FACTORUL

BIOLOGIC
• ORGANISMELE VEGETALE ŞI ANIMALE
• Solurile nu se pot forma în lipsa factorului biotic, şi anume vegetaţia.
Totuşi acest factor nu poate fi considerat ca variabilă independentă
deoarece este determinat de climă, sol şi condiţiile locale
• Vegetaţia influenţează formarea solului prin furnizarea de materie
organică solului,contribuind la acumularea humusului în sol atât în ceea
ce priveşte cantitatea cât şi calitatea acestuia.
• Astfel, în zonele de stepă pe seama descompunerii resturilor vegetale
provenite de la vegetaţia ierboasă bogată în elemente bazice, cantitatea
de humus rezultată este mai mare, acesta fiind alcătuit din acizi
huminici care imprimă solurilor o culoare închisă. Solurile formate sunt
bogate în humus şi elemente bazice care determină un grad înalt de
fertilitate (Cernoziomurile).
• Solurile formate în zonele de pădure sunt caracterizate printr-o mare
aciditate, conţinut scăzut în elemente nutritive,
• materia organică este slab humificată (se formează humus brut) iar
activitatea biologică este redusă
• Foarte importantă este şi provenienţa resturilor vegetale,
• deoarece sub vegetaţia
• provenită din pădurile de foioase, acestea antrenează de două-trei ori mai
multe elemente nutritive
• comparativ cu resturile vegetale provenite din pădurile de conifere.
• Vegetaţia are un rol hotărâtor asupra distribuţiei învelişului de sol deoarece
după schimbarea asociaţiilor vegetale se pot stabili limitele de soluri în
teritoriu. În general vegetaţia acţionează în procesul de solificare într-un
timp foarte îndelungat, schimbarea asociaţiilor vegetale producându-
semult mai rapid decât schimbarea învelişului de sol.
• Activitatea faunei din sol prezintă alături de vegetaţie, o influenţă foarte
mare în procesul de pedogeneză al solurilor. Fauna existentă în sol a fost
grupată în funcţie de mărime în microfauna
• (animale cu dimensiuni <0,2 mm), mezofauna (0,2-4 mm), macrofauna (4-
80mm) şi megafauna (>80mm).
• D.C. Coleman şi D.A. Crossley, (1996) au stabilit influenţa faunei în circuitul
nutrienţilor şi
• rolul exercitat de acestea în procesul de structurare al solului după cum
urmează (tabelele 2.1 şi 2.2):
 • Rolul faunei în formarea solului
Ciclul nutrienţilor Constituţia solului

Microflora Catabolizează materia Produce compuşi organici care consolidează

(Bacteriile şi organică. Mineralizează şi agregatele solului
ciupercile) imobilizează nutrienţii. Hifele cimentează particulele în agregate
structurale

Microfauna Reglează populaţiile de Pot afecta agregatele structurale prin

bacterii şi ciuperci. Modifică actiunea microflorei
circuitul nutrienţilor

Mezofauna Reglează populaţiile de Produce granule reziduale, creează biopori şi

ciuperci şi microfauna. declanşează procesul de humificare

Macrofauna Fragmentează resturile Combină particulele minerale cu cele

vegetale organice.
Distribuie microorganismele şi materia
organică.Contribuie la declanşarea proceselor
de humificare
În sol şi în deosebi la suprafaţa lui se acumulează materia
organică sintetizată de plantele cu clorofilă sub formă de
resturi vegetale: frunze, rămurele, fructe, iar în sol rădăcinile
moarte. În sol este depusă, de asemenea, materia organică
de origine animală, precum şi cea rezultată din corpul
Microorganismelor. Aceste resturi organice, sub acţiunea
organismelor inferioare (bacterii, ciuperci), sunt
descompuse până la elementele minerale din care au
provenit, completând astfel circuitul biologic,
sau sunt supuse unor procese biochimice complexe de
transformare din care rezultă substanţe
organice noi specifice solului, cu o structură moleculară
complexă şi o stabilitate mai mare în
condiţiile din sol. Aceste substanţe noi ce se acumulează în
partea superioară a solului sunt
reprezentate prin acizi humici care alcătuiesc humusul.
• Cantitatea de resturi organice din sol variază în funcţie de cantitatea
de materie organică
• (vegetală şi animală) ce se realizează anual în cadrul ecosistemelor
respective
• După Duvigneand şi Tanghe, fotosinteza permite formarea a
2,7·10.10 tone materie organică în fiecare an în oceane şi 3,1·10.10
tone pe suprafaţa terestră, adică în total 5,8·10.10 tone pe an.
• În zonele acoperite cu vegetaţie forestieră formarea humusului din
sol se realizează în principal pe seama resturilor organice din litieră.
• Din cifrele cuprinse în total se constată că cea mai puternică
descompunere a resturilor organice din litieră, adică cel mai intens
circuit biologic, se realizează sub pădurile tropicale şi subtropicale,
unde aportul anual în cantităţi de sute de tone la hectar este
transformat aproape în
• totalitate în acelaşi an.
 Productivitatea primară de materie organică (după
Duvigneand şi Tanghe)
Biotipul Suprafaţa, % din Productivitatea
km2 suprafaţa t/ha/an global t/an
continentelor

Pădurea 40,7·106 28 5 20·106

Stepa 14,0·106 10 4 5,6·106

Terenul 25,7·106 17 1,5 3,9·106

cultivat

Deşertul 54,9·106 41 0,2 1,1·106

Producţia din biomasă şi rezerva din litieră (după
L.E.Rodin şi N.I.Bazilevici
Tipul de pădure Biomasa Litiera
totală
rezerva aportul
totală anual

în t/ha

Pădure de tundră 4-30 - -

Păduri de conifere 5-350 10-70 2-7
şi foioase din zona
temperată
Păduri tropicale şi 500-1700 2-10 150-250
subtropicale
• La vegetaţia ierboasă, masa vegetală supraterestră este, în
general consumată de animale, din care cauză sursa principală de
resturi organice pentru formarea humusului o constituie masa de
• rădăcini lăsată în fiecare an în sol. După Alexandrova, rezerva
totală de rădăcini la vegetaţia ierboasă pe adâncimea de un
metru, în diferite zone naturale, se prezintă astfel:
• - în zona silvică 6-13 t/ha;
• - în stepă 8-28 t/ha;
• - în deşert 3-12 t/ha.
• La ierburile perene cultivate, cantitatea, de rădăcini variază în
funcţie de recoltă şi alcătuieşte în amestecuri de la 6-8 până la
12-15 t/ha. Plante anuale lasă în sol 3-5 t/ha rădăcini.
• Masa totală a microorganismelor care participă la
descompunerea resturilor vegetale, având în vedere viteza de
înmulţire şi numărul de generaţii în perioada de vegetaţie, se
poate ridica la 1/3 din cantitatea resturilor organice aflate în sol.
• Cantitatea de resturi organice de origine animală este, în general,
redusă, ajungând la 100-200 kg/ha.
• Compoziţia chimică a resturilor organice. Cea mai mare
parte din masa resturilor organice o constituie apa care
poate să reprezinte 75-90 %. Substanţa uscată a resturilor
organice cuprinde o serie de grupe de compuşi.
l Reiese că, în afară de bacterii, ce se deosebesc printr-un
conţinut ridicat de substanţe proteice, la toate celelalte
grupe de organisme şi, în special, la plantele superioare în
• compoziţia chimică predomină hidraţi de carbon (celuloză
+ hemiceluloză) şi lignina.
• Conţinutul de cenuşă variază în limite foarte mari, de la
20-30 % la alge până la 0,1-1 % la lemnul de conifere şi
foioase. În componenţa cenuşii intră un număr mare de
elemente minerale
importante pentru nutriţia plantelor, ca: Na, K, Mg, Al, P, S,
Si, Cl ş.a. substanţe minerale conţinute în resturile vegetale,
după descompunerea cărora sunt folosite din nou în nutriţia
plantelor.
 Biota solului.
• Lumea animală din sol este variată şi bine reprezentată
numeric, putând servi conform unor cercetări din domeniul
biologiei solului, ca indicator de diagnostic al formării acestuia.
• Biota din sol (după Lîkov A.M.) are un rol important în
accelerarea proceselor de humificare şi mineralizare a
resturilor vegetale, în structurarea solurilor, influenţând
totodată permeabilitatea şi
• aerarea solului. În general, biota solului include animalele care
îşi au mediul de viaţă în sol integral sau parţial (larvele).
Numărul animalelor din sol variază foarte mult, în condiţii
ecologice diferite,
• ajungând la 500 milioane în cazul protozoarelor.
• Pentru clasificarea animalelor care alcătuiesc fauna solului
sunt utilizate o serie de criterii, care i-au în calcul dimensiunile
corpului, adaptarea la condiţiile edafice, regimul de hrană.
• După dimensiunile corpului animalele din sol se împart în :
• microfauna – <0,2 mm, protozoare, nematode, rizopode, care trăiesc în mediul
lichid din
• interiorul agregatelor structurale;
• mezofauna – 0,2-8 mm, colembole, acarieni, enchitreide, miriapode mici, insecte
mici şi
• larvele lor, care trăiesc în porii din interiorul şi dintre agregatele structurale;
• macrofauna – 8-80 mm, lumbricide (râme, viermi), moluşte, isopode, miriapode,
• arahnide, insecte superioare (furnici, termite);
• megafauna – > 80 mm, vertebrate mici, inclusiv micromamifere, insecte mari
• (scorpioni), şerpi, crabi, broaşte ţestoase, rozătoare, bursuci, cârtiţe, vulpi;
• În raport cu adaptarea organismelor animale la viaţa în sol, distingem (Ghiliarov,
1965):
•  organisme geobionte – acele animale pentru care solul reprezintă mediul de
viaţă permanent:
• lumbricide, enchitreide, acarieni, collembole, miriapode;
•  organisme geophile – reprezintă animalele care îşi petrec în sol numai o parte a
vieţii:
• stadiile larvare;
•  organisme geoxene – reprezentate prin animale aflate în sol pentru iernare,
adăpost sau
• refugiu temporar.
• După regimul hranei pot fi separate următoarele grupe de
animale :
• fitofage – se hrănesc cu părţile plantelor aflate în sol;
• zoofage – se hrănesc cu alte animale;
• necrofage – se hrănesc cu corpurile animalelor moarte;
• micofage – se hrănesc cu hife de ciuperci;
• saprofage – se hrănesc cu resturi vegetale aflate în
descompunere;
• scatofage (coprofage) – se hrănesc cu excremente de animale.
• Se constată de asemenea, adaptarea faunei din sol la condiţiile
diferite de umiditate:
•  organisme higrobionte – se dezvoltă în apa capilară şi cea
legată;
•  organisme higrofile – apar în condiţii de umiditate ridicată;
•  organisme mezofile – se dezvoltă în condiţii de umiditate
normală;
•  organisme xerofile – preferă solurile uscate.
 Clasificarea animalelor din sol
• În sol organismele animale sunt răspândite în funcţie de
proprietăţile acestora, observându-se ca şi în cazul
microorganismelor, o microzonalitate.
• Mai mult decât atât, unele animale din sol sunt deosebit de
pretenţioase la factorii ecologici,constituind chiar caracter de
diagnostic pentru unele tipuri de sol şi de orizonturi de sol.
• În general, fauna solului se grupează în comunităţile care
populează asociaţiile de plante mici (hiperedaphon), comunităţile
de pe suprafaţa solului (epiedaphon), cele care populează litiera
• şi orizontul humifer (hemiedaphon) şi cele din orizonturile
minerale (euedaphon).
• Din categoria algelor, specifice solului sunt cele albastre, cele verzi
şi diatomeele. Acestea reprezintă microorganisme adaptate la
condiţii ecologice foarte variate, ceea ce determină o largă
• răspândire a lor în soluri. Ele îndeplinesc roluri importante în
procesul de fotosinteză şi în fixarea azotului.
• Bacteriile populează anumite soluri în număr foarte mare
(miliarde/1g sol) şi se împart în general, în două grupe:
autotrofe – acţionează asupra compuşilor minerali folosind bioxidul de
carbon din aer şi energia prin oxidarea substanţelor anorganice;
heterotrofe – acţionează asupra compuşilor organici folosind bioxidul de
carbon şi energia
prin oxidarea substanţelor organice.
Bacteriile pot fi de asemenea, aerobe sau anaerobe şi sunt specifice în
general, solurilor formate sub vegetaţie ierboasă, cu o reacţie slab
acidă/slab alcalină. Au un rol important în procesul de fotosinteză şi în
transformarea resturilor vegetale.
Actinomicetele reprezintă o treaptă evolutivă intermediară între bacterii şi
ciuperci, fiind foarte prezente în solurile cu reacţie neutră/alcalină şi mai
puţin în cele acide. Au o capacitate mai mare decât celelalte
microorganisme de a descompune substanţe organice rezistente
(lignine,celuloza).

Clasificarea animalelor din sol.

După dimensiuni : Microfauna, Macrofauna, Mezofauna, Megafauna.
După adaptarea la viaţa din sol :Geobionte, Geophile, Geoxene.
După regimul hranei: Fitofage, Zoofage, Necrofage, Scatofage, Saprofage,
Micofage.
După regimul umidităţii : Xerofile, Higrobionte, Higrofile, Mezofile.
• Ciupercile sunt microorganisme heterotrofe şi aerobe,
care se dezvoltă în soluri cu reacţie
acidă, formate în general sub pădure, având de asemenea
un rol important în transformarea resturilor vegetale.
• Microorganismele din sol se diferenţiază în sensul că
unele sunt specifice fazei lichide a solului, iar altele celei
solide a acestuia. Se constată de asemenea, o zonalitate
a răspândirii acestora,determinată bioclimatic.
• Totodată, la nivelul profilului de sol se evidenţiază o
microzonare a distribuţiei microorganismelor, generată
de proprietăţile fizico-chimice ale orizonturilor de sol.
Multe microorganisme sunt corelate cu prezenţa
anumitor neoformaţii, care îşi datorează originea tocmai
• activităţii acestora: neoformaţiile fierului, manganului şi
sulfului.