Sunteți pe pagina 1din 16

Asigurarea respirației pacientului

Managementul căilor aeriene


Căile aeriene se împart în:
- căi aeriene superioare: fose nazale, cavitatea bucală, faringele, epiglota și laringele

- căi aeriene inferioare: trahee, bronhii primare, bronhii secundare, bronșiole, alveole
pulmonare. Alveolele pulmonare sunt saci elastici la nivelul cărora au loc schimburile de
gaze.
Plămânii sunt în număr de doi, înveliți de pleură. Pleura are două foițe una parietală și
una viscerală, între foițe există o cantitate minimă de lichid cu rol în mișcare.
Din punct de vedere funcțional respirația este un proces care se
desfășoară în patru etape:

 respirația pulmonară (ventilația - pătrunderea și ieșirea aerului


în/din plămâni)

 schimburile de gaze la nivelul alveolelor

 transportul gazelor (de la plămâni spre celulă, de la celulă spre


plămâni)

 etapa tisulară (schimbul de gaze dintre sânge și țesuturi)


Pulsoximetria ne dă alte relații, ea măsoară concentrația hemoglobinei
saturate în sângele pacientului. Valorile normale SaO2: 98 - 100%. O2 este
transportat în cea mai mare parte legat de hemoglobină. La nivelul membranei
alveolei pot apărea: alterarea difuziunii (în edemul pulmonar), raportul
ventilație/perfuzie este alterat în diverse boli (astfel sunt zone care primesc
oxigen și nu primesc sânge și invers. ex. pneumonii). CO2 este transportat în cea
mai mare parte sub forma bicarbonată. Concentrația plasmatică în sânge este
determinată.

CO2 crește la nivelul celular în febră, efort fizic, frisoane; iar în sânge crește
prin scăderea eliminării din sânge în depresia respiratorie, obstrucția căilor
aeriene, BPOC, astm bronșic.
Respirația este un proces automat, reglat de:

1. nevoile organismului, centrul care reglează respirația este centrul


respirator situat la baza trunchiului cerebral;

2. reflexul Hering - Breuer (la pacienții cu un grad de depresie


respiratorie ) și

3. chemoreceptorii de la nivelul carotidelor (aceștia măsoară EtCO 2,


EtO2, ph-ul sanguin).
Pe lângă respirația normală există forme modificate de respir:

 tusea = expir forțat cu rol de curățare a căilor respiratorii inferioare

 strănutul = expir forțat cu rol de curățare a căilor respiratorii superioare

 suspinul = expirație profundă, cu amplitudine mare, rol de a umfla plămânul


cu aer

 sughițul se datorează iritației nervului frenic


Din punct de vedere funcțional frecvența respirației variază în funcție de
vârstă, de efortul fizic.

Copiii mici au frecvența resp între 30 - 50 resp/min, la copiii mai mari de 1


an frecvența este de 24 resp/min, mai mari de 7 ani frecvența este de 14 - 16
resp/min, la adult este de 8 - 20 resp/min.

Volumele respiratorii (la fiecare respirație se introduce un volum - Tidal, de 6


- 8 ml/kgcorp - se consideră greutatea ideală a pacientului).
Evaluarea primară a pacientului cu insuficiență respiratorie

Trebuie obsevat dacă pacientul respiră sau nu, urmărind mișcările la


nivelul cutiei toracice, dacă există flux de aer, ținând mâna noastră
înaintea nasului, a gurii.
Dacă nu are mișcări respiratorii înseamnă că pacientul poate prezenta
leziuni neurologice, traumatisme, absența circulației cerebrale, stop
cardiorespirator.
Evaluarea secundară a pacientului presupune:

- auscultația toracelui (cu stetoscopul, dacă se ventilează ambii plămâni). Pe


lângă murmurul pulmonar se pot auzi: raluri sibilante - la expir, date de
obstrucția bronhiilor; raluri ronflante - zgomote groase datorate secrețiilor
din bronhiile mari; raluri crepitante - zgomote mici, ca mersul pe zăpadă, în
condensări pulmonare.

- palparea toracelui, depistează anumite deformări la nivelul toracelui: fracturi


costale, fracturi cominutive - zonă de torace mai moale

- percuția toracelui (zgomot timpanic). Dacă se acumulează lichide


zgomotul este înfundat.
Monitorizarea respirației
- pulsoximetria dă informații despre cât este de saturată hemoglobina în
oxigen. Această tehnică presupune ca periferia să fie bine vascularizată.
- capnografia (măsurarea presiunii parțiale a CO2 în aerul expirat), în mod
normal este de PaCO2 = 40 mmHg
 măsurarea gazelor arteriale ( ASTRUP )
Obstrucția căilor aeriene
Cea mai frecventă obstrucție la nivelul căilor aeriene superioare este
căderea limbii. Se rezolvă prin subluxarea mandibulei sau prin montarea pipei
Guedel.

Pipe Guedel,diverse
mărimi
- prezența corpilor străini, care pot fi lichide (secreții nazale, sânge) se
îndepărtează prin aspirare, iar cei solizi cu degetul îmbrăcat în tifon
- traumatismele la nivelul laringelui duc de regulă la formarea de
hematoame, care deplasează sau comprimă laringele. Se rezolvă prin intubare
când este posibil sau traheostomă de urgență prin puncționarea membranei
cricotiroidiană.
- spasmul laringian apare de obicei prin iritații la nivelul laringelui sau
datorat unor substanțe iritative la nivelul laringelui
- edemul glotic se produce în reacții alergice (șoc anafilactic, înțepături de
albine, etc)
La nivelul căilor aeriene inferioare
obstrucția se produce prin sindromul de aspirație (de secreții, sau la
cei cu reflex de deglutiție alterat).
Corpii străini sunt îndepărtați în servicii de specialitate.
Ventilația inadecvată a pacientului se poate produce fie când scade volumul
curent, fie când scade/crește frecvența respirațiilor.
Măsura care o întreprindem este ventilația artificială a pacientului prin:
mască facială, sondă IOT, mască laringiană. Din rațiuni de transport intubația
este cea indicată.
Ventilația se realizează cu ajutorul balonului Ruben sau prin conectare la
aparat (presupune setarea volumului respirator – 500 ml/adult, a unei frecvențe
respiratorii de 12 - 14 resp/min, a unei concentrații de O 2 care se administrează
la 40 - 70% ).
mască și balon Ruben pentru ventilat
Dacă pacientul respiră, se atașează masca facială sau ochelarii
nazali, administrând O2 la 35 - 40%, dintr-o butelie cu oxigen, 3 – 10
l/min.

S-ar putea să vă placă și