitare este în principal acela de asigura sănătatea populaţiei.
Fiecare tip de unitate sanitară are însă responsabilităţi diferite.
Cel mai important rol educativ îl au medicii de familie şi cabinetele medicale
şcolare/studenţeşti. Medicul de familie este acela care, cunoaşte pacientul în
complexitatea sa, cunoaşte familia de provenienţă, eventualele probleme genetice,
evoluţia fizică şi psihică a copilui. Acesta poate recomanda familiei şi copilului un
anumit tip de activităţi, sau pot informa asupra activităţilor nerecomandate (ex.
activitate sportivă), poate informa, respectând confidenţilitatea datelor şi drepturile
pacientului, cadrele didactice despre problemele copiilor.
 În cazuri speciale medicii de familie pot recomanda părinţilor un anumit tip
de grădiniță (ex. grădinița de masă sau cea specială în cazul copiilor cu
dizabilităţi) debutul sau amânarea şcolarizării, pot interveni în cazuri de refuz
din partea grădiniței, a cadrelor didactice, a părinţilor pentru a primi în
grădiniță /grupa un copil cu dizabilităţi, sau boli cronice, pot da explicaţii, date
despre riscuri, precizări privind comportamentul.
Iniţiativa de a participa la acţiuni şcolare poate fi a medicului de familie, a
părinţilor sau chiar a grădiniței. De asemenea, medicul de familie trebuie să
anunţe unitatea şcolară în cazul în care constată o boală contagioasă la un
copil, la cadrele didactce sau personalul şcolii, care pune în pericol sănătatea
colegilor, a cadrelor didactice, să anunţe alte unităţi sanitare cu
responsabilitati specifice şi să intervină în colectivitate.
Medicul de familie poate consilia şi orienta părinţii, atunci când constată
probleme care pot afecta activitatea şcolară a copiilor, spre alte servicii
specializate (ex. Cabinete oftalmologice, investigaţii şi intervenţii medicale de
specialitate, unităţi sportive de practicare a diverselor sporturi etc.).
Medicii de familie pot iniţia sau pot participa la acţiunile iniţiate de grădinițe,
la activităţi educative pentru copii: educaţie pentru sănătate, educaţia
reproducerii, prevenirea transmiterii bolilor contagioase, siguranţa şi
sănătatea alimentaţiei etc.
 Medicii de familie pot apela, în cazul sesizării unor situaţii de abuz asupra
copiilor, la alţi profesionişti din comunitate pentru a sesiza şi rezolva cazurile
acestora: asistenţi sociali, poliţişti, alţi reprezentanţi ai autorităţilor etc.

Relaţia de colaborare dintre aceştia este esenţială, personalul medical şi

cadrele didactice trebuie să aibă informaţii despre semnele prin care pot
recunoaşte un abuz, despre cum pot interveni în tratarea copiilor, consilierea
familiilor sau să apeleze la alţi specialişti din reţeaua comunitară.

Activităţi educative şi de prevenţie pot fi desfăşurate în unităţile sanitare, în

cabinetele medicale dar şi în grădinițe sau în alte medii nonformale.
În toate informaţiile şi serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de
vârsta copiilor, de nivelul acestora de înţelelegere, de nivelul cunoştinţelor
acestora.
 Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:

- igiena personală, a locuinţei, a spaţiului grădiniței , a mediului înconjurător;

- acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă;

- educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii;

- educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun;

- educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor;

- educaţia pentru practicarea sporturilor;

- educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp

pentru sport, timp alocat televizorului şi calculatorului, etc.)

- educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.

 Gradinița şi biserica
Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaborat
încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli.
Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi
în promovarea educaţiei de tip moral – religios.
Biserica şi religia au rol important în formare competenţelor şi atitudinilor moral – sociale
ale copiilor. Acestea promovează valori precum: binele, responsabilitatea faţă de ei şi faţă
de alţii, toleranţa, diversitatea şi acceptarea sa, respectarea drepturilor omului, umanismul,
solidaritatea, libertatea, promovarea bogăţiei şi identităţii spirituale, binele comun, etc.

Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:

- organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziţii, spectacole etc.)
cu ocazia marilor sărbători creştine: Crăciun, Paşti, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;
- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate de către grădiniță:
deschiderea/închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului grădiniței, lectorate cu părinţii,
întâlniri ale reprezentanţilor bisericii cu elevii;
- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (mănăstiri, schituri);
O importantă misiune educativă şi filantropică o au preoţii parohi. Astfel, având în vedere
valorile creşine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la:
- educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le
aduce întregii comunităţi;

- identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla
acestea;

- îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;

- medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului

copilului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură
şi familia acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;

- sesizarea situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare;

- implicare în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative;

- mobilizarea comunităţii, pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;

- implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii;

- organizarea şi implicarea în manifestări culturale ale comunităţii şi ale şcolii.
 Colaborarea grădiniței cu școala

Preșcolaritatea constituie o etapa de varsta de mare receptivitate la

stimularile educative și are o importanțta deosebita pentru procesul
școlarizarii copilului.

Parteneriat grădinița-școala: din pacate, oportunitațile de colaborare intre

grădinița și școala sunt mai rare, mai ales atunci cand institutia preșcolara
este plasata, spatial, in zone mai izolate sau mai departate de institutia
școlara, situatie in care cele doua medii educationale pastreaza, doar virtual,
interese comune. Cu toate acestea, avand in vedere ca grădinița și școala
primara reprezinta doua trasee educative succesive, dar parti ale unui proces
care trebuie sa ramana in ansamblu unitar, legatura dintre respectivele
institutii se cere intarita pentru ca trecerea de la una la alta sa asigure
continuitatea proiectelor si finalizarea lor adecvata. Personalul didactic din
cele doua institutii urmeaza sa caute impreuna acele prilejuri de colaborare
care sa faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al școlii.
 Cele mai frecvente oportunitati de intalnire dintre cele doua medii
educationale, care se cer valorificate de catre ambii parteneri, privesc:

- Vizitarea unei scoli in vederea cunoasterii de catre copiii prescolari a acestei

institutii;
- Vizitarea de catre scolari a unei grădinițe pentru a le impartasi copiilor de
aici primele lor experiente scolare;
- Organizarea unor sedinte cu parintii copiilor in ultimul semestru de activitate
din grădinița la care sunt invitati cativa dintre viitorii invatatori, ce vor informa
parintii asupra modului de pregatire al copiilor pentru scoala;
- Simularea in cadrul grădiniței a unor activitați de tip scolar cu grupa
pregatitoare;
- Urmarirea de catre educatoare a copiilor deveniti scolari pentru sesizarea
progreselor in dezvoltare sau, dimpotriva, a dificultaților pe care le intampina
sub efectul noilor solicitari;
- Organizarea unor serbari comune;
- Realizarea unor activitați metodice si cercuri pedagocgice comune pentru
educatoare si invațatoare ori de cate ori se ivesc probleme si solicitari care
intereseaza ambele institutii.
 Pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii educaționale, cadrele
didactice din scoala trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in
gradinite, iar educatoarele trebuie sa se informeze asupra dinamicii cerintelor
ce se formuleaza in mediul scolar.

Prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii, copiii se vor

familiariza din timp cu institutia dar si cu cele mai importante personaje ale ei
ceea ce va contribui la reducerea nelinistilor si a starilor afective negative pe
care le genereaza perspectiva primei zile de scoala.