TULBURAREA DE

SPECTRU AUTIST
STEREOTIPIILE LA COPILUL CU TSA
 DefiniȚie

aUTISMUL

 Autismul este un termen general folosit pentru a descrie un grup de

tuburări complexe de dezvoltare a creierului, cunoscute ca Tulburări
Pervazive de Dezvoltare (PDD). Autismul este cunoscut ca fiind o
tulburare "de spectru" deoarece există o mare variație în tipul și
severitatea simptomelor experimentate.
 DefiniȚie
 Deși este o tulburare care durează toată viața, tratamentele și intervențiile
terapeutice pot îmbunătăți abilitățile și capacitatea de funcționare a unei
persoane autiste. Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din
acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau
alte investigații clinice.

 Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de

autism este prin observarea comportamentului copilului. De obicei, TSA poate fi
diagnosticat în mod fiabil până la vârsta de doi ani. De aceea, implicarea
părintelui este esențială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare
ceva anormal în dezvoltarea celui mic.
 DefiniȚie

 Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu
autism. Terapia pentru TSA ar trebui să înceapă cât mai curând posibil după
diagnostic. Intervenția timpurie pentru TSA este importantă deoarece o terapie
adecvată poate reduce dificultățile, ajutându-i în același timp să învețe noi
abilități și să profite la maximum de punctele lor forte.
 DefiniȚie

AUTOSTIMULĂRILE

 sunt tulburări particulare ale activităţii ce constau fie în menţinerea

îndelungată şi inutilă a unor poziţii sau posturi ale corpului sau a unor
gesturi, mişcări, activităţi, interese, cuvinte, expresii verbale, mimice
sau pantomimice, a unor forme de joc neadecvate contextului sau
lipsite de legătură cu situaţia dată.
 „Mișcările motorii stereotipe sau repetitive” sunt caracterizate ca trăsături de bază în
diagnosticul autismului, totuși mulți adulți cu autism le-au revendicat drept
„stimulări”. Susținuți de un număr tot mai mare de cercetări științifice, adulții cu
autism susțin că aceste comportamente pot servi ca mecanisme de adaptare utile,
totuși puține cercetări au examinat stimularea din perspectiva adulților cu autism.
Adulții cu autism au evidențiat importanța stimming-ului ca mecanism adaptativ care îi
ajută să se calmeze sau să comunice emoții sau gânduri intense și, astfel, s-au opus
tratamentului care urmărește eliminarea comportamentului.
 DefiniȚie

 Autostimulările sunt forma cea mai vizibilă a dificultăților de

procesare senzorială și presupun executarea de mișcări
repetitive și/sau manipularea obiectelor în mod repetitive,
stereotip. 

 În prezent, autostimulările sunt asociate cel mai frecvent cu

tulburarea de spectru autist și reprezintă un motiv de
îngrijorare pentru părinți și o piedică în calea ratei de achiziții a
copilului.
 DefiniȚIE

 Autostimulările par de neînţeles pentru cei din jur, nu pot fi

explicate sau justificate logic de către copil (dacă acesta este
capabil să dea explicaţii) fiind considerate bizare.

 Autostimulările se întâlnesc şi în cazul multor altor tulburări cum

sunt:
 întârzieri psihice severe,
 în perioadele de presomn în schizofrenie,
 boli ereditare.
 DEFINITIE
 În cazul unei dezvoltări tipice, sistemul nervos proceseaza informațiile
provenite de la cele 7 simturi (vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, tactil,
proprioceptiv – pozitie corporala – si vestibular – echilibru si miscare)
pentru a ne ajuta să dăm un sens evenimentelor din jurul nostru.

 De exemplu, vedem o persoana in bucatarie, auzim sunet de vase,

simtim mirosul de macare si stim ca acea persoana gateste.

 În cazul persoanelor cu tulburări de procesare senzorială, aceasta

integrare a informațiilor provenite de la simțuri nu se realizează în mod
optim.
Sensibilitatea proprioceptivă este cea care ne ajută să ne situăm
în spaţiu, să ne simţim poziţia corpului, a fiecărui membru;
datorită ei suntem în stare să ne mişcăm armonios, coordonat, în
concordanţă cu scopul mişcării, o capacitate care apare de
timpuriu şi se perfecţioneză pe măsură ce ne maturizăm.

Medicii neurologi folosesc adesea un test simplu pentru a evalua

sănătatea pacienţilor, controlând funcţionarea corectă a
coordonării dintre creier şi membre prin intermediul sensibilităţii
propriceptive: ei cer pacientului ca, ţinând ochii închişi, să-şi
atingă nasul cu degetul arătător. Cei mai mulţi oameni pot face
asta, graţie propriocepţiei; absenţa acestei capacităţi semnalează
medicului că este ceva în neregulă. Deşi sensibilitatea
proprioceptivă întreţine legături subtile cu cea tactilă, ea este,
după opinia tuturor oamenilor de ştiinţă care au studiat-o, un
simţ aparte.
 Proprioceptia lucreaza in stransa legatura cu simtul tactil si cel vestibular si ofera informatii

importante pentru: 

 constientizarea corpului (copilul cu proprioceptie slaba poate sa nu fie constient de pozitia corpului sau

si de partile corpului), 

 controlul motor (o proprioceptie buna ne ajuta sa ne coordonam atat miscarile grosiere cat si pe cele

fine), 

 dozarea miscarii (sa stim cata presiune sa exercitam atunci cand ne flexam sau ne intindem muschii), 

 stabilitatea posturii corporale (proprioceptia ne ajuta sa ne percepem in mod subconstient corpul, sa-l

stabilizam cand stam jos sau in picioare), 

 planificarea motorie (praxisul depinde de reglarea si discriminarea precisa a mesajelor

proprioceptive), 

 siguranta emotionala (copilul cu proprioceptie deficitara nu are incredere in propriul corp, el nu-l

simte si este nesigur din punct de vedere emotional).

 Simtul vestibular –ne informeaza despre orientarea spatiala a
corpului fata de un reper fix si ne da de stire daca stam vertical
sau nu. Datorita sistemului vestibular stim unde se afla capul si
corpul nostru in raport cu suprafata pamantului. Tot el transmite
catre sistemul nervos mesaje senzoriale despre echilibru si
miscare primite de la gat, ochi si corp. Simtul vestibular ne spune
daca ne miscam sau stam pe loc si daca obiectele se afla in miscare
sau sunt imobile in raport cu corpul nostru. De asemenea, ne
informeaza in ce directie ne indreptam si cat de repede ne
miscam.
 Receptorii pentru senzatiile vestibulare sunt celulele ciliate din
urechea interna. Gravitatia este cea care stimuleaza acesti
receptori din urechea interna.
Simtul vestibular ne ofera informatii necesare pentru: 
 siguranta gravitationala (nevoia de a simti pamantul sub picioare este primordial pentru supravietuire
sistemul vestibular ne informeaza intotdeauna unde ne aflam in relatie cu solul
 miscarea si echilibru (miscarea coordonata, automata si echilibrul sunt posibile doar daca sistemul
nervos central face legatura intre senzatiile vestibulare si celelalte senzatii, miscarea si echilibrul nu
sunt simturi propriu-zise, ci abilitati motorii bazate pe senzatii), 
 tonusul muscular (sistemul vestibular impreuna cu cel proprioceptiv influenteaza foarte puternic
tonusul muscular prin reglarea informatiilor neurologice care pleaca de la creier spre muschi, carora
le transmite in mod precis cat sa se contracte astfel incat sa putem face fata fortei gravitationale si sa
indeplinim activitatile care necesita diverse abilitati), 
 coordonarea bilaterala (un sistem vestibular bine reglat ne ajuta sa integram mesajele senzoriale
provenite de la ambele parti ale corpului), 
 procesarea vizuala si auditiva (vestibularul este legat puternic de vaz si auz), 
 planificare motorie (cand SNC integreaza optim mesajele vestibulare, tactile si proprioceptive avem o
schema corporala buna; avand o schema corporala buna putem alcatui un plan motor fara de care nu
putem realiza ceea ce ne-am propus), 
 siguranta emotionala (cand copilul se simte nesigur pe propriile aptitudini motorii, el poate dezvolta o
proasta parere despre sine- Nu pot! spune des).
 Tulburari posibile:

• Tactil – evitarea atingerilor, toleranta la durere mare, slaba coordonare, repulsie la ingrijire, merge foarte
mult, evita texturi aspre ale alimentelor sau ale altor substante, precum si imbracamintea, sosetele si/sau
pantofii.

• Auditiv– reactioneaza prea slab sau prea puternic la zgomotele puternice, devine usor isteric sau pare a le
ignora, acopera frecvent urechile, fredonand sau cantand singur, se sustrage grupurilor mari de oameni,
asculta sunetul de la TV, radio etc.

• Vizual – tine jucariile, cartile aproape de fata, deschide si inchide in mod repetat usile sau sertarele, evita
luminile aprinse continuu si lumina zilei, este atras de obiectele lucioase si/sau reflectorizante.

• Olfactiv- se plange frecvent de anumite mirosuri, evita locuri unde se gasesc arome puternice (bucatarie,
baie, restaurant, gradini zoologice etc.), nu ii plac grupurile de oameni, miroase alimentele inainte sau in
timp ce le mananca, miroase obiectele uzuale in mod repetat, uraste sa fie murdar si varsa la anume
mirosuri.
 Proprioceptiv – probleme de dexteritate, finete, coordonare slaba, prefera jocurile dure,
rupe de multe ori jucariile sau alte obiecte, isi tine corpul in pozitii ciudate.

 Vestibular- intra in panica atunci cand se afla cu susul in jos sau este inclinat intr-o parte,
este ingrozit daca picioarele ii parasesc pamantul, devine nervos in jurul dealurilor,
scarilor, trebuie sa se afle in continua miscare, acest lucru afectandu-i atentia si
comunicarea, nu poate circula cu mijloacele de transport.

 Gust – tine degetele sau mainile in gura de multe ori, prefera produsele alimentare moi,
fine sau extrem de gustoase, selecteaza ceea ce mananca, prezinta probleme la spalatul pe
dinti si de obicei respinge produse alimentare care par a fi schimbate la culoare sau aspect.
 Forme de manifestare
Analizator Comportament stereotip
Vizual fixarea luminii, clipitul repetitiv, mișcarea degetelor în fața
ochilor
Auditiv lovirea ușoară a urechilor, pocnitul degetelor, emiterea de
sunete repetitive
Tactil frecarea pielii cu mâna sau cu un obiect, scărpinatul repetitiv

Vestibular legănatul înainte-înapoi, învârtitul

Proprioceptiv aruncarea obiectelor, sarituri, tropăit

Gustativ suptul repetitiv al unor obiecte sau al degetelor

Olfactiv mirosirea obiectelor

Autostimularea vizuala
- privirea atenta a unor obiecte, precum masinile in mers, ventilatoarele sau
becurile cu lumina intermitenta;
- alinierea obiectelor, in special in mod simetric.
Autostimularea auditiva
- realizarea unor sunete vocale, de exemplu bazait, mormait, tipat;
- apropierea sau lipirea unor obiecte de ureche;
- repetarea cu voce tare unor cantece, versuri sau diferite propozitii.
Autostimularea tactila
- miscari repetate de deschidere si inchidere a pumnilor;
- atingerea obiectelor inconjuratoare cu degetul.
 DEFINITIE
 Chiar si persoanele care sunt catalogate drept tipice prezintă
autostimulări. Cu toții le avem! Însă de cele mai multe ori
autostimulările nu ne împiedică să ne desfășurăm activitățile de
zi cu zi.
 Câteva exemple de autostimulări cotidiene: învârtitul părului pe
deget, manipularea repetitivă a unui pix în timpul unei
conversații, mișcarea repetată a piciorului când stăm picior peste
picior etc.
 În cazul unor copii cu autism, nevoia de autostimulare este atât
de puternică încât nu se mai pot concentra la altceva.
 DEFINITIE

 Astfel, un copil poate fi copleșit de informațiile auditive din

mediu și poate să nu se mai concentreze asupra a ceea ce vede
(sunetul provocat de vase este atât de puternic pentru el, încât
poate provoca durere, împiedicându-l să proceseze informația
provenită de la celelalte simțuri);
 DEFINITIE

 in aceeasi masura, un alt copil poate sa primeasca atat de multa

stimulare vizuala din mediu incat sistemul sau nervos sa aiba
dificultati in discriminarea sunetelor (sortul de bucatarie al
mamei are un model atat de solicitant, cu multe culori si forme,
incat copilul nu raspunde la chemarea la masa, fiind blocat pe
toate informatiile cu care este bombardat vizual).
 Motive posibile pentru angajarea in comportamente de
autostimulare:

 Sub-responsivitatea
 Copilul simte, de exemplu, senzația de rece doar dacă pune mana
pe un cub de gheață, nu și dacă pune mâna sub apa rece de la
robinet. Are, așadar, nevoie de un grad mai mare de stimulare
pentru a simți mediul. Autostimulările îi oferă acces la stimularea
de care are nevoie.
 Motive posibile pentru angajarea in comportamente de
autostimulare:

 Supra-responsivitatea
 Copilul percepe stimuli plăcuți sau neimportanți pentru ceilalți ca
fiind puternici, neplăcuți, dureroși.
 Acesti copii pot fi sensibili la atingere. Autostimularile îi ajută să
blocheze excesul de input senzorial pe care îl primesc.
 De asemenea, ele pot avea funcția de reducere a durerii
provocate de intensitatea stimulilor.
 Motive posibile pentru angajarea in comportamente de
autostimulare:

 Gestionarea emotiilor
 Pentru unii copii cu autism, gestionarea propriilor emotii este dificila, ei par
complesiti de starea emotionala pe care o au si, in momente de inalta intensitate
emotionala, prezinta autostimulari.

 Acestea ii ajuta sa faca fata situatiei. De exemplu, un copil tipa si incepe sa sara cand
isi vede parintele; un alt copil isi flutura mainile si se invarte cand este laudat
puternic. Autostimularile pot avea rolul de autoreglare emotioanala  si corporala – ii
ajuta pe copii sa se simta bine in propriul corp.

 Si noi apelam la tehnici pentru a ne calma singuri: iesim sa luam o gura de aer
proaspat pentru a ne linisti intr-o situatie tensionata, manipulam o mingiuta anti-
stres, tragem aer in piept mai puternic, luam inghitituri mici de apa etc.
 Motive posibile pentru angajarea in comportamente de
autostimulare:

 Recompensare negativă
 Pe langa funcția evidentă de autostimulare (care nu este mediata social,
comportamentul are loc si atunci cand copilul este singur in camera), literatura de
specialitate arata ca autostimularile dobandesc adesea si functia de a scapa din/de a
evita o situatie neplacuta, stresanta (functie mediata de prezenta unei alte persoane).

 Autostimularile pot atrage dupa sine retragerea sarcinii, ceea ce le poate recompensa
negativ determinand ca frecventa si/sau intensitatea lor sa creasca in momentul in
care copilului i se cere sa indeplineasca o activitate.

 In cazul acesta, analistul comportamental va concepe un plan de actiune ce va avea o

componenta de extinctie (se inlatura recompensa negativa – scaparea din sarcina –
copilul este promptat sa indeplineasca sarcin
 Cum îl opresc din a se autostimula?

 Aceasta este, poate, cea mai intalnita intrebare in randul parintilor si

este de inteles sa fie asa: autostimularile sunt asociate cu autismul, iar
prezenta lor poate fi un indicator in ochii parintelui ca nu exista
progrese in cazul copilului sau.
 De asemenea, e posibil ca cel mic sa trezeasca comentarii neplacute din
partea necunoscutilor prin comportamentul sau.
 Cu toate acestea, oprirea comportamentului nu este solutia de cele mai
multe ori, iar aceasta intrebare in sine poate cauza suferinta parintilor.
 Iata cateva chestiuni importante de luat in calcul cand apar
autostimularile:
Cum îl opresc din a se autostimula?

 Doar pentru că „se face de rușine” nu este un motiv destul de solid

pentru schimbarea comportamentului. Cand analistul comportamental
impreuna cu familia discuta despre selectarea comportamentelor care urmeaza
a fi modificate, interesul copilului este cel care primeaza. Daca un copil nu isi
face rau autostimulandu-se si, momentan, este singura sa forma de a-si exprima
entuziasmul, atunci este posibil ca decizia luata de comun acord sa fie aceea de
a ingadui copilului sa manifeste in continuare acest comportament.
Cum îl opresc din a se autostimula?

 Nu este vorba despre rea-voință. Uneori exista tendinta de a atribui

copiilor mai multa intentie decat au in realitate.

 In acest caz, credem ca nu renunta la comportamente pentru ca nu vor, sunt

incapatanati, o fac special sa ne supere.

 Insa comportamentele de autostimulare reprezinta o necesitate pentru ei, asa

cum si pentru noi este o necesitate sa luam mana de pe foc pentru a opri
senzatia de durere. Intr-o lume in care cineva ne-ar spune:
 Cum îl opresc din a se autostimula?

• „Tine mainile in foc, de ce vrei sa ma superi, nu intelegi?” cat de usor ne-ar fi sa ne

conformam, chiar si avand tot dragul fata de persoana care ne-o cere?

• La fel putem gandi situatia si in cazul copiilor, nu din rasfat sau din revolta nu
renunta la comportament, ci pentru ca, de cele mai multe, ori e singura lor modalitate
de a reactiona.
Cum îl opresc din a se autostimula?

 Oare din ce motiv se autostimulează? O cale de actiune foarte utila pentru

a cunoaste nevoile copilului si a-l putea ajuta pe viitor este sa ne intrebam care
este motivul autostimularilor, cercetand ipotezele pornind de la motivele
enumerate mai sus (nevoi de natura senzoriala, recompensare negativa etc).
Cum îl opresc din a se autostimula?

 Înlocuire, nu stopare. Asa cum am discutat, autostimularea are un rol

important pentru copil, stoparea autostimularii poate avea un efect negativ
asupra copilului. Asadar, rolul nostru este acela de a gasi un comportament
alternativ, care sa serveasca aceeasi functie. De exemplu, daca bate in pereti ii
putem oferi o toba si il vom invata sa bata in toba (actiune mult mai adecvata).

Ceea ce știm până una alta, e faptul că pe masura ce blocăm

autostimulările, fără să intervin în altfel, apar altele. Uneori pot fi și mai
puternice decât cele de care tocmai am scapat. E ca un sistem hidraulic.
Dacă pun presiune într-un capăt și blochez, sigur toată forța va erupe în
altă parte a sistemului.
Cum îl opresc din a se autostimula?

 Comportamentele agresive sau auto-agresive reprezintă

o prioritate.
Daca alte forme de autostimulare pot fi inlocuite treptat
prin tehnici comportamentale pozitive (recompensarea
unor alte comportamente), comportamentele de
autostimulare periculoase e nevoie sa fie intrerupte rapid.
In acest caz, de cele mai multe ori comportamentul este
blocat si se iau masuri pentru a impiedica repetarea sa.
 INTERVENȚIA TERAPEUTICĂ

1. Întreruperea comportamentului:
• Redirecționare către o activitate funcțională;
• Blocare fizică atunci când comportamentul este grav;
• Distragerea atenției cu scopul de a opri comportamentul de autostimulare.
 INTERVENȚIA TERAPEUTICĂ

 2. Ignorarea comportamentului – NU a copilului – nu este oferită atenție:

nicio mențiune verbală și nici stabilirea contactului vizual cu copilul. Copilul
va fi direcționat către o activitate funcțională, fără a se spune ceva la adresa
lui sau la adresa comportamentului și fără a stabili contactul vizual cu el
atunci când este prezentă o autostimulare. Contactul vizual va fi stabilit în
momentul în care ați reușit să-l redirecționați.
 INTERVENȚIA TERAPEUTICĂ

 3. Găsirea comportamentului alternativ – un alt comportament care să

producă aceeași senzație, însă într-o manieră care este utilă/ funcțională în
cadrul unui joc.
 INTERVENȚIA TERAPEUTICĂ

 4. Intervenție permanentă – pe tot parcursul zilei, din partea tuturor

adulților din preajma copilului. Familia copilului va trebui să modeleze
comportamentele neadecvate pe tot parcursul zilei. Este greu, dar este
singura ȘANSĂ pentru a diminua comportamentele autostimulante.
 Exemplu de caz

 Ștefan este un băiețel în vârstă de 10 ani diagnosticat cu autism atipic la

vârsta de 2 ani jumătate.
 Una dintre stereotipiile sale constă în aplicarea continuă a presiunii pe
palme.
 La început, aceste autostimulări au început prin luarea instrumentelor de
scris (creioane, carioci, pixuri) și bătutul lor în palme. Părinții lui erau foarte
nemulțumiți de acest comportament și i-au făcut continuu observații să se
oprească, i-au blocat accesul la aceste obiecte, fără a încerca să-l
redirecționeze spre un comportament care să-i ofere această plăcere, ci îl
puneau să folosească obiectul cu scopul său tipic (să coloreze, să deseneze
sau să scrie pe puncte).
 Exemplu de caz

 Ștefan s-a oprit pentru o perioadă (între 2 și 4 săptămâni) din a bate în palme
instrumentele de scris.
 Apoi, din cauza nevoii sale senzoriale de presiune, a început să lovească cu
palmele adulții din jurul lui. Din nou, fiind un comportament agresiv, a fost
oprit, persoanele plecau de lângă el de la primul semn că ar vrea să lovească
și a început să se lovească pe el însuși peste cap sau piept. Evident, și acest
comportament a fost oprit pentru că era violent, neacceptabil social.
 Ulterior, a început să lovească orice obiect din jurul său (să bată în masă în
timpul terapiilor, să lovească ușile, dulapul, podeaua etc.)
 Exemplu de caz
 Părinții au ajuns la concluzia că au nevoie de ajutorul unui analist
comportamental.
 S-a făcut anamneza și s-a identificat nevoia sa senzorială: nevoia de presiune,
sensibilitate tactilă.
 Așadar, mereu când Ștefan lovea un obiect, i se oferea o jucărie (s-a încercat
cu o toba de jucărie, dar era foarte gălăgioasă și nu s-a păstrat), așa că i-au
fost cumpărate jucării de cauciuc cu diverse forme și buline senzoriale pe
care să le maseze, strângă în palmă sau să o lovească. În plus, i-au fost
oferite și perne decorative cu paiete duble care îi ofereau atât o stimulare
tactilă, cât și vizuală, și pernă de gimnastică pentru echilibru în care poate
lovi, dar și jucării pop-it.
CÂND APELAM LA SPECIALISTI?
Cele mai vizibile semnale de îngrijorare pentru părinți sunt:
 Incapacitatea copilului de a se angaja în bâlbâiala tipică sau de a arăta cu degetul;
 Incapacitatea copilului de a stabili contactul vizual;
 Incapacitatea copilului de a răspunde la propriul nume.
 Pierderea limbajului sau a abilităților sociale dobândite anterior, de obicei în timpul celui
de-al doilea an de viață.
 Răspunsuri neobișnuite la aportul senzorial.
 Mișcări neobișnuite, cum ar fi legănatul, rotirea sau fluturarea brațelor.
 Dificultate în a se juca sau a interacționa cu colegii.
 Dificultate în a vorbi despre sentimente.
 Dificultate în a înțelege tonul vocii, limbajul corpului și gesturile.
 Interes obsesiv pentru un anumit subiect.
 Dificultate în a ieși din rutină.
Putem face terapie aba si logopedie simultan?
 Analiza comportamentală aplicată (ABA) și terapia logopedică sunt două abordări distincte
pentru tratarea tulburărilor de vorbire, limbaj și comunicare. În timp ce aceste strategii au
diferențele lor, ele se pot, de asemenea, completa reciproc.
 ABA este o formă de terapie care se axează pe studiul comportamentului uman. Este
utilizată în mod obișnuit în terapia tulburărilor din spectrul autist și tulburările de dezvoltare
la copii, dar poate fi folosită și pentru a cultiva o serie de abilități motorii, sociale și de
învățare pentru persoane de toate vârstele.
 Terapeuții ABA folosesc sistemul ABC (antecedent-comportament-consecință) pentru a
înțelege mai bine cauzele anumitor comportamente și pentru a-i ajuta pe pacienți să se
angajeze în comportamente pozitive, pentru care primesc întărire, cum ar fi o recompensă.
În timp, scopul este de a-i învăța pe pacienți că implicarea în comportamente pozitive este
recompensatoare, ceea ce, sperăm, duce la o adoptare cu succes a schimbării
comportamentale pe care o folosesc în cele din urmă independent de terapie.
Putem face terapie aba si logopedie simultan?

 Terapia logopedică, pe de altă parte, este utilizată pentru a ajuta oamenii să dezvolte un
limbaj mai bogat și abilități de comunicare funcțională. De exemplu, pacienții pot fi
persoane din spectrul autist sau persoane care au suferit leziuni care au un impact asupra
vorbirii lor. Logopedul evaluează problemele de comunicare ale persoanei și dezvoltă
obiective pe care persoana respectivă le poate atinge în cadrul unor sesiuni individuale sau
de grup. Aceste obiective pot include întărirea mușchilor maxilarului, răspunsul la indicii
sociale sau învățarea sintaxei și gramaticii limbii în scopul comunicării.
Putem face terapie aba si logopedie simultan?

 ABA și terapia logopedică sunt similare prin faptul că sunt utilizate pentru a trata persoanele
cu dificultăți de vorbire și de limbaj. De asemenea, au obiective similare: ajută persoanele
să devină autonome și să aibă succes în relaționare. Ele diferă, totuși, prin faptul că ABA
utilizează tehnici comportamentale pentru a îmbunătăți un anumit comportament, în timp
ce terapia logopedică poate implica o abordare mai restrânsă. Terapia logopedică este, de
asemenea, utilizată pentru a trata în mod specific abilitățile de limbaj și comunicare, în timp
ce terapia ABA poate fi utilizată și pentru a dezvolta orice abilități comportamentale,
motorii sau de învățare.