DISPOZITIVE MEDICALE

FOLOSITE ÎN
OFTALMOLOGIE
REZIDENT: AVRAM CRISTIAN
FACULATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ORADEA
FARMACIE GENERALĂ
ANUL I
 Cuprins

1. Generalități
2. Lentile de contact
3. Oftalmoscopia
4. Keratrometria
5. Pahimetria
6. Biomicroscopia
7. Tonometria
 1. Generalități

• Oftalmologia este ramura medicală care vizează anatomia, fiziologia şi patologia globului ocular şi a
anexelor lui (pleoape, aparat lacrimal).

• Studiul afecţiunilor aparatului vizual este foarte important, deoarece ochiul, prin funcţia sa vizuală,
furnizează cea mai mare parte a informaţiilor pe care organismul le recepţionează prin analizatorii săi.

• Cunoaşterea afecţiunilor oculare este cu atât mai importantă cu cât între patologia oculară şi patologia
generală există numeroase corelaţii iar multe dintre modificările ce apar la nivelul ochiului sau anexelor sale
putând fi consecinţa unor procese patologice generale sau localizate; aparatul vizual, la rândul său, poate fi
influenţat de numeroşi factori (insuficienţe endocrine, tulburări circulatorii etc.).

• Cunoaşterea unor aspecte ale patologiei oculare este indispensabilă şi pentru alte discipline medicale sau
chirurgicale, unele afecţiuni putând să se manifeste prin simptome la nivel ocular, ajutând adesea la stabilirea
un diagnostic precoce; alteori, modificările funcţionale sau organice oculare permit aprecierea evoluţiei şi
prognosticului unor boli.
 2. Lentile de contact
Lentilele de contact au fost inventate cu mai mult de 100 de ani în urmă și
reprezintă o alternativă la ochelari. Sunt dispozitive medicale, din plastic, care
sunt aplicate pe ochi, fiind utilizate cu diferite scopuri:

Scop optic:
• pentru a corecta probleme de vedere (miopia, hipermetropia, astigmatismul
sau presbiopia, cu dioptriile în intervalului de –35 și +35)
• permit o mai bună corecție optică în anizometropie (diferențe mari de dioptrii
între cei 2 ochi),
• permit o vedere mai bună decât ochelarii în unele boli oculare (keratoconus)
Scop estetic:
• pentru schimbarea culorii irisului (doar în cazul ochilor sănătoși), pentru
“mascarea” unor defecte oculare, cicatrici posttraumatice, etc
Scop terapeutic:
• acționează precum un pansament în unele boli oculare (de exemplu keratita,
post chirurgie refractivă, etc.); de asemenea, există și lentile care pot elibera
diferite substanțe terapeutice
 2. Lentile de contact
Avantajele purtării de lentilelor de contact
• oferă un câmp vizual complet
• se poate corecta un viciu de refracție diferit la cei
doi ochi (în cazul ochelarilor, diferența de dioptrii
dintre cei doi ochi nu poate fi mai mare de 2-3
dioptrii)
• obiectele privite prin lentilele de contact au
aceeași mărime
• în cazul dioptriilor mari, dispar aberațiile produse
de ochelari
• în unele boli oculare, lentilele asigură o vedere
mai bună decât ochelarii
• nu se aburesc
• oferă confort estetic
Dezavantajele purtării de lentilelor de contact
• aplicarea lentilelor de contact poate crea probleme la
început
• necesită o igienă corespunzătoare, o atenție sporită,
controale oftalmologice regulate
• lentilele de contact nu protejează ochii împotriva
luminii albastre
• purtate necorespunzător, pot provoaca roșeață, iritații
și senzație de uscăciune
• sunt mai costisitoare decât ochelarii
• există și cazuri în care tipul afecțiunii este atât de
avansat încât nu există lentile de contact care să o
corecteze.
 3. Oftalmoscopia
Oftalmoscopia este un test care permite vizualizarea structurilor din interiorul ochiului, numit examenul
„fundului de ochi”, precum şi a altor structuri, cu ajutorul unui instrument de mărire (oftalmoscop) şi a unei surse de
lumină.
Ca şi componente, fundul de ochi conţine retina , formată din celule nervoase care detectează imaginile văzute de
cornee, vase de sânge şi nervul optic.
Aşadar, se foloseşte pentru a putea detecta diverse dereglări ale ochilor, pentru a  diagnostica corect diferite
afecțiuni la nivel ocular, pentru a evalua diverse simptome cât și pentru a putea observa alte patologii, precum
traumatisme la nivelul capului sau tumori pe creier.

Retina vazută prin oftalmoscop

Există două tipuri de oftalmoscopie:

• în oftalmoscopia directă se utilizează un instrument ce posedă mai multe lentile, ce pot mări imaginea de până la 15
ori; este cel mai comun tip de oftalmoscopie şi se efectuează în timpul unui examen ocular de rutină
• în oftalmoscopia indirectă, opticianul utilizează o bandă specială, pusă pe cap, care are ataşată o sursă de lumină,
folosind lentile speciale; acest tip de oftalmoscopie furnizează un unghi mai larg de vedere a interiorului ochiului şi
a fundului de ochi
 3. Oftalmoscopia
Oftalmoscopia directă
• în timpul examenului oftalmoscopic, atât pacientul, cât şi examinatorul au ochii la aceeaşi înălţime, iar lumina
din încăperea unde are loc testarea trebuie să fie foarte redusă, pentru a evita reflexiile şi difracţiile
• ochiul drept al examinatorului este în dreptul ochiul drept al pacientului, iar discul cu lentile se manevrează
uşor, fiind reglat iniţial la 0 dioptrii
• intensitatea luminoasă a radiaţiei becului se reglează aproape la maxim si se începe cu o examinare preliminară
• examinatorul luminează pupila pacientului de la o distanţă de circa 0,6m, unde va observa o reflexie uniformă,
de culoare roşie, datorată fundului de ochi
• opacităţile existente vor apărea sub forma unor pete negre
• cataracta cristalinului apare ca o pată centrală neagră, iar leziunea sau anomalia corticală a cristalinului apare
sub forma unei dungi radiale negre
• poziţia şi adâncimea opacităţilor pot fi determinate rapid, în general, cerându-i pacientului să rotească ochiul în
sus şi în jos
 3. Oftalmoscopia
Oftalmoscopia indirectă
• permite, la fel ca şi în cazul oftalmoscopiei directe, studierea întregului fund de ochi
• pentru o mai bună vizualizare, se vor folosi picături de ochi pentru dilatarea pupilei iar pacientul va trebui
să stea într-o poziţie uşor înclinată
• camera de testare va trebui să fie foarte slab iluminată; examinatorul va ţine ochiul pacientului larg
deschis, îl va lumina cu o lumină foarte puternică şi apoi va începe examinarea cu ajutorul unor lentile
speciale
• pacientului i se va cere să mişte ochii în diverse direcţii şi poziţii, pentru ca examinatorul să poată vedea
cât mai clar fundul de ochi

Există mai multe tipuri de oftalmoscoape, şi anume:

• oftalmoscopul simplu – reprezintă nişte oglinzi concave, folosite pentru observarea directă
• oftalmoscopul electric – are acelaşi rol precum cel simplu, având însă o serie de accesorii suplimentare
• oftalmoscopul portabil stereoscopic – utilizează metoda indirectă
• oftalmoscopul mare – folosit tot pentru metoda indirectă, cu sistem afocal
 
 3. Oftalmoscopia
Oftalmoscopul electric
• este un oftalmoscop cu refracţie, căruia i s-a adăugat un sistem de iluminare
• se disting două componente: mânerul şi capul oftalmoscopic
• în mâner există un subansablu reostat (permite reglarea intensității luminoase) şi sistemul de
iluminat
• cu ajutorul reostatului se modifică tensiunea de alimentare a lămpii electrice, ce poate fi
basculată pentru centrarea filamentului
• condensatorul poate fi reglat în aşa fel încât imaginea să se fie redată la infinit, în timp ce capul
oftalmoscopic se montează pe mâner şi se blochează rotind de rozetă
• în cadrul capului oftalmoscopic se disting: discurile cu teste, obiectivul, prismele de deviere,
discurile Recos şi lupa
• lentilele din discurile Recos joacă rolul de lupă atunci când se examinează mediile din faţa
retinei.

Oftalmoscopul mare
• foloseşte metoda indirectă cu sistem afocal
• aparatul cuprinde: sistemul de iluminat şi sistemul de observare (sau un sistem care să permită succesiv observarea
şi fotografierea)
• are avantajul de a suprima reflexul corneean şi voalul
• pentru eliminarea reflexului corneean, se folosesc diverse metode: iluminarea transclerală, iluminarea cu lumină
polarizată, folosirea unei lentile de contact speciale, etc.
 3. Oftalmoscopia
Retiontoful
• serveşte la fotografierea fundului de ochi
• pentru iluminare se foloseşte o lampă electrică
• condensatorul proiectează filamentul în lampa-fulger, iar un alt condensator
proiectează imaginea într-o diafragmă, a cărei imagine se formează în pupila
ochiului, într-o zonă decalată faţă de centru

Oftalmoscopul indirect portabil

• există diverse variante de oftalmoscoape cu fixare directă pe cap sau pe rama
ochelarilor, având scopul de a obţine o imagine stereoscopică a retinei
• dilatarea pupilei ajută în mod semnificativ oftalmoscopia indirectă, deoarece
oferă o bază stereoscopică mai mare, elimină efectele neplăcute ale reflexiei
luminii pe cornee, oferă un câmp de vedere mai mare şi o centrare mai rapidă
• există şi oftalmoscoape portabile care pot lucra cu pupila mică, nedilatată,
scazând însă efectul stereoscopic
• pentru a micşora încălzirea retinei se folosesc filtre, care reţin radiaţiile infraroşii
 4. Keratometria
• reprezintă cercetarea topografică a corneei; este utilizată pentru a măsura curbura corneei şi pentru a detecta
diverse neregularităţi ale formei acesteia
• examinarea se realizează din lateral, într-un plan paralel cu irisul şi de deasupra; atunci când ochiul se roteşte în
jos, pleoapa superioară fiind trasă în sus, permite evidenţierea unor abateri de formă
• aceste măsuratori oferă informaţii şi despre puterea de focusare, precum şi dacă este prezent astigmatismul
• alte utilizări ale keratometriei includ calcularea puterii intraoculare a cristalinului în vederea operaţiei de
cataractă, adaptarea lentilelor de contact, monitorizarea corneei după o operaţie, etc.
• în ultimii ani au fost dezvoltate noi metode de keratometrie, cuplate cu analize asistate de un calculator,
permițând afişarea pe un monitor a formelor corneei
• aceste metode, combinate cu o cameră video şi un dispozitiv de stocare, sunt cunoscute sub denumirea de
videokeratografie.
• keratometrul foloseşte relaţia dintre dimensiunea obiectului (O), dimensiunea imaginii (I), distanţa dintre
suprafaţa reflectantă şi obiect (d) şi raza suprafeţei reflectante (R)
 4. Keratometria
Există două variante distincte de determinare a razei suprafeţei refractare:
• keratometrele de tip Javal-Schiotz, care au o mărime fixă a imaginii şi sunt de tipul „două poziţii”;
• keratometrele de tip Bausch&Lomb, care au o mărime fixă a obiectului şi sunt de tipul „o poziţie”.
Keratometrul de tip Javal-Schiotz
• Keratometrul de tip Bausch&Lomb
se bazează pe principiul Javal-Schiotz care funcționează cu o imagine
• este un keratometru de tipul “o poziție” şi informațiile citite sunt
fixă, o dimensiune dublată și o dimensiune obiect reglabilă pentru
sub formă de dioptrii
obținerea curburii suprafeței corneei
• mărimea obiectului este fixă, iar mărimea imaginii este variabilă
• este un instrument cu două poziții și folosește două obiecte auto-
• instrumentul se bazează pe un design Helmholtz, care are două
illuminate
• prisme manevrabile orientate vertical si orizontal
unul dintre obiecte este sub forma unui pătrat roșu, iar celălalt se
• aceasta formează două imagini ajustabile, în plus față de
prezinta sub froma unui design verde, asemănător unei scări.
• imaginea originală, una deasupra si cealaltă la stânga
aceste obiecte sunt concepute pentru a fi păstrate pe pista
• prin ajustarea distanţei dintre ocular şi prismă, puterea efectivă a
circumferențială astfel încât să se mențină o distanță fixă ​de ochi
• acestor prisme poate fi modificată
este vital ca instrumentul să rămână concentrat pe obținerea de rezultate
exacte
• acest instrument, la fel ca multe dispozitive de focalizare automată,
funcționează pe principiul Scheiner, adică razele de lumină reflectate de
intrare (convergente în natură) sunt observate prin două sau mai multe
deschideri simetrice discrete
 5. Pahimetria
• pahimetria reprezintă măsurarea grosimii (adâncimii) corneei, fiind folosită în examinarea de rutină atunci când există
suspiciuni de afectare a corneei
• de asemenea, poate ajuta la evaluarea tratamentului medical necesar şi este, de multe ori, un mijloc de evaluare a
progresului bolii.
• grosimea corneei este un criteriu important în evaluarea riscului post-operator de decompresie a corneei, precum şi în
determinarea abordării chirurgicale cele mai potrivite, putând influența și presiunea oculară, un paramentru important în
urmărirea cazurilor de glaucom
• există trei tipuri de pahimetrie: optică, cu ultrasunete și laser de coerență; diferența constă în tehnica utilizată și în datele
pe care le oferă fiecare tip; cea mai folosită metodă de măsurare a grosimii corneei în prezent este pachometria cu
ultrasunete
Pahimetrul cu ultrasunete
• măsoară, pe lângă grosimea corneei, şi lungimea axială a ochiului
• energia ultrasunetelor este emisă de către sondă, ce acţionează atât ca transmiţător,
cât şi ca receptor
• o parte a energiei este reflectată înapoi la sondă sub forma unui ecou atunci când
unda atinge suprafaţa de separaţie între două medii corneene
• datele de măsurare pot fi calculate în funcţie de timpul de întoarcere al ecoului după
reflexia unei părţi din energia undei la suprafeţele de separaţie între mediile
oculare, în funcţie de vitezele de propagare ale undei în diverse medii oculare, pre-
setate în aparat
 6. Biomicroscopia
Biomicroscopia clinică a ochiului este un instrument esenţial în diagnosticarea bolilor oculare. În cadrul instrumentaţiei
aflată la dispoziţia examinatorului, lampa cu fantă este probabil cel mai versatil şi, în consecinţă, cel mai des folosit aparat.
Utilizându-se dispozitive auxiliare corespunzătoare, este posibilă examinarea tuturor structurilor ochiului.
De asemenea, pot fi realizate măsurări ale grosimii corneei, fotografii oculare, analize ale sensibilităţii corneale cât şi
măsurări ale presiunii intraoculare. În oftalmologie, lampa cu fantă este utilizată pentru terapia laser a diverselor afecţiuni.
Prin această metodă se pot detecta afecțiuni precum cataracta, retina detașată, degenerarea maculară sau blocaje ale vaselor
retinei

• lampa cu fantă este formată dintr-un microscop
binocular ce folosește un fascicul de lumină cu
intensitate mare pentru a oferi o imagine de secţiune
(oblică) a corneei, a camerei anterioare și a
cristalinului
• lumina permite doctorului să localizeze cu precizie
orice anomalii
• în modul normal de utilizare, sistemul de iluminare şi
microscopul trebuie să fie focalizate în acelaşi plan
• lampa cu fantă utilizează microscoape binoculare cu
mărire între 5-40x
• acest tip de microscop trebuie să
aibă o rezoluţie foarte bună cât şi o
profunzime bună
• acest echilibru este greu de realizat,
deoarece o bună rezoluţie este
deseori asociată unei profunzimi
reduse a câmpului observat
• în practică, se încearcă realizarea
unui compromis între aceste două
cerinţe
 7. Tonometria
O parte importantă a examinării oculare o constituie cercetarea oricăror stări anormale ale ochilor. Cele mai comune
afecțiuni oculare sunt: glaucomul, degenerarea maculară, cataracta şi bolile diabetice. Optometristul este răspunzător de
verificarea presiunii cu care fluidul din ochi (umoarea apoasă) apasă nervul optic. Presiunea intraoculară ar trebui să măsoare
între 10 şi 21mmHg, așadar o valoare mai mare decât cea normală poate fi semn pentru glaucom sau de desprindere a retinei.
Aparatul folosit pentru măsurarea presiunii intraoculare se numeşte tonometru. Este utilizat pentru a măsura umoarea
apoasă şi gradul (proporţia) în care aceasta drenează ţesutul din jurul corneei. Tonometrul înregistrează rezistenţa corneei la
presiune.

Metode de determinare a presiunii intraoculare

 

• tonometria prin palpare digitală • tonometria transpalpebrală

• tonometria prin indentație • tonometria non-contact cu jet de aer
• tonometria prin aplatizare • tonometria electronică
• tonometria prin contur dinamic • pneumotonometria
• analizorul de răspuns ocular
 7. Tonometria

Tonometria prin indentaţie Tonometria prin aplatizare

• acest tip de tonometrie, numit şi tonometrie • această metodă măsoară presiunea intraoculară, fie
de impresie, foloseşte un mic plonjor, de o cu ajutorul unei forţe necesară pentru a aplatiza o
anumită greutate, pentru a presa uşor zonă constantă a corneei, fie prin intermediul ariei
corneea. aplatizate de o forţă constantă
• presiunea din ochi este determinată prin • in tonometria prin aplatizare, se foloseşte o probă
evaluarea greutăţii necesare pentru calibrată special, bine dezinfectată şi ataşată la un
aplatizarea corneei biomicroscop cu lampă cu fantă, pentru a aplatiza
zona centrală a corneei
Tonometrul Schiotz este cel folosit în acest tip
de tonometrie. Acesta are o greutate prinsă de un
picior, care oscilează liber. În mijloc se află o
gaură prin care trece un plonjor ce poate fi
încărcat cu greutăţi adiţionale. Mişcarea
plonjorului prin apăsarea corneei amplifică un
ac indicator mecanic, care citeşte valoarea pe o
scală aflată la vârful instrumentului.
VĂ MULȚUMESC!