Sunteți pe pagina 1din 16

Muncise îndelung, pe toate să le primenească,

Pentru rățușca mult iubită ce avea să sosească.

Jos, între trestii, fără de răgaz,


Brenda își pregătise cu grijă cuibul, lângă iaz.
Când oul său a apărut, atentă, Brenda l-a îngrijit...

Uneori, se uita lung către prietenele sale


Și, văzându-le ouăle, ofta cu multă jale.

... și, făr-a fi cu nimic deosebit, ea tare l-a îndrăgit.


Căci ouăle lor erau sclipitoare, viu colorate, Le vedea pe celelalte cum în pene se umflau, zi după zi,
Nu albe și simple, ca-n lapte scăldate. Visând la cât de speciali bobocii lor urmau a fi.
- Oul meu e-atât de albastru! rața Betty se făli.
Cel mai isteț dintre toți bobocul meu va fi!
Cu penajul azuriu ca marea sclipitoare,
Rățușca mea va fi o creatură fermecătoare.
Cu un zâmbet arogant, nici Greta n-o slăbea:
- În oul meu strălucitor e-o viitoare stea!
Plină de încredere și cel puțin uluitoare,
Cu pene ca aurul de scânteietoare!
- Oul meu tot o dantelă-i, din cap până-n picioare,
Spuse Penny într-o zi, radiind de încântare.
- Țușca mea va fi vedetă, ca ea n-o să mai găsiți,
Creativă, talentată… de-asta să nu vă-ndoiți!
- Ha-ha-ha, ce mai rușine! crâcneau rațele în cor, - Ce-o să facă bobocelul meu în lume, mai târziu,
Iar Brenda privea-ntristată la al ei banal oușor. Printre-atâtea mici vedete – spuneți iute, pot să știu?
La răsărit, pe când Brenda își îngrijea cu drag al ei ou,
Dintr-o dată se crăpă...

- N-o fi oul sclipitor sau albastru, spuse ea,


Dar știu că va fi foarte iubită rățușca mea.

O voi educa să fie generoasă și amabilă mereu


Doar o astfel de rățușcă-i cea mai bună, cred eu.

... și un picioruș se arătă!


Cu un cioc! și un pac!
Ceilalți toți au urmat,
Într-un cor de mac-mac-mac.

Un ghemotoc maroniu și pufos se ivi,


De-ți era mai mare dragul de-a-l privi.
Rozaliul… Și-auriul nu erau…

... precum mamele lor


rațe atât de mult
așteptau!

Azuriul… Podoabe din dantele, culori de curcubeu


Rățuștele noastre nu aveau defel,
Erau patru pufoșenii…
... doi de ea și doi de el.
- Mac-mac-mac! cu uimire-n glas strigau Niciunul sclipitor, niciunul genial,
Rațele, cu priviri întrebătoare, Fiecare însă, în felul său, special.
Căci ciocuri și pene, bobocii la fel aveau.
- Mac-mac-mac, ce mare mirare!
De regrete și rușine erau toate apăsate
Uimitoarele lor ouă au fost o minunăție,
Amintindu-și cum pe Brenda o-ntristară
Însă boboceii aceștia erau marea bogăție.
Nu demult, cu-ale lor laude deșarte.
Îi priveau cu drag la joacă, toți, acolo, lângă mal,
Când cu inimi iubitoare își priviră puișorii,
În hăinuța mult iubită, de un maroniu banal.
Tot ce au visat odată fu acuma dat uitării.