Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Tratamentul parodontitelor

A elaborate: Gurila Anisoara

A controlat: Buta Vladimir
 Cuprins
1. Tratamentul complex
2. Tratamentul chirurgical al parodontitelor
3. Tratamentul ortopedic al parodontitei
4. Tratamentul modern cu laser
5. Tratamentul cu abordare în șapte pași
6. E curios...
Tratamentul complex
 Ţinând cont de faptul că afecţiunile parodontale
pot fi cauzate de acţiunea concomitentă a factorilor
locali şi generali, tratamentul parodontitelor trebuie
să fie complex cu includerea măsurilor etiotrope
ghidate şi a metodelor patogenice raţionale, între
care un loc de frunte îl va ocupa imunocorecţia.
Tratamentul etiotropic al parodontitelor prevede
diferite metode (mecanice, fizice, chimice),
inclusiv înlăturarea medicamentoasă a depozitelor
bacteriene.
 În formele incipiente, când în proces nu este antrenat osul apofizelor alveolare, igiena bucală şi înlăturarea
plăcii bacteriene sunt suficiente pentru a căpăta rezultate bune.
Deoarece s-a demonstrat că factorul principal în evoluţia afecţiunilor inflamatoare ale parodonţiului sunt
microorganismele, în tratamentul parodontitelor se utilizează acţiunea antimicrobiană asupra ţesuturilor lezate.
Un rol principal în medicaţia parodontitelor îi
revine terapiei antiinflamatoare, acţiunii asupra
unor catene fiziopatologice ale procesului
inflamator. Terapia antiinflamatoare se
efectuează prin utilizarea multiplelor remedii:
antibiotice, antibacteriene, antiseptice.
După dispariţia eliminărilor puroioase se fac
aplicaţii cu unguente de 5% de heparină, 5%
butadion, gel de troxevazin, gel de assaven şi
alte unguente de metiluraţil, solcoseril,
actoveghin. Aceste preparate se aplică sub
pansament „Vocopac” (firma „Voco”),
„Septopac” (firma „Septodont”) pe 3-4 ore cu
intervale de 2-3 zile.
 În tratamentul complex al pacienţilor cu parodontite cronice, pe lângă
preparatele etiotrope, trebuie aplicată terapia patogenică locală, care ar stimula
mecanismele imunităţii locale. Cercetătorii au elaborat o schemă de tratament
cu includerea în ea a piobacteriofagului polivalent şi a interferonului
leucocitar. Aplicarea acestor remedii în tratamentul parodontitelor contribuie la
micşorarea de 10-100 de ori a numărului de microorganisme, modificându-se
totodată conţinutul celular în punga parodontală. Are loc micşorarea numărului
leucocitelor, monocitelor; creşte numărul celulelor epiteliale şi al celulelor
integre în comparaţie cu cele deteriorate. În lichidul bucal are loc micşorarea
conţinutului imunoglobulinelor claselor A şi G. Astfel, aplicarea în tratament a
piobacteriofagului şi interferonului contribuie la normalizarea mecanismelor
imunităţii tisulare şi celei umorale.
 În concluzie, putem menţiona că parodontita cronică marginală
necesită o terapie:
♦ Etiotropă: suprimarea cauzelor leziunii (placa bacteriană, depozitele
dentare, obturaţiile şi lucrările protetice necalitative, ocluzia traumatică
etc.);
♦ Patogenică: utilizarea metodelor şi remediilor curative, care ar
acţiona asupra unor catene ale lanţului procesului inflamator-distructiv
în parodonţiu;
♦ Tonefiantă: administrarea unor remedii care sporesc mecanismele de
apărare şi adaptare ale organismului pacientului (terapia tonifiantă,
stimularea reactivităţii organismului, hiposensibilizarea
imunomodulatoare, stimularea colagenogenezei şi osteogenezei);
♦ De recuperare: regimul alimentar, de muncă şi odihnă; igiena
cavităţii bucale şi un mod de viaţă fără vicii.
Tratamentul chirurgical al
parodontitelor
 În practica tratamentului parodontitelor cronice metodele
chirurgicale se utilizează mai rar, considerându-se traumatice
şi mai complicate în aplicare.
Deşi rezultatele obţinute în tratamentul conservativ sunt
satisfăcătoare şi aproape identice cu cele chirurgicale totuşi
mulţi autori sunt de părere că anume metodele chirurgicale
asigură lichidarea procesului inflamator şi focarele de
infecţie din ţesuturile parodontale.
Tratamentul chirurgical asigură o perioadă de remisiune
îndelungată şi reduce într-o măsură mare timpul de vindecare
a pacientului, ceea ce de asemenea este important
 Conform părerii unor autori, administrarea antibioticelor în perioada
de pregătire a pacientului pentru operaţie la parodonţiu poate fi
recomandată în următoarele cazuri:
♦ Prezenţa microorganismelor condiţionat patogene în cavitatea bucală
şi în pungile parodontale.
♦ Infectarea plăgii în timpul operaţiei.
♦ În cazul când nu suntem siguri de sterilitatea ţesuturilor adiacente ale
câmpului operator.
♦ Atunci când pacienţii sunt purtători de proteze cardiace.
♦ În afecţiunile renale, dereglările de metabolism, afecţiunile
imunologice, SIDA.
În opinia altor autori în tratamentul chirurgical al parodontitelor este
necesară administrarea antibioticelor pe parcursul a 10 zile (3 zile
înainte de intervenţia chirurgicală şi 5-7 zile în perioada
postoperatorie).
 Scopul de bază al tratamentului chirurgical este lichidarea
pungilor parodontale din ţesuturile moi şi cele osoase.
Lichidarea integrală a pungilor este o metodă radicală, care
are ca scop formarea unui ligament dento-gingival
morfologic normal. Acest tip de tratament ameliorează
nutriţia ţesuturilor parodontale şi contribuie în mare măsură
la însănătoşirea organismului în întregime: are loc
normalizarea activităţii funcţionale a aparatului stomatognat,
lichidarea dereglărilor fizionomice şi morfofuncţionale.
Totodată, înlăturarea pungilor parodontale contribuie la
suprimarea focarelor stomatogene de înfecţie şi sensibilizare
1. Metodele chirurgicale de tratament al
pungilor gingivale
♦ Chiuretaj
♦ Criochirurgie
♦ Gingivotomie
♦ Gingivectomie
♦ Electrochirurgie
Chiuretajul gingival. Majoritatea medicilor-stomatologi consideră chiuretajul o indicaţie de
tratament în parodontitele de graviditate uşoară şi medie, când punga parodontală are o
profunzime de până la 4 mm şi sunt absente pungile osoase .Unii specialişti menţionează
posibilitatea de a efectua chiuretajul în pungile cu o profunzime până la 5 şi chiar 6 .K.
Hakkarainen şi coaut. (1966) aduce dovezi în favoarea micşorării profunzimii pungii de la 8,3
mm până la 4,5 mm. Totuşi, majoritatea clinicienilor consideră că în cazul pungilor
parodontale cu o profunzime de peste 4 mm sunt indicate operaţiile cu lambou. După cum
menţionează mai mulţi autori, chiuretajul parodontal nu are astăzi nici un fundament ştiinţific .
Detartraj-surfasajul şi menţinerea sub control a plăcii bacteriene permit obţinerea unei bune
cicatrizări gingivale. După cum menţionează F. A. Carranza şi coaut. (1996), în timpul
detartrajsurfasajului radicular are loc şi chiuretajul pungii, deoarece este practic imposibil ca o
chiuretă bine ascuţită sa nu îndepărteze puţin din peretele moale al pungii. J. Lindhe (1983)
defineşte chiuretajul parodontal drept o măsură de eliminare, cu ajutorul chiuretei, a feţei
interne a peretelui moale al pungii. Totodată, chiuretajul închis este o metodă “oarbă” şi
trebuie diferenţiată de chiuretajul în câmp deschis, efectuat după decolarea unui lambou muco-
periostal. Chiuretajul închis are un mare dezavantaj, deoarece câmpul operator este invizibil.
Mai preferabil este chiuretajul deschis care poate fi aplicat ca metodă de bază în
parodontologia reconstructivă. În afara îndepărtării depozitelor de tartru subgingival, a
cementului necrotic şi surfasajului radicular, chiuretajul deschis are ca obiectiv eliminarea
pungii şi a ţesutului conjunctiv inflamat până la creasta apofizei alveolare.
 Gingivotomia propusă de Müller în 1929 este indicată ca o intervenţie chirurgicală numai în cazurile
abceselor parodontale şi atunci când există pungi solitare înguste. Gingivectomia prevede excizia peretelui
moale sau gingival al pungii parodontale, cu scopul de a lichida şi a ameliora condiţiile pentru igiena orală.
Îndicaţii sunt pungile parodontale cu profunzime de până la 4 mm şi hipertrofia gingiei marginale .
Gingivectomia prevede excizia pungilor pe toată profunzimea, gingivectomia radicală constă în
nivelarea apofizei alveolare cu scopul de a transforma resorbţia verticală a osului în resorbţie orizontală.
Gingivectomia parţială are ca scop excizia peretelui pungii cu 1,5-2 mm mai jos de marginea gingiei cu
chiuretajul ulterior al pungii sub controlul vizual. Metoda chirurgicală radicală este gingivectomia cu
lichidarea integrală a pungii şi formarea unui ligament dento-gingival normal. Aceasta se poate obţine prin
exereza ţesutului parodontal decolat de la ţesuturile dentare şi repoziţionarea gingiei în direcţie apicală.
Ulterior metoda a fost modificată de A. A. Ariando şi coaut. (1957), N. Friedman (1962), care au propus
denumirea de lambou cu repoziţia apicală. Conform acestei metode, lamboul mucoperiostal preparat oblic
se repune până la nivelul crestei osoase, adică se repoziţionează în direcţie apicală. Punga se suprimă,
astfel se creează condiţii pentru prelucrarea instrumentală şi chirurgia osoasă. La aplicarea acestor metode
plaga se cicatrizează per primam, iar gingia cuprinde maximal dintele. Astfel are loc diminuarea procesului
de resorbţie a apofizei alveolare.Autorii propun efectuarea unei incizii oblice inverse de la marginea
gingiei spre creasta alveolară. Incizia se face la diferită distanţă de la marginea gingiei, în funcţie de
grosimea ei. Dacă gingia este groasă, incizia se face mai departe şi invers. După repoziţia lamboului se
aplică nişte festoane pentru acoperirea maximală a crestei alveolare. Pe măsura necesităţii, se efectuează
incizii verticale de descărcare în mucoasa alveolară, delimitând câmpul operator şi creând condiţii
favorabile pentru repoziţia lamboului deasupra crestei osoase.
Grefe cu ţesut moale. Când gingia este afectată, aceasta se îndepărtează de dinte, stomatologul putând lua decizia de a întări o parte din ţesutul afectat. Acest lucru se efectuează prin îndepărtarea unei cantităţi mici de
ţesut de pe acoperişul gurii şi ataşarea acesteia la locul afectat. Acest lucru poate opri retragerea gingiilor, acoperind rădăcinile expuse şi redând dinţilor un aspect plăcut.
Adiţie osoasă. Această procedură este efectuată atunci când parodontita a distrus osul din jurul rădăcinii dintelui. Pentru reconstrucţia dintelui se vor folosi grefe ce pot fi compuse din mici fragmente din propriul os
sau material sintetic. Graftul osos ajută la prevenirea pierderii dinţilor prin menţinerea acestora în poziţie. De asemenea, serveşte ca o platformă pentru regenerarea osului natural.
Regenerarea ţesutului. Medicul stomatolog va implanta o piesă specială, formată dintr-o ţesătură biocompatibilă între osul existent şi dinte. Materialul va impiedica ţesutul nedorit să intre în zona de vindecare,
permiţând regenerarea osului afectat.
Stimularea creşterii ţesuturilor prin proteine. O altă tehnică folosită implică aplicarea unui gel special pe rădăcina dintelui afectat. Acest gel conţine aceleaşi proteine găsite în dezvoltarea smalţului dinţilor şi
stimulează creşterea osului şi a ţesuturilor sănătoase.
Tratamentul ortopedic al parodontitei
Șlefuirea selectivă, imobilizarea și protezarea permit normalizarea
ocluziei funcţionale, distribuirea uniformă a presiunii masticatorii
și restabilirea echilibrului funcţional dereglat.
Imobilizarea dinţilor mobili este una din metodele obligatorii a tratamentului ortopedic a
parodontitei marginale cronice care normalizează solicitarea parodontului și ţesuturilor
adiacente datorită repartizării forţelor de la un dinte separat la grup de dinţi, astfel, contribuind
proceselor de regenerare în ţesutul osos alveolar, prevenind resorbţia lui în continuare.
Imobilizarea directă cu folosirea aţei de aramid — material constructiv nou, care se deosebește de materiale aplicate ulterior prin rezistenţa, diametrul
mai mic, instalarea structurală și indicaţie funcţională, are toate calităţile pozitive a șinelor adezive și, în același timp, termenul de exploatare. Șina
este echivalent artificial al ligamentului circular al dintelui. Firele întinse a aţei de aramid își asumă toate componentele sarcinilor masticatorii.
Deformaţii posibile a șinei pot fi cauzate numai de lipsa întinderii suficiente a firului deoarece deformarea elastică a firelor de aramid este practic
exclusă (modulul lui Young a aţei este 170 Gpa). Acest sistem poate fi folosit ca construcţie permanentă. Din cauza lipsei traumei ţesuturilor
parodontale și posibilităţii de a efectua imobilizarea într-o vizită, acest tip de șinare poate exclude necesitatea stabilizării temporale
Avantajul semnificativ al imobilizării directe cu ajutorul aţei de aramid
„Сплинткорд“ este trauma minimală a ţesuturilor dure a dinţilor, neafectând
parodonţiul marginal, suprafeţele ocluzale și marginile incizale ale dinţilor.
Tratamentul ortopedic al parodontitelor necesită adesea atele temporale. Aceasta poate reduce efectul
traumatic exercitat asupra țesutului ca urmare a mobilității dentare. Se fixeaza pentru o perioadă de timp
impreuna cu un tratament combinat, să promoveze distribuția uniformă a fortei în timpul masticatiei, de a crea
repaus țesuturilor. Aceste proteze sunt realizate din materiale compozite.
Atelele permanente permit dinților mobili stabilitate pentru o lungă perioadă de timp. Structuri
aplicabile sunt selectate în funcție de caracteristicile individuale, ele pot fi non-înlocuibile,
detașabil combinate. Sunt utilizate coroane realizate din diferite materiale, poduri.
Tratamentul modern
cu laser
Tehnologia laser a capatat un real interes in cadrul tratamentelor parodontale, datorita
eliminarii dezavantajelor intalnite in cadrul tratamentelor clasice (reacții alergice,
multitudinea efectelor secundare și rezistența la antibiotice, metodele chirurgicale
invazive, etc.)
Tehnologia laser a capatat un real interes in cadrul tratamentelor
parodontale datorita eliminarii dezavantajelor intalnite in cadrul
tratamentelor clasice (reacții alergice, multitudinea efectelor secundare
și rezistența la antibiotice, metodele chirurgicale invazive, etc.)
Avantajele utilizarii laserilor, ca adjuvant la tratamentul parodontal
sunt:
-Efect bactericid și detoxifiant
-Efect hemostatic
-Acces superior în zonele anatomice dificile
-Tratament confortabil pentru pacienți datorită evitării chirurgiei
parodontale în cazul pungilor de peste 6 mm adâncime (Tratamente
minim – invazive)
-Lipsa administrării antibioticelor și implicit a efectelor secundare și a
rezistenței bacteriilor la aceste antibiotice
-Biostimularea țesuturilor parodontale (efect regenerativ)
Cate etape cuprinde tratamentul parodontal laser?
Tratamentul parodontal este sistematic divizat în 3 mari etape:
1.Terapia inițială (îndepărtarea biofilmului bacterian) prin metode non-chururgicale:
2.Terapia de corectare (efectuata la 2-3 luni de la terapia initiala)
3.Susținerea terapiei parodontale (controale periodice de 2 ori pe an)
Aceste etape sunt dependente de gradul de afectare si vindecare al fiecarui individ.
In cadrul terapiei initiale, tratamentul parodontal laser cuprinde manopere precum: chiuretajul parodontal laser cu ajutorul laserului Er,Cr:YSGG (indepartarea tesutului necrozat si infectat de la nivelul pungilor
parodontale, precum si a tartrului subgingival), decontaminarea parodontala utilizand laserul dioda pentru inactivarea bacteriilor specifice cauzatoare de distructii parodontale, si terapia de biostimulare.
Tratamentul cu abordare în șapte pași
Mai există o abordare în șapte pași a tratamentului parodontozei:
Ședința 1: Instrucțiuni limitate asupra controlului plăcii bacteriene alegerea și utilizarea corectă a periuței și pastei de dinți;
Ședința 2: Îndepărtarea tartrului supragingival (manual, ultrasunete, chiuretaj radicular);
Ședința 3: Reconturarea restaurărilor protetice incorecte înlocuirea cu lucrări temporare;
Ședința 4: Tratamentul provizoriu al cariilor dentare;
Ședința 5: Instrucțiuni detaliate de control asupra plăcii supragingivale;
Ședința 6: Instrumentare subgingivală SRP (scalling and root planing) prelucrarea suprafețelor radiculare;
Măsuri terapeutice adjuvante SRP
- antibiotice locale și sistemice
- terapia susținută cu laser
- terapia fotodinamică antimicrobiană
Ședința 7: Evaluarea tisulară
 Parodontita cronică tratată neadecvat conduce la pierderea dinților, cu apariția în os a
proceselor atrofice.
La rândul lor, persoanele edentate au un risc de 1,8 ori mai mare de
a dezvolta maladii cardiace, pierderea suportului osos parodontal este asociată cu
ateroscleroza vaselor carotide și coronariene, pierderea osoasă cu fiecare 20% conduce
la creșterea cu 40% a incidenței maladiilor cardiovasculare .