ARHITECTURA LAICĂ

ÎN TRANSILVANIA
 a) Cetatea Rupea
Cetatea a fost ridicată pe ruinele unei vechi așezări dacice.

Prima atestare documentară este din anul 1324 cu ocazia unei lupte între
sași și Carol Robert de Anjou.

Ulterior invaziei turcești din 1421 cetatea a fost părăsită. Totuși, cetatea,
deși nu a fost locuită permanent, a fost folosită ca loc de refugiu în situații
de pericol amplasarea acesteia fiind favorabilă respingerii oricărui tip de
atac armat de la vremea respectivă

Pentru perioada ulterioară nu există multe informații.Este totuși cunoscut

faptul că în sec.XVI o parte a comunității locale s-a mutat în incinta cetății.
În sec. XVII au fost realizate lucrări ample de urbanism, cetatea fiind
locuită de sași. Cetatea cuprindea drumuri pietonale, o fântâna pentru
alimentarea cu apă (se crede că au existat și cisterne pentru depozitarea
apei) și porți de acces, unele secrete (cu scop militar) cum a fost poarta
cercetașilor care ulterior a fost zidită și o capelă.

În sec.XVIII este adăugată ultima incintă a cetății.

Cetatea cuprinde trei incinte: cetatea de sus, cetatea de mijloc și cetatea de
jos.

Cele trei incinte au fost construite la intervale diferite de timp cea mai
veche fiind cetatea de sus care probabil corespunde locației cetătii dacice.
Fiecare incintă este înconjurată de zid a cărui tehnică constructivă a
depins printre altele de tehnica de luptă folosită lal momentul construirii
acestuia.

Cetatea are mai multe turnuri de apărare prevăzute cu creneluri și fante

de tragere pentru armele de foc.

Fiecare incinta era prevăzută cu turnuri a căror funcionalitate este dată

de numele pe care îl poartă: Turnul Poartă flancat de Turnul Slujitorilor
și Turnul Slăninii, apoi Turnul Ungrei, Turnul Pentagonal, Turnul
Diecilor iar pe partea de vest Rturnul Cercetașilor, Turnul Capelei,
Turnul Gros și Turnul Pulverăriei.
Merloanele (porțiune de zidarie între două creneuri) de formă
semicirulară sunt în general decorative.

Accesul în cetate se realiza prin porți pietonale și prin porți pentru

vehicule și călăreți
Planul cetății
Cetatea de sus. Delimitare între incinte. Accesul se realiza pe un drum pietonal
Cetatea de jos. Zid cu prevăzut cu fante de tragere și merloane.
Poarta de acces și Turnul Slujitorilor. Merloane și creneluri
Fantă de tragere.
Aveau panta
realizată într-un
unghi adecvat
poziționării
armelor pe
direcția de urcare
a dealului.
Turnul Pentagonal (centru). Turnul Cercetașilor (extrema dreaptă)
 b) Cetatea Câlnic
Construcția datează din jurul anilor 1270-1272 conform sondajelor
arheologice efectuate în anii ’60.
A fost ridicată de către comitele Chyl de Kelling și a rămas în
proprietatea familiei acestuia vreme de aproximativ 150 de ani.
În anul 1430 cetatea este vândută comunității săsești din Câlnic.
Cetatea a fost realizată din piatră material de construcție comun în acea
perioadă oferind durabilitate structurii.
Cetatea are două rânduri de ziduri de apărare de formă circulară, rezultat
al unor etape de construcție distincte.
Prima centură de zid de apărare aparține construcției inițiale.

În partea din sud a zidului era poziționat un turn de apărare iar în partea de
nord Turnul poartă. Cetatea era înconjurată cu un șanț de apărare umplut cu
apă.

Ulterior, în sec.XVI este construită a doua centură de ziduri de apărare. Tot

în această perioadă sunt construite cămările și capela din incinta cetății.

Zidul exterior se sprijină pe contraforturi și este prevăzut din loc în loc cu

guri de tragere. Trebuie subliniat faptul că și la această construcție se va
ține cont de evoluția tehnicii militare și apariția armelor de foc.
În forma inițială, cetatea era compusă dintr-un donjon masiv cu plan
dreptungiular format din parter și două etaje și prima centură de ziduri
de apărare.

Ulterior a fost adăugat și al treilea etaj.

Parterul și primul etaj sunt acoperite cu bolți cilindrice iar al doilea etaj
cu tavan.

Donjonul este prevăzut cu ferestre puține și de mici dimensiuni.

Donjonul era un turn fortificat care apare începând cu sec.XII, la
castelele medievale aparținând stilului romanic.

Donjonul avea rol de locuință pentru familia nobilului iar datorită

modalității de construire: masivitate, geamuri foarte mici și intrarea ușor
înălțată, avea și rol militar oferind protecție în cazul asediului asupra
cetății.
Capela incintei este construită în stil romanic.

Nu este prevăzută cu turlă iar interiorul este format dintr-o singură navă.

Zona altarului este separată de nava centrală printr-un perete în care a

fost realizat un gol cu partea superioară în forma de arc de cerc.
Planul cetății
Donjon-ul
Turnul
poartă
Capela
Tribuna din
lemn pictat
Tribuna din lemn pictat
Interiorul
capelei.
 Castelul Corvinilor
Castelul a fost transformat în forma actuală de către Ioan de Hunedoara și Matei Corvin
inițial fiind un vechi castru regal dăruit lui Voicu (cneaz valah, tatăl lui Ioan de Hunedoara) și
descendenților săi, în anul 1409.

Într-o primă fază, în timpul lui Ioan de Hunedoara, (înainte de anul 1446) se adaugă
construcții noi în interiorul vechii incinte, se deplasează porțile, se dublează unele curtine
(porțiune de zid care unește flancurile a două bastioane) și se proiectează construirea unei
vaste cetăți din care face parte și curtina cu turnul ”Nie boisia” (Nu te teme), nume dat de
către soldații Sârbi care formau, în parte, garnizoana castelului pe vremea lui Iancu de
Hunedoara și Matei Corvin.
Având în vedere faptul că armata turcească va fi înzetrată cu arme de foc, Ioan de
Hunedoara renunță la construirea unei cetăți strategice dar continuă lucrările
transformând castelul într-o reședință somptuoasă.

Curtina de vest este înlăturată și se construiește pe piloni o clădire cuprinzând două

săli mari: la parter ”sala cavalerilor” iar la etaj o sală pentru dietă.

Toate lucrările din timpul lui Ioan de Hunedoara sunt realizate în stilul goticului
târziu.

Etapa următoare va fi sub auspiciile renașterii a cărei influență se poate vedea în

timpul lui Matei Corvin.
Ca exemplu este boltirea aripei de nord (clădirea inițială fusese păstrată din vremea
castrului) iar deasupra ei se construiește un etaj prevăzut spre curte cu o loggie.

Motivul arhitectonice este specific italian, dar execuția, anume forma nearticulată a
stâlpilor și arcurilor turtite, ilustrează eclectismul local.

În loggia se află picturi murale cu imagini ale vieții nobiliare din sec.XV.

În timpul principelui Gabriel Bethlen se adaugă o curte interioară și o aripă pe

partea de est.
Astfel cum reținea în rezumat prof. Virgil Vătășianu, în timpul acestui principe
”toate clădirile nobiliare ridicate în cursul veacului al XVII lea în Transilvania
păstrează adeseori o haină războinică, deși în esență elementele arhitectonice de
origine militară sunta cum în mod obișnuit adaptate vieții civile, fiind transformate
în locuințe cât mai încăpătoare și mai somptuoase. Înfățișarea războinică putea și
trebuia să-i mai impresioneze doar pe iobagii neînarmați. ”
Podul are o lungime de 60m
și este situat la o înălțime de
20 m.
A avut o parte mobilă care se
închidea cu ușurință putând
fi acționat prin simpla
apăsare cu piciorul.
Sala Dietei
Sistemul de arce
frânte specific
goticului. Arcele se
spijină de o parte pe
stâlpi iar de partea
cealaltă în consolă
pe perete.
Sala cavalerilor
Sistemul de arce
frânte specific
goticului. Arcele
se spijină de o
parte pe stâlpi iar
de partea cealaltă
în consolă pe
perete.
Elemente
gotice
Elemente gotice
Loggia Matias.
Influenșa renașterii italiene.
Turnul Nie
boisia